HOTARARE Nr.
81 din 8 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 160 din 7 martie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu -
judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Publiserv" - S.A. din Zalău în Dosarul
nr. 1.419/84/2006 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei,
lichidator Vasile Nicorici, prin consilier juridic Oliviu Puie cu delegaţie
depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Partea prezentă susţine, în esenţă, că dispoziţiile
art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, fiind reglementări
anterioare revizuirii Constituţiei, contravin prevederilor art. 52 alin. (1) şi
(2) şi ale art. 126 alin. (6) teza întâi din Legea fundamentală, precum şi ale
art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Intrucât,
prin Decizia nr. 349/2003, Curtea Constituţională a reţinut că Procesul-verbal
de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act administrativ de
constatare, apreciază că plângerea contravenţională ar trebui soluţionată de o
instanţă de contencios administrativ, aşa cum este stabilită competenţa
materială în cazul recursului. Oricum, instituirea unei alte proceduri de
judecată, derogatorie de la normele Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, revine unei legi organice, şi nu unei legi de natură ordinară, cum
sunt Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sau Legea nr. 180/2002 de aprobare a
ordonanţei criticate. In plus, menţionează că dreptul de acces la instanţă,
conferit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, presupune şi accesul la un tribunal specializat şi
solicită, pentru toate aceste motive, admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public menţionează că
argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 359/2003 nu pot
fi reiterate şi în cauza de faţă, situaţia fiind diferită. Mai mult decât atât,
regimul juridic al contravenţiilor, reglementat de Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001, nu este supus legii organice, iar legiuitorul poate stabili, în temeiul
atribuţiilor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, reguli de
procedură diferite, în funcţie de diverse criterii, printre care şi natura şi
gravitatea cauzei, astfel încât plângerea contravenţională să fie soluţionată
în fond de judecătorie, iar în recurs de o instanţă specializată, respectiv secţia de contencios administrativ
a tribunalului. Ca atare, solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 19 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.419/84/2006, Tribunalul Sălaj
- Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea
Comercială „Publiserv" - S.A. din Zalău într-un recurs împotriva unei
sentinţe civile având ca obiect o plângere contravenţională.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat contravine
prevederilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, raportat la art. 52
alin. (1) şi (2) din aceasta, precum şi dispoziţiilor speciale în materia
recursului paralel instituite prin art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, competenţa de soluţionare a plângerii în materie contravenţională
revine judecătoriei. Totodată, prin Decizia nr. 349/2003, Curtea
Constituţională a stabilit în mod expres că Procesul-verbal de contravenţie
este un act administrativ de constatare. Ca atare, devin aplicabile prevederile
art. 126 alin. (6) din Constituţie şi ale art. 5 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă textul de lege criticat conţine
norme de procedură derogatorii, fără a fi cuprins într-un act normativ de rang
organic, aşa cum prevede norma constituţională invocată. Mai mult, prin
dispoziţiile de lege supuse examinării, legiuitorul a instituit o „soluţie
inedită în ceea ce priveşte recursul împotriva hotărârii pronunţate de
judecătorie, soluţionarea acestuia fiind dată în competenţa secţiei de contencios
administrativ a tribunalului". Aşadar, reglementând căile de atac în
materie contravenţională, legea cadru în această materie - Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 - „consacră un sistem mixt în care judecata în fond are loc la
instanţa de fond (judecătoria), iar soluţionarea recursului revine instanţei de
contencios administrativ specializate".
In concluzie, solicită ca, prin decizia pe care o va
pronunţa, Curtea Constituţională, în baza art. 154 alin. (1) din Constituţie,
să admită excepţia şi să constate că dispoziţiile art. 32 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 „nu mai sunt în vigoare, acestea fiind contrare
art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, raportat la art. 52 alin. (1) şi
(2) din aceasta, precum şi dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004".
Tribunalul Sălaj - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In esenţă, arată că procesul-verbal
contestat în speţă nu are atributele unui act administrativ în sensul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar singura modalitate de a se anula
sau modifica Procesul-verbal de contravenţie este aceea reglementată de
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt
constituţionale. Aceasta deoarece ele nu contravin regulilor constituţionale
consacrate de art. 126 alin. (6) teza întâi şi art. 52 din Legea fundamentală,
potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale
autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu
excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de
comandament cu caracter militar. Totodată, textul de lege criticat conţine
norme de procedură privind competenţa materială de soluţionare a plângerilor în
materie contravenţională, ceea ce reprezintă opţiunea legiuitorului, aceasta
fiind în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410
din 25 iulie 2001, având următorul cuprins: „(2) Plângerea împreună cu
dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a
fost săvârşită contravenţia."
In motivarea excepţiei autorul acesteia invocă
prevederile constituţionale ale art. 52 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 alin. (6) teza întâi
privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale
autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată că argumentele formulate în susţinerea sa
vizează, în esenţă, aspectul referitor la competenţa materială de soluţionare a
plângerii contravenţionale, reglementată prin art. 32 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. In opinia
autorului, această competenţă ar trebui să revină unei instanţe specializate,
astfel cum competenţa de soluţionare a recursului este atribuită secţiei de
contencios administrativ a tribunalului, invocând în acest sens considerentele
reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 349/2003, prevederile art. 52
alin. (1) şi (2) şi ale art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, precum
şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
Cât priveşte referirile autorului excepţiei la
argumentele expuse în Decizia nr. 349/2003, Curtea constată că prin aceasta
instanţa de contencios constituţional a stabilit că „persoana împotriva căreia
s-a întocmit Procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa
unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act
administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin
exercitarea căilor de atac prevăzute de lege". S-a mai reţinut, cu acelaşi
prilej, că „din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană
este vinovată şi responsabilă, iar Procesul-verbal întocmit are, până la
rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de
constatare". Or, aceasta nu poate duce la concluzia susţinută de autorul
excepţiei că soluţionarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de
constatare şi sancţionare a unei contravenţii urmează regulile procedurale
specifice contenciosului administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004.
In legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din ordonanţa criticată faţă de prevederile
art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea observă că, prin Decizia nr.
797 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 14 decembrie 2006, instanţa
de contencios constituţional a statuat că textul legal examinat nu contravine
normelor constituţionale invocate, arătând, cu acel prilej, că „prin
reglementările criticate legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure
un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor
drepturi constituţionale". Mai mult, Curtea a reţinut că textul de lege
atacat reprezintă o aplicare a principiului specialia
generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite de art. 126 alin. (2) din Constituţie
legiuitorului, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale
în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii
de judecată.
Intrucât, faţă de considerentele şi soluţia pronunţată
de Curte prin decizia menţionată, nu au intervenit elemente noi, de natură a
schimba această jurisprudenţa, cele reţinute cu acel prilej îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză.
De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 34 alin.
(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, hotărârea judecătorească prin care s-a
soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei
şi de aplicare a sancţiunii poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios
administrativ a tribunalului.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a
textului de lege atacat faţă de prevederile art. 52 alin. (1) şi (2) din Legea
fundamentală, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Normele
constituţionale invocate conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori
într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ,
dreptul de a se adresa instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, însă în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică. Or, în
cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul
juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială,
derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului
administrativ. De altfel, domeniul contravenţional, spre deosebire de
contenciosul administrativ, nu se regăseşte printre cele strict şi limitativ
prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, în privinţa cărora legiferarea
are loc numai prin lege organică.
Totodată, aşa cum s-a arătat deja, actul normativ atacat pune la dispoziţia
persoanei interesate suficiente mijloace procesuale prin care acesteia îi este
garantat accesul liber şi efectiv la justiţie.
Curtea constată, de asemenea, că invocarea
dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu poate fi primită,
deoarece controlul constituţionalităţii prevederilor legale are loc numai prin
raportare la norme constituţionale sau cuprinse în convenţii şi tratate la care
România este parte, şi nu la alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia
internă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Publiserv" - S.A. din Zalău în Dosarul nr. 1.419/84/2006 al Tribunalului
Sălaj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi