Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.57 din 29.11.2011

cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 - COM (2011) 615 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 872 din 09 decembrie 2011



SmartCity1

Având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/312 din 23 noiembrie 2011,în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Senatul constată că propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 respectă atât principiul subsidiarităţii, cât şi principiul proporţionalităţii, definite la art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în urma analizării fondului propunerii şi în perspectiva negocierilor care se vor desfăşura, Senatul subliniază următoarele aspecte: Cadrul strategic comun a)Consideră că adoptarea Cadrului strategic comun ar trebui făcută cu implicarea Consiliului Uniunii Europene şi a Parlamentului European şi nu de către Comisia Europeană prin acte delegate.Contractul de parteneriat b)Consideră că în contractul de parteneriat ar trebui introdusă şi o referire la necesităţile naţionale şi regionale. c)Apreciază că termenul de transmitere de către statul membru a contractului de parteneriat, 3 luni de la data adoptării Cadrului strategic comun, este prea scurt. d)Propune ca prevederile legate de modificarea unilaterală de către Comisia Europeană a contractului de parteneriat şi a programelor operaţionale, în cazul în care statul membru primeşte asistenţă prin intermediul unui mecanism de asistenţă financiară, şi de participarea directă a Comisiei Europene în managementul comun al programelor operaţionale pentru a asigura implementarea efectivă a amendamentelor programelor operaţionale care se regăsesc la condiţionalităţi macroeconomice să fie reanalizate astfel încât să nu existe deficienţe în respectarea principiului subsidiarităţii.Condiţionalităţi e)Este utilă elaborarea unei „foi de parcurs“, cu obiective şi termene precise, care să permită asigurarea precondiţiilor exante sau atingerea unui stadiu avansat al acestora, pentru a nu pune în pericol aprobarea şi implementarea viitoarelor programe operaţionale. f)Consideră necesară includerea în textul regulamentului a unei prevederi din care să rezulte că, odată agreate, condiţionalităţile ex-ante nu mai pot fi modificate şi nici nu mai pot fi adăugate condiţionalităţi noi pe parcursul implementării programului operaţional. g)Consideră că trebuie reanalizate tipurile de condiţionalităţi, cu excepţia prevederilor care vizează creşterea temporară a ratelor de cofinanţare. h)Consideră că este necesară reanalizarea conceptului de a sancţiona politica de coeziune prin condiţionalităţi macroeconomice sau condiţionalităţi cu caracter „punitiv“ expost, apreciind că reglementările privind dezangajarea automată şi rezerva de performanţă furnizează suficiente pârghii pentru ca obiectivele fondurilor şi ale programelor să fie puse în aplicare în mod corespunzător; pentru asigurarea disciplinei bugetare există alte instrumente de control.Rezerva de performanţă i)Consideră că, similar actualei perioade de programare, stabilirea rezervei de performanţă ar trebui să fie opţională pentru fiecare stat membru.Sprijinul financiar din fonduri de cofinanţare j)Consideră că ratele ar trebui stabilite în continuare la nivel de program operaţional, şi nu la nivel de axă prioritară, aşa cum se prevede în actuala propunere. k)Consideră că actuala abordare ar limita accesul la finanţare pentru anumite categorii de beneficiari care nu au resursele necesare asigurării unei cofinanţări atât de mari; de exemplu, în cazul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ există în prezent axe pentru care cofinanţarea din partea beneficiarilor este de numai 2%. l)Consideră ca o măsură pozitivă şi necesară posibilitatea de creştere a ratei de cofinanţare europeană cu 10 puncte procentuale, facilitând astfel continuarea proiectelor în scopul stimulării revenirii şi creşterii economice şi sprijinirea statelor membre care se confruntă cu probleme de lichiditate şi constrângeri bugetare.Management financiar m)Consideră că ar trebui reintroduse actualele prevederi referitoare la reducerea sumelor potenţial supuse dezangajării automate în ceea ce priveşte proiectele majore şi schemele de ajutor de stat aprobate. n)Consideră mult mai viabilă aplicarea regulii n+3 pentru întreaga perioadă de programare 2014-2020, având în vedere dificultăţile care vor fi resimţite în continuare ca urmare a efectelor crizei economico-financiare atât la nivelul statelor membre, cât şi al beneficiarilor.Delegarea puterilor o)Consideră că este necesară reformularea prevederilor în sensul restrângerii puterilor conferite Comisiei Europene, pe o perioadă de 5 ani. În plus, este foarte important ca aceste puteri să fie conferite numai pentru amendarea aspectelor neesenţiale ale regulamentului. Prin urmare, se impune o analiză atentă a actelor delegate propuse de Comisia Europeană, pentru a se stabili care prezintă aspecte ce pot fi reglementate prin acte delegate.Resursele globale ale politicii de coeziune p)Consideră că propunerea privind limitarea bugetului aferent politicii de coeziune la 2,5% din PIB faţă de 3,8% din PIB în actuala perioadă de programare nu este în prezent o decizie în favoarea regiunilor şi statelor membre cu decalaje importante de dezvoltare. q)Consideră că ar trebui avută în vedere instituirea unui regim de finanţare specific pentru regiunile-capitală care în viitoarea perioadă de programare nu se vor mai încadra în obiectivul Convergenţă, având în vedere rolul de motor al creşterii la nivel naţional, al acestor regiuni.Cooperarea teritorială europeană r)Consideră că reducerea ratei de cofinanţare la 75% pentru programele de cooperare teritorială ar diminua semnificativ atractivitatea acestor programe, propunându-se stabilirea ratei de cofinanţare la nivelul fiecărui program de cooperare teritorială în parte, în funcţie de rata aplicabilă regiunilor care fac parte din aria eligibilă.Alocarea fondurilor s)Consideră că propunerea de creare a unei categorii distincte „regiuni în tranziţie“ şi modalitatea de stabilire a anvelopei financiare pentru această categorie reduc semnificativ resursele financiare disponibile pentru regiunile mai puţin dezvoltate, cu PIB/locuitor sub 75% din media Uniunii Europene. ş)Consideră oportună posibilitatea majorării alocării pentru regiunile mai puţin dezvoltate. Articolul 2Opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituţiilor europene şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 noiembrie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 57/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 57 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 57/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu