LEGE Nr. 225
din 7 iunie 2006
privind aprobarea Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor masuri de
reglementare a pietei pe filiera cerealelor si a produselor procesate din
cereale
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 501 din 9 iunie 2006
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12 din 22 februarie
2006 pentru stabilirea unor măsuri
de reglementare a pieţei pe
filiera cerealelor şi a
produselor procesate din cereale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184
din 27 februarie 2006, cu următoarele
modificări:
1. Alineatele (2), (4) şi (5) ale articolului 5 vor avea
următorul
cuprins:
„(2) Autorizaţiile de depozit se acordă fără percepere de taxe pentru spaţiile de depozitare pentru produse
agricole, conform regulamentului pentru acordarea acestora, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Până la data de 30 iunie 2006, depozitarea şi comercializarea cerealelor se pot face şi în spaţiile de
depozitare care nu au obţinut
autorizaţia de depozit.
(5) Cantităţile de cereale depozitate sunt rezultatul achiziţiilor pe baza contractelor de vânzare-cumpărare, al contractelor de prestări de servicii încheiate cu partenerii de
pe filieră, precum şi al producţiei proprii, în cazul în care operatorii economici care deţin în proprietate sau administrează spaţii de depozitare autorizate exploatează, în condiţiile
legii, terenuri agricole şi
depozitează producţia obţinută în vederea
comercializării şi/sau procesării."
2. Alineatul (2) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
„(2) In termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă toţi operatorii
economici cu activitate de morărit au obligaţia de
a dota morile cu cântare pe flux atât la intrarea materiilor prime, cât şi la ieşirea produselor finite."
3. Alineatul (1) al articolului 11 va avea următorul cuprins:
„Art. 11. - (1) Pâinea şi produsele de morărit
şi panificaţie se comercializează către persoane juridice, însoţite de facturi fiscale."
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN
OLTEANU
PREŞEDINTELE
SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU