Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.351 din 06.04.2011

privind transmiterea, fără plată, în proprietatea Mănăstirii Putna, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava, a unui teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 253 din 11 aprilie 2011

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unui teren aflat în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a Mănăstirii Putna, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Terenul prevăzut la art. 1 se transmite fără plată în proprietatea Mănăstirii Putna, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Articolul 3Predarea-preluarea terenului transmis potrivit art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între Secretariatul de Stat pentru Culte şi Mănăstirea Putna, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Secretariatul de Stat pentru Culte, Adrian Lemeni, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE a terenului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, fără plată, în proprietatea Mănăstirii Putna, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava

Nr. M.F.P. Nr. actului normativ în temeiul căruia se face transferul Denumirea bunului care face obiectul actului normativ Adresa terenului Descrierea tehnică Ordonatorul/ Administratorul actual al bunului Unitatea de cult care deţine bunul în folosinţă gratuită
152133 8.29.06 Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult Teren Comuna Gălăneşti, judeţul Suceava Suprafaţă: 14,40 ha Parcele: A 429/1 - 1,61 ha şi A 429/2 - 12,79 ha Secretariatul de Stat pentru Culte Mănăstirea Putna, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 351/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 351 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu