Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 26 din 2 martie 2010

pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 145 din 5 martie 2010



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de auditorii financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale potrivit standardelor internaţionale de audit şi altor reglementări adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare Camera.

(2) Auditul financiar cuprinde şi auditul statutar, desfăşurat potrivit legii."

2.  La articolul 3, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Auditorii financiari care au dobândit această calitate şi sunt membri ai Camerei, în exercitarea independentă a profesiei, desfăşoară, în principal, următoarele activităţi:

a) auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, în situaţiile prevăzute de lege;

b)  auditul financiar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare consolidate ale entităţilor care au optat pentru auditarea situaţiilor financiare anuale;

c)  misiuni de revizuire a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare consolidate, precum şi a situaţiilor financiare interimare;

d) misiuni de asigurare şi alte misiuni şi servicii profesionale, în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu şi cu alte reglementări adoptate de Cameră;

e) audit intern.

(3) Auditorii financiari pot desfăşura şi alte activităţi, precum:

a) consultanţă financiar-contabilă;

b) management financiar-contabil;

c) pregătire profesională de specialitate în domeniu;

d)  expertiză contabilă, evaluare, reorganizare judiciară şi lichidare, consultanţă fiscală, cu respectarea reglementărilor specifice fiecăreia dintre activităţile respective şi a principiului independenţei, după caz."

3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Se înfiinţează Camera Auditorilor Financiari din România, persoană juridică autonomă, potrivit legii, care funcţionează ca organizaţie profesională de utilitate publică fără scop patrimonial.

(2)  Camera este autoritatea competentă care organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar în România.

(3) Camera elaborează următoarele reglementări:

a)  Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Regulamentul cuprinde prevederi referitoare la:

- organele de conducere a Camerei şi modul de alegere a acestora;

- atribuţiile şi răspunderile Camerei;

- regulile şi condiţiile de atribuire, respectiv de retragere a calităţii de auditor financiar, în condiţiile legii;

- cerinţele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea activităţii de audit financiar;

-   regulile privind investigarea abaterilor disciplinare, dispunerea sancţiunilor disciplinare şi procedura de disciplină, în condiţiile legii;

-  alte norme necesare ducerii la îndeplinire a atribuţiilor Camerei;

b) codul etic;

c) standardele de audit;

d)   normele de desfăşurare a examenului de aptitudini profesionale;

e) normele privind procedurile de control al calităţii auditului financiar;

f) regulile privind pregătirea continuă a auditorilor financiari;

g) normele privind procedurile minimale de audit;

h) normele privind documentarea în audit;

i) normele privind sistemul de asigurare a calităţii;

j) normele privind raportarea auditului.

(4) Reglementările prevăzute la alin. (3) lit. b)-j) se aprobă prin hotărâri ale Consiliului Camerei.

(5) Camera are următoarele atribuţii:

a)  atribuie calitatea de auditor financiar şi emite autorizaţii pentru exercitarea acestei profesii în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare;

b) organizează şi urmăreşte programul de pregătire continuă a auditorilor financiari;

c) controlează calitatea activităţii de audit financiar;

d) promovează actualizarea legislaţiei prin instituţiile abilitate, precum şi a normelor de audit financiar şi audit intern, în concordanţă cu prevederile legii şi cu reglementările instituţiilor profesionale europene şi internaţionale în domeniu;

e) adoptă normele interne privind activitatea Camerei;

f)   retrage dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar, în condiţiile prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei;

g) asigură reprezentarea internaţională a profesiei de auditor financiar din România;

h) adoptă alte norme privind auditul statutar, în condiţiile legii;

i) adoptă reguli, norme şi instrucţiuni în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, prin care să se asigure respectarea prevederilor legii."

4.  La articolul 6, alineatul (5) se abrogă.

5. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Camera are ca membri auditori financiari persoane fizice care, din punctul de vedere al dreptului de exercitare a profesiei, pot fi activi sau nonactivi şi persoane juridice.

(2)  Sunt auditori financiari nonactivi membrii Camerei care sunt incompatibili cu exercitarea activităţii de audit financiar. Situaţiile de incompatibilitate se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei, în condiţiile legii.

(3)  Auditorii financiari, membri ai Camerei, se înscriu în Registrul public pe cele două categorii, activi sau nonactivi, în baza declaraţiei date pe propria răspundere."

6. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) Sunt stagiari în activitatea de audit financiar persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile stabilite prin normele aprobate de Cameră.

(2)  Pentru a asigura capacitatea de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice a căror testare este inclusă în examen, persoana fizică efectuează un stagiu de pregătire practică de cel puţin 3 ani, care cuprinde, printre altele, participarea la auditarea situaţiilor financiare anuale sau a situaţiilor financiare anuale consolidate.

(3) Camera poate stabili, prin norme proprii, condiţiile în care pot fi acordate derogări cu privire la testul de cunoştinţe în domeniul financiar-contabil, în vederea accesului la stagiu, la reducerea vechimii în activitatea financiar-contabilă cerută pentru accesul la stagiu, precum şi de la testul de cunoştinţe teoretice inclus în examenul de competenţă profesională."

7.  Titlul capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL III

Atribuirea calităţii de auditor financiar, educaţie continuă şi recunoaştere reciprocă"

8. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11. - Condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru atribuirea calităţii de auditor financiar se stabilesc prin regulamentul emis de Cameră."

9. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - Camera stabileşte norme pentru aprobarea auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi pentru înregistrarea auditorilor financiari şi a entităţilor de audit din terţe ţări."

10. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - (1) Calitatea de auditor financiar se atribuie pe bază de examen de competenţă profesională prin care trebuie să se certifice un nivel corespunzător de cunoştinţe teoretice, precum şi aptitudinea de a le aplica.

(2) Examenele pentru atribuirea calităţii de auditor financiar se organizează de Cameră, conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei. Este interzisă instituirea oricăror excepţii de la testul de aplicare a cunoştinţelor în practică din cadrul examenului de competenţă profesională."

11.   După articolul 13 se introduc două noi articole, articolele 131 şi 132, cu următorul cuprins:

„Art. 131. - (1) Auditorii financiari trebuie să urmeze programe adecvate de formare profesională continuă, pentru a-şi menţine cunoştinţele teoretice şi competenţele profesionale la un nivel înalt. Camera emite norme cuprinzând obligaţiile ce revin auditorilor financiari cu privire la formarea profesională continuă a acestora.

(2)  Nerespectarea cerinţelor privind formarea profesională continuă se sancţionează potrivit reglementărilor emise în acest sens.

(3)  Camera adoptă standardele de etică profesională şi normele de control intern de calitate al activităţii auditorilor financiari.

Art. 132. - (1) Camera este autoritatea competentă pentru efectuarea de revizuiri în vederea asigurării calităţii serviciilor prestate de auditorii financiari.

(2) Camera emite norme şi proceduri de revizuire a calităţii activităţii de audit financiar, precum şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, potrivit legii."

12. Articolul 17 se abrogă.

13. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - Profesia de auditor financiar poate fi exercitată numai de persoanele care îndeplinesc condiţiile de independenţă şi integritate prevăzute de legislaţia în domeniu."

14. Articolul 19 se abrogă.

15. Titlul capitolului VII se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL VII

Supravegherea publică"

16. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 26. - Activitatea Camerei se desfăşoară sub supravegherea Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, potrivit legii."

17. Articolele 27 şi 28 se abrogă.

18. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 29. - La entităţile economice ale căror situaţii financiare trebuie auditate, precum şi la entităţile care optează pentru auditarea situaţiilor financiare auditul se efectuează potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi legislaţiei în vigoare."

19. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 30. - Ministerul Finanţelor Publice elaborează şi promovează spre adoptare proiecte de acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Camerei, cu consultarea acesteia şi a Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar."

20. Titlul capitolului VIII se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL VIII

Registrul public"

21. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 31. - (1) Auditorii financiari activi şi nonactivi se înscriu în Registrul public.

(2)  Registrul public se publică anual în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3)  Modificările intervenite în Registrul public se publică trimestrial în Monitorul Oficial al României, Partea I."

22.  Titlul capitolul IX se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL IX

Investigaţii şi sancţiuni"

23. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 32. - Incălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a reglementărilor emise de Cameră atrage, după caz, răspunderea administrativă sau disciplinară."

24.   După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 321, cu următorul cuprins:

„Art. 321. - Abaterile pentru care se aplică sancţiuni, procedura de constatare şi sancţionare a acestora, precum şi răspunderea auditorului financiar se stabilesc prin norme emise de Cameră."

25. Articolul 33 se abrogă.

26.   Capitolul X „Dispoziţii tranzitorii", cuprinzând articolele 34-37, se abrogă.

27. Articolul 38 se abrogă.

28.  La articolul 39, alineatul (2) se abrogă.

29.   După articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 40, cu următorul cuprins:

„Art. 40. - Hotărârile Conferinţei Camerei, ale Consiliului Camerei, precum şi legislaţia care reglementează organizarea şi funcţionarea Camerei Auditorilor Financiari din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Art. II. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANA


COMENTARII la Legea 26/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 26 din 2010
Comentarii la alte acte
Vădeanu Liviu a comentat Ordin 3157 2012
    Nu mai există transfer la cerere.
ANONIM a comentat Ordin 3157 2012
    Pentru transfer la cerere nu se publica nimic? Va rugam!
ANONIM a comentat Ordin 3064 2012
    Daca eu am un copil deja inscris intr-o scoala al doilea copil nu-l pot inscrie la aceeasi scoala deoarece nu santem trecuti in baza de date la aceeasi scoala.Santem nevoiti sa mergem la o scoala unde ne-a selectat ministrul?Trebuie sa facem neveta la diferite scoli,eu cu un copil la o scoala si sotul cu celalalt copil la cealalta scoala.Sau ne-a mai dat ministrul o varianta,trebuie sa transferam copilul din clasa a 3 a la aceeasi scoala unde ne-a repartizat?
ANONIM a comentat Decizia 19 2011
    Cand am citit aceasta Decizie, m-am bucurat mult. Ma numeasc Horosan Gheorghe ,am fost judecat la Inalta Curte in dosarul nr.1825/54/2009 in sedinta publica din 12 mai 2010 si prin Decizia nr. 2957 mi se respinge recursul inpotriva deciziei nr. 5319 din 7.10.2009 pronuntata de Curtea de Apel Craiova-Sectia civila. Fac parte din " grupul " celor zeci de colegi da la Institutul de proiectari miniere din Craiova care nu am primit dreptul de a se introduce sumele din acordul global la drepturile de pensie. Prin aceasta decizie, am crezut ca se va acorda si la restul colegilor aceste drepturi. In urma acestei Decizii, colegii care au piedut, au mers la Casa de pensii din Dolj, pentru a ne calcula si noua aceleasi drepturi ca la cei care au castigat in instanta. Dar functionarii respectivi au spus ca nu iau in seama o asemenea Decizie. Aceasta Decizie este obligatorie pe tot teritoriul Romaniei sau nu ? Ce putem face, incepem din nou alta serie de procese ? Cu toata consideratia Gh. Horosan. Sper sa primim si noi aceleasi drepturi ca si colegii nostrii care au castigat. G.H.
ANONIM a comentat Ordin 4 2007
    detin o suprafata de teren intro zona centrala,in totalitate intravilan si destinat pentru constructii,fapt specificat in extrasul de carte funciara insa peste terenul meu trece o linie electrica de 110 kv,fapt pentru care S.C Electrica imi interzice executarea oricarei constructii.Este oare normal sa detin acest teren pentru care platesc impozit ca fiind destinat pentru constructii si sa nu ma pot folosi de acest drept?in zona sant constriute multe case care dupa legea 4/2007si legea 13/2007 ar trebui demolate sau mutate,raspunsul responsabililor Electrica fiind acela ca la data constructiilor legea nu era asa stricta si sau dat avize de constructii.in consecinta as vrea sa stiu pentru ce detin teren pentru constructii situat in zona centrala din municipiul Turda jud.Cluj,platesc impozit mare nefiind gradina, dar nu ma pot folosi de acest teren.De ce S.C.Electrica nu intra in posesia tuturor terenurilor peste care traverseaza linii electrificate caci noi platim impozite si nu ne putem folosi de ele.Acest fapt este total absurd intrun stat de drept unde este garantata proprietatea oricarei persoane.multumesc daca imi va raspunde cineva cu privire la nelamurirea mea.
ANONIM a comentat Ordin 215 2010
    legea este atipica descurajind cresterea efectivului de animale .Acele date de infiintare a fermelor joaca rolul esential in acordarea suventiilor;daca la data infiintarii fermei aveai mai putin de trei bovine ,indiferent de numarul animalelor si virsta lor in viitor nu mai ai dreptul la nici o suventie ,in schimb cei care aveau efctivul conform legii primesc ani la rind suventii chiar daca nu mai au acele bovine
ANONIM a comentat Metodologie 2011
    Sa inteleg ca asistentele de la gradinite vor avea si alte puncte de lucru?O scoala poate?
ANONIM a comentat Hotărârea 1231 2010
    Ce inseamna justa despagubire Statul are foarte mult teren care sta parloaga de ce nu da la schimb tot teren Suspectez ca se fac excrocherii cu banii publici Cer imperios primului ministru sa schimbe urgent legea si sa ofere TEREN ACTIUNI LA AUTOSTRADA siin ultimul caz BANI
ANONIM a comentat Hotărârea 1231 2010
    Ce inseamna justa despagubire Statul are foarte mult teren care sta parloaga de ce nu da la schimb tot teren Suspectez ca se fac excrocherii cu banii publici Cer imperios primului ministru sa schimbe urgent legea si sa ofere TEREN ACTIUNI LA AUTOSTRADA siin ultimul caz BANI
ANONIM a comentat Legea 214 2011
    lege aprobata pe 15.11.2011, cu termen de publicare a normelor 90 zile si initierea demersurilor de licitatie din partea UAT-urilor 01.02.2012 = "ZERO PENTRU 2012"