DECIZIE Nr.
702 din 19 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 931 din 16 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae
Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu -
judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată
de Yan Hongen în Dosarul nr. 1.153/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată
prin Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, iar reglementările art. 5 din ordonanţă, referitoare la
protecţia umanitară condiţionată, au fost preluate, de principiu, de art. 26
din noul act normativ, consacrat instituţiei protecţiei subsidiare. Intrucât
faţă de jurisprudenţa constantă prin care Curtea Constituţională a respins
excepţii de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 5 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la aceleaşi temeiuri de constituţionalitate
invocate şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, solicită
respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, fiind
aplicabile aceleaşi considerente reţinute, de exemplu, în deciziile nr. 62/2006
şi 244/2005.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 aprilie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 1.153/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Yan Hongen într-o
cauză având ca obiect o plângere împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi de respingere a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 20 alin. (2) din
Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului
şi ale art. 48 alin. (1) din aceasta, privind încheierea căsătoriei, raportate
la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrate dreptului la
respectarea vieţii private şi de familie.
Textul de lege criticat nu menţionează clar şi explicit
protejarea vieţii de familie ca motiv de acordare a protecţiei umanitare
condiţionate, ceea ce permite arbitrariul din partea instanţei de judecată în
privinţa acordării protecţiei umanitare. Respectarea art. 8 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale instituie în
sarcina statelor atât obligaţia negativă de a se abţine de la orice imixtiune
în viaţa privată şi de familie a persoanei, dar şi o obligaţie pozitivă de a face,
în sensul adoptării unor măsuri necesare pentru ca exercitarea dreptului să fie
reală şi efectivă. Totodată, amestecul autorităţilor statale în exercitarea
dreptului la viaţa de familie trebuie să fie prevăzut de lege, prin
reglementări suficient de precise şi accesibile încât să indice cu claritate
limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate
autorităţilor în această materie, condiţii care însă nu se regăsesc şi în
privinţa textului de lege criticat.
Autorul excepţiei mai menţionează
că, în cazul returnării sale în ţara de origine, acesta riscă să fie expus unor
pedepse şi tratamente inumane, de natura celor prevăzute de art. 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece textul de lege criticat conţine dispoziţii suficient de clare în
stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată.
Prevederile legale criticate nu numai că nu contravin
normelor constituţionale şi convenţionale invocate, referitoare la dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie, ci, dimpotrivă, le dau expresie, prin
asumarea de către stat a obligaţiei sale pozitive, aceea de a oferi o formă de
protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului
de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia returnării în ţara de
origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură,
tratamente sau pedepse inumane ori degradante.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt
constituţionale, întrucât acestea nu aduc atingere prevederilor art. 48 din
Legea fundamentală şi nici ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit
încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. La
o dată ulterioară sesizării Curţii Constituţionale, această ordonanţă de
urgenţă a fost abrogată în mod expres prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006 şi intrată în vigoare la 90 de zile
de la data publicării (16 august 2006).
Din analiza comparativă a celor două acte normative,
respectiv actul normativ abrogat şi cel abrogator, Curtea constată că
prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, reglementând condiţiile de acordare a protecţiei
umanitare condiţionate, au fost preluate, într-o redactare similară, de art. 26
din Legea nr. 122/2006, intitulat „Protecţia subsidiară".
Având în vedere că, ulterior sesizării Curţii
Constituţionale, dispoziţiile de lege criticate iniţial au fost abrogate, dar
preluate, de principiu, în cuprinsul noului act normativ abrogator, respectiv
Legea nr. 122/2006, rezultă că obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie, în prezent, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, care au următorul conţinut:
Art. 26. - Protecţia subsidiară: „(1) Protecţia
subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu
îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu
privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în
ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi
expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau,
datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se
înţelege:
1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea
unei astfel de pedepse; sau
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante; sau
3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa
vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de
conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din
populaţia civilă."
In motivarea excepţiei ridicate autorul invocă
încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi ale art. 48 alin. (1)
din aceasta, referitoare la încheierea căsătoriei, precum şi ale art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
Analizând conformitatea textelor de lege criticate cu
prevederile constituţionale invocate, Curtea
Constituţională constată următoarele:
Dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România reglementează condiţiile de acordare a protecţiei subsidiare,
acestea fiind, de principiu, aceleaşi cu cele prevăzute de art. 5 din
Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România şi pe care Curtea
Constituţională Ie-a examinat, în repetate rânduri, pe calea excepţiei de
neconstitutionalitate, prin raportare la critici similare cu cele formulate în
prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 499 din 13 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie
2006, instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 5
din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 oferă suficiente repere şi elemente
pentru ca persoana căreia acesta i se adresează să înţeleagă condiţiile în
funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie umanitară. Cu
acelaşi prilej, s-a reţinut că „Determinarea circumstanţelor specifice fiecărei
situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul
returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea
textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de
constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această
materie sau instanţei de judecată". Ca atare, nu se poate reţine că
prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin
dispoziţiilor constituţionale referitoare la încheierea căsătoriei ori celor
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie,
întrucât revine instanţei învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia
a fost ridicată excepţia de neconstitutionalitate să stabilească dacă valoarea
protejată de dispoziţiile constituţionale şi convenţionale amintite poate fi
considerată, în circumstanţele concrete ale speţei, motiv de acordare a formei
de protecţie umanitară solicitate.
Intrucât în prezenta cauză sunt criticate aceleaşi
aspecte ca şi cele faţă de care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin
decizia indicată, se impune, pentru identitate de raţiune, ca atât soluţia de
respingere a excepţiei, cât şi considerentele ce au stat la baza acesteia să
îşi menţină valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de
natură să modifice jurisprudenţa Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, excepţie ridicată de Yan Hongen în Dosarul nr.
1.153/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi