LEGE Nr. 34
din 8 martie 2010
pentru completarea art. 7
din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 151 din 9 martie 2010
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - După
alineatul (3) al articolului 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu
privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu
modificările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (31)
şi (32), cu următorul cuprins:
„(31) Prin sintagme sau cuvinte
susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau
instituţii publice de interes naţional sau local se înţelege
includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni precum: «comisariat»,
«inspectorat», «gardă», «academie», «autoritate», «consiliu»,
«agenţie» sau derivatele acestora.
(32) Inscrierea unei asociaţii folosind
în denumirea sa cuvintele «naţional» sau «român» ori derivatele acestora
se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al
Guvernului."
Art. II. -
Asociaţiile şi fundaţiile legal constituite la data
intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează
denumirile chiar în condiţiile încadrării în prevederile art. 7 alin.
(31) şi (32) din Ordonanţa Guvernului nr.
26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările
ulterioare, precum şi cu completarea adusă prin prezenta lege.
Art. III. - Prezenta
lege intră în vigoare la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76
alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ