HOTARARE Nr.
980 din 2 august 2006
pentru aprobarea platii
contributiei financiare a Romaniei la construirea noului Cartier General al
Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 672 din 4 august 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului
de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
şi având în vedere prevederile Legii nr. 22/2004 pentru
aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4
aprilie 1949,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă participarea României la
cheltuielile privind construirea noului Cartier General al Organizaţiei
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Art. 2. - (1) Sumele anuale reprezentând cota-parte de
cheltuieli aferente României pentru construirea noului Cartier General al NATO
sunt exprimate în euro şi se stabilesc de organismele NATO cu atribuţii şi
responsabilităţi în domeniu.
(2) Contribuţia României se plăteşte eşalonat, pe
întreaga perioadă de realizare a proiectului.
Art. 3. - (1) Contravaloarea în lei a contribuţiei
financiare prevăzute la art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele
instituţiilor publice româneşti reprezentate la Cartierul General al NATO,
respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe,
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul de Informaţii Externe,
Serviciul Român de Informaţii şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor
Secrete de Stat.
(2) Fiecare dintre instituţiile prevăzute la alin. (1)
suportă anual o cotă procentuală din contribuţia totală a României la
construirea noului Cartier General al NATO, determinată pe baza ponderii
spaţiilor de lucru alocate respectivei instituţii din totalul suprafeţei ce
revine Delegaţiei Permanente a României la NATO, conform anexei*) care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Instituţiile reprezentate în Delegaţia Permanentă a
României la NATO virează sumele aferente contribuţiilor proprii în contul
Delegaţiei Permanente a României la NATO, care va achita, în totalitate,
contravaloarea facturilor reprezentând cheltuielile de construcţie pentru noul
sediu al Organizaţiei.
Art. 4. - (1) In anul 2006, pentru plata contribuţiei
financiare a României la construirea noului Cartier General al NATO, aferentă
anilor 2005 şi 2006, se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor
Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în
bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 901 mii lei, la capitolul 51.01
„Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul „Alte transferuri".
(2) Plata contribuţiei privind cota-parte a
Ministerului Apărării Naţionale, aferentă anului 2006, se suportă din bugetul
aprobat acestei instituţii pe anul în curs.
Art. 5. - Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea
ordonatorului principal de credite, va introduce modificările corespunzătoare
în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului
Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2006.
Art. 6. - Ministerul Afacerilor Externe răspunde de
modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate
potrivit prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor externe,
Adrian Cosmin Vieriţa,
secretar de stat
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit
legii.