Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

INSTRUCTIUNI Nr

INSTRUCTIUNI   Nr. 191 din 25 august 2010

de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor

ACT EMIS DE: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 608 din 27 august 2010



Având în vedere prevederile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite următoarele instrucţiuni:

Art. 1. - (1) Fac obiectul prezentelor instrucţiuni pensiile stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, cuvenite sau aflate în plată la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumite în continuare pensii.

(2) Pensiile se recalculează prin determinarea stagiilor de cotizare şi a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor lunare individuale realizate, şi prin stabilirea cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Art. 2. - (1) Recalcularea pensiilor se face în baza adeverinţelor necesare stabilirii punctajelor medii anuale, înaintate de beneficiarii pensiilor, denumiţi în continuare beneficiari, împreună cu o solicitare scrisă, la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2)  Solicitarea scrisă va fi formulată conform modelului prevăzut în anexa nr. 1a sau, după caz, în anexa nr. 1b la Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

(3) In cazul în care beneficiarii nu înaintează adeverinţele în vederea recalculării pensiilor însoţite de solicitări scrise adresate Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru perioada ce reprezintă vechime în serviciu sau în muncă/stagiu de cotizare, recalcularea se efectuează din oficiu, la determinarea punctajului mediu anual procedându-se astfel:

a)  pentru perioada în care persoanele nu au avut vechime în serviciu se utilizează documentele existente în dosarul de pensie sau, în lipsa acestora, salariul minim brut/net pe economie din perioada respectivă;

b)  pentru perioada în care persoanele au avut vechime în serviciu se utilizează salariul mediu brut/net pe economie din perioada respectivă.

Art. 3. - (1) In înţelesul prezentelor instrucţiuni, pentru perioada în care s-a desfăşurat activitate în calitate de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, prin venituri lunare individuale realizate se înţelege suma brută/netă reprezentând salariul brut/net, respectiv solda brută/netă, care cuprinde:

a)   retribuţia tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii/solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia în vigoare la acea dată;

b) sporurile şi indemnizaţiile acordate în sume fixe sau sub formă de procent din retribuţia tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar sau din salariul funcţiei de bază/salariul funcţiei îndeplinite/solda de funcţie/solda funcţiei de bază, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată;

c) primele/premiile din cursul anului şi cele anuale, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată;

d) sumele reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat, potrivit legii;

e)  sumele cuvenite ca reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia;

f)  orice alte elemente salariale similare celor prevăzute la lit. a)-d), acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată.

(2)  Veniturile lunare individuale realizate se înscriu în adeverinţe astfel:

a)  venituri lunare individuale brute până la data de 1 iulie 1977;

b) venituri lunare individuale nete de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c)  venituri lunare individuale brute de la data de 1 ianuarie 1991.

(3) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), venitul lunar individual realizat se determină conform Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pentru perioadele în care beneficiarii au îndeplinit funcţii şi în alte instituţii/entităţi din afara sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau la regii autonome şi societăţi comerciale ce participă la realizarea sarcinilor în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, având calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, se iau în calcul şi veniturile lunare individuale realizate în instituţiile/entităţile respective.

(5)   Pentru perioadele în care beneficiarii s-au aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, şi au primit drepturi calculate potrivit legislaţiei aplicabile pe plan naţional, având calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, se utilizează salariul mediu brut sau, după caz, net pe economie din perioadele respective ca venituri lunare individuale realizate.

(6) Pentru perioadele în care beneficiarii au avut calitatea de elev sau student al unei instituţii de învăţământ pentru formarea cadrelor militare/poliţiştilor sau funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, au îndeplinit serviciul militar ca militari în termen ori militari cu termen redus, au fost concentraţi sau mobilizaţi ca rezervişti ori au fost în captivitate, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează ca venituri lunare individuale salariul mediu brut sau, după caz, net pe economie din perioadele respective.

(7) Determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele repatriate din Republica Moldova care beneficiază de pensii se face prin asimilare, în condiţiile stabilite prin reglementările legale în vigoare.

Art. 4. - In înţelesul prezentelor instrucţiuni, nu sunt cuprinse în veniturile lunare individuale realizate următoarele sume:

a)  diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer, potrivit legii;

b)   participarea salariaţilor la profit, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

c) compensaţiile lunare pentru chirie, potrivit legii;

d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi drepturilor de echipament, potrivit legii;

e)  pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului, potrivit legii;

f) indemnizaţiile de instalare, potrivit legii;

g)  plăţile compensatorii şi ajutoarele primite la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie, potrivit legii;

h) valoarea financiară a normelor de hrană, potrivit legii;

i) contravaloarea transportului ocazionat de plecarea în concediul de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă, potrivit legii;

j) alocaţia de stat pentru copii, potrivit legii;

k) orice alte drepturi băneşti similare celor prevăzute la lit. a)-j), potrivit legii.

Art. 5. - (1) In vederea eliberării adeverinţelor necesare stabilirii punctajelor medii anuale, beneficiarii formulează o cerere scrisă care cuprinde datele de identificare şi datele de contact ale acestora, inclusiv cele privind adresa de domiciliu la care vor fi transmise adeverinţele.

(2) Cererea scrisă se înaintează/depune la:

a) structura de resurse umane din cadrul unităţii de la care pensionarul a fost trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv a încetat raporturile de serviciu sau, dacă unitatea/structura în cauză a fost desfiinţată, la structura de resurse umane a inspectoratelor generale/similare;

b) Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în situaţia în care pensionarul a fost trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv a încetat raporturile de serviciu, din cadrul unităţilor/structurilor care au făcut sau fac parte din aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, ce nu au în componenţă structuri de resurse umane.

(3)   Pentru perioada în care beneficiarii au activat în unităţi/structuri ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, altele decât cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cererea scrisă se înaintează/depune potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, urmând ca adeverinţele să fie emise şi comunicate în conformitate cu normele proprii ale acestor instituţii.

(4)   Pentru perioada în care beneficiarii au desfăşurat activitate în instituţii/organe/organizaţii din afara sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cererea scrisă se înaintează/depune la structurile respective.

(5) Pentru perioada în care beneficiarii au îndeplinit funcţii şi în alte instituţii/entităţi din afara sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau la regii autonome şi societăţi comerciale ce participă la realizarea sarcinilor în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, având calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, cererea scrisă se înaintează/depune potrivit alin. (2), pentru veniturile lunare individuale realizate în calitate de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, şi potrivit alin. (3) sau (4), pentru veniturile lunare individuale realizate la instituţiile/entităţile/regiile/societăţile respective.

Art. 6. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 5 alin. (3), în vederea eliberării adeverinţelor necesare stabilirii punctajelor medii anuale, beneficiarii trecuţi în rezervă sau direct în retragere din unităţi/structuri ale Serviciului Român de Informaţii vor înainta/depune o cerere scrisă, formulată potrivit art. 5 alin. (1), la structurile de resurse umane ale inspectoratelor generale/inspectoratelor judeţene/similare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor din zonele unde era situată unitatea de la care au fost trecuţi în rezervă sau direct în retragere, iar pentru personalul unităţilor din municipiul Bucureşti, cererea scrisă se înaintează/depune la Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2)  In cazul în care inspectoratele generale/similare, prin structurile de resurse umane/financiare, nu deţin în parte sau în totalitate datele ori informaţiile necesare întocmirii şi completării adeverinţelor solicitate, acestea transmit cererile scrise, în termen de 5 zile de la data înregistrării lor, la Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(3)  In cazul în care inspectoratele judeţene/similare, prin structurile de resurse umane/financiare, nu deţin în parte sau în totalitate datele ori informaţiile necesare întocmirii şi completării adeverinţelor solicitate, acestea transmit cererile scrise, în termen de 5 zile de la data înregistrării lor, la secţiile de informaţii judeţene din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în vederea efectuării acestei activităţi.

(4) In cazul în care, pentru cererile scrise primite/depuse la Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu sunt deţinute în parte sau în totalitate datele ori informaţiile necesare întocmirii şi completării adeverinţelor solicitate, direcţia respectivă transmite cererile scrise, în termen de 5 zile de la data înregistrării lor, la Serviciul Român de Informaţii, în vederea efectuării acestei activităţi.

(5) Dupa întocmirea şi completarea de către Serviciul Român de Informaţii a adeverinţelor solicitate, acestea se transmit Direcţiei generale management resurse umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precizându-se, după caz, motivul necompletării acestora, integral sau pe perioade, Impreună cu adeverinţele transmise vor fi restituite şi cererile scrise.

(6)   In urma primirii adeverinţelor, pentru comunicarea acestora persoanelor solicitante, structurile de resurse umane vor proceda, după caz, potrivit art. 7 alin. (1) şi (3).

Art. 7. - (1) In cazul unităţilor/structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, după înregistrarea cererii scrise în vederea eliberării adeverinţelor, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, structura de resurse umane va verifica şi va extrage situaţia activităţii profesionale desfăşurate de către persoana în cauză, procedând astfel:

a) în situaţia în care activitatea a fost desfăşurată doar în cadrul unităţii respective, cererea scrisă împreună cu datele de personal vor fi transmise structurii financiar-contabile care a asigurat plata drepturilor salariale şi care, cu sprijinul compartimentului sau unităţii ce deţine arhiva documentelor justificative privind veniturile lunare individuale realizate (statul de plată al salariilor, premiilor etc), după caz, întocmeşte şi completează adeverinţele ce vor fi comunicate persoanei solicitante, prin grija structurii de resurse umane, sub semnătura comandantului/şefului unităţii respective, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii;

b)  în situaţia în care activitatea a fost desfăşurată în mai multe unităţi/structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru perioada corespunzătoare, cererea scrisă (în copie) va fi comunicată, în termen de 5 zile de la data înregistrării ei, şi unităţilor/structurilor în cauză, urmând să fie efectuată procedura prevăzută la lit. a), iar adeverinţele întocmite şi completate să fie transmise unităţii la care a fost înregistrată iniţial cererea, sub semnătura comandantului/şefului unităţii emitente, în termen de 20 de zile de la data primirii cererii;

c) în situaţia în care se constată că cererea scrisă nu a fost înaintată/depusă la structurile competente, potrivit art. 5, structura de resurse umane va comunica acest fapt persoanei solicitante, în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.

(2)  In situaţiile în care, pentru o anumită perioadă de activitate, nu există documente justificative privind veniturile lunare individuale realizate, la întocmirea şi completarea adeverinţelor se înscrie faptul că nu există date/documente pentru perioada respectivă.

(3)  In situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), adeverinţele întocmite şi completate, prin structurile financiar-contabile, de către fiecare unitate/structură se conexează de structura de resurse umane la care a fost depusă cererea scrisă şi vor fi comunicate persoanei solicitante, prin poştă, în termen de 5 zile de la data primirii ultimei dintre acestea, sub semnătura comandantului/şefului unităţii respective.

(4) Unităţile/Structurile care eliberează adeverinţe în vederea recalculării pensiilor poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestora.

Art. 8. - (1) In cazul în care beneficiarii nu pot depune adeverinţe necesare recalculării pensiilor, pentru perioada în care nu au avut vechime în serviciu, din motive neimputabile lor, aceştia pot prezenta sau comunica la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, împreună cu solicitarea scrisă de recalculare, carnetul de muncă din care să reiasă veniturile lunare individuale realizate.

(2) Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor va efectua recalcularea pensiilor, în ordinea înregistrării solicitărilor scrise şi a adeverinţelor/carnetelor de muncă înaintate în acest sens, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acestora.

(3)   După recalculare, Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor emite decizie prin care se stabileşte punctajul mediu anual determinat şi cuantumul pensiei recalculate, cu respectarea prevederilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 735/2010.

(4)  Impreună cu decizia de pensie recalculată, Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor va înainta, în scris, ş[ buletinul de calcul al pensiei recalculate.

(5) In situaţia în care se constată erori de calcul, decizia privind pensia recalculată poate fi revizuită din oficiu, cu respectarea prevederilor legale.

Art. 9. - (1) Adeverinţele/Carnetele de muncă necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalculării pensiilor se înaintează la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor doar pentru perioadele în care beneficiarii pensiilor au desfăşurat activitate până la data trecerii în rezervă sau direct în retragere, respectiv data încetării raporturilor de serviciu.

(2) Adeverinţele/Carnetele de muncă înaintate la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor neînsoţite de solicitarea scrisă prevăzută la art. 2 alin. (1) nu se iau în considerare, recalcularea fiind efectuată din oficiu, conform prevederilor art. 2 alin. (3).

Art. 10. - Pentru persoanele care au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv au încetat raporturile de serviciu după data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, dosarul de pensie ce va fi înaintat la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor va conţine pe lângă documentele stabilite conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi adeverinţele necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalculării pensiei, întocmite şi completate, în mod corespunzător, conform prevederilor prezentelor instrucţiuni.

Art. 11. - (1) In conformitate cu prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, se autorizează unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor implicate în procesul de recalculare a pensiilor şi în activitatea de întocmire, completare sau eliberare a adeverinţelor necesare stabilirii punctajelor medii anuale să încheie convenţii civile cu personal specializat, pe o perioadă determinată, conform legii.

(2) Incheierea convenţiilor prevăzute la alin. (1) se face cu acordul Direcţiei generale financiare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în limita fondurilor bugetare alocate pentru această natură de cheltuieli.

(3) Pentru unităţile aparatului central din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, încheierea convenţiilor prevăzute la alin. (1) se face cu aprobarea secretarului general al ministerului, în limita fondurilor bugetare alocate pentru această natură de cheltuieli.

Art. 12. - Prezentele instrucţiuni se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga


SmartCity5

COMENTARII la Instrucţiuni 191/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Instrucţiuni 191 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu