Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.577 din 15.07.2015

privind aprobarea conţinutului şi formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 583 din 04 august 2015

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă conţinutul şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, prevăzute în anexele nr. 1-27*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.*) Anexele nr. 1-27 sunt reproduse în facsimil. Articolul 2 (1) Actele de studii care se eliberează absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar sunt următoarele:a)Certificat de echivalare a examenului de capacitate, pentru absolvenţii învăţământului de 8 ani, promoţiile de până în anul 1998 inclusiv, care doresc continuarea studiilor liceale - învăţământ seral/frecvenţă redusă - anexa nr. 1; b)Diplomă de absolvire a învăţământului gimnazial însoţită de foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional - anexa nr. 2; c)Certificat de calificare nivel 1 - anexa nr. 3; d)Certificat de calificare nivel 2 însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 4; e)Certificat de calificare nivel 3 însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 5; f)Certificat de calificare nivel 4 însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 6; g)Certificat de calificare nivel 5 însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 7; h)Certificat de absolvire a ciclului inferior al liceului însoţit de foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional - anexa nr. 8; i)Diplomă de absolvire a liceului însoţită de foaia matricolă parte a portofoliului educaţional - anexa nr. 9; j)Diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă parte a portofoliului educaţional - anexa nr. 10; k)Diplomă de bacalaureat - secţia bilingvă francofonă, însoţită de foaia matricolă parte a portofoliului educaţional - anexa nr. 11; l)Diplomă de merit, pentru absolvenţii care au promovat toate clasele din intervalul IX-XII/XIII cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 - anexa nr. 12; m)Certificatul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 13; n)Certificatul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba maternă însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 14; o)Certificatul de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 15; p)Certificatul de competenţe digitale însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass - anexa nr. 16; q)Atestat de competenţe profesionale - anexa nr. 17; r)Atestat de competenţe lingvistice - anexa nr. 18; s)Atestat pentru predarea unei limbi străine la învăţământul primar - anexa nr. 19; ş)Certificat de revalorizare a competenţelor profesionale - anexa nr. 20. (2) Actele de studii care se eliberează personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar sunt următoarele:a)Certificat de pregătire psihopedagogică - pentru maiştri/instructori şi antrenori - anexa nr. 21; b)Atestat de formare continuă a personalului didactic - însoţit de Fişa competenţelor şi a disciplinelor/temelor - anexa nr. 22; c)Certificat de acordare a definitivării în învăţământ - anexa nr. 23; d)Certificat de acordare a gradului didactic - anexa nr. 24; e)Certificat de absolvire a programului de formare psihopedagogică - pentru cadre didactice - anexa nr. 25; f)Diplomă de conversie profesională însoţită de suplimentul descriptiv - anexa nr. 26; g)Atestat de echivalare - anexa nr. 27. Articolul 3În sistemul naţional de învăţământ, actele de studii se întocmesc în limba română. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 749/2013 privind aprobarea conţinutului şi formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 22 octombrie 2013.PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa
ANEXA Nr. 1 ANEXA Nr. 2 ANEXA Nr. 3 ANEXA Nr. 4 ANEXA Nr. 5 ANEXA Nr. 6 ANEXA Nr. 7 ANEXA Nr. 8 ANEXA Nr. 9 ANEXA Nr. 10 ANEXA Nr. 11 ANEXA Nr. 12 ANEXA Nr. 13 ANEXA Nr. 14 ANEXA Nr. 15 ANEXA Nr. 16 ANEXA Nr. 17 ANEXA Nr. 18 ANEXA Nr. 19 ANEXA Nr. 20 ANEXA Nr. 21 ANEXA Nr. 22 ANEXA Nr. 23 ANEXA Nr. 24 ANEXA Nr. 25 ANEXA Nr. 26 ANEXA Nr. 27

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 577/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 577 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 577/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu