Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.691 din 06.07.2011

privind transmiterea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bran, judeţul Braşov, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran, judeţul Braşov
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 507 din 18 iulie 2011




În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, precum şi al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă transmiterea drumurilor forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bran, judeţul Braşov, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran, judeţul Braşov, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acestora. Articolul 2(1) Se aprobă transmiterea terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bran, judeţul Braşov, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran, judeţul Braşov, în condiţiile legii.(2) Pentru terenurile forestiere menţionate la alin. (1), Consiliul Local al Comunei Bran, judeţul Braşov, asigură respectarea regimului silvic, fiind interzisă schimbarea categoriei de folosinţă silvică şi a destinaţiei acestor terenuri. Articolul 3Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se va face pe bază de protocol, încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE ale drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bran, judeţul Braşov, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran, judeţul Braşov
Nr. crt. Denumirea drumului forestier Persoana juridică de la care se transmite drumul forestier Persoana juridică la care se transmite drumul forestier Indicativul drumului în amenajament Lungimea - km - Numărul de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva Valoarea de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - lei - Numărul de înregistrare la Ministerul Finanţelor Publice Valoarea de inventar la Ministerul Finanţelor Publice - lei -
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Drum forestier Porţii I Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP I, ua 39 D, OS Braşov 2,5 20927 11.052 3475 11.052
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
2. Drum forestier Valea Porţii II Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP I, ua 40 D, OS Braşov 0,8 20928 6.582 3480 6.582
3. Drum forestier Valea Rece Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 97 D, OS Braşov 3,5 20934 143.306 3501 143.306
4. Drum forestier Vl Tisei Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 96 D, OS Braşov 2,7 20930 12.655 3477 12.655
5. Drum forestier Vl Tisei Prel. Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 96 D, OS Braşov 1,4 20932 34.805 3494 34.805
6. Drum forestier V Secundară Şimon Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 95D, OS Braşov 1,4 20934 3.625 3482 3.625
7. Drum forestier Valea Şimonului Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 98 D, OS Braşov 3,8 20929 2.474 3468 2.474
UP II, ua 98 D, OS Braşov 1 20935 18.073 3502 18.073
8. Drum forestier Cutanu Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 99 D, OS Braşov 1,5 20933 33.380 3495 33.380

ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE a terenurilor aferente drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bran, judeţul Braşov, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran, judeţul Braşov

Nr. crt. Amplasamentul terenului Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil Persoana juridică la care se transmite bunul imobil Localizarea terenului în cadastrul forestier Suprafaţa - ha - Numărul de inventar la Ministerul Finanţelor Publice
0 1 2 3 4 5 6
1. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP I, ua 39 D, OS Braşov 1,5 1364 parţial
0 1 2 3 4 5 6
2. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP I, ua 40 D, OS Braşov 0,5 1364 parţial
3. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 97 D, OS Braşov 2,1 1364 parţial
4. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 96 D, OS Braşov 1,6 1364 parţial
5. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 96 D, OS Braşov 0,9 1364 parţial
6. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 95D, OS Braşov 0,8 1364 parţial
7. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 98 D, OS Braşov 2,3 1364 parţial
UP II, ua 98 D, OS Braşov 0,6 1364 parţial
8. Comuna Bran, judeţul Braşov Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Bran, în administrarea Consiliului Local al Comunei Bran UP II, ua 99 D, OS Braşov 0,9 1364 parţial



COMENTARII la Hotărârea 691/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 691 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 691/2011
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania