HOTARARE Nr.
679 din 31 mai 2006
pentru modificarea Hotararii
Guvernului nr. 984/2005 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la
normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 499 din 8 iunie 2006
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din
Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 984/2005 privind
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 8 septembrie 2005, se
modifică după cum urmează:
1. La articolul 2 litera a), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.500 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 7.500 lei (RON),
în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
2. La articolul 2 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,b) cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 10.000 lei
(RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
3. La articolul 2 litera c), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,c) cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 20.000 lei
(RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
4. La articolul 3 litera a), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON),
în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
5. La articolul 3 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,b) cu amendă de la 600 lei (RON) la 1.200 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei
(RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
6. La articolul 3 litera c), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,c) cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 15.000 lei
(RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
7. La articolul 3 litera d), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,d) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 20.000 lei
(RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
8. La articolul 4 litera a), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON),
în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
9. La articolul 4 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,b) cu amendă de la 15.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON):".
10. La articolul 4 litera c), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,c) cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON):".
11. La articolul 5 litera a), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 300 lei (RON) la 600 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 300 lei (RON) la 1.000 lei (RON),
în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
12. La articolul 5 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,b) cu amendă de la 400 lei (RON) la 600 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 400 lei (RON) la 1.500 lei (RON),
în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
13. La articolul 5 litera c), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,c) cu amendă de la 400 lei (RON) la 800 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 400 lei (RON) la 1.000 lei (RON),
în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
14. La articolul 6 litera a), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, precum şi în cazurile prevăzute
la pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 8,
respectiv' cu amendă de la
5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:".
15. La articolul 6 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,b) cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 10.000 lei (RON):".
16. La articolul 7 litera a), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 1.500 lei (RON) la 2.500 lei (RON):".
17. La articolul 7 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,b) cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON):".
18. La articolul 7 litera c), partea introductivă va avea următorul cuprins:
,,c) cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON):".
19. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
„Art. 10. - Neîndeplinirea condiţiilor de funcţionare prevăzute de
legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, conform declaraţiei pe propria răspundere, dată de către operatorii economici, persoane fizice
sau juridice, a căror
activitate se desfăşoară în baza declaraţiei pe propria răspundere,
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 20.000 lei
(RON), precum şi cu
suspendarea activităţii desfăşurate până la data remedierii deficienţelor constatate cu ocazia controlului."
Art. II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
Preşedintele
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Marian Avram
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat