Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.15 din 11.03.2011

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 183 din 16 martie 2011

SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105 din 22 noiembrie 2010 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 25 noiembrie 2010, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul 3, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

(4) Pe baza convenţiilor încheiate între ordonatorii de credite prevăzuţi în anexă şi beneficiarii finali ai proiectelor (unităţi administrativ-teritoriale sau, după caz, Administraţia Naţională «Apele Române») aceştia din urmă pun la dispoziţie folosinţa gratuită ori dau în administrare domeniul public sau privat pe care se realizează proiectul în vederea realizării investiţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, asigură pe cheltuiala lor avizele şi autorizaţiile legale, participă la urmărirea bunei realizări a lucrărilor, inclusiv pe faze de execuţie, primesc în custodie, pe măsura realizării acestora şi pe răspunderea executanţilor, până la data recepţiei prevăzute la alin. (3), părţi funcţionale din proiect sau proiectul în întregul său, asigură pe cheltuiala lor folosinţa/operarea provizorie a bunului primit în custodie, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, precum şi întreţinerea acestuia.

(5) În vederea asigurării folosinţei/operării provizorii a bunului primit în custodie potrivit alin. (4), autorităţile şi instituţiile publice cu rol de reglementare vor emite custodelui avize/acorduri/ autorizaţii cu caracter provizoriu, până la recepţia finală a proiectului de investiţii, potrivit alin. (3), urmată de transferul proprietăţii sau administrării, după caz, către beneficiarul final şi obţinerea de către acesta a avizelor/acordurilor/autorizaţiilor definitive.

2. După articolul 7 se introduce un articol nou, articolul 71, cu următorul cuprins:
Articolul 71 Prin legile bugetare pot fi devansate creditele de angajament şi creditele bugetare destinate P.N.D.I., cu condiţia respectării deficitului bugetar stabilit prin strategia fiscal-bugetară.
3. Anexa se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

ANEXA 1)

(Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010)____1) Anexa este reprodusă în facsimil.I. Credite de angajament II. Credite bugetarePROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII

SmartCity5

COMENTARII la Legea 15/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 15 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu