Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.285 din 14.12.2011

privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 10 martie 2011 şi aprobate prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 906 din 21 decembrie 2011



SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1Se ratifică Scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la Bucureşti la 10 martie 2011 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011, prin care intră în vigoare noul Aranjament stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional de tip preventiv şi se finalizează Aranjamentul stand-by încheiat în 2009. *) Traducere. Articolul 2(1) Se autorizează Guvernul României ca, de comun acord cu Fondul Monetar Internaţional, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, să convină amendamente la Aranjamentul stand-by, fără ca acestea să conducă la majorarea obligaţiilor financiare iniţial asumate de România faţă de Fondul Monetar Internaţional. (2) Amendamentele la Aranjamentul stand-by convenite cu Fondul Monetar Internaţional se aprobă prin act normativ cu putere de lege. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA ROMÂNIA: SCRISOARE DE INTENŢIE Bucureşti, 10 martie 2011 Domnului Dominique Strauss-Kahn Director general Fondul Monetar Internaţional Washington, DC, 20431 S.U.A. Stimate domnule Strauss-Kahn, 1. Programul anticriză susţinut de Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM) a continuat să joace un rol crucial în stabilizarea economiei româneşti, eliminarea dezechilibrelor economice, recâştigarea încrederii pieţelor financiare şi crearea premiselor pentru creşterea economică durabilă. Activitatea economică s-a stabilizat şi se aşteaptă ca în 2011 aceasta să se redreseze, înregistrând o creştere de 1½ procente datorită consolidării exporturilor şi creşterii graduale a cererii interne, susţinute de îmbunătăţirile ce se au în vedere în absorbţia fondurilor UE. Inflaţia alimentată de recenta majorare a TVA şi de presiunile induse de preţurile alimentelor şi combustibililor a ajuns la un maxim de 8,0% la finele anului 2010. Se anticipează că în cursul anului 2011 inflaţia va reveni în intervalurile ţintite de BNR. Deficitul de cont curent s-a diminuat considerabil de la 11,6% în 2008 până la 4,5% în 2010. În pofida acestor ameliorări, redresarea se menţine vulnerabilă la evoluţii negative pe pieţele financiare internaţionale, ce ar putea fi determinate de prime de risc în creştere şi de intrări mai mici de capital, şi la riscurile negative ataşate redresării din zona euro. 2. Având în vedere performanţele puternice realizate în cadrul programului macroeconomic susţinut prin Aranjamentul stand-by (ASB), Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită finalizarea celei de-a şaptea evaluări în cadrul ASB. Avem în vedere, de asemenea, să tratăm ca preventivă ultima tranşă disponibilă după finalizarea acestei evaluări. Având în vedere că actualul ASB încheiat cu FMI (aprobat pe data de 4 mai 2009) a fost încununat de succes în atingerea obiectivului său principal de asigurare a stabilităţii macroeconomice în condiţiile crizei economice, am dori, de asemenea, să finalizăm acest ASB şi să solicităm aprobarea simultană a unui nou ASB, cu durata de 24 de luni, în valoare totală de 3.090,6 milioane DST (3,6 miliarde euro, 300% din cota României la FMI). Noul ASB va susţine programul nostru cuprinzător, pentru perioada 2011-2012, de relansare a creşterii economice sustenabile, de continuare a ajustării şi de atenuare a efectelor şocurilor viitoare în cazul în care acestea s-ar materializa. Pentru că poziţia rezervelor internaţionale ale României este una confortabilă şi accesul la finanţare externă este din ce în ce mai bun, intenţia noastră este de a considera acest nou aranjament ca fiind de tip preventiv. Împreună cu angajamentele BM în valoare de 400 de milioane euro şi cu asistenţa de tip preventiv în valoare de 1,4 miliarde euro asigurată în cadrul facilităţii UE de finanţare a balanţei de plăţi, acest aranjament va reflecta susţinerea continuă a politicilor noastre de către comunitatea internaţională. 3. Considerăm că politicile şi măsurile prevăzute în această scrisoare sunt adecvate pentru realizarea obiectivelor programului nostru macroeconomic susţinut de următorul ASB, dar Guvernul şi BNR sunt gata să ia măsurile suplimentare ce se impun pentru a asigura realizarea obiectivelor sale. România se va consulta cu FMI cu privire la adoptarea de noi măsuri care ar putea deveni adecvate pentru realizarea scopurilor programului şi înainte de a modifica politicile cuprinse în această scrisoare, conform politicii FMI referitoare la astfel de consultări. Vom pune totodată la dispoziţia FMI şi a Comisiei Europene (CE) informaţiile necesare pentru monitorizarea programului. I. Rezultatele din actualul ASB A şaptea evaluare 4. Rezultatele noastre în ceea ce priveşte a şaptea evaluare au fost semnificative (tabelele 1* şi 2). • Criteriile de performanţă cantitativă şi ţintele indicative. Ţinta de deficit fiscal stabilită pentru finele anului 2010 a fost îndeplinită cu o marjă de ¼ procente din PIB, reflectând venituri mai mari decât cele anticipate. Ţintele privind activele externe nete (AEN) stabilite pentru finele lui decembrie 2010 şi finele lui ianuarie 2011 au fost şi ele îndeplinite cu marje considerabile. Au fost îndeplinite toate celelalte criterii de performanţă cantitativă stabilite pentru finele lui decembrie 2010, cu excepţia celui referitor la arieratele bugetului general consolidat, pentru care s-a acordat deja o derogare pe data de 7 ianuarie 2011. Ţintele indicative privind întreprinderile de stat cu pierderi şi cheltuielile curente au fost ratate. Inflaţia s-a menţinut în intervalul interior al mecanismului de consultare pe inflaţie pe întreaga perioadă. • Criterii structurale de referinţă. Ordonanţa privind persoanele fizice cu averi mari a fost aprobată la sfârşitul lunii decembrie, aşa cum era programat. Există un plan complet de proiect pentru implementarea integrării sistemului de raportare contabilă cu sistemul de plăţi al Trezoreriei. Vom asigura aprobarea în scurt timp de către Parlament a restului de amendamente la cadrul de închidere a băncilor, cu o uşoară întârziere faţă de 1 decembrie 2010. Până la finele lunii iulie 2011 vom amenda prin ordonanţă legislaţia privind Fondul de garantare a depozitelor (FGD), în sensul de a permite utilizarea resurselor administrate de FGD (inclusiv prin garanţii) în scopul facilitării măsurilor de restructurare autorizate de BNR privind transferul depozitelor, inclusiv tranzacţii de achiziţie şi asumare, în situaţia în care această utilizare ar fi mai puţin costisitoare decât plata directă a garanţiilor la depozite (criteriu de referinţă structural reprogramat de la finele lunii martie). Analiza programului existent 5. În cadrul programului existent s-au realizat progrese semnificative în ceea ce priveşte consolidarea fiscală şi protejarea sectorului financiar. Un deficit fiscal structural de aproape 9% din PIB în 2008, ce a agravat impactul iniţial al crizei financiare globale, a fost înjumătăţit până în 2010. Măsurile adoptate în 2010 au lansat de asemenea finanţele guvernamentale ferm pe traiectoria de îndeplinire a ţintei de deficit Maastricht în 2012. Măsurile privind sectorul financiar au asigurat capitalizarea adecvată a băncilor şi lichiditate pe pieţele interne, garantând stabilitatea sectorului bancar. Au fost evitate ieşirile masive de capital, în parte datorită iniţiativei europene de coordonare bancară, şi a fost posibilă o ajustare ordonată a contului curent fără a avea o volatilitate excesivă a cursului de schimb. Reformele structurale din domeniile administrării fiscale, pensiilor, salarizării şi ocupării în sectorul public şi al prestaţiilor sociale au aşezat finanţele publice pe o traiectorie mai sustenabilă pe termen mediu şi au creat premisele unor îmbunătăţiri mai ample ale climatului de afaceri. * Tabelul 1 este reprodus în facsimil. II. Obiectivele şi politicile noului ASB 6. România urmează să beneficieze de efectele pozitive ale măsurilor dificile de ajustare implementate în cadrul programului existent. Noul program economic vizează relansarea creşterii potenţiale, cu accent deosebit pe reformele structurale, asigurând, în acelaşi timp, stabilitatea fiscală şi financiară. În acest context, pornind de la realizările semnificative ale actualului ASB, obiectivele principale ale noului program sunt:
(i) continuarea procesului de ajustare fiscală, lărgind, în acelaşi timp, sfera de aplicare a acestuia pentru a include problemele ce ţin de venituri, de eficienţa cheltuielilor şi de arierate;
(ii) continuarea efortului de cultivare a încrederii, de facilitare a unor fluxuri mai mari de capital privat şi de generare a creşterii sustenabile;
(iii) relansarea potenţialului de creştere prin reforme structurale şi printr-o mai mare flexibilizare a economiei, ce va permite creşterea continuă a competitivităţii pe măsură ce România se pregăteşte să adere la zona euro.

Cadrul macroeconomic pentru perioada 2011-2012 7. După o recesiune severă în intervalul 2009-2010, există semne că activitatea economică se redresează. De la aproximativ 1½ procente în 2011, se anticipează că în 2012 creşterea va căpăta avânt, ajungând la 4-4½ procente. Cererea internă va deveni treptat principalul motor de creştere, susţinută de o mai bună absorbţie a fondurilor UE. Creşterea cererii externe nete se va calma, în concordanţă cu creşterea moderată a pieţelor de export, ducând la o stabilizare a soldului contului curent la aproximativ 5% din PIB. O încredere sporită în rândul investitorilor, cuplată cu privatizările planificate în cadrul programului, va aduce noi investiţii străine directe (ISD) şi intrări de capital bancar. Politica fiscală 8. Pentru 2011 suntem determinaţi să realizăm ţinta de deficit fiscal cash convenită anterior, de 4,4% din PIB (sau de 5% în termeni ESA). Am aprobat bugetul pe anul 2011 în conformitate cu angajamentele pe care ni le-am asumat anterior. Pe partea de venituri, principalele componente ale sistemului fiscal vor rămâne nemodificate. Vom solicita asistenţă tehnică de la FMI şi de la BM, pentru a beneficia de o analiză cuprinzătoare a sistemului fiscal, în vederea asigurării unei simplificări fiscale neutre din punctul de vedere al veniturilor. În cazul în care redresarea economică va crea suficient spaţiu fiscal, vom analiza posibilitatea unei reduceri treptate a contribuţiilor sociale, a căror incidenţă impietează asupra competitivităţii, asupra creării de locuri de muncă şi a practicilor de pe piaţa muncii. Pe partea de cheltuieli, anvelopa salarială va fi menţinută în limitele convenite, majorarea salariului nominal fiind compensată de eliminarea celui de-al treisprezecelea salariu şi a primei de vacanţă. Am menţinut totodată îngheţarea punctului de pensie. Reducerea numărului de angajaţi în sectorul bugetar va continua prin politica de înlocuire a unui singur angajat din 7 care părăsesc sistemul, în medie la nivelul întregului sector public. Ne menţinem angajamentul de a implementa recent aprobata legislaţie din domeniul reformei salarizării şi pensiilor, ce va genera economii substanţiale în anii următori, protejând în acelaşi timp viabilitatea pilonului 2 de pensii. Ca urmare a recentei acţiuni de încorporare a stimulentelor în salariul de bază, vom elimina prin ordonanţă a Guvernului baza legală a fondurilor de stimulente, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2012 (criteriu de referinţă structural pentru finalul lunii iunie). Pentru a stimula eforturile de colectare a impozitelor, angajaţii implicaţi în colectarea impozitelor pot beneficia de prime de performanţă în cadrul limitei corespunzătoare de 30% pentru sporuri (aşa cum este definită în legislaţia de implementare) pentru rezultate îmbunătăţite constant în colectarea veniturilor. Alte economii sunt asigurate din reformarea sistemului de asistenţă socială. Până la finele lui iulie vom îmbunătăţi legislaţia pentru a asigura ajutoare de căldură membrilor celor mai vulnerabili ai societăţii, generând în acelaşi timp economii semnificative la buget. Reformele din domeniile sănătate (paragrafele 14 şi 15) şi educaţie vor continua să îmbunătăţească nivelul de calitate şi să genereze economii. În anvelopa bugetară am alocat resurse suplimentare dedicate investiţiilor în prima jumătate a anului, pentru a îmbunătăţi absorbţia fondurilor UE. Dacă absorbţia se îmbunătăţeşte suficient, vom căuta soluţii pentru a crea un spaţiu fiscal mai mare pentru investiţii de la jumătatea anului 2011. Totodată, vom implementa un sistem de raportare pentru întreprinderile de stat (ÎS) ce au fost de curând adăugate (sau vor fi adăugate în 2011) definiţiei ESA a bugetului general consolidat.1 Odată ce vom începe să primim informaţiile în timp util, la momentul următoarei evaluări vom solicita modificarea criteriului de performanţă privind soldul total al bugetului general consolidat în sensul adăugării deficitului acestor entităţi. 9. Pentru 2012 ne propunem să reducem deficitul în limita nivelului de 3% din PIB (atât în termeni de numerar, cât şi în termeni ESA de angajament). Aceasta va presupune respectarea Legii responsabilităţii fiscale şi restrângerea în continuare a cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor cu salariile. Vom limita cu stricteţe modificările ad hoc aduse sistemului fiscal, pentru a asigura predictibilitatea şi stabilitatea. Am început elaborarea Strategiei fiscale pe termen mediu pentru perioada 2012-2014, un pas important în implementarea Legii responsabilităţii fiscale, şi vom utiliza acest proces pentru a îmbunătăţi planificarea bugetară şi a întări angajamentul nostru faţă de ţintele Maastricht. Vom întări recent înfiinţatul Consiliu fiscal, care să permită ocuparea integrală a posturilor prevăzute cu persoane ce au pregătirea corespunzătoare. 10. Vom efectua o inventariere a arieratelor şi facturilor neachitate la finele lui decembrie 2010 la nivelul întregului buget general consolidat şi al ÎS (criteriu de referinţă structural pentru finele lui aprilie 20112). Acest exerciţiu va asigura raportarea de către aceste entităţi la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a detaliilor privind toate arieratele şi facturile neachitate la sfârşitul anului 20103, urmând ca ulterior să nu mai fie aprobată plata niciunei facturi neînregistrate în cadrul acestui exerciţiu. Până la finele lui aprilie 2011 vom elabora şi un plan de acţiune care să includă un mecanism îmbunătăţit de control al angajamentelor şi măsuri de executare pentru a se elimina arieratele existente şi a se preveni acumularea de noi arierate, atât la nivelul bugetului general consolidat, cât şi la nivelul ÎS. În următorii 2 ani, perioada de achitare a facturilor de la momentul predării acestora va fi redusă. O directivă europeană ce urmează să apară în acest sens va fi transpusă în timp util în legislaţia românească. La nivel central, de curând am redus substanţial arieratele până aproape de zero, conform celor convenite anterior (criteriu de performanţă). Noile reglementări legale privind finanţele publice locale, ce au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011, vor permite un control mai bun asupra arieratelor la nivelul autorităţilor locale, pentru acestea stabilindu-se o ţintă indicativă. Prima etapă în integrarea sistemului de raportare contabilă cu sistemul de plăţi al Trezoreriei se anticipează că va fi finalizată în săptămânile următoare (criteriu de referinţă structural, 15 martie 2011). Următoarea etapă, proiectarea sistemului, inclusiv modulul de control şi raportare a angajamentelor pentru toate nivelurile administraţiei, va fi finalizată până la sfârşitul lui septembrie 2011. 1 Concret, vom solicita situaţii lunare privind veniturile şi plăţile în numerar şi facturile restante, precum şi situaţii fiscale trimestriale finale, ca şi în cazul celorlalte entităţi ce fac parte din bugetul general consolidat, având aceleaşi termene-limită de transmitere. 2 Pentru ÎS de la nivelul autorităţilor locale, inventarierea arieratelor şi facturilor neplătite la finele lui decembrie se va finaliza până la finele lunii iunie 2011. 3 Dacă este necesar, datele vor fi verificate cu ajutorul unor echipe de audit extern. 11. Ne-am îmbunătăţit strategia de finanţare şi vom continua să ne concentrăm pe extinderea maturităţilor la datoria noastră internă, realizând curba de randament şi consolidând tampoanele financiare, direcţionate de recent elaborata strategie de gestionare a datoriei, ce va fi actualizată şi publicată anual. Lansăm un program de „titluri în euro pe termen mediu“, care va menţine prezenţa noastră pe pieţele externe în cadrul unor proceduri de emisiune mai flexibile şi ne va ajuta să stabilim un echilibru între finanţarea de pe pieţele internă şi externă. Suntem ferm hotărâţi să majorăm tampoanele financiare pentru a ajunge la un nivel care să asigure acoperirea necesarului de finanţare pe 4 luni pe parcursul lui 2011 şi să le menţinem la acel nivel. Pentru a ne dezvolta capacitatea, în 2011 vom efectua o analiză formală a strategiei noastre de management al datoriei cu asistenţa experţilor de la FMI, CE şi BM. Vom îmbunătăţi de asemenea sistemele IT ale Trezoreriei şi ocuparea cu personal cu experienţă. 12. Ne vom continua eforturile de îmbunătăţire a administrării fiscale şi de combatere a evaziunii fiscale. Ordonanţa privind persoanele fizice cu averi mari a fost aprobată la finele lunii decembrie, criteriul de referinţă structural fiind îndeplinit. Un expert FMI a acordat asistenţă în implementarea ulterioară a acesteia. Vom dota cu personal recent creatul Serviciu de analiză persoane fizice până la finalul lunii martie şi vom dezvolta şi implementa o strategie privind riscurile aferente conformării, care să corespundă celor mai bune practici în domeniu, până în luna august 2011. În altă ordine de idei, vom aproba o hotărâre a Guvernului privind metodele indirecte de verificare (acţiune preliminară) şi vom elabora o strategie organizaţională şi un plan de implementare în vederea încorporării acestor metode în funcţionalităţile noastre privind conformarea, până în luna iunie 2011. După cum s-a convenit cu FMI şi CE, vom institui un sistem simplificat de taxare a contribuabililor mici, aflaţi sub plafon, cu asistenţă din partea FMI şi a CE, solicitând în acelaşi timp Consiliului de Miniştri al UE o modificare a plafonului de la care înregistrarea ca plătitor de TVA devine obligatorie la 50.000 euro (criteriu de referinţă structural pentru finele lui iunie 2011). Am unificat începând din acest an mai multe declaraţii fiscale privind contribuţiile sociale. Avem în vedere o simplificare suplimentară a declaraţiilor fiscale şi a numărului de plăţi obligatorii, în scopul de a asigura un ghişeu unic pentru plăţile fiscale şi o extindere a declarării electronice. Ne vom continua eforturile de introducere a sistemelor informatice şi de consolidare a departamentului de tehnologia informaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a îmbunătăţi administrarea fiscală. Am început totodată să elaborăm planul de restructurare a ANAF şi vom transmite Parlamentului un proiect al acestui plan până la finele lunii [aprilie 2011]. Vom asigura un punct central de examinare şi de transmitere a potenţialelor cazuri de fraudă şi vom dezvolta instrucţiunile de identificare a fraudei fiscale. 13. Absorbţia accelerată a fondurilor UE continuă să reprezinte un obiectiv central al Guvernului. În anul următor ne vom concentra pe dezvoltarea capacităţii administrative a unităţilor ce gestionează fonduri, modernizarea şi consolidarea cadrului legislativ şi de reglementare în domeniul investiţiilor publice şi în alte domenii relevante pentru absorbţia fondurilor UE şi prioritizarea investiţiilor pentru a asigura fonduri suficiente pentru proiectele esenţiale. Guvernul va trece unitatea de coordonare a instrumentelor structurale UE de la Ministerul Finanţelor Publice în subordinea primului-ministru şi va consolida autoritatea şi personalul acesteia. Vom efectua o analiză cuprinzătoare a portofoliului existent de investiţii (cuprinzând proiectele cu finanţare UE şi fără finanţare UE), pe baza căreia vom prioritiza şi vom evalua portofoliul existent de proiecte, pentru a ne concentra pe cele a căror finanţare poate fi asigurată integral într-un orizont mediu de timp (de exemplu, 3-5 ani), vom examina viabilitatea proiectelor vechi, proiectele de prioritate redusă şi cele neperformante fiind întrerupte, şi vom produce o bază de date până în luna iunie, un raport final şi un plan de acţiune până la finele lui septembrie 2011 (criteriu de referinţă structural). Vom crea facilităţi pentru realocarea bugetului de capital pe parcursul anului către acele ministere care au cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor UE şi care înregistrează cel mai ridicat grad de eficienţă în implementarea proiectelor. 14. Guvernul va continua restructurarea sectorului de sănătate pentru a asigura funcţionarea la standarde ridicate de calitate, de acum înainte, a sistemului de asistenţă medicală, în limitele alocărilor bugetare. Am redus arieratele din sectorul de sănătate până la sfârşitul lui decembrie 2010 şi continuăm implementarea măsurilor în concordanţă cu angajamentele pe ni le-am asumat anterior. Pentru a realiza un echilibru corespunzător între nevoia de a menţine servicii medicale adecvate şi cea de a controla costurile, am înaintat Parlamentului legislaţia de instituire a sistemul de coplată; am limitat numărul de internări spitaliceşti contractate cu 10% faţă de nivelurile din 2010; am redus adaosul de preţ plătit de Guvern pentru medicamentele din programele naţionale (lista C2); am redus ponderea decontărilor serviciilor medicale furnizate de medici în funcţie de numărul de pacienţi de la 70% la 50%. Implementăm un sistem IT transparent şi integrat în sectorul de sănătate pentru monitorizarea şi eficientizarea cheltuielilor din domeniul sănătăţii, cu ajutorul căruia au fost identificate deja un număr semnificativ de solicitări îndoielnice. Am solicitat de asemenea Curţii de Conturi să auditeze înregistrarea pacienţilor în sistemul de asistenţă medicală primară. 15. Următoarele măsuri din domeniul sănătăţii anterior convenite sunt în prezent în curs de pregătire:

(i) clarificarea cadrului legislativ referitor la taxa de clawback aplicabilă distribuitorilor de medicamente;
(ii) restructurarea sistemului spitalicesc;
(iii) eliminarea obligativităţii de a încheia contracte cu toate spitalele, permiţându-se astfel contractarea pe baze concurenţiale cu spitalele selectate, asigurându-se în acelaşi timp transparenţa şi supravegherea;
(iv) stabilirea de plafoane orientative pentru serviciile trimestriale contractate cu spitalele şi cu medicii şi crearea de stimulente pentru medicii care respectă plafoanele orientative; şi
(v) reformarea, cu asistenţă de la BM, a pachetului de servicii medicale asigurate de Guvern, pentru a exclude acoperirea unor servicii medicale neesenţiale costisitoare.

Vom analiza şi vom revizui, de asemenea, cu asistenţă din partea BM, formula pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin introducerea unui sistem în care „banii urmează pacientul“. Vom revizui lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea modificării acesteia şi a trecerii la medicamente generice acolo unde este posibil. Pentru 2012 costurile farmaceutice pentru cele mai scumpe medicamente vor fi controlate, de asemenea, prin aplicarea unor protocoale stricte de folosire a medicamentelor şi printr-un modul nou de reţete electronice pentru Sistemul naţional informatic unic integrat din sănătate, cu respectarea unor proceduri stricte. Vom revizui bugetele spitalelor şi vom demara implementarea strategiei de raţionalizare a spitalelor, în vederea reducerii numărului de paturi de spital finanţate (actualmente de 135.200) până la media europeană pe cap de locuitor până în 2013, adaptând în acelaşi timp în mod corespunzător numărul de paturi de acuţi. Pentru a atinge acest obiectiv, până la finele lui iunie 2011 vom reduce numărul de paturi la 133.000 şi până la finele lui decembrie 2011 la 129.500. Sectorul financiar 16. Creşterea împrumuturilor neperformante a încetinit semnificativ în ultimul trimestru al anului 2010, ajungând la 11,9% din totalul împrumuturilor sectorului bancar. Pe măsură ce redresarea economică va câştiga teren şi provizioanele de pierderi din împrumuturi se stabilizează în prima jumătate a anului 2011, se anticipează că sectorul bancar în ansamblul său va reveni la profitabilitate. Băncile se menţin bine capitalizate, la 14,7%, toate băncile având o rată de solvabilitate de peste 11% la finele lui 2010. Băncile-mamă ale celor mai mari bănci străine şi-au menţinut expuneri agregate în cadrul Iniţiativei europene de coordonare bancară de 98% la sfârşitul lui ianuarie 2011, mult peste noua ţintă de 95% din expunerea de la finele lui martie 2009. Intenţionăm să continuăm discuţiile în vederea unei extinderi a acordului privind iniţiativa europeană de coordonare bancară, având ca obiectiv reducerea treptată a angajamentelor băncilor în ceea ce priveşte expunerea pe măsură ce condiţiile de pe pieţele internaţionale se ameliorează. 17. Vom supraveghea cu vigilenţă îndeaproape evoluţiile din sectorul bancar şi vom continua să consolidăm dispozitivele de securitate financiară. BNR, împreună cu FGD, va elabora proceduri de abilitare a noilor autorităţi de restructurare şi va elabora planuri pentru situaţii neprevăzute. Ne vom asigura totodată că FGD are acces direct la lichidităţi pentru a-şi acoperi orice potenţial deficit de finanţare şi că sunt elaborate proceduri comune, agreate cu MFP, de accesare a fondurilor în caz de necesitate, pentru a întreţine încrederea deponenţilor şi stabilitatea financiară. Autorităţile vor lua măsurile ce se impun pentru a se asigura că procesul de consolidare din sectorul bancar generează instituţii puternice şi bine capitalizate, cu o bază de acţionari care să le poată susţine. Autorităţile vor revizui legislaţia privind FGD, sistemul bancar şi legislaţia privind lichidarea instituţiilor de credit, pentru a asigura concordanţa dintre aceste acte normative. În vederea asigurării unui acces mai eficient al instituţiilor bancare la lichidităţile BNR, BNR va lărgi paleta de active ce pot fi acceptate ca garanţii colaterale pentru operaţiunile sale de refinanţare, prin includerea obligaţiunilor emise pe plan local de instituţii financiare internaţionale listate la Bursa de Valori Bucureşti, precum şi la euroobligaţiunile emise de Guvernul României. 18. BNR va elabora şi va transmite spre consultare până la finele lunii iunie 2011 propuneri privind filtrele prudenţiale menite să asigure solvabilitatea, provizioanele şi rezervele bancare prudenţiale şi să permită introducerea la timp a Standardelor internaţionale de raportare financiară (SIRF) la începutul lui 2012. Autorităţile se vor asigura că tratamentul prudenţial al swapurilor „datorie contra acţiuni“ nu are ca rezultat o slăbire a poziţiei financiare a băncilor4 şi vor impune băncilor condiţia de a institui metodologii de evaluare a capitalului la cea mai redusă valoare aplicabilă în conformitate cu încadrarea contabilă. Vom monitoriza evoluţiile în ceea ce priveşte împrumuturile în valută şi vom întreprinde acţiuni, dacă este necesar, pentru a ne asigura că împrumuturile în valută au un preţ corect care reflectă riscul împrumuturilor în valută neasigurate (un-hedged lending). Vom continua să ne consultăm cu experţii FMI şi ai CE înainte de introducerea sau amendarea altor aspecte ale cadrului de reglementare şi vom depune eforturi pentru a evita adoptarea de iniţiative legislative, cum ar fi actualul proiect de lege privind insolvenţa personală sau propunerile privind legea de colectare a creanţelor, ce ar putea submina disciplina debitorilor. Executorii proprii pe care băncile îi au în prezent vor avea posibilitatea de a fi admişi în profesiunea liberală a executorilor judecătoreşti publici fără niciun fel de restricţii formale sau bariere de admitere, cum ar fi autorizarea profesională şi/sau examene de admitere ori taxe de admitere sau de orice fel, aceştia putând astfel să devină membri ai acestui corp profesional cu garanţii, drepturi şi obligaţii profesionale depline. Politica monetară şi valutară 19. BNR este în continuare ferm hotărâtă să reducă inflaţia până la valori aflate în intervalul de ţintire oficială de 3 procente ± 1 punct procentual în 2011 şi 2012. Ca şi în cazul actualului program, progresele în direcţia realizării acestor obiective se vor monitoriza prin utilizarea unei clauze de consultare pe inflaţie (vezi Memorandumul tehnic de înţelegere - MTÎ). Efectele majorării cotei TVA din iulie anul trecut asupra inflaţiei au fost în mare cele anticipate. Cu toate acestea, inflaţia din ultimele luni a fost impulsionată şi mai mult de presiunile preţurilor alimentelor şi combustibililor. După ce a atins un maxim de aproximativ 8%, ne aşteptăm ca inflaţia să revină treptat la intervalul ţintit de BNR în a doua parte a anului 2011. Deşi slăbiciunile existente în economie sunt de natură să alimenteze inflaţia, riscurile sunt mai degrabă pe parte ascendentă, deoarece preţurile alimentelor şi energiei ar putea creşte mai mult decât se anticipează, iar reformele ce urmează a se produce la ÎS ar putea impune majorarea preţurilor administrate. Relaxarea politicii monetare ar putea fi reluată în 2011, cu condiţia ca riscurile majore să nu se materializeze şi inflaţia să se menţină aproape de traiectoria anticipată. 20. În cadrul programului anticipăm o majorare a rezervelor internaţionale brute în 2011 (reflectând în cea mai mare parte tragerile multilaterale) şi în 2012. Acestea vor asigura o mai mare încredere în economie şi vor permite o mai bună acoperire din rezerve a obligaţiilor externe pe termen scurt. Se va stabili un criteriu de performanţă privind AEN care să coincidă cu acest obiectiv de acumulare de rezerve brute. Pierderile de rezerve ce depăşesc 2 miliarde euro pe parcursul unei perioade de 30 de zile pe parcursul programului vor atrage consultarea cu experţii FMI. 21. Pe perioada ASB nu vom introduce şi nu vom intensifica, fără aprobarea FMI, restricţiile privind efectuarea de plăţi şi de transferuri pentru tranzacţiile internaţionale şi nici nu vom modifica sau introduce practici multivalutare şi nu vom încheia niciun acord bilateral de plăţi ce nu corespunde art. VIII din Statutul FMI. De asemenea, nu vom introduce sau intensifica restricţii de import din raţiuni de balanţă de plăţi. Reforme structurale de sporire a creşterii şi flexibilităţii Întreprinderi de stat 22. Suntem ferm determinaţi să realizăm reforme profunde ale ÎS, mai ales ale celor din sectoarele-cheie pentru generarea creşterii, cum ar fi sectorul energetic şi sectorul transporturilor. În ultimii ani, multe ÎS au devenit o povară fiscală substanţială din ce în ce mai mare. Pe lângă solicitarea de subvenţii pentru a-şi acoperi pierderile considerabile, acestea au acumulat arierate de peste 4% din PIB. Calitatea serviciilor din multe sectoare se cere a fi îmbunătăţită substanţial şi apasă asupra creşterii prin obstrucţionarea dezvoltării viitoare a sectorului privat. 4 Tratamentul prudenţial al swapurilor „creanţe contra acţiuni“ ar trebui să garanteze că:

(i) implicarea instituţiilor de credit în astfel de operaţiuni se desfăşoară pe baza unui procedeu prudent de luare a deciziilor;
(ii) valoarea acţiunilor este integral dedusă din fondurile proprii ale instituţiilor de credit, pentru a se evita orice îmbunătăţire artificială a indicatorilor prudenţiali; şi
(iii) veniturile obţinute prin eliberarea provizioanelor de pierderi din împrumuturi determinată de aceste operaţiuni nu sunt impozitate.

23. Implementarea unei strategii cuprinzătoare care să vizeze viabilitatea ÎS şi reformarea guvernanţei acestora vor fi vitale. Vom elabora planuri strategice de acţiune5 pentru companiile principale (prevăzute la paragraful 20 din MTÎ, criteriu de referinţă structural) până la finele lunii aprilie 2011 şi pentru toate celelalte companii până la finele lui iulie 2011, planuri care:

(i) vor furniza informaţii la zi despre viabilitatea financiară a fiecărei ÎS cu participare majoritară a statului şi a fiecărei regii autonome (instituţii autonome - IA);
(ii) vor clasifica aceste instituţii în instituţii ce urmează să fie lichidate, privatizate sau păstrate (urmând a fi restructurate dacă este cazul);
(iii) vor prezenta acţiunile ce se vor efectua în direcţia închiderii, asigurării viabilităţii sau privatizării; şi
(iv) vor prezenta planuri concrete de reducere substanţială a arieratelor (prin răscumpărări, transformarea în titluri mobiliare, swapuri etc. ).

Vom implementa un sistem prin care ÎS şi IA vor raporta lunar MFP principalii indicatori financiari şi economici. Vom amenda totodată şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a impune IA şi companiilor subordonate autorităţilor locale obligaţia de a transmite trimestrial indicatorii operaţionali şi financiari principali MFP. Pentru privatizările principale (paragrafele 25, 26)6, până la finele lui august 2011 va fi numit consultantul pentru tranzacţie o companie cu renume internaţional, până la finele anului 2011 se vor transmite propunerile şi până la mijlocul lui 2012 se vor organiza licitaţiile. Pentru rezolvarea problemelor de guvernanţă a ÎS vom elabora (în consultare cu BM) şi vom aproba legislaţia prin care se va îmbunătăţi guvernanţa acestor companii, se va introduce obligativitatea auditurilor externe independente periodice la aceste companii şi se va transfera controlul financiar la ÎS de la ministerele de resort la MFP până la finele lunii septembrie 2011. 24. Asigurarea furnizării eficiente de energie este esenţială pentru creşterea sustenabilă. Sectorul energetic suferă în prezent din cauza unui volum mic de investiţii datorat recesiunii economice, dominaţiei firmelor de stat subcapitalizate şi cu posibilităţi de eficientizare şi faptului că preţurile şi tarifele reglementate nu au fost integral ajustate (datorită preocupărilor legate de efectele pe care acest lucru l-ar putea avea asupra consumatorilor). Pentru a rezolva deficienţele de preţuri şi reglementare:

(i) vom întreprinde acţiunile ce se impun pentru restaurarea autonomiei financiare şi operaţionale a Agenţiei de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în conformitate cu legislaţia UE (al treilea pachet pe energie);
(ii) vom prezenta un plan de eliminare a preţurilor reglementate la energia electrică şi gaze până în luna septembrie 2011;
(iii) vom defini, până la finele lui 2011, consumatorii vulnerabili, în concordanţă cu legislaţia europeană, şi vom crea mecanisme de protecţie a acestora (în cooperare cu MFP şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale);
(iv) vom elimina total, în conformitate cu directivele europene, preţurile reglementate la energie electrică şi gaze pentru utilizatorii necasnici până la finele lui 20137 şi vom finaliza procesul până la finele lui 2015; şi
(v) ne vom asigura că noile contracte bilaterale semnate de producătorii de stat de energie electrică şi gaze naturale vor fi încheiate în mod transparent şi nediscriminatoriu prin „OPCOM“ - S.A. (electricitate) şi prin altă procedură concurenţială (gaze) şi că preţurile din contractele existente vor fi ajustate la preţurile pieţei cât de repede permite legea.

25. Atât de necesarul capital şi know-how managerial vor fi atrase în sectorul energetic prin investitori privaţi minoritari (prin oferte publice IPO sau prin vânzarea acţiunilor către parteneri strategici) la următoarele firme, cu aprobarea Guvernului:

(i) Petrom (vânzarea unui pachet de 10% este în curs de desfăşurare);
(ii) Transelectrica (pachet de 15%, până la finele lui 2011);
(iii) Transgaz (pachet de 15%, până la finele lui 2011); şi
(iv) Romgaz (pachet de 15%, până în primăvara lui 2012).
În cazul în care strategia noastră de constituire a 2 campioni energetici naţionali reuşeşte, vom introduce mecanisme adecvate pentru a ne asigura că nu există subvenţionare încrucişată, conjugat cu recomandările Consiliului Concurenţei. În cazul în care strategia noastră de constituire a 2 campioni energetici naţionali nu reuşeşte până la finele anului 2011, vom căuta o soluţie alternativă, inclusiv prin privatizarea unor pachete majoritare la unele companii din domeniul energetic. Între timp, pentru a aduce investiţii în sector, vom continua să pregătim vânzarea unor pachete minoritare sau strategice la companii individuale planificate a fi incluse în campionii naţionali (ce ar putea fi ulterior convertite în acţiuni la firmele combinate).8 ANAF va utiliza proceduri neîntrerupte de colectare a arieratelor de la Compania Naţională a Huilei (CNH), fapt ce, în cele din urmă, va conduce la vânzarea activelor viabile, posibil prin aplicarea procedurii de insolvenţă. Celelalte active miniere vor fi lichidate în conformitate cu reglementările prevăzute de UE. La Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „Termoelectrica“ - S.A., unităţile viabile vor fi separate şi restul operaţiunilor vor fi închise.

26. Creşterea sectorului privat este acut limitată de infrastructura de transport inadecvată. Rezolvarea acestei slăbiciuni va duce la reducerea costurilor de producţie, la îmbunătăţirea posibilităţilor de export şi va face ca România să fie o destinaţie mai atractivă pentru investiţii. Punerea integrală în aplicare a planurilor de investiţii ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) (mai ales a celor cu cofinanţare europeană) va fi esenţială (paragraful 13). În conformitate cu regulile UE, companiile publice de transport trebuie de asemenea privatizate sau restructurate pentru a asigura îmbunătăţirea serviciilor. Acţiunile vor cuprinde următoarele: Drumuri • Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. (CNADNR) îşi va majora veniturile în 2011, în paralel cu eliminarea sau renegocierea contractelor neperformante. • MTI va încerca să echilibreze raportul dintre transportul rutier şi cel feroviar prin reducerea transportului rutier. 5 Planurile strategice de acţiune vor fi evaluate de BM.

6 Pe lângă cele enumerate mai jos, vom demara analizele în vederea privatizării pachetului de acţiuni pe care statul le mai deţine la Societatea Comercială „Oltchim“ - S.A.
7 Până la 1 aprilie 2011 se va stabili un calendar de ajustare pentru a se ajunge la nivelul integral al formulei de preţ bazat pe costul unitar al gazelor (CUG) până la finele lui 2011 pentru consumatorii necasnici.
8 Între firmele planificate a fi incluse în campionii naţionali pentru care se va încerca atragerea de investiţii strategice se numără complexele energetice de la Craiova, Turceni şi Rovinari.

Căi ferate • Vom extinde politica de introducere a standardelor de cost în sistemul feroviar, în special pentru achiziţiile în domeniul infrastructurii feroviare şi pentru reparaţiile aduse materialului rulant. Vom elabora planuri multianuale pentru achiziţiile publice şi investiţiile în Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. - Călători“ - S.A. (C.F.R. Călători) şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. - Marfă“ - S.A. (C.F.R. Marfă), în conformitate cu programele de transport şi de necesităţi şi în conformitate cu evoluţiile pieţei. La CFR Infrastructură, C.F.R. Călători şi C.F.R. Marfă vom continua să folosim active integral amortizate. Personalul restructurat va fi sprijinit prin oferirea de servicii de reintegrare şi pregătire profesională. • Transport marfă - Până la finele lui 2011 va fi oferit un pachet minoritar din C.F.R. Marfă pentru a atrage un investitor strategic, în vederea privatizării complete atunci când condiţiile de piaţă o vor permite. • Transport pasageri - Eficienţa serviciilor de transport feroviar pasageri va fi sporită prin restructurarea C.F.R. Călători, inclusiv prin modificarea contractelor de servicii pentru pasageri, o mai bună recuperare a costurilor (inclusiv prin posibilitatea majorării tarifelor), şi reduceri semnificative ale sferei sale de servicii. Printr-un plan strategic se va viza reducerea cu 15% a pierderilor şi neacumularea de noi arierate în 2011. • Infrastructură - Reducerea serviciilor va îmbunătăţi semnificativ perspectivele financiare ale CFR Infrastructură. Până la finalul lunii august 2011 vom închide 1.000 kilometri de linii de cale ferată şi vom elabora planuri de licitaţie competitivă pentru obligaţiile de servicii publice şi de întreţinere a infrastructurii la linii pentru încă 20% din sistem sau vom închide aceste linii. Un plan strategic va viza reduceri cu 25% ale pierderilor şi neacumularea de noi arierate în 2011. Transportul metropolitan • Vom aproba legislaţia prin care se înfiinţează o nouă autoritate metropolitană de tranzit ce va administra Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex“ - S.A. (Metrorex) şi sistemul de transport de suprafaţă din Bucureşti - Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). Legea va permite de asemenea şi ajustări mai mari de tarife (peste indexarea cu inflaţia) în conformitate cu planul strategic de acoperire a cheltuielilor curente din venituri şi a cheltuielilor de capital prin subvenţii. Totodată, Metrorex îşi va reduce costurile de mentenanţă cu 30% până la finalul anului 2011. Transport aerian • La Societatea Comercială „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM“ - S.A. (TAROM), până la finele lunii aprilie 2011 vom finaliza analiza în vederea identificării unui investitor strategic. Pieţele muncii 27. Aducem modificări legislative importante pentru a flexibiliza piaţa muncii, a spori eficienţa procesului de negociere colectivă (protejând în acelaşi timp drepturile angajaţilor şi angajatorilor) şi a creşte participarea forţei de muncă. Am finalizat un proiect de lege prin care se amendează Codul muncii şi lucrăm la Codul dialogului social, ce va consolida legea privind sindicatele, legea privind soluţionarea conflictelor de muncă, legea privind patronatele, pe cea referitoare la contractul colectiv de muncă şi pe cea privind Consiliul economic şi social. Se anticipează că atât Codul muncii amendat, cât şi Codul dialogului social vor fi aprobate de Parlament în lunile următoare. Totodată, vom solicita Organizaţiei Internaţionale a Muncii efectuarea unei analize a inspecţiilor de muncă, pentru a îmbunătăţi aplicarea legii şi pentru a rezolva problema pieţei negre a muncii din România. Îmbunătăţirea eficienţei protecţiei sociale va rămâne în continuare o prioritate, în special în domeniul inspecţiei sociale. Climatul de afaceri 28. Concepute pentru a îmbunătăţi climatul de afaceri, reformele structurale din acest program promovează creşterea economică. Investiţiile în infrastructură şi eficienţa vor fi impulsionate atât de o mai mare absorbţie a fondurilor structurale UE (paragraful 13), cât şi de restructurarea, închiderea sau privatizarea ÎS, mai ales în sectoarele energie şi transporturi (paragrafele 22-26). Mai general, acţiunile de reducere a costurilor de conformare cu legislaţia fiscală (paragraful 12) şi de îmbunătăţire a guvernanţei, precum şi reformele în domeniul achiziţiilor publice şi contractării vor reduce costurile birocratice şi obstacolele pentru sectorul privat. Vom întreprinde reforme şi în sectorul agricol - inclusiv prin accelerarea cartografierii şi înregistrării terenului agricol - în vederea îmbunătăţirii siguranţei alimentare şi a sporirii perspectivelor de export. Vom colabora cu UE pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor privind noua lege a parteneriatului public-privat. Monitorizarea programului 29. Programul va fi monitorizat prin criterii de performanţă cantitative şi ţinte indicative, prin criterii structurale de performanţă şi clauze de consultare, pe parcursul misiunilor de evaluare trimestriale. În tabelul 3* sunt prevăzute ţintele trimestriale concrete ce vor fi monitorizate în cadrul ASB pentru soldul total al bugetului general consolidat, garanţiile de la bugetul general consolidat, variaţia arieratelor bugetului de stat şi ale sistemului de asigurări sociale, inflaţia IPC şi activele externe. Totodată, se vor stabili ţinte indicative pentru cheltuielile primare curente ale bugetului general consolidat, soldurile operaţionale şi arieratele ÎS. Am convenit de asemenea cu echipa FMI o acţiune prealabilă şi criteriile de referinţă structurale ce sunt prezentate în tabelul 4. Prima evaluare va fi finalizată până la finele lunii iunie 2011, iar cea de-a doua până la finele lunii septembrie 2011. Protejarea resurselor financiare 30. BNR a înregistrat progrese în ceea ce priveşte recomandările cuprinse în evaluarea realizată de FMI în cadrul politicii privind protejarea resurselor sale financiare efectuată în contextul aprobării ASB din mai 2009. Pentru a evalua aceste progrese, vom autoriza auditorul extern al BNR să pună la dispoziţia echipei FMI toate informaţiile necesare şi să discute direct cu membrii echipei orice aspect ce prezintă relevanţă pentru acest proces. Ne angajăm de asemenea să primim o misiune având ca obiect evaluarea din punctul de vedere al politicii privind protejarea resurselor şi să punem fără întârziere la dispoziţia acestei misiuni toate informaţiile necesare solicitate. Această evaluare va fi finalizată până la data primei misiuni de analiză a ASB de la finele lunii iunie 2011. Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor publice Mugur Constantin Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României * Tabelul 3 este reprodus în facsimil. Tabelul 2. România: Criterii de performanţă pentru cea de-a şaptea evaluare Tabelul 4. România: Condiţionalităţi în cadrul noului program ROMÂNIA: MEMORANDUM TEHNIC DE ÎNŢELEGERE 10 martie 2011 1. Prezentul memorandum tehnic de înţelegere (MTÎ) defineşte variabilele incluse în criteriile de performanţă cantitative şi în ţintele indicative specificate în Scrisoarea de intenţie (SI), premisele principale, metodele care vor fi utilizate pentru evaluarea performanţei programului şi obligaţiile în materie de raportare în vederea asigurării unei monitorizări adecvate a evoluţiilor economico-financiare. Criteriile de performanţă cantitative şi ţintele indicative, precum şi criteriile de performanţă structurale pentru 2011 sunt prezentate în tabelele 3 şi respectiv 4 ale SI. 2. În accepţiunea programului ratele de schimb ale leului românesc (RON) faţă de euro se stabilesc la 4,2848 RON = 1 €, faţă de dolarul SUA la 3,2045 RON = 1 $, faţă de yenul japonez la 3,9400 RON = 100 ¥ şi faţă de lira sterlină la 4,9673 RON = 1 ₤, ratele fiind cele postate pe website-ul Băncii Naţionale a României (BNR) la data de 31 decembrie 2010. Ratele de schimb faţă de alte valute, acolo unde sunt aplicabile, vor fi de asemenea acelea postate pe website-ul BNR în data de 31 decembrie 2010. 3. În accepţiunea programului, bugetul general consolidat include entităţile definite în bugetul pe 2011. Acestea sunt: guvernul central (bugetul de stat, trezoreria, entităţile de stat autofinanţate incluse în buget etc.), autorităţile locale, fondurile de asigurări sociale (pensii, sănătate şi şomaj), Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi administraţia Fondului Proprietatea. Prezenta definiţie a bugetului general consolidat include de asemenea orice fonduri noi sau alte programe speciale bugetare şi extrabugetare care ar putea fi create pe parcursul perioadei programului pentru a desfăşura operaţii de natură fiscală, aşa cum se defineşte în Manualul FMI pentru statisticile financiare guvernamentale 2001. Autorităţile vor informa imediat experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu privire la crearea oricărui astfel de fond sau program nou. După cum se precizează în SI (paragraful 8), această definiţie va fi extinsă cu ocazia primei evaluări în cadrul ASB pentru a include şi întreprinderile de stat incluse în bugetul general consolidat în cadrul ESA. Criterii de performanţă cantitative, ţinte indicative, banda de consultare pe inflaţie şi criterii de performanţă permanente A. Limita privind variaţia activelor externe nete 4. În accepţiunea programului, activele externe nete (AEN) sunt definite ca AEN ale BNR minus obligaţiile de trezorerie faţă de FMI. 5. AEN ale BNR sunt definite ca valoarea în euro a activelor externe brute ale BNR (inclusiv rezervele obligatorii ale sistemului bancar comercial ţinute la BNR) minus pasivele externe brute ale BNR şi vor fi măsurate pe baza definiţiilor operaţionale ale BNR şi nu ale celor contabile. Activele şi pasivele externe denominate în non-euro vor fi convertite în euro la ratele de schimb ale programului. 6. Activele externe brute ale BNR se definesc ca incluzând deţinerile de DST ale BNR, poziţia rezervelor ţării la FMI, deţinerile de numerar, titluri şi depozite în străinătate în valute străine convertibile. Se exclud din rezervă:

(i) aurul şi alte metale preţioase;
(ii) activele în valute neconvertibile;
(iii) active nelichide;
(iv) orice active care sunt angajate, colateralizate sau se află sub o altă obligaţie, dacă acestora nu le este asociat şi un pasiv extern brut;
(v) creanţe asupra rezidenţilor; şi
(vi) creanţe în valută derivând din instrumente derivate în monede străine vizavi de moneda naţională (cum ar fi futures, forwards, swaps şi options).

7. Pasivele externe brute ale BNR se definesc ca toate pasivele în valute străine faţă de rezidenţi şi nerezidenţi, inclusiv angajamentele de vânzare de valute străine decurgând din instrumente derivate (cum ar fi futures, forwards, swaps şi options), şi tot creditul nerambursat de la FMI, dar excluzând:

(i) depozitele de valute străine ale băncilor legate de rezervele obligatorii; şi
(ii) depozitele în valute străine ale Guvernului la BNR.
Prezenta definiţie are ca scop aducerea conceptului de pasive externe mai aproape de definiţia balanţei de plăţi, pe care se bazează ţintele.

Limita pentru variaţia cumulată a AEN de la începutul anului (în mil. euro)1)

2010 2011
Decembrie (stoc) CP Martie CP Iunie Septembrie (indicativ) Decembrie (indicativ)
Variaţia cumulată a AEN Poziţia din Memorandum: Active externe brute 20.026 32.432 250 1000 250 1000 500 1000 500 1000

8. Ţintele AEN vor fi ajustate în sus (în jos) cu surplusul (deficitul) din tragerile în cadrul programului legate de proiecţia de bază. Tragerile în program se definesc ca trageri externe de la creditorii oficiali (Banca Mondială şi Comisia Europeană) care sunt utilizabile pentru finanţarea bugetului de stat total. Ţintele AEN vor fi de asemenea ajustate în sus cu creşterea rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale ţinute la BNR faţă de finele lui decembrie 2010 (6.797 milioane euro), măsurate la ratele de schimb ale programului. 1) CP = criteriu de performanţă; date la finele lunii. Fluxurile în 2011 sunt cumulative de la începutul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2011 este cumulativă începând din ianuarie 2011). Stocurile din 2011 sunt obţinute prin adăugarea stocurilor din 2011 stocului final al lui 2010. Tragerile externe din program - Proiecţii de bază (în mil. euro)

2011
Fluxuri cumulate de la finele anului precedent martie iunie septembrie decembrie
1.500 1.650 2.050 2.050

B. Mecanismul de consultare pentru rata inflaţiei la 12 luni 9. Intervalele de consultare trimestriale pentru rata inflaţiei la 12 luni în preţuri de consum [aşa cum sunt măsurate de indexul preţurilor de consum (IPC) publicat de Institutul Naţional de Statistică] sunt specificate mai jos. În cazul în care rata inflaţiei IPC an-pe-an se află în afara intervalelor exterioare specificate mai jos, autorităţile vor efectua o consultare cu FMI cu privire la politicile propuse ca răspuns înainte de a solicita alte trageri în cadrul programului. În plus, BNR va avea discuţii cu experţii FMI în cazul în care rata inflaţiei IPC an-pe-an se situează în afara intervalelor interioare specificate pentru finele fiecărui trimestru în tabelul de mai jos.

2010 2011
decembrie (realizat) martie (ţintă) iunie (ţintă) septembrie (indicativ) decembrie (indicativ)
Interval exterior (limita superioară) 8,0 9,0 8,8 6,2 5,7
Interval interior (limita superioară) 8,0 7,8 5,2 4,7
Efectiv/Punct central 7,0 6,8 4,2 3,7
Interval exterior (limita inferioară) 6,0 5,8 5,2 2,7
Interval interior (limita inferioară) 5,0 4,8 4,2 1,7

C. Criteriu de performanţă privind soldul bugetului general consolidat 10. Deficitul bugetar va fi monitorizat trimestrial prin soldul cash al bugetului general consolidat. Autorităţile se vor consulta cu experţii FMI cu privire la măsurile de corecţie în cazul unor derapaje ale veniturilor şi finanţării guvernamentale. Limita pentru soldul bugetului general consolidat1)

(în milioane lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat) -33.621
Finele lui martie 2011 (criteriu de performanţă) -6.300
Finele lui iunie 2011 (criteriu de performanţă) -12.600
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) -17.150
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) -23.953

11. Deficitul bugetar va fi măsurat de deasupra liniei utilizându-se datele execuţiei bugetare. La data primei evaluări în cadrul Aranjamentului stand-by (ASB) calculul deficitului bugetar pe anul 2011 va fi modificat în conformitate cu definiţia extinsă a bugetului general consolidat, ce va include următoarele întreprinderi de stat (ÎS) (se anticipează că informaţiile vor deveni disponibile la finele T1 din 2011)2): Compania Naţională a Huilei S.A, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., Fondul Proprietatea, Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex“ - S.A., Regia Autonomă „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos“ Galaţi, Societatea Naţională a Cărbunelui - S.A, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. - Călători“ - S.A., Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radio Constanţa, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Infrastructură, Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „Termoelectrica“ - S.A. Bucureşti, Acvavalor - S.A., Aeroportul Arad - S.A., Aeroportul Iaşi - S.A., Aeroportul Internaţional Baia Mare - S.A., Aeroportul Satu Mare - R.A., Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava - R.A., Aeroportul Transilvania - Târgu Mureş - R.A., Aeroportul Tulcea, Aqua Calor - S.A., Centrala Electrică de Termoficare Braşov - S.A., Citadin - S.A. Hunedoara, Dalkia România - S.R.L., Edil Therma Hunedoara, Goscomloc - S.A., Gospodărie Orăşenească S.A., Rominservices Therm - S.A., Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa“ - S.A., T.S.P. Ecoterm - S.A., Termica - S.A., Termloc - S.A., Uzina Termică Comăneşti - S.A. 12. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va furniza de asemenea date lunare pentru a măsura deficitul sub linie. Soldul bugetului general consolidat măsurat sub linie va include:

+ (i) finanţarea externă netă, excluzând câştigurile şi pierderile din reevaluare;
+ (ii) variaţia creditului intern net din sistemul financiar, excluzând câştigurile şi pierderile din reevaluarea depozitelor denominate în valute străine şi incluzând ajustări pentru:
+ (a) fonduri UE primite şi necheltuite încă (plăţi în avans);
+ (b) cereri de rambursare ale Guvernului din fonduri UE;
+ (c) obligaţii ale Fondului Proprietatea neplătite încă;
+ (iii) variaţia stocului de titluri de stat emise, net de schimbările de reevaluare;
+ (iv) variaţii nete ale altor finanţări.

1) Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2011 este cumulativă începând din ianuarie 2011). 2) Lista ÎS ce vor fi incluse în definiţia bugetului general consolidat va fi stabilită de Eurostat la sfârşitul lunii martie, când sunt posibile şi revizuiri ale IS deja incorporate. 13. Dacă diferenţa dintre deficitul bugetului general consolidat măsurat deasupra liniei şi sub linie este mai mare de 200 de milioane de lei pe fiecare trimestru pe parcursul anului 2011, MFP se va consulta cu experţii FMI. 14. În cazul în care veniturile bugetare exclusiv fonduri nerambursabile vor depăşi valoarea proiectată în cadrul programului, ţinta de deficit va fi ajustată în jos cu o jumătate din surplus pentru a permite cheltuieli suplimentare de capital, reducând în acelaşi timp deficitul. Tabelul următor înfăţişează veniturile bugetare exclusiv fonduri nerambursabile cumulate proiectate pentru 2011, faţă de care se vor compara veniturile realizate.

Venituri cumulate proiectate în bugetul general consolidat, exclusiv fonduri UE1) (în milioane lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat) 159.163
Finele lui martie 2011 (proiecţie) 40.100
Finele lui iunie 2011 (proiecţie) 82.250
Finele lui septembrie 2011(proiecţie) 127.000
Finele lui decembrie 2011(proiecţie) 171.575

15. Criteriul de performanţă pentru soldul bugetului general consolidat pe primul trimestru al anului 2011 va fi ajustat în jos de la -6.300 cu valoarea cu care cheltuielile de capital (inclusiv cheltuieli aferente fondurilor UE) depăşesc 5.740 milioane lei, până la o limită de -8.000 milioane. La fel, ţinta va fi ajustată în sus cu valoarea cu care cheltuielile de capital nu ajung la 5.740 milioane lei în primul trimestru al anului 2011. D. Criteriu de performanţă limitând emiterea de garanţii guvernamentale către sectorul privat nefinanciar şi întreprinderile publice 16. Emiterea de garanţii guvernamentale către sectorul privat nefinanciar şi către întreprinderile publice va fi limitată pe parcursul duratei programului. Plafonul este stabilit la 14 miliarde lei, dar poate fi ajustat în sus cu până la 9,6 miliarde lei pentru garanţii destinate finanţării proiectului Nabucco. Pe parcursul misiunilor de evaluare viitoare vor fi renegociate ţinte revizuite pentru a se permite garanţii publice rezonabile în contextul privatizării pachetelor majoritare de acţiuni la întreprinderile de stat şi al securitizării arieratelor interne.

Plafon pentru garanţiile din bugetul general consolidat nou-emise de la finele anului 2008 până la: (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat) 7,6
Finele lui martie 2011 (criteriu de performanţă) 14
Finele lui iunie 2011 (criteriu de performanţă) 14
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) 14
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) 14

E. Criteriu de performanţă privind stocul de arierate interne al bugetului de stat şi sistemului de asigurări sociale 17. Criteriul de performanţă stabilit cu privire la stocul de arierate la nivelul bugetului de stat şi al fondurilor sociale (definite în paragraful 3 mai sus) are în vedere eliminarea lor pe durata programului. Stocul va fi măsurat net de arieratele interguvernamentale, dar Guvernul va raporta atât arieratele brute, cât şi arieratele nete. În caz de necesitate, Guvernul va lua măsurile corective pentru a preveni acumularea de noi arierate. În accepţiunea programului, arierate înseamnă sume de plată trecute de scadenţă cu 90 de zile (în conformitate cu definiţia cheltuielilor din ESA95).

Stocul de arierate la nivelul bugetului de stat şi al fondurilor sociale (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (stoc, realizat) 0,19
Finele lui martie 2011 (criteriu de performanţă) 0,20
Finele lui iunie 2011 (criteriu de performanţă) 0,20
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) 0,15
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) 0,10

F. Criterii de performanţă permanente privind neacumularea de arierate externe la nivelul bugetului general consolidat 18. La nivelul bugetului general consolidat nu se vor acumula arierate la plăţile externe pe durata programului. În accepţiunea acestui criteriu de performanţă, un arierat la plată externă va fi definit ca o plată a bugetului general consolidat, care nu a fost efectuată în decurs de 7 zile de la data scadenţei. Criteriul de performanţă se va aplica pe bază permanentă. G. Ţinta indicativă privind cheltuielile curente primare ale bugetului general consolidat 19. Ţinta indicativă privind cheltuielile curente primare ale bugetului general consolidat este definită ca incluzând cheltuielile de personal, cheltuielile cu bunurile şi serviciile exclusiv fonduri UE (specificate în categoria de împrumuturi externe nerambursabile), subvenţii, transferuri către entităţi publice, pensii (categoria de asistenţă socială din bugetul asigurărilor sociale), ajutorul de stat şi alte cheltuieli din categoria alte transferuri, Fondul de rezervă şi alte cheltuieli clasificate în tabelele de raportare lunară. Ţinta cheltuielilor curente va fi ajustată pentru a reflecta cheltuielile suplimentare datorate acordurilor de swap între autorităţile locale şi întreprinderile publice cu suma cheltuită în trimestrul respectiv.2) 1) Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2011 este cumulativă începând din ianuarie 2011). 2) Acordurile de swap implică anularea reciprocă a unor obligaţii fiscale restante ale întreprinderilor publice cu arieratele datorate acelor întreprinderi publice de către autorităţile de stat (administraţia locală).

Variaţia cumulată a cheltuielilor curente primare ale bugetului general consolidat1) (în milioane lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat) 131.938
Finele lui martie 2011 (indicativ) 32.000
Finele lui iunie 2011 (indicativ) 64.000
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) 95.600
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) 128.550

H. Ţintă indicativă privind arieratele la nivelul bugetelor locale Ţinta indicativă privind stocul de arierate interne la nivelul bugetelor locale are în vedere neacumularea de noi arierate şi reducerea lor pe durata programului. În caz de necesitate, Guvernul va lua măsurile corective pentru a preveni acumularea de noi arierate. În accepţiunea programului, arierate înseamnă sume de plată trecute de scadenţă cu 90 de zile (în conformitate cu definiţia cheltuielilor din ESA95).

Stocul de arierate la nivelul bugetelor locale (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (stoc, realizat) 0,91
Finele lui martie 2011 (indicativ) 0,95
Finele lui iunie 2011 (indicativ) 0,90
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) 0,85
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) 0,80

I. Monitorizarea întreprinderilor publice 20. Se stabileşte o ţintă indicativă trimestrială pentru anul 2011 pentru soldul agregat operaţional (EBIT - earnings before interest and tax - câştiguri înainte de dobânzi şi impozite şi taxe), exclusiv subvenţii, acumulat pe an calendaristic, pentru următoarele întreprinderi publice: Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., Compania Naţională a Huilei - S.A., Compania Naţională Poşta Română - S.A., Complexul Energetic Turceni - S.A., Societatea Comercială Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv“ - S.A., Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex“ – S.A., Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ - S.A., Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători“ - S.A., Societatea Comercială „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române „TAROM“ - S.A., Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti - S.A., Societatea Comercială Electrica Furnizare Transilvania Nord - S.A., Societatea Comercială Oltchim - S.A., Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „Termoelectrica“ - S.A., Societatea Naţională a Lignitului - S.A., Societatea Comercială Electrificare CFR - S.A., Societatea Comercială Intervenţii Feroviare - S.A., Societatea Comercială Telecomunicaţii C.F.R. - S.A. Datele vor fi furnizate împreună cu rezultatele operaţionale de către companie. Ţintele vor fi următoarele:

Soldul agregat operaţional1) (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat) - 6,5
Finele lui martie 2011 (indicativ) - 1,7
Finele lui iunie 2011 (indicativ) - 2,7
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) - 3,6
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) - 4,0

21. Se stabileşte o ţintă indicativă trimestrială pentru anul 2011 pentru stocul de arierate al întreprinderilor de stat enumerate la paragraful 20 de mai sus. Datele vor fi furnizate la nivel de companie. Ţintele vor fi următoarele:

Stocul de arierate (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat) 18,8
Finele lui martie 2011 (indicativ) 19,5
Finele lui iunie 2011 (indicativ) 19,5
Finele lui septembrie 2011 (indicativ) 19,0
Finele lui decembrie 2011 (indicativ) 18,0

22. Ţintele indicative trimestriale pentru soldul operaţional agregat (paragraful 20) şi stocul de arierate (paragraful 21) pentru întreprinderile de stat enumerate la paragraful 20 de mai sus vor fi revizuite la data primei evaluări în conformitate cu planurile de acţiune şi cu datele verificate la finalul anului 2010 (ambele vor fi disponibile la acea dată). J. Cerinţe de raportare 23. Performanţa în cadrul programului va fi monitorizată în baza datelor furnizate FMI de BNR şi MFP, după cum este prezentat în tabelul de mai jos. Autorităţile vor transmite cu promptitudine experţilor FMI orice revizuiri de date, precum şi orice alte informaţii necesare pentru monitorizarea acordului cu FMI. 1) Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2011 este cumulativă începând din ianuarie 2011). România: Furnizarea de date către FMI



SmartCity5

COMENTARII la Legea 285/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 285 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu