Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.940 din 29.10.2014

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 795 din 31 octombrie 2014



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 2.641.950 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2014, pentru sprijinirea unui număr total de 1.211 familii şi persoane singure, după cum urmează: a)în valoare de 1.491.950 lei pentru sprijinirea unui număr de 761 de familii şi persoane singure conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase, incendii, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială; b)în valoare de 1.150.000 lei pentru sprijinirea unui număr de 450 de familii şi persoane singure conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii deosebite din cauza încetării furnizării energiei termice în sistem centralizat în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb p. Ministrul finanţelor publice, Dan Manolescu, secretar de stat Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov
ANEXA Nr. 1

Nr. crt. Nume şi prenume Adresa Judeţul Suma - lei -
0 1 2 3 4
1 Ghica Nicolae Municipiul Arad, str. Mărăşeşti nr. 3, ap. 3 Arad 1.000
2 Zbanţ Mihaela Cristina Satul Mănăştur nr. 425, comuna Vinga Arad 3.000
3 Negoiţescu Leonardo Satul Păuliş nr. 364, comuna Păuliş Arad 8.000
4 Raevschi Teodor Municipiul Arad, Str. Unirii nr. 14, ap. 5 Arad 1.000
5 Ariciu Ion Municipiul Piteşti, Str. Frasinului nr. 18, bl. 21, sc. A, ap. 13 Argeş 3.000
6 Beja Constanţa Niculina Oraşul Ştefăneşti, satul Valea Mare-Podgoria, str. Coasta Câmpului nr. 72 Argeş 2.000
7 Bucă Gheorghiţă Municipiul Piteşti, str. Făgăraş nr. 2, bl. E9, sc. A, ap. 9 Argeş 2.500
8 Ciucă Lidia Comuna Stâlpeni, sat Ogrezea Argeş 1.000
9 Ciucardel Ilie Gelian Municipiul Piteşti, Bd. Petrochimiştilor nr. 22A, bl. B1A, sc. A, ap. 9 Argeş 4.000
10 Dumitru Daniela Municipiul Piteşti, str. Vasile Alecsandri nr. 5, bl. 64A, sc. A, ap. 17 Argeş 3.000
11 Dobre Daniela Satul Budeasa Mică nr. 29, comuna Budeasa Argeş 3.000
12 Iordache Marinela Satul Schitu Goleşti, comuna Schitu Goleşti Argeş 2.000
13 Ionescu Mariana Municipiul Piteşti, Aleea Voinicilor nr. 3, bl. 27, sc. C, ap. 2 Argeş 1.500
14 Luca Magdalena Municipiul Piteşti, Bd. Fraţii Goleşti nr. 63, bl. S6, sc. B, ap. 12 Argeş 3.000
15 Marinescu Pandele Oraşul Topoloveni, Str. Viilor nr. 17 Argeş 3.000
16 Miroiu Florinel Satul Livezeni, comuna Stâlpeni Argeş 2.000
17 Neguţ Lucia Municipiul Piteşti, cart. Găvana, Str. Carpenului, bl. B25a, sc. C, ap. 12 Argeş 1.500
18 Toader Maria Satul Ciomăgeşti nr. 32, comuna Ciomăgeşti Argeş 2.000
19 Fasolă Tinca Satul Glăvăneşti, comuna Glăvăneşti Bacău 3.000
20 Purcariu Mihai Oraşul Buhuşi, Str. Siretului, bl. 1A, sc. A, ap. 5 Bacău 3.500
21 Şandru Ovidiu Municipiul Bacău, str. Ioniţă Sandu Sturza nr. 28, bl. 28, sc. B, ap. 3 Bacău 3.500
22 Petru Silvica Satul Rădeana, comuna Ştefan cel Mare Bacău 1.000
23 Popa Neculai Satul Bolătău, comuna Zemeş Bacău 3.000
24 Rebegea Georgeta Comuna Letea Veche, str. Trecătoarea Holtului nr. 94 Bacău 3.000
25 Severin Vasile Satul Sărata, comuna Sărata Bacău 4.000
26 Părăluţă Eugenia Municipiul Bacău, Str. Alecu Russo nr. 55, bl. 55, sc. B, ap. 3 Bacău 2.000
27 Chiricea Toni Satul Budeşti, comuna Plopana Bacău 3.500
0 1 2 3 4
28 Bulai Tereza Satul Faraoani, comuna Faraoani Bacău 2.500
29 Răducanu Minel Satul Glăvăneşti, comuna Glăvăneşti Bacău 2.000
30 Jigău Vasile Municipiul Bacău, Calea Republicii nr. 78, bl. 78, sc. D, ap. 12 Bacău 2.500
31 Burghelea Gina Satul Valea Mare, comuna Coloneşti Bacău 2.000
32 Chiriac Vasile Municipiul Oneşti, bd. Saturn nr. 4, bl. 4, sc. A, ap. 21 Bacău 2.500
33 Ursache Claudia Satul Valea Mare, comuna Coloneşti Bacău 3.000
34 Nechifor Marius Municipiul Bacău, str. Letea, bl. 46A, sc. B, ap. 14 Bacău 4.000
35 Barbu Stelian Municipiul Bacău, str. Bucegi, bl. 115, sc. C, ap. 9 Bacău 3.000
36 Blănaru Mirela Municipiul Bacău, Str. Stadionului, bl. 32, sc. B, ap. 12 Bacău 4.000
37 Buga Teodora Satul Ungureni, comuna Bibireşti Bacău 4.000
38 Comanac Adriana Municipiul Bacău, str. Letea, bl. 12, sc. A, ap. 1 Bacău 4.000
39 Doloman Aurelia Municipiul Bacău, str. Aleea Parcului, bl. 12, sc. B, ap. 2 Bacău 4.000
40 Moldovan Vasile Satul Păltineasa nr. 7, comuna Spermezeu Bistriţa-Năsăud 3.000
41 Secelean Măriuţa Satul Dumitriţa nr. 205, comuna Dumitriţa Bistriţa-Năsăud 5.000
42 Jarda Ioan Satul Parva nr. 506, comuna Parva Bistriţa-Năsăud 4.000
43 Barbă Neagră Victoria Municipiul Braşov, Aleea Violetelor nr. 2, sc. D, ap. 5 Braşov 1.000
44 Borş Georgeta Diana Municipiul Braşov, Str. Înfrăţirii nr. 21, ap. 14 Braşov 15.000
45 Olteanu Elena Municipiul Brăila, Str. Albinei nr. 39, bl. D1, sc. 2, ap. 23 Brăila 1.500
46 Ghelase Rădiţa Comuna Stăncuţa, Str. Mecanizatorilor nr. 297 Brăila 5.000
47 Avărvărei Alina Satul Săhăteni, comuna Săhăteni Buzău 1.000
48 Borcan Stela Municipiul Buzău, Bd. Stadionului bl. 29C, et. 2, ap. 7 Buzău 2.000
49 Bordei Elena Georgiana Municipiul Buzău, Str. Triumfului nr. 23 Buzău 1.000
50 Botan Stelian Oraşul Pogoanele, Str. 9 Mai nr. 1 Buzău 1.000
51 Condruz Maria Oraşul Pogoanele, str. N. Bălcescu nr. 43 Buzău 1.000
52 Dumitru Amar Municipiul Buzău, Str. Haiducului, bl. 2, ap. 2 Buzău 500
53 Lete Ion Satul Săpoca, comuna Săpoca Buzău 1.000
54 Merişan Ionel Oraşul Pogoanele, str. Aurel Vlaicu nr. 10 Buzău 1.000
55 Naziru Niculina Municipiul Râmnicu Sărat, str. Obrejiţa nr. 13 Buzău 1.000
56 Negoiţă Romeo Municipiul Buzău, str. Dorobanţi nr. 258 Buzău 2.000
57 Niţă Luminiţa Satul Bălăceanu, comuna Bălăceanu Buzău 1.500
58 Săpunaru Viorel Ştefan Oraşul Nehoiu, Str. 1 Decembrie 1918, bl. A2, ap. 1 Buzău 1.000
59 Stanciu Gheorghe Satul Zeletin, comuna Cătina Buzău 1.000
60 Toader Lucica Municipiul Buzău, Str. Transilvaniei nr. 163, bl. 2, et. 1, ap. 16 Buzău 1.000
61 Tudor Ioan Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.000
62 Rîmniceanu Nicoleta Laura Municipiul Buzău, Bd. 1 Decembrie 1918, bl. 3B - ANL, et. 9, ap. 47 Buzău 3.000
63 Hogea Maria Municipiul Buzău, cartier Dorobanţi 2, bl. C6, et. 4, ap. 18 Buzău 1.500
64 Burlacu Sica Satul Grabicina de Jos, comuna Scorţoasa Buzău 1.000
65 Dumitrache Victoria Satul Valea Cătinei nr. 173, comuna Cătina Buzău 2.000
66 Iosif Daniela Satul Scărişoara, comuna Cislău Buzău 1.500
67 Petcu Vasile Satul Grabicina de Jos, comuna Scorţoasa Buzău 2.000
68 Prundaru Ion Satul Sătuc, Şoseaua Braşovului nr. 120, comuna Berca Buzău 2.000
69 Bârlea Doru Satul Bălăceanu, comuna Bălăceanu Buzău 1.000
70 Cojocaru Rodica Satul Bălăceanu, comuna Bălăceanu Buzău 1.000
71 Grama Gica Satul Vâlcelele, comuna Vâlcelele nr. 813 Buzău 2.000
72 Pârcea Valentin Satul Bălăceanu, comuna Bălăceanu Buzău 1.000
73 Bîrîilă Ion Municipiul Buzău, Str. Renaşterii nr. 16 Buzău 1.500
74 Constantin Georgiana Cristina Municipiul Buzău, str. Tudor Vladimirescu, bl. 3A Haşdeu, et. 10, ap. 38 Buzău 3.000
75 Nan Felix Satul Gherăseni, comuna Gherăseni Buzău 1.000
76 Grama Costina Satul Gherăseni, comuna Gherăseni Buzău 300
77 Mustafa Niculai Satul Şarânga, comuna Pietroasele Buzău 500
0 1 2 3 4
78 Aron Constantin Satul Vipereşti, comuna Vipereşti Buzău 1.500
79 Ciulin Ionuţ Mădălin Satul Vipereşti, comuna Vipereşti Buzău 1.000
80 Filică Sandu Satul Vipereşti, comuna Vipereşti Buzău 1.000
81 Rudaru Gheorghe Satul Vipereşti, comuna Vipereşti Buzău 1.000
82 Bîsceanu Aurora Municipiul Buzău, cartier Dorobanţi 2, bl. K8A, et. 2, ap. 10 Buzău 1.500
83 Lepădat Lenuţa Municipiul Râmnicu Sărat, str. Bisoca nr. 4 Buzău 2.000
84 Neagu Ion Satul Găgeni, comuna Săhăteni Buzău 1.500
85 Popescu Elena Cristina Municipiul Buzău, cartier Dorobanţi 1, bl. 10E, et. 1, ap. 4 Buzău 3.000
86 Sterpu Sava Satul Bălăceanu, comuna Bălăceanu Buzău 1.000
87 Şerban Ion Comuna Cislău, str. Ungureni nr. 37 Buzău 500
88 Albu Vasile Satul Topliceni, comuna Topliceni Buzău 1.000
89 Anghel Elena Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
90 Arnăutu Ştefan Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
91 Bîzu Sanda Satul Topliceni, comuna Topliceni Buzău 1.000
92 Coman Ioana Satul Răduceşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
93 Coman Safta Satul Răduceşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
94 Constantin Dănuţ Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
95 Deacănu Gheorghe Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
96 Dunuţă Octavian Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
97 Eftimie Dumitru Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
98 Grosu Nicuşor Satul Băbeni, comuna Topliceni Buzău 1.500
99 Ioaniţescu Vasilică Satul Topliceni, comuna Topliceni Buzău 1.000
100 Iordache Mihai Satul Topliceni, comuna Topliceni Buzău 1.500
101 Iordache Sofiţa Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
102 Jinga Moise Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
103 Motoroiu Mariana Satul Răduceşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
104 Munteanu Valerica Satul Topliceni, comuna Topliceni Buzău 1.000
105 Onel Alexe Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
106 Stoica Constantin Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
107 Vergil Mariana Satul Băbeni, comuna Topliceni Buzău 1.500
108 Vergil Valentin Satul Răduceşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
109 Voicu George Satul Băbeni, comuna Topliceni Buzău 1.500
110 Miu Dumitru Satul Pleşeşti, Str. 1 Decembrie nr. 97, comuna Berca Buzău 2.500
111 Marcu Vasile Satul Pleşcoi, Str. 1 Decembrie nr. 9, comuna Berca Buzău 1.500
112 Drugău Melania Satul Pleşeşti, Str. Peste Vale nr. 350bis, comuna Berca Buzău 2.500
113 Panaete Iorgu Satul Deduleşti, comuna Topliceni Buzău 1.500
114 Jieanu Enciu Municipiul Călăraşi, Str. Parcului nr. 2, bl. K8, sc. 2, ap. 8 Călăraşi 500
115 Stanciu Elena Municipiul Călăraşi, Str. Parcului nr. 2, bl. K8, sc. 2, ap. 5 Călăraşi 500
116 Culea George Oraşul Hârşova, Str. Rozelor nr. 16 Constanţa 5.000
117 Brici Stela Comuna Lipniţa, Str. Violetelor nr. 295 Constanţa 5.000
118 Fieraru Elena Claudia Comuna Runcu, Str. Principală nr. 30 Dâmboviţa 3.000
119 Dobre Nicoleta Comuna Runcu, Str. Măceşilor nr. 5 Dâmboviţa 12.000
120 Nae Spiridon Comuna Răzvad, Str. Bisericii nr. 18 Dâmboviţa 500
121 Ştefănescu Silvia Comuna I.L. Caragiale, str. Furtuna nr. 267 Dâmboviţa 1.000
122 Bucur Elena Daniela Municipiul Târgovişte, str. Ilie Stănică nr. 43A, ap. 20 Dâmboviţa 1.000
123 Gheorghe Gigi Municipiul Târgovişte, str. Vasile Blendea nr. 1, bl. 20, sc. A, ap. 7 Dâmboviţa 600
124 Petre Caterina Mădălina Satul Nucet nr. 708, comuna Nucet Dâmboviţa 1.000
125 Neagu Florentina Satul Runcu, str. Cristeşti nr. 4, comuna Runcu Dâmboviţa 1.000
126 Simion George Tiberiu Municipiul Târgovişte, str. Nifon nr. 11 Dâmboviţa 1.000
127 Burlica Doina Municipiul Târgovişte, Str. Unirii nr. 25, bl. 69, sc. A, ap. 9 Dâmboviţa 8.000
128 Mănăilă Cornel Municipiul Târgovişte, str. Mr. Oprescu Adrian nr. 2, bl. 23A, ap. 12 Dâmboviţa 12.000
0 1 2 3 4
129 Sărăroiu Gheorghe Municipiul Târgovişte, Bd. Unirii nr. 9, bl. 44, sc. E, ap. 75 Dâmboviţa 8.000
130 Ioniţă Cornel Oraşul Pucioasa, Str. Rândunelelor, bl. D5, ap. 1 Dâmboviţa 1.000
131 Marghioala Gheorghe Satul Butoiu de Jos nr. 122, comuna Hulubeşti Dâmboviţa 10.000
132 Stan Lenuţa Comuna Gura Ocniţei, Str. Varniţei nr. 18 Dâmboviţa 1.000
133 Badea Marin Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Crevediei nr. 14 Dâmboviţa 300
134 Rădoi Iancu Comuna Vultureanca, Calea Crevediei nr. 9 Dâmboviţa 300
135 Ciobanu Ioana Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Fermei nr. 9 Dâmboviţa 300
136 Buceag Eleonora Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Mr. Voichin nr. 78 Dâmboviţa 300
137 Buibar State Comuna Răscăeţi, str. Dr. Petcu nr. 55 Dâmboviţa 300
138 Chelu Marin Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Fermei nr. 17 Dâmboviţa 300
139 Dorobanţu Constantina Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Mr. Voichin nr. 79 Dâmboviţa 300
140 Ciobanu Andreiţa Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Fermei nr. 14 Dâmboviţa 300
141 Mocanu Niculae Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 6 Dâmboviţa 300
142 Dănăilă State Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 21 Dâmboviţa 300
143 Mocanu Florica Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 16 Dâmboviţa 300
144 Ilie Niculina Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 15 Dâmboviţa 300
145 Nuţă Marin Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 13 Dâmboviţa 300
146 Popescu Eugenia Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 25 Dâmboviţa 300
147 Mustaţă Iulian Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 16 Dâmboviţa 300
148 Porojan Ioan Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Mr. Voichin nr. 77 Dâmboviţa 300
149 Porojanu Constantin Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 30 Dâmboviţa 300
150 Păun Dănăilă Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 22 Dâmboviţa 300
151 Dicu Dumitru Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Popa Neicu nr. 12 Dâmboviţa 300
152 Stanca Marin Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 20 Dâmboviţa 300
153 Popescu Marin Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 23 Dâmboviţa 300
154 Ciobanu Florian Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Fermei nr. 10 Dâmboviţa 300
155 Jurubiţă Vasile Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 19 Dâmboviţa 400
156 Mustaţă Emil Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Pr. Marin Constantinescu nr. 14 Dâmboviţa 300
157 Tudor Viorica Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Fermei nr. 4 Dâmboviţa 300
158 Buibar Gheorghe Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, Str. Fermei nr. 15 Dâmboviţa 400
159 Mocanu Marin Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 2 Dâmboviţa 300
160 Joiţă Floarea Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 1 Dâmboviţa 300
161 Dicu Niculae Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. General Mardarescu nr. 41 Dâmboviţa 300
162 Ivan Gherghina Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 5 Dâmboviţa 300
163 Petre Maria Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 6 Dâmboviţa 300
164 Stana Marin Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Popa Negru nr. 5 Dâmboviţa 300
165 Iatan Stan Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Preot Constatinescu nr. 18 Dâmboviţa 300
166 Mustaţă Nicolae Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Preot Constatinescu nr. 28 Dâmboviţa 300
167 Ciocmata Eleonora Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi str. Dr. Petcu nr. 47 Dâmboviţa 300
168 Petre Ana Comuna Răscăeţi, satul Vultureanca, str. Valea Crevediei nr. 7 Dâmboviţa 300
169 Pitirin Maria Comuna Răscăeţi, satul Răscăeţi, str. Preot Constatinescu nr. 94 Dâmboviţa 300
170 Stan Lenuţa Comuna Gura Ocniţei nr. 18 Dâmboviţa 1.000
171 Ioniţă Cornel Oraşul Pucioasa, Str. Rândunelelor, bl. D5, ap. 1 Dâmboviţa 1.000
172 Marghioala Gheorghe Comuna Hulubeşti, sat Butoiu de Jos, nr. 122 Dâmboviţa 10.000
173 Licsandru Mariana Comuna Aninoasa, str. Valea Mare nr. 32 Dâmboviţa 1.500
174 Drăgoi Narghita Satul Drăgăeşti-Pământeni, comuna Măneşti Dâmboviţa 500
0 1 2 3 4
175 Duţan Constantin Satul Gura Ocniţei, comuna Gura Ocniţei, str. Stadion nr. 24 Dâmboviţa 1.500
176 Fieraru Elena Comuna I. L. Caragiale nr. 263 Dâmboviţa 500
177 Pîrvu Ionuţ Iftimie Satul Coasta Lupei, comuna Nicoreşti Galaţi 2.000
178 Tănase Clement Municipiul Galaţi, str. Războieni nr. 54 Galaţi 1.000
179 Caragea Rodica Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 203, sc. C, ap. 56 Giurgiu 1.000
180 Mucă Maria Comuna Vedea Giurgiu 2.000
181 Jiga Daniel Iulian Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 100, sc. A, ap. 8 Giurgiu 500
182 Păun Magdalena Ionica Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 35 GARS., sc. A, ap. 12 Giurgiu 600
183 Ion Angela Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. L3, sc. C, ap. 57 Giurgiu 1.200
184 Dincă Aurica Municipiul Giurgiu, str. Vasile Alecsandri nr. 2 Giurgiu 500
185 Gaură Paula Comuna Vedea Giurgiu 600
186 Gavrilescu Antoaneta Oraşul Rovinari, Str. Castanilor nr. 6, bl. E2, sc. 2, ap. 1 Gorj 500
187 Toth Attila Municipiul Topliţa, Str. Dealului, bl. 37, sc. 1, ap. 5 Harghita 2.500
188 Tanko Janos Satul Valea Întunecoasă nr. 168A, comuna Lunca de Jos Harghita 3.000
189 Miklos Veronika Municipiul Miercurea Ciuc, str. Muller Laszlo nr. 31, sc. A, ap. 35 Harghita 5.000
190 Sinka Janos Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/316 Harghita 1.600
191 Benedek Ida Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/315 Harghita 1.600
192 Denes Arpad Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/202 Harghita 1.600
193 Pal Istvan Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/205 Harghita 1.600
194 Benedek Ildiko Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/203 Harghita 1.600
195 Pora Robert Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/4 Harghita 1.600
196 Mihaly Lajos Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/212 Harghita 1.600
197 Elekes Lorinc Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/107 Harghita 1.600
198 Iosub Celus Verginel Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/303 Harghita 1.600
199 Lakatos Otto Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/100 Harghita 1.600
200 Boghiu Magdolna Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/222 Harghita 1.600
201 Otvos Karoly Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/314 Harghita 1.600
202 Benko Biro Rudolf Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/312 Harghita 1.600
203 Boldiszar Emese Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/311 Harghita 1.600
204 Tamas Vilhelmina Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/19 Harghita 1.600
205 Antal Irina Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/305 Harghita 1.600
206 Gyorgylorincz Anna Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/123 Harghita 1.600
207 Szocs Ştefan Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/109 Harghita 1.600
208 Ban Eszter Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/101 Harghita 1.600
209 Raduly Sandor Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/321 Harghita 1.600
210 Gyorgylorincz Maria Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/103 Harghita 1.600
211 Benedek Gzula Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/21 Harghita 1.600
212 Majlath Zoltan Oraşul Vlăhiţa, str. Jozsef Attila nr. 3B/307 Harghita 1.600
213 Marton Cristina Emilia Municipiul Deva, str. I. B. Deleanu nr. 9 Hunedoara 8.000
214 Olariu Lucreţia Satul Căzăneşti nr. 73, comuna Vaţa de Jos Hunedoara 500
215 Jişcanu Dorina Municipiul Deva, str. Scoruş nr. 24 Hunedoara 1.200
216 Pâslariu Lavinia Ina Municipiul Deva, Bd. Decebal, bl. 15, sc. D, ap. 48 Hunedoara 1.000
217 Petros Dana Elena Satul Şoimuş nr. 135, comuna Şoimuş Hunedoara 1.500
218 Laţcu Bianca Andreea Municipiul Deva, str. Zăvoi, bl. 9, sc. 4, ap. 67 Hunedoara 1.000
219 Cîmpian Ioan Lucian Municipiul Deva, Aleea Păcii nr. 9, bl. A2, sc. 4, ap. 77 Hunedoara 500
220 Goia Ancuţa Mihaela Municipiul Deva, str. Horia nr. 2, bl. 88, sc. 1, ap. 2 Hunedoara 1.500
221 Teglaş Dan Municipiul Hunedoara, Str. Trandafirilor nr. 11, bl. 21, sc. A, et. 4, ap. 18 Hunedoara 1.000
222 Andreşoaie Rozalia Oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii nr. 119, ap. 5 Hunedoara 500
223 Dobca Onorica Iuliana Municipiul Hunedoara, str. Viorele nr. 3, bl. 5, sc. A, ap. 5 Hunedoara 1.500
224 Gostian Cosmin Adrian Municipiul Hunedoara, bd. Traian nr. 14, bl. U2, sc. C, ap. 47 Hunedoara 1.500
225 Vitan Ana Satul Ciopeia nr. 110, comuna Sântămăria Orlea Hunedoara 500
0 1 2 3 4
226 Atuloaiei Valerica Comuna Movila Ialomiţa 1.500
227 Acatrinei Costel Municipiul Slobozia, Str. Teilor nr. 22 Ialomiţa 3.000
228 Pufu Gheorghe Municipiul Slobozia, Str. Viilor nr. 61, sc. A, et. 3, ap. 33 Ialomiţa 3.000
229 Iordache Adrian Comuna Bărbuleşti, Str. Izvorului nr. 1058 Ialomiţa 6.000
230 Cipu Virgil comuna Miloşeşti, Str. Primăverii nr. 25 Ialomiţa 4.000
231 Marcu Roxana Nicoleta Municipiul Feteşti, Str. Libertăţii nr. 8 Ialomiţa 6.000
232 Braga Cezar Gheorghe Comuna Grădiştea, Str. Zambilelor nr. 18A Ilfov 1.500
233 Cristache Daniela Oraşul Popeşti-Leordeni, str. Pârâul Rece nr. 4C, et. 4, ap. 23 Ilfov 4.000
234 Ghiţă Mariean Comuna Gruiu, satul Siliştea Snagovului, str. Drumul Coadelor nr. 49 Ilfov 10.000
235 Mihăilă Mariana Comuna Ciorogârla, satul Ciorogârla, str. Fierari nr. 28 (domiciliul legal), satul Dârvari, comuna Ciorogârla, Str. Piersicilor nr. 28 (reşedinţa) Ilfov 5.000
236 Costea Minodora Oraşul Voluntari, str. Maxim Gorki nr. 21B Ilfov 9.000
237 Stan Vasile Comuna Grădiştea, Str. Rozelor nr. 2 Ilfov 3.000
238 Bîtcor Ioan Oraşul Vişeu de Sus, Str. Peştilor nr. 27 Maramureş 10.000
239 Farkas Domokos Satul Porumbeni nr. 163, comuna Ceuaşu de Câmpie Mureş 10.000
240 Manta Corneluţa Mirela Municipiul Târgu Mureş, Str. Gării nr. 1, ap. 4 Mureş 8.000
241 Isachi Ermil Comuna Petricani Neamţ 4.000
242 Oţel Ecaterina Oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan cel Mare, bl G2/100, sc. A, ap. 5 Neamţ 5.000
243 Munteanu Claudia Comuna Dochia, Str. Nr. 4 nr. 248 Neamţ 5.000
244 Arhir Constantin Comuna Răuceşti, satul Oglinzi Neamţ 4.000
245 Zaharia Gheorghe Comuna Vânători, Str. Cetăţii nr. 1296 Neamţ 5.000
246 Miron Aurel Municipiul Piatra-Neamţ, str. Dărmăneşti nr. 62, bl K.7, sc. A, ap. 21 Neamţ 3.000
247 Gherghel Lăcrămioara Comuna Făurei Neamţ 5.000
248 Dumitrescu Iuliana Municipiul Roman, Str. Gloriei, bl. 4, ap. 26 Neamţ 3.000
249 Boghean Gelu Municipiul Roman, str. Miron Costin, bl. 2, ap. 36 Neamţ 5.000
250 Dascălu Ovidiu Municipiul Piatra-Neamţ, Str. Maratei nr. 164, bl. D.15, ap. 6 Neamţ 3.000
251 Zavate Elena Satul Rediu, comuna Rediu Neamţ 4.000
252 Bodea Andrei Ciprian Municipiul Roman, str. Tudor Vladimirescu nr. 75 Neamţ 4.000
253 Nistor Petru Oraşul Târgu Neamţ, Str. Crizantemei nr. 15 Neamţ 3.000
254 Stan Ana Oraşul Târgu Neamţ, Str. Prunilor nr. 1 Neamţ 4.000
255 Nică Sorin Comuna Găvăneşti, str. Brătuleşti nr. 31 Olt 10.000
256 Bădănoiu Daniela Municipiul Slatina, str. Prel. Tunari nr. 3, bl. S22, sc. B, ap. 15 Olt 8.000
257 Peţa Marian Satul Potopinu, comuna Dobrosloveni, str. Radu Leon nr. 5 Olt 2.000
258 Biţă Ionuţă Sorin Municipiul Slatina, str. Grădişte nr. 59 Olt 1.500
259 Busuioc Ion Comuna Schitu, Str. Grecilor nr. 42 Olt 1.000
260 Lunganu Iulian Comuna Schitu, Str. Grecilor nr. 131 Olt 1.000
261 Boicea Grigore Comuna Schitu, str. Dealul Soarelui nr. 2 Olt 1.500
262 Răcaru Eugen Comuna Schitu, Str. Grecilor nr. 153 Olt 1.000
263 Tiţa Tudora Comuna Schitu, Str. Şcolii nr. 7 Olt 1.000
264 Ene Ioan Comuna Schitu, Str. Speranţei nr. 13 Olt 1.500
265 Grigore Verginica Comuna Schitu, Str. Şcolii nr. 1 Olt 3.500
266 Grigore Marian Comuna Schitu, Str. Grecilor nr. 141 Olt 1.000
267 Bălasa Aurica Comuna Schitu, str. Moşteni nr. 54 Olt 1.000
268 Ene Gheorghe Iulian Comuna Schitu, Str. Şcolii nr. - Olt 1.500
269 Dumitru Simion Comuna Schitu, str. Greci nr. - Olt 1.000
270 Preduţ Gheorghe Comuna Schitu, str. Greci nr. - Olt 1.000
271 Lăzărescu Marin Comuna Schitu, str. Dealul Soarelui Olt 1.000
272 Zidaru Paulina Comuna Bărăşti, Str. Principală Mereni nr. 8 Olt 1.000
273 Stan Dumitra Comuna Bărăşti, Str. Principală Mereni nr. 12 Olt 1.000
274 Stancu Gheorghe Comuna Icoana, str. Vedea nr. 7 Olt 1.000
275 Covaci Ciucescu Carmen Comuna Icoana, Str. Principală nr. 117 Olt 1.000
0 1 2 3 4
276 Neaga Constantin Comuna Icoana, Str. Principală nr. 60 Olt 1.000
277 Neacşu Ioana Comuna Icoana, Str. Principală nr. 50 Olt 1.000
278 Niculae Nichita Comuna Icoana, Str. Principală nr. 103 Olt 1.500
279 Bălănescu Floarea Comuna Icoana, Str. Principală nr. 140 Olt 1.000
280 Ciobanu Ion Comuna Icoana, Str. Principală nr. 67 Olt 1.000
281 Tudor Dumitra Comuna Icoana, Str. Principală nr. 73 Olt 1.000
282 Tudor Constantin Comuna Icoana, Str. Principală nr. 77 Olt 1.000
283 Rădulescu Titu Narcis Comuna Icoana, Str. Ogrăzii nr. 2 Olt 2.000
284 Nedelea Ionuţ Comuna Icoana, Str. Principală nr. 109 Olt 1.000
285 Teodorescu Florel Comuna Icoana, Str. Principală nr. 96 Olt 2.000
286 Iordache Ilie Comuna Icoana, Str. Principală nr. 172 Olt 1.500
287 Stoian Ilie Comuna Icoana, Str. Principală nr. 174 Olt 1.000
288 Ştefan Constantin Comuna Icoana, Str. Principală nr. 228 Olt 1.000
289 Cruceru Matei Comuna Icoana, Str. Principală nr. 143 Olt 1.000
290 Baranga Steluta Comuna Icoana, Str. Principală nr. 139 Olt 1.500
291 Stoica Niculina Comuna Icoana, Str. Principală nr. 132 Olt 1.500
292 Camenschii Vladislav Comuna Icoana, Str. Principală nr. - Olt 2.000
293 Cârstea Florea Comuna Icoana, Str. Principală nr. 137 Olt 1.500
294 Neacşu Maria Comuna Icoana, Str. Principală nr. 81 Olt 1.200
295 Badea Marian Comuna Icoana, Str. Mecanizatorilor nr. 10 Olt 1.000
296 Jianu Constantin Comuna Icoana, Str. Vedea nr. 11 Olt 2.500
297 Zaharia Liviu Comuna Icoana, str. Vedea nr. 26 Olt 3.000
298 Grigore Floarea Comuna Icoana, str. Vedea nr. 20 Olt 2.500
299 Marin Zamfira Comuna Icoana, Str. Crângului nr. 2 Olt 3.500
300 Niculae Marin Comuna Icoana, Str. Principală nr. 148 Olt 2.000
301 Stan Constantin Comuna Icoana, Str. Principală nr. 144 Olt 1.500
302 Stan Laurenţiu Comuna Icoana, Str. Şcolii nr. 22 Olt 1.500
303 Şerban Valentina Comuna Icoana, Str. Principală nr. 101 Olt 1.500
304 Vladu Mircea Comuna Icoana, Str. Principală nr. 75 Olt 1.200
305 Strigoiu Costel Comuna Icoana, Str. Principală nr. 67 Olt 1.500
306 Voiculeţ Ilie Comuna Icoana, Str. Principală nr. 59 Olt 1.300
307 Oprea Ion Comuna Icoana, Str. Principală nr. 45 Olt 1.200
308 Drăghici Alexandra Comuna Icoana, Str. Principală nr. 66 Olt 1.000
309 Matei Marin Comuna Icoana, Str. Gârlei nr. 4 Olt 1.000
310 Matei Floarea Comuna Icoana, Str. Gârlei nr. 5 Olt 1.200
311 Ciurea Ion Comuna Icoana, Str. Fântânii nr. 9 Olt 1.000
312 Nuţă Niculae Comuna Icoana, Str. Narciselor nr. 1 Olt 1.000
313 Ciucescu Niculae Comuna Icoana, Str. Principală nr. 69 Olt 1.000
314 Chiţu Florica Comuna Icoana, Str. Principală nr. - Olt 1.500
315 Rădulescu Catiriţa Comuna Icoana, Str. Principală nr. - Olt 1.500
316 Calotă Iulian Ilie Comuna Icoana, Str. Principală nr. 51 Olt 1.300
317 Ionescu Niculina Comuna Icoana, Str. Morii nr. - Olt 2.000
318 Nicolae Constantin Oraşul Balş, str. M. Drumeş nr. 49 Olt 1.200
319 Drăghici Ştefania Oraşul Balş, str. M. Drumeş nr. 49A Olt 1.000
320 Mladinoiu Constantin Oraşul Balş, str. M. Drumeş nr. 47 Olt 1.500
321 Marin Aurel Oraşul Balş, Str. Viilor nr. 28 Olt 1.100
322 Dumitraşcu Dumitru Oraşul Balş, str. Popa Şapcă nr. 105 Olt 1.000
323 Ene Florea Comuna Crâmpoia, Str. Principală nr. 145 Olt 1.500
324 Bunea Nicolae Comuna Şerbăneşti, str. Dumitru Popovici nr. 121 Olt 1.500
325 Paraschiv Ion Comuna Şerbăneşti, str. Starcu nr. 156 Olt 3.500
326 Brătoi Sergiu Comuna Şerbăneşti, str. Dumitru Popovici nr. 33 Olt 2.000
0 1 2 3 4
327 Popescu Nicuşor Comuna Şerbăneşti, Str. Grădiniţei nr. 35 Olt 2.000
328 Dumitrana Georgeta Comuna Şerbăneşti nr. 8 Olt 1.000
329 Grigore Stanca Comuna Şerbăneşti, str. Murgeşti nr. 43 Olt 3.500
330 Popescu Floarea Comuna Şerbăneşti, str. Dumitru Popovici nr. 125 Olt 2.000
331 Radulescu Floarea Comuna Şerbăneşti, str. Dumitru Popovici nr. 126 Olt 2.500
332 Mihai Marin Comuna Şerbăneşti, str. Murgeşti nr. 11 Olt 2.500
333 Diaconu Constantin Comuna Movileni, Str. Văilor nr. 32 Olt 1.000
334 Eremia Maria Comuna Movileni, Str. Rozelor nr. - Olt 2.000
335 Ghiţă Emilian Comuna Movileni, Str. Principală nr. 173 Olt 2.000
336 Vitan Viorica Comuna Movileni, Str. Principală nr. 167 A Olt 2.500
337 Drăguşin Ilie Comuna Movileni, Str. Crângului nr. 9 Olt 2.000
338 Bitoiu Gheorghe Comuna Movileni, Str. Văilor nr. 11 Olt 1.500
339 Brînaru Eftemie Petruţ Comuna Movileni, Str. Soarelui nr. 6 Olt 1.000
340 Turtureanu Florina Mariana Comuna Movileni, Str. Lalelelor nr. 67 Olt 1.000
341 Nanita Maria Comuna Movileni, Str. Principală nr. 64 Olt 1.500
342 Grigore Ion Comuna Movileni, Str. Văilor nr. 9 Olt 1.500
343 Biţoiu Marin Comuna Movileni, Str. Văilor nr. 13 Olt 1.000
344 Dima Florea Comuna Movileni, Str. Grădinarului nr. 18 Olt 1.000
345 Coman Alexandra Comuna Movileni, Str. Bisericii nr. 31 Olt 2.000
346 Nanita Constantin Comuna Movileni, Str. Principală nr. 124 Olt 1.500
347 Turcin Alexandru Comuna Movileni, Str. Principală nr. - Olt 1.500
348 Burcea Viorel Comuna Movileni, Str. Grădinarului nr. 7 Olt 2.000
349 Biţoiu Costina Simona Comuna Movileni, Str. Văilor nr. 11 Olt 1.000
350 Stângă Ileana Comuna Movileni, Str. Văilor nr. 30 Olt 1.000
351 Petre Florin Comuna Movileni, Str. Grădinarului nr. 5 Olt 3.000
352 Selea Polifron Comuna Movileni, str. Valea Teiului nr. 34 Olt 1.500
353 Stănilă Joiţa Comuna Movileni, Str. Magnoliei nr. 15 Olt 2.000
354 Sultana Ecaterina Comuna Movileni, str. Valea Teiului nr. 38 Olt 1.500
355 Anca Maria Comuna Movileni, Str. Principală nr. 76 Olt 1.500
356 Pîrvan Stoican Comuna Movileni, Aleea Crizantemelor nr. 1 Olt 1.000
357 Grigore Cornelia Comuna Movileni, Str. Lalelelor nr. 77 Olt 1.000
358 Trancă Elisabeta Comuna Oboga, Str. Principală nr. 325 Olt 1.000
359 Anton Ana Comuna Baldovineşti, Str. Lalelelor nr. 12B Olt 2.000
360 Ciovică Florian Comuna Baldovineşti, Str. Progresului nr. 19 Olt 2.500
361 Popa Marin Comuna Dobroteasa, Str. Principală nr. 192 Olt 1.000
362 Pascu Ioana Comuna Bobiceşti, str. Bechet nr. 40 Olt 1.000
363 Năstasie Dumitru Comuna Bobiceşti, str. Bechet nr. 48 Olt 1.000
364 Bănicioiu Marin Comuna Optaşi-Măgura, satul Optaşi, str. Paris Olt 1.500
365 Ticameş Dumitru Comuna Optaşi-Măgura, Str. Principală Olt 2.000
366 Giurcă Marin Comuna Oporelu, satul Beria de Jos, Str. Principală nr. 100 Olt 1.500
367 Crăciun Doina Comuna Oporelu, satul Beria de Jos, Str. Principală nr. 61 Olt 1.500
368 Begeacă Tudor Comuna Osica de Sus, Str. Teiului nr. 21 Olt 2.000
369 Ghidarcea Cami-Andrei Comuna Corbu, satul Milcoveni, Str. Principală nr. 186 Olt 1.500
370 Coman Tache Comuna Corbu, satul Buzeşti, Str. Principală nr. 138 Olt 1.000
371 Rădoi Ionut Iulian Comuna Corbu, Str. Veteranilor Olt 1.500
372 Florescu Ioana Comuna Corbu, satul Ciureşti, Str. Principală nr. 45 Olt 3.000
373 Dicu Florente Comuna Corbu, satul Buzeşti, Str. Principală nr. 142 Olt 1.500
374 Drăguşin Tudor Comuna Corbu, satul Burduleşti, Str. Principală nr. 80 Olt 3.000
375 Stoenescu Mariana Comuna Corbu, Str. Principală nr. 248 Olt 1.000
376 Popescu Marin Comuna Corbu, satul Buzeşti, Str. Bisericii nr. 16 Olt 2.000
377 Dumitru Maria Comuna Corbu, satul Milcoveni, Str. Principală nr. 192 Olt 1.000
0 1 2 3 4
378 Dicu Florea Comuna Corbu, satul Milcoveni, Str. Principală nr. 190 Olt 1.000
379 Ştefan Sofica Comuna Corbu, satul Milcoveni, Str. Veteranilor nr. 5 Olt 1.000
380 Soare Valeria Comuna Corbu, Str. Principală nr. 114 Olt 1.000
381 Sandu Florea Municipiul Caracal, str. Decebal nr. 79 Olt 1.000
382 Murugă Iulian Comuna Priseaca, satul Buiceşti, Str. Victoriei nr. 2 Olt 1.500
383 Vasile Constantin Comuna Priseaca, satul Buiceşti, Str. Principală nr. 108 Olt 1.000
384 Diaconescu Constantina Comuna Priseaca, Str. Principală nr. 117 Olt 1.500
385 Stoian Ion Comuna Priseaca, Str. Panseluţei nr. 22 Olt 1.500
386 Gheorghe Pătrăchioiu Narcis Viorel Municipiul Slatina, Str. Primăverii nr. 6, bl. FA 4, ap. 10 (domiciliul legal), comuna Priseaca, satul Buiceşti (reşedinţa) Olt 1.500
387 Smarandache Iacob Comuna Osica de Jos, Str. Izlazului nr. 8 Olt 1.500
388 Năvală Ionel Comuna Osica de Jos, str. Guşata nr. 3 Olt 1.500
389 Amzu Ilie Comuna Osica de Jos, str. Guşata nr. 14 Olt 2.000
390 Ghiţă Gheorghe Comuna Osica de Jos, str. Guşata nr. 20 Olt 1.000
391 Buzna Nicolae Comuna Osica de Jos, Str. Barajului nr. 7 Olt 1.500
392 Turlan Mihai Comuna Priseaca, satul Săltăneşti, Str. Principală Olt 2.000
393 Badea Dumitru Comuna Priseaca, satul Buiceşti, Str. Principală nr. 115 Olt 1.500
394 Stanciu Dumitru Comuna Dobrun, satul Roşienii Mari, Str. Principală nr. 4 Olt 2.000
395 Calotă Constanţa Comuna Dobrun, satul Roşienii Mari, Str. Principală nr. 6 Olt 2.500
396 Duminecianu Ion Oraşul Scorniceşti, satul Mogoşeşti nr. 219 Olt 2.000
397 Moisescu Gheorghe Oraşul Scorniceşti, satul Mărgineni nr. 117 Olt 1.500
398 Mîndreanu Vangheliţa Oraşul Scorniceşti, satul Jitaru, str. Al. Ioan Cuza nr. 40 Olt 2.000
399 Vasile Constantin Oraşul Scorniceşti, Bd. Muncii nr. 70, bl. D2, sc. A, ap. 5 (domiciliul legal), oraşul Scorniceşti, Bd. Muncii nr. 70 B (reşedinţa) Olt 1.500
400 Croitoru Gheorghe Comuna Găneasa, satul Izvoru, Str. Izvorului nr. 60 Olt 1.500
401 Borhoată Dumitru Comuna Găneasa, satul Grădiştea, Str. Primăverii nr. 136 Olt 1.500
402 Buzatu Sorin Gelu Comuna Găneasa, satul Izvoru, Str. Izvorului nr. 58 Olt 1.000
403 Costache Florea Comuna Găneasa, satul Dranovăţu, Str. Principală nr. 45 Olt 3.500
404 Maria Ion Comuna Osica de Jos, str. Guşata nr. - Olt 2.000
405 Vărzaru Marin Comuna Osica de jos, str. Guşata nr. 12 Olt 1.500
406 Barbu Dumitru Comuna Sârbii-Măgura, satul Vităneşti nr. 129 Olt 1.000
407 Murgea Alexe Comuna Teslui, Str. Oltului nr. 47 Olt 2.000
408 Manea Floarea Municipiul Slatina, str. Tudor Vladimirescu nr. 163, bl. 1, ap. 13 (domiciliul legal), comuna Teslui (reşedinţa) Olt 2.000
409 Ifrim Gheorghe Comuna Teslui, Str. Principală nr. 35 Olt 1.500
410 Murgea Maria Comuna Teslui, Str. Oltului nr. 41C Olt 1.500
411 Pepene Marian Comuna Teslui, Str. Oltului nr. 41 Olt 1.500
412 Murgea Dumitru Comuna Teslui, Str. Oltului nr. 41 D Olt 1.500
413 Vasile Atanasia Comuna Teslui, str. Profesor Stănculescu nr. 2 Olt 1.500
414 Creţu Nicolae Comuna Teslui, str. Profesor Stănculescu nr. 4 Olt 1.500
415 Pepene Spirache Comuna Teslui, Str. Principală nr. 60 Olt 1.500
416 Matei Gheorghe Comuna Teslui, Str. Oltului nr. 39 Olt 1.500
417 Grigore Felix Oraşul Piatra-Olt, Str. Parcului nr. 12 (domiciliul legal), Staţia 14 (reşedinţa) Olt 3.500
418 Neacşa Dorina Oraşul Balş, str. N. Bălcescu nr. 149, bl. JT, sc. 1, ap. 5 (domiciliul legal), comuna Găneasa, satul Grădiştea (reşedinţa) Olt 1.500
419 Constantinescu Ion Municipiul Slatina, str. Oituz nr. 33 Olt 2.000
420 Nicolae Iulian Municipiul Slatina, str. Andrei nr. 9 Olt 1.500
421 Barbu Floarea Oraşul Balş, str. Popa Şapcă nr. 39 Olt 1.000
422 Duca Felicia Letiţia Comuna Ceraşu nr. 291B Prahova 17.000
423 Ştefan Gheorghe Municipiul Ploieşti, str. Cozia nr. 23 Prahova 10.000
424 Stanciu Elena Municipiul Ploieşti, str. Cozia nr. 23 bis Prahova 3.000
0 1 2 3 4
425 Soare Florica Comuna Ceraşu nr. 72B Prahova 5.000
426 Chirilescu Georgeta Satul Ploieştiori nr. 408, comuna Blejoi Prahova 10.000
427 Barbu Isabella Elena Municipiul Ploieşti, Aleea Cirezarilor nr. 2, bl. 27, sc. F, ap. 117 Prahova 6.000
428 Stoian Cornel Comuna Poiana Câmpina, str. Pitigaia nr. 865 Prahova 3.500
429 Luscă Emil Municipiul Mediaş, str. Ceahlău nr. 10 Sibiu 1.000
430 Florea Gheorghe Municipiul Sibiu, str. Henri Coandă nr. 57, bl. 12, ap. 213 Sibiu 3.000
431 Mureşan Margareta Municipiul Sibiu, str. Costache Negruzzi nr. 4 Sibiu 1.500
432 Aldea Mihai Satul Valchid nr. 180, comuna Hoghilag Sibiu 3.500
433 Todor Maria Municipiul Sibiu, Aleea Haiducului nr. 1, sc. A, ap. 10 (domiciliul legal), municipiul Sibiu, str. I. L. Caragiale nr. 3 (fără forme legale) Sibiu 5.000
434 Zeng Daniel Municipiul Sibiu, str. Târgu Cailor nr. 5, ap. 93 Sibiu 4.000
435 Boldijar Iosif Satul Metiş, comuna Mihăileni nr. 73 Sibiu 4.000
436 Unch Johann Oraşul Avrig, str. Samuel Brukenthal bl. 2, sc. B, ap. 20 Sibiu 2.000
437 Costea Laura Ramona Municipiul Sibiu, Str. Semaforului, bl. 16, sc. A, ap. 1 (fără forme legale) Sibiu 5.000
438 Curea Dumitru Satul Ighişu Nou, Str. Câmpului nr. 22 Sibiu 2.000
439 Stoica Alexandru Municipiul Sibiu, Str. Faianţei nr. 14 (fără forme legale) Sibiu 2.000
440 Cozmiuc Marius Municipiul Suceava, str. Jean Bart nr. 5A, bl. 5A, sc. A, ap. 56 Suceava 2.000
441 Buzuleac Florentina Georgeta Satul Pătrăuţi, comuna Pătrăuţi Suceava 1.800
442 Nechita Daniela Oraşul Siret, Str. Sucevei nr. 1, bl. 4, ap. 6 Suceava 4.500
443 Cimpoi Sorin Satul Grigoreşti nr. 84, comuna Siminicea Suceava 4.500
444 Ionesi Lăcrămioara Albumiţa Municipiul Suceava, Str. Luceafărului nr. 11, bl. 84, sc. A, ap. 15 Suceava 6.150
445 Curic Dorica Satul Mihoveni, comuna Şcheia, Str. Trandafirilor nr. 16 Suceava 8.200
446 Harasemiuc Vasile Comuna Bălcăuţi nr. 52 Suceava 1.000
447 Cepoi Gheorghe Comuna Drăgoieşti Suceava 5.000
448 Rusu Aneta Comuna Crucea, str. Chiril nr. 85 Suceava 1.000
449 Ovagiuc Tatiana Municipiul Suceava, aleea Jupiter nr. 3, bl. 122, sc. A, ap. 8 Suceava 2.000
450 Mamciuc Mihai Liviu Municipiul Suceava, Aleea Lalelelor nr. 7, bl. 110, sc. A, ap. 10 Suceava 4.000
451 Matei Corina Satul Călineşti nr. 275, comuna Şerbăuţi Suceava 50.000
452 Birigă Eugen Daniel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
453 Rizea Maria Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale (fără forme legale), comuna Săceni, judeţul Teleorman (domiciliul legal) Teleorman 1.000
454 Nedea Gherghina Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
455 Amuza M. Elena Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
456 Goanţă Victor Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
457 Cojocaru Tudora Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
458 Vladu Elena Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
459 Mărăşescu Ion Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
460 Silişteanu Diţa Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
461 Goanţă Florian Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
462 Vânturache Marinel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
463 Ionescu Emil Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
464 Băsătă Constantin Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
465 Trantea Paraschiv Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
466 Băsătă Spirea Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
467 Răducescu Costel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
468 Isăilă Mariana Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
469 Pârcălabu Mihai Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
470 Robescu Ilie Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
471 Lulea Ioana Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
0 1 2 3 4
472 Ştirbu Marin Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
473 Amuza Floarea Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
474 Luca A. Elena Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
475 Nedea Aurică Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
476 Stancu George Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
477 Ciobanu Anişoara Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
478 Răboj Elvira Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
479 Luca Costel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
480 Bădan Mariana Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal (fără forme legale), municipiul Bucureşti, sector 1, str. Jules Michelet nr. 10-12 (domiciliul legal) Teleorman 1.000
481 Sanda Alexandru Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.500
482 Berechet Alexandru Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
483 Berechet Ştefan Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
484 Grigoriţă Nicuşor Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.500
485 Grigoriţă Victoria Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
486 Radu Florian Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
487 Radu Dumitru Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
488 Bordeianu Florentina Comuna Beuca, satul Beuca (fără forme legale), municipiul Bucureşti, Str. Zambilelor nr. 5, bl. C2, sc. 2, et. 1, ap. 52, sector 2 (domiciliul legal) Teleorman 1.500
489 Avram Adriana Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
490 Vişan Ion Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.500
491 Miu Vasile Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
492 Miu Maria Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
493 David Constantin Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
494 Radu Florea Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
495 Moraru Alexandrina Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
496 Ionescu Paulică Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
497 Radu Costel Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
498 Nicolae Florea Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
499 Radu Elena Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
500 David Nicolae Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
501 Matei Stan Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
502 Cojocaru Anghel Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
503 Petcana Sonia Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 1.000
504 Năstase Gheorghe Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 1.000
505 Briceag Constantin Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 1.000
506 Cismaru Didina Săndica Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 1.500
507 Moise Gheorghe Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 1.500
508 Ilie Valerică Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 1.000
509 Burcea Ştefania Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 1.500
510 Moise Silviu Marian Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 1.500
511 Pisică Florentina Comuna Vităneşti, satul Vităneşti Teleorman 1.500
512 Marghioala Marin Comuna Vităneşti, satul Vităneşti Teleorman 1.000
513 Negrilă Valerică Comuna Vităneşti, satul Vităneşti Teleorman 1.000
514 Călin Constanţa Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.500
515 Gârdoc Ilie Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
516 Mircescu Gheorghe Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
517 Călin Ion Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 2.000
518 Şerban Marin Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.500
519 Bica Maria Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.500
0 1 2 3 4
520 Danciu Florea Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.500
521 Gavrilă Nicolae Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.000
522 Dicu Dumitra Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.500
523 Brabete Marian Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
524 Tudorică Iuliana Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
525 Baicu Petre Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.500
526 Burnei Mădălin Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.000
527 Cioprînzan Veronica Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 2.000
528 Calotă Costel Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
529 Nedea Sergiu-George Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
530 Baias Mihail-Gavril Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
531 Badea Mariana Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.500
532 Lazăr Mirela Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.500
533 Părpălea Floarea Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.000
534 Vasile Mirela Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.500
535 Breazu Virginia Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 2.000
536 Moldoveanu Tudor Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.500
537 Tudorache Ion Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.500
538 Ştefan Floarea Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 2.000
539 Cioc Gherghina Comuna Frumoasa, satul Păuleasca Teleorman 1.500
540 Ciobanu Ioan Comuna Necşeşti, satul Necşeşti Teleorman 1.200
541 Banu Sevastita Comuna Necşeşti, satul Necşeşti Teleorman 1.000
542 Ban Arghira Comuna Necşeşti, satul Necşeşti Teleorman 1.000
543 Cardaş Eugeniu Comuna Necşeşti, satul Necşeşti Teleorman 1.000
544 Sprînceană Ecaterina Comuna Necşeşti, satul Necşeşti Teleorman 1.000
545 Gheorghe Voica Comuna Necşeşti, satul Gârdeşti Teleorman 1.500
546 Marin Smaranda Comuna Necşeşti, satul Gârdeşti Teleorman 1.000
547 Vlaicu Alexandru Comuna Necşeşti, satul Belciug Teleorman 1.000
548 Moise Fane Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 500
549 Fieraru Gheorghe Comuna Tătărăştii de Jos, satul Tătărăştii de Jos Teleorman 500
550 Voicescu Ion Comuna Trivalea Moşteni, satul Deparaţi (fără forme legale), municipiul Bucureşti, sector 5, Drumul Nefliului nr. 48 (domiciliul legal) Teleorman 1.000
551 Bulumac Maria Comuna Trivalea Moşteni, satul Trivalea Moşteni Teleorman 1.000
552 Nedelici Lucreţia Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
553 Grigoriţă Ion Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
554 Sanda Ioana Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 1.000
555 Gherghe Ion Comuna Beuca, satul Beuca Teleorman 500
556 Muscalu Elena Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 1.000
557 Dobrescu Niculae Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 1.000
558 Popa Viorel Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 1.000
559 Tănase Florica Comuna Siliştea-Gumeşti, satul Siliştea-Gumeşti Teleorman 500
560 Năstase Eugenia Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
561 Cârtoc Radu Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
562 Lulea Vlad Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 500
563 Dragne Niculae Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
564 Miron Gheorghe Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
565 Toader Ionel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
566 Parpală Maria Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
567 Voinicilă Dumitru Doru Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
568 Boboşilă Ion Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.500
569 Dumitru Elisabeta Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
570 Mustăţea Costel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
0 1 2 3 4
571 Niţu Ilie Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
572 Niţu Adrian Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
573 Tănăsescu Georgeta Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
574 Tiţă Constantin Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
575 Carol Florea Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.500
576 Buică Elena Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 500
577 Mareş Costică Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
578 Rădulescu Constantin Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
579 Truşcă Tudor Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
580 Radu Ion Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
581 Birigă Ion Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
582 Stancu Mihai Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
583 Oprea Sofica Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
584 Mărtescu Ion Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
585 Cojbîc Iulian Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
586 Mărtescu Iulian Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
587 Vlad George Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
588 Butuc Ovidiu Sorinel Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 1.000
589 Truşcă Cecilia Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
590 Andrei Maria Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Vale Teleorman 500
591 Icleanu Silviu Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
592 Dumitrache Victoria Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
593 Vlad Carmen Florentina Comuna Ciolăneşti, satul Ciolăneştii din Deal Teleorman 1.000
594 Voicu Marian Comuna Necşeşti, satul Necşeşti Teleorman 1.000
595 Budu Nicolae Comuna Necşeşti, satul Belciug Teleorman 1.000
596 Dicilă Dumitra Comuna Necşeşti, satul Gârdeşti Teleorman 1.000
597 Dicilea Ion Comuna Necşeşti, satul Gârdeşti Teleorman 1.000
598 Lazăr Marian Comuna Necşeşti, satul Gârdeşti Teleorman 1.000
599 Burcea Vasile Comuna Necşeşti, satul Belciug Teleorman 1.000
600 Scaete Floarea Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
601 Coteanu Ioana Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.000
602 Dumitraşcu Florian Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
603 Uţuleanu Florian Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
604 Marinescu Dumitra Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 800
605 Pascu Dumitru Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 600
606 Stan Petrişor Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
607 Dobrescu Florea Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Sus Teleorman 1.000
608 Stemate Gheorghe Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.000
609 Totolan Radu Marian Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 800
610 Stoica Vasile Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.000
611 Caravană Marian Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 1.000
612 Sobu Paulina Comuna Ştorobăneasa, satul Beiu Teleorman 800
613 Dragne Andreica Comuna Vedea, satul Albeşti Teleorman 1.000
614 Constantin Rada Comuna Vedea, satul Albeşti Teleorman 1.000
615 Militaru Andrei Comuna Vedea, satul Albeşti Teleorman 700
616 Constantin Ilie Comuna Vedea, satul Albeşti Teleorman 1.200
617 Bălăşoiu Ana Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.000
618 Badea Stana Comuna Vârtoape, satul Vârtoapele de Jos Teleorman 1.000
619 Tutunaru Cristea Comuna Lunca Teleorman 1.000
620 Tudosoiu Costică Comuna Liţa Teleorman 500
621 Rogojină Cristina Elena Municipiul Bârlad, Str. Vărăriei nr. 55, bl. G7, sc. B, ap. 38 Vaslui 3.000
622 Gîncianu Cătălina Municipiul Bârlad, str. Mihai Viteazul nr. 1, bl. B1, sc. A, ap. 16 Vaslui 4.500
0 1 2 3 4
623 Străluciuc Adriana Municipiul Vaslui, str. Ştefan cel Mare, bl. 133, sc. B, ap. 17 Vaslui 2.000
624 Rîpanu Adina Cătălina Municipiul Vaslui, str. Decebal, bl. 301, sc. F, ap. 12 Vaslui 4.500
625 Căpriţă Laura Municipiul Vaslui, Str. Metalurgiei nr. 24 A Vaslui 3.000
626 Zabuliche Mirela Adela Satul Borodeşti, comuna Pochidia Vaslui 3.000
627 Ciurescu Mihaela Satul Sălceni, comuna Pochidia Vaslui 4.000
628 Ciurescu Fănel Satul Sălceni, comuna Pochidia Vaslui 4.500
629 Ene Vasile Satul Sălceni, comuna Pochidia Vaslui 1.000
630 Ghiorghiu Adrian Vasilică Satul Sălceni, comuna Pochidia Vaslui 2.000
631 Beşleagă Mihaela Satul Pochidia, comuna Pochidia Vaslui 2.500
632 Cernătescu Eugenia Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Republicii nr. 20, bl. 18, sc. A, ap. 17 Vâlcea 3.000
633 Constantin Ilie Cornel Satul Beneşti, str. Mihai Viteazul nr. -, oraşul Bălceşti Vâlcea 1.200
634 Dumitraşcu Maria Satul Racoviţa, comuna Budeşti Vâlcea 1.500
635 Iacob Rodica Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Nuci nr. 95B, bl. 34, sc. A, ap. 13 Vâlcea 800
636 Lăcătuş Doina Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Nuci nr. 95B, bl. 34, sc. A, ap. 6 Vâlcea 700
637 Mihalache Sever Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Cocorilor nr. 2, bl. 21, sc. B, ap. 18 Vâlcea 1.000
638 Ruse Mariana Satul Zăvideni, Str. Dealului nr. 25, comuna Prundeni Vâlcea 2.500
639 Stoica Maria Municipiul Râmnicu Vâlcea, Bd. Tineretului nr. 12, bl. A10, sc. A, ap. 1 Vâlcea 2.000
640 Tigmeanu Ioana Tatiana Satul Urşi, comuna Stoileşti Vâlcea 3.000
641 Ungureanu Elena Satul Rădăcineşti, comuna Berislăveşti Vâlcea 3.000
642 Calancea Tudoriţa Municipiul Drăgăşani, Str. Trandafirilor nr. 4, bl. C1, sc. A, ap. 15 Vâlcea 1.000
643 Cărtuşeanu Maria Comuna Frânceşti Vâlcea 2.000
644 Furdui Valerica Oraşul Brezoi, satul Valea lui Stan nr. 58 Vâlcea 1.500
645 Grecu Elena Satul Teiu, comuna Galicea Vâlcea 2.500
646 Neacşu Paula Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Mioriţei nr. 3, bl. N4, sc. A, ap. 13 Vâlcea 1.000
647 Oprea Alexandrina Oraşul Băbeni, Str. Tineretului nr. - Vâlcea 1.500
648 Văduva Lenuţa Satul Streminoasa, comuna Creţeni Vâlcea 2.000
649 Balint Maria Comuna Boişoara Vâlcea 2.000
650 Florea Elisabeta Oraşul Băbeni, str. Valea Mare nr. 55 Vâlcea 2.500
651 Nicu Vasile Oraşul Băbeni, str. Dragoş Vrînceanu nr. 24B Vâlcea 1.500
652 Niculescu Constantin Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Trandafirilor nr. 2, bl. C9, sc. B, ap. 8 Vâlcea 2.000
653 Oprea Maria Laura Satul Delureni, comuna Ioneşti Vâlcea 2.000
654 Pop Gheorghiţa Oraşul Ocnele Mari, Str. 22 Decembrie nr. - Vâlcea 3.000
655 Predescu Dorin Satul Copăceni, comuna Racoviţa Vâlcea 1.500
656 Sima Mariana Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Dr. Hacman, bl. 98, sc. B, ap. 19 Vâlcea 1.500
657 Toader Octavian Satul Copăceni, comuna Racoviţa Vâlcea 1.500
658 Tomescu Ion Satul Bucşani, comuna Ioneşti Vâlcea 2.000
659 Arefte Ghe. Ionel Satul Bradu-Clocotici, comuna Racoviţa Vâlcea 1.500
660 Aprodu Mariana Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Saturn nr. 1 Vâlcea 3.000
661 Călin Filofteia Satul Cireşu, comuna Dănicei Vâlcea 2.000
662 Cojocea Dumitru Satul Delureni, comuna Ioneşti Vâlcea 2.000
663 Dan Ioana Satul Vaideeni, comuna Vaideeni Vâlcea 2.000
664 Din Eugenia Satul Modoia, comuna Cernişoara Vâlcea 2.000
665 Lăcătuşu Nicu Daniel Adrian Municipiul Râmnicu Vâlcea, bd. Nicolae Bălcescu nr. 15, bl. 12, sc. E, ap. 1 Vâlcea 3.000
666 Lăcraru Maria Satul Vaideeni, comuna Vaideeni Vâlcea 2.000
667 Lăcraru Vica Satul Vaideeni, comuna Vaideeni Vâlcea 2.000
668 Marinescu Camelia Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria nr. 17, bl. C1, sc. D, ap. 9 Vâlcea 2.000
669 Toma Nicolae Satul Obogeni, comuna Stoileşti Vâlcea 2.000
670 Stoica Iulian Adrian Municipiul Adjud, str. Simion Bărnuţiu nr. 36A Vrancea 3.000
671 Sabo Alexandru Municipiul Focşani, Str. Revoluţiei nr. 16, bl. 16, ap. 51 Vrancea 6.000
672 Tudorancea Mihai Cătălin Oraşul Mărăşeşti, str. Siret nr. 43 Vrancea 4.000
673 Iarca Aurel Cătălin Municipiul Focşani, Str. Democraţiei nr. 22, bl. 22, ap. 9 Vrancea 6.000
0 1 2 3 4
674 Oprea Gabriel Municipiul Focşani, str. Războieni nr. 4, bl. 4, ap. 2 Vrancea 6.000
675 Mititelu Andreea-Consuela Satul Vizantea Mănăstirească, comuna Vizantea-Livezi Vrancea 6.000
676 Covaci Marius Comuna Gugeşti, str. N. Grigorescu nr. 21 Vrancea 4.000
677 Tudorache Gabriel Municipiul Focşani, Piaţa Moldovei nr. 23, bl. 23, et. 2, ap. 6 Vrancea 8.000
678 Banu Elena Intr. Muşcatei nr. 5, sector 3 Bucureşti 800
679 Drăgan Victoria Str. Aurului nr. 16, bl. M3, sc. 1, et. 6, ap. 69, sector 2 (domiciliul legal), Str. Brăiliţa nr. 7, bl. D9A, sc. 1, ap. 14, sector 3 (fără forme legale) Bucureşti 1.000
680 Bordei Liliana Daniela Str. Elev Ştefănescu Ştefan nr. 49, bl. 422A, sc. 1, et. 4, ap. 26, sector 2 Bucureşti 7.000
681 Cârtoajă Valeria Str. Dornei nr. 47, sector 1 Bucureşti 1.500
682 Măslină Niculae Intr. Drumul la Roşu nr. 8, sector 6 Bucureşti 500
683 Radu Ioana Str. Ion Berindei nr. 55A, sector 2 Bucureşti 500
684 Sămăreanu Alexandrina Bd. Timişoara nr. 43, bl. P13, sc. 2, ap. 24, sector 6 Bucureşti 1.500
685 Trif Victoria Str. Mitropolit Grigore nr. 17, sector 4 Bucureşti 4.000
686 Costache Ionela Str. Plaurului nr. 5, sector 1 Bucureşti 1.500
687 Petre Elena Str. Baldovin Pârcălabul nr. 1, et. 1, sector 1 Bucureşti 2.000
688 Ursaru Robert Calea Griviţei nr. 131, sector 1 Bucureşti 3.000
689 Duţu Elena Intr. Nadeş nr. 2, sector 1 Bucureşti 1.000
690 Ermurache Aurora Georgeta Şos. Mihai Bravu nr. 29-35, bl. P3, sc. 1, et. 6, ap. 26, sector 2 Bucureşti 1.000
691 Munteanu Costică Bd. Dacia nr. 111, sector 2 Bucureşti 2.000
692 Enache Robert Florin Bd. Constantin Brâncoveanu nr. 118, bl. M2/4, sc. 2, ap. 114, sector 4 Bucureşti 1.500
693 Vasile Traian Calea Giuleşti nr. 337B, bl. 4, et. 2, ap. 14, sector 6 Bucureşti 1.500
694 Gorghi Viorica Aleea Râmnicel nr. 2, bl. M6, sc. B, et. 5, ap. 95, sector 6 Bucureşti 1.000
695 Oltean Paloma Str. Vlad Judeţu nr. 17, sector 3 Bucureşti 2.500
696 Sanda Mariana Str. Negostina nr. 74A, sector 3 (domiciliul legal), str. Lugojana nr. 12, bl. C15, sc. 2, ap. 96, sector 3 (fără forme legale) Bucureşti 6.000
697 Tudor Mihai Str. Preciziei nr. 16, bl. F3, sc. 1, et. 3, ap. 76, sector 6 Bucureşti 2.000
698 Fulga Irina Andreea Str. Complexului nr. 3, bl. 61, sc. 2, et. 4, ap. 64, sector 3 Bucureşti 800
699 Şerban Dorina Str. Fraţilor nr. 4, bl. 30, sc. 2, ap. 58, sector 6 Bucureşti 2.000
700 Vurszta Viorica Aleea Lunca Siretului nr. 1, bl. A45, sc. D, ap. 51, sector 6 Bucureşti 1.000
701 Căciulan Mariea Caterina Calea Giuleşti nr. 337B, bl. 3, et. 2, ap. 29, sector 6 Bucureşti 1.500
702 Zainea Fănel Str. Parfumului nr. 12, sector 3 (domiciliul legal), Str. Meseriaşilor nr. 3, bl. C94, et. 7, ap. 44, sector 6 (fără forme legale) Bucureşti 4.000
703 Dragomir Ioana Str. Lugoj nr. 30, sector 1 Bucureşti 4.000
704 Anghel Tudora Str. Postăvarul nr. 19, bl. 9, sc. 1, ap. 3, sector 3 Bucureşti 3.000
705 Bobea Elena Str. Duzilor nr. 8, ap. 1, sector 2 (domiciliul legal), Bd. Fizicienilor nr. 19, bl. 1, sc. 1, ap. 1, sector 3 (fără forme legale) Bucureşti 800
706 Mirică Maria Str. Carei nr. 9, bloc B32, sc. A, ap. 4, sector 2 Bucureşti 500
707 Alexandru Ileana Str. Cetatea Neamţului nr. 19, sector 1 Bucureşti 2.500
708 Robescu Marian Str. Amiciţiei nr. 52, sector 1 Bucureşti 2.000
709 Gheba Dochia Str. Topolovăţ nr. 10, bl. Td.21, ap. 29, sector 6 (domiciliul legal), str. Scriitor Victor Ion Popa nr. 33-35, sector 6 (fără forme legale) Bucureşti 800
710 Vărzaru Marian Alexandru Str. Jiblea nr. 34, sector 5 Bucureşti 1.500
711 Aligică Georgeta Str. Vasile Conta nr. 3-5, sc. 3, ap. 99, sector 2 Bucureşti 1.000
712 Toma Aurelia Str. Grădiştea nr. 14, bl. B14, sc. E, et. 4, ap. 64, sector 4 Bucureşti 1.000
713 Ifrosă Verginel Str. Luică nr. 43, bl. 3/6, sc. 2, ap. 54, sector 4 Bucureşti 3.000
714 Dobre Ioana Str. Hercule nr. 34A, sector 5 Bucureşti 800
715 Feraru Marian Str. Sunătoarei nr. 25, sector 5 Bucureşti 500
716 Lupu Costică Str. Bârca nr. 21, bl. M10, sc. 1, et. 3, ap. 13, sector 5 Bucureşti 1.000
717 Dimofte Vasilica Str. Răcari nr. 12A, bl. 43, sc. 1, ap. 7, sector 3 Bucureşti 800
718 Dumitru Doina Str. Mihail Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. 1, et. 2, ap. 51, sector 5 Bucureşti 1.500
0 1 2 3 4
719 Popa Tatiana –Georgeta-Carmen Bd. Unirii nr. 23, bl. 13, sc. 1, et. 5, ap. 13, sector 4 (domiciliul legal), Str. Albă nr. 4, sector 4 (fără forme legale) Bucureşti 800
720 Iancu Ion Str. Mihail Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. 1, et. 1, ap. 34, sector 5 Bucureşti 2.500
721 David Aurelia Str. Radu de la Afumaţi nr. 27, sector 2 Bucureşti 1.000
722 Pintilii Marioara Str. Mihail Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. 1, ap. 55, sector 5 Bucureşti 1.000
723 Constantin Florica Calea Rahovei nr. 299, bl. 2, sc. B, et. 5, ap. 39, sector 5 Bucureşti 1.000
724 Nedelcu Nicolae Bd. Iuliu Maniu nr. 116-126, bl. 21, ap. 70, sector 6 (domiciliul legal), Str. Splaiul Independenţei nr. 74, sector 5 (fără forme legale) Bucureşti 1.000
725 Gheorghe Alexandra Str. Cpt. Dragoş Radu nr. 4, sector 1 Bucureşti 800
726 Popescu Reghina Str. C-tin Brâncuşi nr. 11, bl. D16, sc. 4, et. 8, ap. 156, sector 3 Bucureşti 500
727 Şimăndan Emilia Str. Moţoc nr. 4, bl. P56, sc. 1, et. 1, ap. 25, sector 5 Bucureşti 500
728 Sanda Maria Intr. Cooperativei nr. 9, sector 5 Bucureşti 1.000
729 Petrescu Aurica Str. Amurgului nr. 4, bl. C6, sc. 1, et. 1, ap. 34, sector 5 Bucureşti 800
730 Apetrei Ionel Calea Rahovei nr. 284, sector 5 Bucureşti 1.500
731 Trancă Veta Intr. Nicolae Muscă nr. 6, sector 5 Bucureşti 1.000
732 Ioniţă Victoria Bd. Pieptănari nr. 80, bl. P8, sc. 1, et. 3, ap. 62, sector 5 Bucureşti 1.000
733 Scripcă Ana Intr. Cooperativei nr. 12, sector 5 Bucureşti 2.000
734 Pleşea Victoria Str. Malcoci nr. 24, bl. 39, sc. A, et. 2, ap. 8, sector 5 Bucureşti 3.000
735 Raicu Gherghina Str. Amurgului nr. 4, bl. C6, sc. 2, ap. 40, sector 5 Bucureşti 1.500
736 Dupălău Niculina Str. Iazului nr. 11, sector 5 Bucureşti 500
737 Gheorghe Costel Str. Oltului nr. 80C, sector 5 Bucureşti 2.500
738 Coman Gheorghe Str. Popa Ştefan nr. 29, sector 5 Bucureşti 1.000
739 Negru Ana Str. Sonia Cluceru nr. 21, sector 5 Bucureşti 2.000
740 Feraru Gina Maria Str. Chipereşti nr. 11, sector 4 (domiciliul legal), Aleea Livezilor nr. 39, bl. 33, sc. 2, et. 3, ap. 145, sector 5 (fără forme legale) Bucureşti 500
741 Vasile Stelian Calea Giuleşti nr. 444, sector 6 (domiciliul legal), Str. Ilovăţ nr. 14, sector 6 (fără forme legale) Bucureşti 1.500
742 Cazan Florica Str. Arh. Ion Berindei nr. 12, bl. 60, ap. 107, sector 2 Bucureşti 2.000
743 Gheorghe Elena Str. Lt. Col. Dumitru Răducu Durbac nr. 109, sector 1 Bucureşti 700
744 Marin Marian Bd. Constructorilor nr. 12, bl. 12, sc. B, et. 3, ap. 35, sector 6 (domiciliul legal) Str. Nicolae Giuleşteanu nr. 13, sector 1 (fără forme legale) Bucureşti 1.500
745 Trandafir Elena Str. Dezrobirii nr. 42, bl. 08A, sc. 3, ap. 110, sector 6 (domiciliul legal), Calea Plevnei nr. 135, sector 1 (fără forme legale) Bucureşti 800
746 Turnea Daniela Gina Str. Rupea nr. 4, sector 5 Bucureşti 2.500
747 Gâdea Elena Str. Anghel Dogaru nr. 46, bl. 4, sc. 1, ap. 1, sector 5 Bucureşti 1.000
748 Opriţescu Marian Str. Dorneasca nr. 6, bl. P63, sc. 1, et. 1, ap. 6, sector 5 Bucureşti 3.500
749 Bolintineanu Constanţa Municipiul Bucureşti, Str. Mihail Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. 1, et. 4, ap. 82, sector 5 Bucureşti 4.000
750 Stroe Marius Răzvan Str. Emil Racoviţă nr. 14, bl. U2, sc. 1, et. 1, ap. 6, sector 4 (domiciliul legal), Str. Râul Sadului nr. 6, bl. R7, sc. 2, et. 2, ap. 50, sector 4 (fără forme legale) Bucureşti 6.000
751 Bariz Lenuţa Aleea Livezilor nr. 5, bl. 23, sc. 2, et. 4, ap. 37, sector 5 Bucureşti 8.000
752 Niculae Ioana Str. Amurgului nr. 30A, sector 5 Bucureşti 1.000
753 Neagu Adriana Str. Cozla nr. 3, bl. B1A, sc. 3, et. 9, ap. 126, sector 3 (domiciliu legal), Str. Cozla nr. 3, bl. B1A, sc. 3, et. 10, ap. 129, sector 3 (fără forme legale) Bucureşti 3.500
754 Dragomir Frusina Str. Vălenii de Munte nr. 2, sector 1 Bucureşti 1.000
755 Ciobănescu Ana Str. Cetatea de Baltă nr. 1, bl. M24, sc. 3, et. 2, ap. 81, sector 6 Bucureşti 3.000
756 Cioară Floarea Str. Popa Nan nr. 77, sector 2 Bucureşti 1.500
757 Jacotă Manoilă Calea Crângaşi nr. 13, bl. 11, sc. B, et. 9, ap. 83, sector 6 Bucureşti 1.000
758 Răgălie Stelian Str. Izvorul Oltului nr. 1, bl. 62 bis, sc. 2, et. 9, ap. 121, sector 4 Bucureşti 2.000
759 Teodorescu Elena Str. Aeromodelului nr. 22, sector 1 Bucureşti 2.000
760 Găldean Traian Şos. Odăi nr. 3-5, bl. OD6, sc. A, et. 2, ap. 9, sector 1 Bucureşti 1.000
761 Tusluc Vasilica Bd. Iuliu Maniu nr. 69, bl. 5P, sc. 5, et. 4, ap. 184, sector 6 Bucureşti 1.500
1.491.950

ANEXA Nr. 2

Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
1 Fîc Vanda Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 31, et. 6, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
2 Racz Karmen Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 35, sc. 1, et. 6, ap. 27 Caraş-Severin 3.000
3 Dumitru Ana-Rodica Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 36, et. 6, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
4 Cernea Cornelia Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 36, ap. 26 Caraş-Severin 3.000
5 Sperlea Gheorghe Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 36, et. 7, ap. 29 Caraş-Severin 3.000
6 Şalariu Mircea Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 36, sc. 1, et. 7, ap. 30 Caraş-Severin 3.000
7 Ivăniş Manuela Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 38, sc. 1, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
8 Sabău Reghina Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 38, sc. 1, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
9 Păduraru Laurente Municipiul Reşiţa, Bd. Al.I. Cuza nr. 3, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
10 Borlovan Maria-Cornelia Municipiul Reşiţa, Bd. Al.I. Cuza nr. 5, sc. 1, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
11 Muntean Cosmin-Octavian Municipiul Reşiţa, Bd. Al.I. Cuza nr. 5, sc. 1, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
12 Guşcă Păun Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 13, sc. 4, et. 3, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
13 Boşca Ioan Municipiul Reşiţa, Aleea Bazna nr. 1, sc. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
14 Neagul Marian Municipiul Reşiţa, Aleea Breazova nr. 1, sc. 3, et. 2, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
15 Moza Iuliana Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 1, sc. B, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
16 Linţa Gheorghina Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 1, sc. A, et. 3, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
17 Dumitru Veginel Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 1, sc. A, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
18 Rus Reghina Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 1, sc. C, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
19 Balint Elisabeta-Elena Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 1, sc. C, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
20 Buzilă Elena Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 1, sc. 2, ap. 33 Caraş-Severin 3.000
21 Iablanovsky Ştefan Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 1, sc. 2, et. 9, ap. 39 Caraş-Severin 3.000
22 Păuta Elena Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 1, sc. 5, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
23 Viţa Dănilă-Ioan Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. a, et. 2, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
24 Jorz Ioan-Cornel Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. B, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
25 Movilă Cristina Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. 2, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
26 Ugray Atila-Todor-Ioan Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. C, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
27 Wollanek Bruno Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. D, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
28 Dume Petru Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. D, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
29 Gaal Ecaterina Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13. sc. D, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
30 Ugray Tiberiu-Attila Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. D, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
31 Baiaş Nina-Norica Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3, sc. 3, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
32 Darabant Vaselena Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3, sc. 3, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
33 Venter Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 3, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
34 Iorgovan Floarea-Elisabeta Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 3, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
35 Bîrse Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7, sc. 3, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
36 Gosav Ileana Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
37 Ciobanu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Crizantemei nr. 1, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
38 Moraru Doru Municipiul Reşiţa, Aleea Crizantemei nr. 2, sc. 3, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
39 Sbîrcea Claudiu-Marius Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 2, et. 2, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
40 Liurea Felicia Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 1, sc. 2, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 2.000
41 Manciu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 1, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
42 Răchişan Aurelia-Iuliana Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 3, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
43 Suru Bojidar Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 3, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
44 Isac Natalia Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 4, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
45 Lăpădat Emilia-Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 4, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
46 Voina Ion Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 14, sc. C, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
47 Păun Nina Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 4, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
48 Popoi Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 3, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 2.000
0 1 2 3 4
49 Bogdan Mariana Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 1B, sc. 1, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
50 Luca Victoria-Silvia Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 1B, sc. 1, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
51 Brumar Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 1B, sc. 1, et. 6, ap. 27 Caraş-Severin 3.000
52 Grama Eugenia Municipiul Reşiţa, Aleea Molizilor nr. 1, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 2.000
53 Bălan Emilia Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 2, sc. 2, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
54 Foldiş Ştefan Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 2, sc. 2, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
55 Ghimbir Angela Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 1, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
56 Mănică Dorina Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 1, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
57 Raicu Constantin Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 1, et. 7, ap. 30 Caraş-Severin 3.000
58 Pătraşcu Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 1, ap. 34 Caraş-Severin 3.000
59 Marian Janeta Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 2, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
60 Robu Arsânte Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 2, ap. 33 Caraş-Severin 3.000
61 Miclea Ilona Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
62 Almăjanu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
63 Costescu Ion-Adrian Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
64 Petruţ Mihai Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, sc. 2, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
65 Burdulea Constantina Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, sc. 2, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
66 Dimcea Lazăr Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, sc. 1, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
67 Poncraz Adela-Barbara Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, et. 6, ap. 27 Caraş-Severin 3.000
68 Popovici Tiberiu Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, et. 7, ap. 29 Caraş-Severin 3.000
69 Gheorma Marin Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, et. 8, ap. 33 Caraş-Severin 3.000
70 Jigmul Marian Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
71 Dogariu Vasile Municipiul Reşiţa, Aleea Gladiolelor nr. 2, sc. 4, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
72 Sas Hareta Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 4, sc. 3, et. 4, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
73 Mihailo Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 4, sc. 3, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
74 Schneider Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 4, sc. 3, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
75 Tanase Dorel-Dumitru Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 5, sc. 1, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
76 Smărăndache Dumitru Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 3, sc. 2, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
77 Lupulescu Pavel Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 3, sc. 2, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
78 Şerban Elena-Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, sc. 3, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
79 Gherghinescu Vasilica Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 3, sc. 1, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
80 Ilia Petru Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 3, sc. 1, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
81 Ghiciu Gheorghe Municipiul Reşiţa Aleea Lipova nr. 3, sc. 1, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
82 Florescu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 1, sc. 2, ap. 37 Caraş-Severin 3.000
83 Pauliuc Arcadie Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, et. 5, ap. 22 Caraş-Severin 3.000
84 Docea Ştefana Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 11, sc. 5, ap. 1 Caraş-Severin 2.000
85 Dragoescu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 4, sc. 3, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
86 Rotaru Dorel Municipiul Reşiţa, Aleea Hunedoara nr. 1, sc. 2, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
87 Giuvelic Radu Municipiul Reşiţa, Aleea Hunedoara nr. 1, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
88 Terba-Dobren Dionosie Municipiul Reşiţa, Aleea Hunedoara nr. 1, sc. 2, et. 3, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
89 Mustăcilă-Laiu Adrian Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, sc. 1, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
90 Manoliu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 1, sc. 2, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
91 Turcu Marinel Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. B3, sc. 1, et. 1, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
92 Dihel Petru Municipiul Reşiţa, Str. Pomostului, bl. B4, sc. 1, et. 1, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
93 Gorun Rodica Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. F, et. 3, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
94 Dragomir Catinca Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. E, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
95 Onu Nada Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. D, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
96 Zglimbea Eleonora Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. C, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
97 Mihai Victoria Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. C, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
98 Murariu Decebal-Răzvan Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. B, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
99 Babeu Pavel Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. C, et. 3, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
0 1 2 3 4
100 Heger Ida Municipiul Reşiţa, Aleea Mărghitaş nr. 1, sc. 4, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
101 Kovacs Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Molizilor nr. 3, sc. 1, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
102 Avram Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Molizilor nr. 2, sc. 2, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
103 Sîrbu Marius-Filip Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 13, sc. 4, et. 3, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
104 Achim Carmen-Gabriela Municipiul Reşiţa, Aleea Molizilor, bl. 3, sc. 1, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
105 Şutoi Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Mărghitaş nr. 2, sc. 1, et. 3, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
106 Pescaru Elena Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 35B, sc. 1, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
107 Secoşan Pia-Natalia Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 35B, sc. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
108 Negrea Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 35B, sc. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
109 Ciucu Floarea Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 7, sc. 3, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
110 Dobre Florin-Daniel Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 32, sc. 3, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
111 Muntean Georgel-Ion-Petru Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 30, sc. 3, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
112 Cornici Liviu Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 33, sc. 1, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
113 Csuka Ludovic Municipiul Reşiţa, Str. Retezat nr. 19, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
114 Mioc Ion-Marcel Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 30, sc. 3, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
115 Olariu Catiţa Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 31, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
116 Tilneac Gheorghe Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 8, sc. 5, et. 8, ap. 35 Caraş-Severin 3.000
117 Şuşară Dănilă Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 23, sc. 2, et. 1, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
118 Duţă-Mălăin Anca Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, et. 6, ap. 28 Caraş-Severin 3.000
119 Feleagă Iulian Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 2, ap. 25 Caraş-Severin 3.000
120 Bejan Steliana Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 2, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
121 Avădanei Ecaterina Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 2, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
122 Iaciu Marioara Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 1, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
123 Konnerth Catinca Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 2, et. 7, ap. 32 Caraş-Severin 3.000
124 Casianciu Ioana Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 1, et. 6, ap. 28 Caraş-Severin 3.000
125 Calagiu Veturia Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
126 Cozman Floare Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, ap. 31 Caraş-Severin 3.000
127 Ghisman Costică Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
128 Băcescu Cornelia-Elena Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
129 Durdoiu Gheorghiţa Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 28, sc. A, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
130 Ghiorma Vasile Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 25, sc. 3, et. 6, ap. 23 Caraş-Severin 3.000
131 Marcovicean Răzvan-Andrei-Ştefan Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 28, sc. A, et. 2, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
132 Glacz Borbala Municipiul Reşiţa, Str. Progresului nr. 2, sc. 4, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
133 Guran Neculai Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 2, sc. 5, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
134 Naum Ioana Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 23, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
135 Adamescu Adriana-Carmen Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 23, sc. 2, et. 8, ap. 31 Caraş-Severin 3.000
136 Pătru Dumitru Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 23, sc. 2, et. 6, ap. 22 Caraş-Severin 3.000
137 Jurj Dumitru Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 23, sc. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
138 Fălcea Petria Municipiul Reşiţa, Aleea Nuferilor nr. 7, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
139 Labă Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Nuferilor nr. 7, sc. 1, ap. 2 Caraş-Severin 2.000
140 Iana Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Nuferilor nr. 7, sc. 4, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
141 Cărligeru Georgina Municipiul Reşiţa, Str. Progresului nr. 1, sc. 5, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
142 Oiţa Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Narcisei nr. 7, sc. 2, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
143 Udroiu Florin-Marius Municipiul Reşiţa, Aleea Narcisei nr. 7, sc. 2, et. 4, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
144 Văduva Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Nuferilor nr. 1, et. 10, ap. 41 Caraş-Severin 3.000
145 Fara Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Narcisei nr. 6, sc. 4, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
146 Sandu Mitică Municipiul Reşiţa, Aleea Narcisei nr. 7, sc. 2, et. 2, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
147 Ciobanu Ioan Municipiul Reşiţa, Aleea Narcisei nr. 7, sc. 2, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
0 1 2 3 4
148 Boarna Maria-Săndica Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 3, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
149 Aniţulesei Marcel Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7, sc. 3, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
150 Alecu Mitiţă Municipiul Reşiţa, Aleea Crizantemei nr. 1, sc. 2, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
151 Circu Gheorghita Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 1, sc. 3, et. 8, ap. 34 Caraş-Severin 3.000
152 Maliţa Lidia Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 1, sc. 3, et. 8, ap. 35 Caraş-Severin 3.000
153 Bălănescu Constantin Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 23, sc. 2, et. 5, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
154 Gherghina Speranţa-Camelia Municipiul Reşiţa, Str. Progresului nr. 2, sc. 5, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
155 Blajovan Dorina Municipiul Reşiţa, Str. Progresului nr. 5, sc. 5, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
156 Burmaz Nada Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 1, sc. 1, et. 8, ap. 33 Caraş-Severin 3.000
157 Ţărţar Constantin Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 33, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
158 Lazea Angela Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, ap. 31 Caraş-Severin 3.000
159 Gia Gheorghe Municipiul Reşiţa, Str. Progresului nr. 2, sc. 5, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
160 Bodnar Ferenc Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 1, sc. 2, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
161 Roşca Ianăş Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 1B, sc. 1, et. 2, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
162 Baricsa Iolan Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 2, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
163 Dăneasa Emanuela-Lidia Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 35B, sc. 2, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
164 Ceadîr Ecaterina Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 8, sc. 3, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
165 Laieş Ioan Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. C, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
166 Ceranu Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 25, sc. 3, et. 9, ap. 35 Caraş-Severin 3.000
167 Muntean Zoia Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 35B, sc. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
168 Curian Iustina Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie nr. 35B, sc. 2, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
169 Gugea Florica Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 4, sc. 3, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
170 Sbera Vasile Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 8, sc. 2, et. 3, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
171 Botoş Cruşiţa Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 11, sc. 1, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
172 Runcan Georgeta Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 5, sc. 2, et. 2, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
173 Duca Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 1, sc. 2, et. 1, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
174 Hăvărneanu Ion Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 15, sc. 1, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
175 Mutaşcu Ion Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3, sc. 3, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
176 Geanguş Adalgiza-Anca Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
177 Zeicu Ion-Gheorghe Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 1, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
178 Niţu Mihai Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 3, sc. 2, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
179 Andrei Nicoliţa Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 7, ap. 100 Caraş-Severin 2.000
180 Dicu Dumitru Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, ap. 115 Caraş-Severin 2.000
181 Cornici Adriana Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 1, et. 3, ap. 16 Caraş-Severin 2.000
182 Saiti Aurelia Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, ap. 133 Caraş-Severin 2.000
183 Şişcu Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 8, ap. 124 Caraş-Severin 2.000
184 Anton Elisabeta Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 9, ap. 137 Caraş-Severin 2.000
185 Peica Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 9, ap. 134 Caraş-Severin 2.000
186 Imbri Drăgina Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. A, ap. 23 Caraş-Severin 2.000
187 Popovici Liliana-Diamanta Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, ap. 110 Caraş-Severin 1.000
188 Balmuş Ionel Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 3, sc. 2, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
189 Toth Etelca Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 2, sc. 2, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
190 Mohr Monica Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 3, sc. 2, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
191 Madina Petru Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 3, sc. 2, et. 2, ap. 12 Caraş-Severin 2.000
192 Truţan Ioan-Adrian Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 1, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
193 Gherman Floarea Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 3, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
194 Mâţu-Butan Ion-Sofron Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. A, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
195 Pui Mariana Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 4, sc. 3, et. 9, ap. 34 Caraş-Severin 3.000
0 1 2 3 4
196 Vulpe Petrică-Ion Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 1, sc. 2, et. 5, ap. 22 Caraş-Severin 3.000
197 Manciu Petrică Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. B3, sc. 1, et. 3, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
198 Cârja Mandiţa Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 2, sc. 2, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
199 Puşcaşu Viorica Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 3, sc. 2, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
200 Pancu Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 3, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
201 Mihuţi Doina Municipiul Reşiţa, Aleea Hunedoara nr. 3, sc. 2, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
202 Neagu Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 3, sc. 2, ap. 23 Caraş-Severin 3.000
203 Schornig Egon Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 3, sc. 2, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
204 Iovănel Eva Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 4, sc. 1, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
205 Radovan Ecaterina Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. F, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
206 Obîrşianu Elena Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 2A, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
207 Panescu Iuliana Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 2, sc. 1, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
208 Horvath Iuliana Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 2, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
209 Rang Maria-Terezia Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 3, ap. 53 Caraş-Severin 2.000
210 Osman Angela Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 2, ap. 39 Caraş-Severin 2.000
211 Iovanovici Marta Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 6, ap. 85 Caraş-Severin 2.000
212 Neghină Anton Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 3, ap. 43 Caraş-Severin 2.000
213 Malyar Mihail Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 3, et. 9, ap. 40 Caraş-Severin 3.000
214 Hirina Emilia Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. C, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
215 Galamba Vasile Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 4, sc. 2, et. 4, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
216 Zgârdea Georgeta Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 14A, sc. 2, et. 3, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
217 Mutu Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Trei Ape nr. 3, sc. A, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
218 Oszlanczi Elisabeta Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 15, sc. 5, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
219 Sandu Ecaterina Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 14A, sc. 2, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
220 Madem Ştefan Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 17, sc. 3, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
221 Tuleu Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 17, sc. 7, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
222 Popiţu Elena Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 19, sc. 2, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
223 Uros Jivca Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 2, sc. 3, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
224 Velţănescu Ion Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 2, sc. 3, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 3.000
225 Molin Ionel-Petrişor Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 2, sc. 3, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
226 Rujoi Ion Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 19, sc. 3, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
227 Jurca Sofia Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. B, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
228 Dimcea Elena-Elvira Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 4, sc. 2, et. 2, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
229 Rozariuc Ruja Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 4, sc. 2, et. 4, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
230 Burtosu Eugenia-Adriana Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 6, ap. 98 Caraş-Severin 2.000
231 Cioromela Dorel Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 6, sc. 1, et. 1, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
232 Safer Viorel Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 5, sc. 2, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 2.000
233 Vulpie Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 5, sc. 1, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
234 Bouru Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor, bl. 1, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
235 Vucu Constantin-Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 3, sc. A, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
236 Ceauşu Alexandrina Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. F, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
237 Enache Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 6, ap. 96 Caraş-Severin 2.000
238 Florescu Aurica Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 6, ap. 89 Caraş-Severin 2.000
239 Nour Dumitru Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 6, ap. 97 Caraş-Severin 2.000
240 Toth Magdalena Municipiul Reşiţa, Aleea Zadei nr. F3, sc. 2, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
241 Ţunea Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Zadei, bl. F3, sc. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
242 Lupulescu Marian Municipiul Reşiţa, Aleea Zadei, bl. F3, sc. 1, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
243 Margineanţu Petru-Viorel Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 4, sc. 3, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
244 Borcean Iulian Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 19, sc. 2, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
245 Angheloiu Paul-Florin Municipiul Reşiţa, Aleea Zadei, bl. E8, sc. 2, et. 3, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
246 Varga Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. C, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
0 1 2 3 4
247 Erdei George Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. D, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
248 Butoi Steliana Municipiul Reşiţa, Aleea Zadei, bl. F3, sc. 1, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
249 Căldăraş Dumitru Municipiul Reşiţa, Aleea Trei Ape nr. 3, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
250 Scurtu Profira Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii, bl. 5, sc. 1, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
251 Luca Veronica Municipiul Reşiţa, Aleea Roman, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
252 Chercheş Alexandru Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 3, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
253 Ionescu Luminiţa Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 2, sc. 3, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
254 Baniţă Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Trei Ape nr. 3, sc. A, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
255 Bărăitaru Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Trei Ape nr. 3, sc. A, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
256 Sărăţeanu Ion-Dragoş Municipiul Reşiţa, Aleea Gladiolelor nr. 9, sc. 2, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 2.000
257 Negotin Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 15, sc. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
258 Avramescu Mihaela Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 3, ap. 55 Caraş-Severin 3.000
259 Vladu Veselin Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 1, sc. 1, ap. 27 Caraş-Severin 3.000
260 Popescu Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 5, sc. 1, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
261 Marciuc Viorel Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 2, sc. 1, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
262 Buzan Dumitru Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 5, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 500
263 Magulescu-Stoia Maria-Doina Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 1, sc. 2, ap. 32 Caraş-Severin 2.000
264 Strîmbu Valeria Municipiul Reşiţa, Lunca Pomostului, bl. F3, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
265 Totora-Sibla Cristian Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, et. 6, ap. 26 Caraş-Severin 3.000
266 Matei Antica Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 1, sc. 3, ap. 32 Caraş-Severin 3.000
267 Rachiş Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. C, et. 3, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
268 Gîrban Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Al. I. Cuza nr. 5 Caraş-Severin 3.000
269 Mayer Floare Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 1, sc. 3, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
270 Norocel Gherghina Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 2, sc. 2, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
271 Gava Minodora Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 2, sc. 2, et. 3, ap. 14 Caraş-Severin 3.000
272 Tudor Maria Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 5, sc. 3, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
273 Salanki Rozalia Municipiul Reşiţa, Aleea Hunedoara nr. 1, sc. 2, et. 4, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
274 Enache Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Marghitaş nr. 3, sc. 2, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
275 Caracuda Mariana-Marieta Municipiul Reşiţa, Aleea Molizilor nr. 3, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
276 Grigore Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 3, ap. 34 Caraş-Severin 3.000
277 Borduz Elena Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. D, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
278 Dumitru Persida Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. C, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 3.000
279 Teacă Anica Municipiul Reşiţa, Lunca Pomostrului, bl. B7, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
280 Ghiţiu Marian Municipiul Reşiţa, Aleea Liliacului nr. 1, sc. 2, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 2.000
281 Păsărilă Valeria Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, ap. 38 Caraş-Severin 3.000
282 Puţani Eleni Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 3, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
283 Morăriţă Ecaterina Municipiul Reşiţa, Bd. Revoluţia din Decembrie, bl. 35B, sc. 2, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
284 Perian Emilia Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 5, ap. 82 Caraş-Severin 1.000
285 Osman Ionel Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 5, ap. 73 Caraş-Severin 2.000
286 Ogrin Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. C, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
287 Antal Dorina Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 2, sc. B, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
288 Ionaşcu Varvara Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 28, sc. 1, et. 6, ap. 22 Caraş-Severin 3.000
289 Marian Veronica Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 4, sc. B, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
290 Ivan Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Mărghitaş nr. 3, sc. 2, ap. 16 Caraş-Severin 3.000
291 Secan-Bengescu Petru Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 2, sc. 2, ap. 4 Caraş-Severin 2.000
292 Dragomir Vanea Municipiul Reşiţa, Aleea Mărghitaş nr. 3, sc. 1, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
293 Năvală Elena Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 19, sc. 3, et. 1, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
294 Cotîrlă-Doban Valeria Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 2, sc. 1, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
295 Pîrlică Costică Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 2, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
296 Chincea Petru Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 9, ap. 128 Caraş-Severin 1.000
0 1 2 3 4
297 Demyen Ştefan Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 2, sc. 3, et. 4, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
298 Romanu Gică Municipiul Reşiţa, Aleea Trei Ape nr. 2, sc. 1, et. 1, ap. 7 Caraş-Severin 3.000
299 Goiceanu Stefana Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 2, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
300 Szendrei Ioan-Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 2, sc. 1, ap. 15 Caraş-Severin 2.000
301 Pătuleanu Paraschiva Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. C, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 3.000
302 Sîrbu Marius Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 4, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
303 Păcuraru Adrian-Ioan-Petru Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 3, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 3.000
304 Stanciu Ana-Maria Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 2, et. 7, ap. 30 Caraş-Severin 3.000
305 Nanu Pascu Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 3, sc. 1, et. 2, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
306 Bordânc Vasile Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 16, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
307 Szilagyi Andrei Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 1, et. 9, ap. 39 Caraş-Severin 3.000
308 Roiban Bojidar Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, et. 1, ap. 26 Caraş-Severin 2.000
309 Filip Aurelian Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 3, sc. 1, et. 4, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
310 Uncheşelu Mariana Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. A, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
311 Răceanu Daniel-Constantin Municipiul Reşiţa, Aleea Macilor nr. 4, sc. 2, et. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
312 Boruz Dănuţ Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 5, sc. 1, et. 1, ap. 22 Caraş-Severin 2.000
313 Căldăraş Veronica Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 1, sc. 3, ap. 31 Caraş-Severin 3.000
314 Todor Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 4, et. 1, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
315 Pela Dorin Municipiul Reşiţa, Aleea Sportivilor nr. 9 Caraş-Severin 2.000
316 Iovita Ruja Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 3, et. 3, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
317 Baricsa Iolan Municipiul Reşiţa, Aleea Roman nr. 2, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
318 Navrotzki Lucia Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 4, sc. 3, et. 4, ap. 15 Caraş-Severin 3.000
319 Plaucea Gheorghiţa Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. D, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
320 Gudea Dumitrie Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, Bl. B3, sc. 1, et. 3, ap. 9 Caraş-Severin 3.000
321 Labău Costache Municipiul Reşiţa, str. Retezat nr. 13, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
322 Lulea Stelian Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 1, sc. 1, ap. 35 Caraş-Severin 3.000
323 Velia Ilie-Sorin Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 5, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 3.000
324 Csorba Ema Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 4, sc. 3, et. 7, ap. 28 Caraş-Severin 3.000
325 Sivulca Marta Municipiul Reşiţa, Aleea Galaţi nr. 4, sc. 1, et. 6, ap. 26 Caraş-Severin 2.000
326 Gogoi Maria-Simona Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. A, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
327 Robotin Ilona Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 3, sc. C, et. 4, ap. 17 Caraş-Severin 3.000
328 Băniţă Andreea Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 3, et. 1, ap. 8 Caraş-Severin 2.000
329 Lincă Ion Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. C, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
330 Dimcea Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3, sc. 3, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
331 Borchescu-Craia Simona-Daniela Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 2, sc. 1, et. 2, ap. 11 Caraş-Severin 3.000
332 Băloi Gheorghe Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3, sc. 4, ap. 5 Caraş-Severin 500
333 Ungureanu Erwin-Arthur Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 3, sc. 1, et. 9, ap. 40 Caraş-Severin 500
334 Sireca Darian-Florin Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 4, et. 4, ap. 19 Caraş-Severin 3.000
335 Hăvărneanu Lavinia-Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3A, ap. 2 Caraş-Severin 1.500
336 Drutcă Mariana Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3A, ap. 6 Caraş-Severin 2.000
337 Boru Petru Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3A, ap. 9 Caraş-Severin 2.000
338 Craus Emilia-Ana Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3A, ap. 13 Caraş-Severin 2.000
339 Costina Cornel Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3A, ap. 15 Caraş-Severin 1.500
340 Stepan Monica Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7A, sc. 1, ap. 11 Caraş-Severin 2.000
341 Pop Cornelica Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7A, sc. 1, ap. 12 Caraş-Severin 2.000
342 Rusu Dorin Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7A, sc. 1, ap. 13 Caraş-Severin 2.000
343 Stolojescu Petru Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7A, sc. 1, ap. 15 Caraş-Severin 2.000
344 Dochin Marin Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 9A, ap. 5 Caraş-Severin 3.000
345 Borcean Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 9A, ap. 11 Caraş-Severin 1.500
346 Gaiţă Maria Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. B7, ap. 3 Caraş-Severin 1.500
0 1 2 3 4
347 Guţu Ecaterina Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. B7, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
348 Bălan Cristina Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. B7, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
349 Molea Mihaela Municipiul Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. B7, sc. 1, ap. 11 Caraş-Severin 2.000
350 Burghina Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 1.500
351 Haţegan Giochici-Zoran Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
352 Sabău Emanuel-Albert Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 6 Caraş-Severin 1.500
353 Minyo Andrei Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 7 Caraş-Severin 1.500
354 Lungu Toma Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 10 Caraş-Severin 1.500
355 Cuzmoş Gheorghe Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 19 Caraş-Severin 1.500
356 Botez Cristian Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 1, ap. 17 Caraş-Severin 1.500
357 Stîngu Anca Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 1.500
358 Dochin Salvatore-Flavius Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 2, ap. 6 Caraş-Severin 1.500
359 Stoica Octavian-Silviu Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 2, ap. 12 Caraş-Severin 1.500
360 Dobreni Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Daliilor nr. 7, sc. 2, ap. 13 Caraş-Severin 1.500
361 Mailat Alin Municipiul Reşiţa, Str. Pinilor nr. 3, sc. 1, ap. 4 Caraş-Severin 1.500
362 Paulescu Julieta Municipiul Reşiţa, Str. Pinilor nr. 3, sc. 1, ap. 6 Caraş-Severin 2.000
363 Staicu Costel-Cristian Municipiul Reşiţa, Str. Pinilor nr. 3, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 1.500
364 Szabo Mărioara Municipiul Reşiţa, Str. Pinilor nr. 3, sc. 1, ap. 7 Caraş-Severin 2.000
365 Ivaşcu Carmen Municipiul Reşiţa, Str. Pinilor nr. 3, sc. 1, ap. 24 Caraş-Severin 2.000
366 Belteki Vasile Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 1, ap. 2 Caraş-Severin 1.500
367 Aconstantinesei Ovidiu Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 1, ap. 6 Caraş-Severin 1.500
368 Cuc Maricela Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 1, ap. 10 Caraş-Severin 1.500
369 Preda Anca Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 1, ap. 18 Caraş-Severin 2.000
370 Băltag Ionela Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 1, ap. 16 Caraş-Severin 1.500
371 Neagu Nicoleta Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 1, ap. 11 Caraş-Severin 1.500
372 Păduraru Valentina Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 2, ap. 4 Caraş-Severin 1.500
373 Kozak Nicuşor Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 2, ap. 9 Caraş-Severin 1.500
374 Bachici Vucaşin Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 2, ap. 7 Caraş-Severin 1.500
375 Alexandru Ana-Lidia Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 2, ap. 17 Caraş-Severin 1.500
376 Zbârcea Gabriel-Florin Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 2, ap. 19 Caraş-Severin 1.000
377 Popa Lăcrimioara-Maria Municipiul Reşiţa, Str. Sportului, bl. 2, sc. 2, ap. 7 Caraş-Severin 1.500
378 Brancov Borislav-Radiţa Municipiul Reşiţa, Str. Fântânilor, bl. C1, sc. 1, ap. 6 Caraş-Severin 1.500
379 Cercel Constantin Municipiul Reşiţa, Str. Fântânilor, bl. C1, sc. 1, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
380 Muntean Adriana-Florentina Municipiul Reşiţa, Str. Fântânilor, bl. C1, sc. 1, ap. 11 Caraş-Severin 1.500
381 Domokoş Romeo Municipiul Reşiţa, Str. Fântânilor, bl. C2, ap. 3 Caraş-Severin 1.500
382 Peptan Elena-Mihaiela Municipiul Reşiţa, Str. Fântânilor, bl. C2, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
383 Ursu Gabriela-Petronela Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 13, sc. D, ap. 14 Caraş-Severin 2.000
384 Stoica Mariana Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 6, ap. 81 Caraş-Severin 1.500
385 Babaioana Constantin Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 9, sc. 2, et. 6, ap. 26 Caraş-Severin 3.000
386 Ties Alfred Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 3, sc. B, ap. 7 Caraş-Severin 2.000
387 Kincses Rozalia Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 3, sc. B, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
388 Craciun Ecaterina Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 3, sc. 2, ap. 18 Caraş-Severin 2.000
389 Ivaşcu Anisim Municipiul Reşiţa, Aleea Buhui nr. 3, sc. B, et. 3, ap. 13 Caraş-Severin 2.000
390 Turugă Sterie Municipiul Reşiţa, Aleea Buziaş nr. 4, sc. 3, ap. 4 Caraş-Severin 2.000
391 Luca Dumitru Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3, ap. 1 Caraş-Severin 500
392 Szendrei Erzsebet Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 2, et. 2, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
393 Cucu Ileana Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 2, ap. 11 Caraş-Severin 2.000
394 Ştefănescu Constantin Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 2, et. 3, ap. 16 Caraş-Severin 2.000
395 Dumitrel Maria Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 2, ap. 19 Caraş-Severin 2.000
396 Antohi Aneta Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 2, ap. 6 Caraş-Severin 3.000
0 1 2 3 4
397 Milenovici Slavia Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 2, et. 2, ap. 12 Caraş-Severin 3.000
398 Braşoavă Carmen Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, sc. 1, ap. 19 Caraş-Severin 2.000
399 Burci Ion Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, et. 1, ap. 23 Caraş-Severin 2.000
400 Man Marioara-Rodica Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, et. 2, ap. 42 Caraş-Severin 2.000
401 Condrea Toader Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, sc. 1, et. 3, ap. 44 Caraş-Severin 2.000
402 Damian Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, et. 4, ap. 59 Caraş-Severin 2.000
403 Bozgan Mariana Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, sc. 1, et. 5, ap. 72 Caraş-Severin 1.000
404 Geiszer Elena Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, sc. 1, et. 5, ap. 84 Caraş-Severin 1.000
405 Stoica Alin-Viorel Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, ap. 113 Caraş-Severin 1.000
406 Băltăţeanu Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, et. 6, ap. 92 Caraş-Severin 1.000
407 Buşe Ervin Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, sc. 1, et. 6, ap. 98 Caraş-Severin 1.000
408 Surdu Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, et. 8, ap. 124 Caraş-Severin 1.000
409 Cheja Didina Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, sc. 1, ap. 129 Caraş-Severin 2.000
410 Berger Polina Municipiul Reşiţa, Aleea Tineretului nr. 3, ap. 136 Caraş-Severin 1.000
411 Rugină Grigore Municipiul Reşiţa, str. Peleaga nr. 9, et. 1, ap. 19 Caraş-Severin 1.500
412 Dudă Constantin Municipiul Reşiţa, str. Peleaga nr. 9, sc. 1, ap. 37 Caraş-Severin 1.500
413 Roşu Anica Municipiul Reşiţa, str. Peleaga nr. 9, sc. 1, et. 2, ap. 35 Caraş-Severin 1.500
414 Manciu Iosif Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 2, ap. 11 Caraş-Severin 2.000
415 Andronache Aurora Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 2, ap. 9 Caraş-Severin 2.000
416 Moga Ana Municipiul Reşiţa, Calea Carnsebeşului nr. 9, sc. 3, ap. 20 Caraş-Severin 3.000
417 Gheorghe Victoria-Maria Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 1A, sc. 2, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
418 Grigoraş Gică Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 1A, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 1.000
419 Zabik Saveta Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 1A, sc. 2, et. 3, ap. 11 Caraş-Severin 2.000
420 Goicov Miliţa Municipiul Reşiţa, Aleea Felix, bl. 1, sc. 1, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
421 Dabu Constantin Municipiul Reşiţa, Aleea Herculane nr. 2, sc. 4, ap. 1 Caraş-Severin 2.000
422 Titi Elena Municipiul Reşiţa, Aleea Lipova nr. 1, sc. 1, et. 1, ap. 7 Caraş-Severin 2.000
423 Mitta Terezia Municipiul Reşiţa, Aleea Narcisei nr. 1, sc. 2, ap. 3 Caraş-Severin 2.000
424 Olariu Alina-Silvia Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 24, et. 3, ap. 11 Caraş-Severin 2.000
425 Ghierga Corolan-Ion Municipiul Reşiţa, Bd. Rev. din Decembrie nr. 11, sc. 1, ap. 25 Caraş-Severin 2.000
426 Pecoli Cristian Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 3, ap. 4 Caraş-Severin 500
427 Miclău Didona Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 3, ap. 3 Caraş-Severin 2.000
428 Mitu Cornelia Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 3, ap. 1 Caraş-Severin 2.000
429 Boca Ioan Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 3, ap. 15 Caraş-Severin 2.000
430 Sârca Ileana Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 2, ap. 4 Caraş-Severin 500
431 Rotaru Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 7, sc. 2, et. 4, ap. 18 Caraş-Severin 2.000
432 Nică Marin Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 7, sc. 4, et. 1, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
433 Mărgan Elena Municipiul Reşiţa, Aleea Trandafirilor nr. 7, sc. 4, et. 3, ap. 14 Caraş-Severin 500
434 Brîncoveanu Elisabeta Municipiul Reşiţa, Aleea Tuşnad nr. 1, sc. 5, et. 5, ap. 14 Caraş-Severin 1.000
435 Borca Tudora Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 5, sc. 1, ap. 1 Caraş-Severin 2.000
436 Zarici Ana Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 1, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 500
437 Buldan Sofia Municipiul Reşiţa, Aleea Felix nr. 4, sc. 2, ap. 4 Caraş-Severin 2.000
438 Tecu Marioara Municipiul Reşiţa, Bd. Muncii nr. 15, sc. 1, ap. 17 Caraş-Severin 2.000
439 Epure Alexandra Municipiul Reşiţa, Aleea Herculane nr. 6, sc. 8, ap. 2 Caraş-Severin 2.000
440 Vreju Emilian Municipiul Reşiţa, Aleea Albăstrelelor nr. 3, et. 1, ap. 24 Caraş-Severin 500
441 Gornic Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Albăstrelelor nr. 3, sc. 1, ap. 10 Caraş-Severin 500
442 Ugarcovici Nicolae Municipiul Reşiţa, Aleea Albăstrelelor nr. 3, sc. 1, et. 3, ap. 55 Caraş-Severin 2.000
443 Pescaru Mihai-Liviu Municipiul Reşiţa, Aleea Albăstrelelor nr. 3, sc. 1, ap. 78 Caraş-Severin 1.000
444 Kiss Dora-Alina Municipiul Reşiţa, Bd. Al. I. Cuza nr. 24, sc. 1, et. 1, ap. 3 Caraş-Severin 3.000
445 Leu Nicoleta-Claudia Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 3A, ap. 10 Caraş-Severin 2.000
446 Buşu Daniela Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7A, sc. 1, ap. 5 Caraş-Severin 2.000
447 Crsta Maria-Irina Municipiul Reşiţa, Str. Sportului nr. 2B, sc. 1, ap. 3 Caraş-Severin 2.000
448 Maxim Vasile Municipiul Reşiţa, Aleea Hunedoara nr. 3, sc. 2, ap. 2 Caraş-Severin 3.000
449 Blidariu Sofia Municipiul Reşiţa, Aleea Romaniţei nr. 4, sc. 1, ap. 2 Caraş-Severin 500
450 Lupu Ramona-Adelaida Municipiul Reşiţa, Calea Caransebeşului nr. 7A, sc. 1.ap. 6 Caraş-Severin 2.000
Total 1.150.000


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 940/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 940 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 940/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu