Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.56 din 28.01.2015

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2010 pentru adoptarea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a asistenţei financiare comunitare acordate României prin Fondul european de ajustare la globalizare
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 91 din 03 februarie 2015

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IHotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 7 mai 2014, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 4 alineatul (2), litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins: i)Protecţia persoanelor cu dizabilităţi1. iniţiază şi avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecţiei persoanelor cu dizabilităţi; 2. La articolul 10 alineatul (3), punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 3. iniţiază, coordonează şi urmăreşte realizarea programelor de dezvoltare a relaţiilor de parteneriat social în colaborare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, patronatele, sindicatele, asociaţii, fundaţii şi alte structuri ale societăţii civile organizate, precum şi cu organisme şi instituţii internaţionale în domeniu; 3. La articolul 10 alineatul (3), după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 61, cu următorul cuprins: 61. iniţiază, coordonează, sprijină şi urmăreşte realizarea de programe în colaborare cu asociaţiile şi fundaţiile; 4. La articolul 18, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:(5) Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice deleagă atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru şomaj preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu excepţia lichidării pentru toate proiectele cofinanţate prin asistenţa financiară a Fondului european de ajustare la globalizare - FEAG, şi pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, în condiţiile legii. 5. La articolul 19, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 19 (1) Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de ministrul delegat pentru dialog social, de 3 secretari de stat, de secretarul general şi secretarul general adjunct.(2) Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice poate delega atribuţii, în condiţiile legii, ministrului delegat, secretarilor de stat, secretarului general, secretarului general adjunct şi, după caz, altor persoane din aparatul propriu al ministerului şi/sau instituţiilor subordonate sau aflate sub autoritatea acestuia. 6. La articolul 23, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are în dotare pentru activităţi specifice de control în vederea respectării legalităţii în domeniile sale de activitate cinci autoturisme şi câte două autoturisme pentru fiecare organism intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, cu un consum lunar de 500 de litri pentru fiecare autoturism. 7. Anexele nr. 1 şi 2 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul IIÎncadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul IIIHotărârea Guvernului nr. 1.086/2010 pentru adoptarea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a asistenţei financiare comunitare acordate României prin Fondul european de ajustare la globalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 26 noiembrie 2010, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 3 va avea următorul cuprins: Articolul 3 (1) Se desemnează Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ca autoritate pentru stabilirea şi asigurarea cadrului legislativ, instituţional şi procedural, precum şi ca autoritate pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile acordate României prin FEAG.(2) Ca autoritate pentru stabilirea şi asigurarea cadrului legislativ, instituţional şi procedural, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are responsabilitatea coordonării implementării asistenţei financiare nerambursabile acordate României din FEAG, precum şi a elaborării procedurii-cadru pentru gestionarea acesteia.(3) Ca autoritate pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile acordate României prin FEAG, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are, în principal, următoarele atribuţii:a)asigură prevenirea neregulilor, identifică neregulile, constată creanţele bugetare şi asigură recuperarea sumelor rezultate din nereguli, în limita competenţelor; b)asigură, în condiţiile legii, lichidarea cheltuielilor finanţate prin FEAG; c)se asigură că acţiunile specifice prevăzute la art. 6 alin. (5) din regulament nu primesc asistenţă din partea altor instrumente financiare comunitare; d)transmite Comisiei Europene rapoarte privind neregulile identificate şi sumele plătite necuvenit, precum şi rapoarte privind recuperarea sumelor plătite necuvenit, a celor neutilizate şi a celor rezultate din nereguli. (4) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice asigură, la cererea solicitantului, verificarea ex-post şi verificarea ex-ante a cererii de contribuţie financiară nerambursabilă din FEAG. 2. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Ca autoritate naţională responsabilă pentru implementarea asistenţei financiare nerambursabile acordate României prin FEAG, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are, în principal, următoarele atribuţii:a)coordonează activitatea de elaborare şi modificare a cererii de contribuţie financiară nerambursabilă din FEAG; b)monitorizează şi asigură utilizarea eficientă, efectivă şi transparentă a contribuţiei financiare nerambursabile din FEAG; c)monitorizează implementarea serviciilor personalizate considerate acţiuni eligibile conform regulamentului, a căror cofinanţare se asigură din FEAG; d)asigură, în condiţiile legii, certificarea şi plata cheltuielilor finanţate prin FEAG; e)elaborează proceduri pentru implementarea asistenţei financiare nerambursabile acordate României prin FEAG; f)elaborează şi transmite Comisiei Europene raportul cu privire la punerea în aplicare a contribuţiei financiare nerambursabile din FEAG, conform art. 15 alin. (1) din regulament; g)furnizează informaţiile solicitate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru verificarea ex-ante, monitorizarea şi verificarea ex-post a principiului complementarităţii. 3. La articolul 4, alineatul (4) se abrogă. 4. Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6Finanţarea contribuţiei naţionale pentru implementarea serviciilor personalizate considerate acţiuni eligibile conform regulamentului se efectuează în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) lit. 11) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu-Marian Pop Ministrul finanţelor publice, Darius-Bogdan Vâlcov Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici
ANEXA Nr. 11 )(Anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 344/2014) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice 1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 344/2014) INSTITUŢII I. Unităţi care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: 1. Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială (3.962 de posturi, exclusiv demnitarul) 2. Organisme intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane (360 de posturi): a)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Est; b)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Est; c)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Muntenia; d)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Vest Oltenia; e)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Vest; f)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Vest; g)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Centru; h)Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Bucureşti-Ilfov.3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (69 de posturi, exclusiv demnitarul) 4. Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (33 de posturi, inclusiv demnitarul şi cabinetul acestuia) 5. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (59 de posturi, exclusiv demnitarul). II. Unităţi care funcţionează cu finanţare externă şi de la bugetul de stat*): 1. Unităţi de management al proiectului (UMP); 2. Unităţi de implementare a proiectului (UIP); 3. Unitatea de management al ajutorului de stat pentru formare profesională (UMAS); III. Unităţi care funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: 1. Casa Naţională de Pensii Publice; 2. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. *) Numărul de posturi este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat.

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 56/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 56 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu