HOTARARE Nr.
221 din 7 martie 2007
privind organizarea unor
manifestari culturale si de diplomatie publica pentru marcarea zilei de 20
martie, Ziua Internationala a Francofoniei
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 166 din 8 martie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă organizarea unei serii de
manifestări culturale şi de diplomaţie publică pentru marcarea zilei de 20
martie, Ziua Internaţională a Francofoniei. Manifestările sunt organizate în
ţară prin centrala Ministerului Afacerilor Externe şi prin Ministerul Educaţiei
şi Cercetării, iar în afara ţării, prin misiunile diplomatice ale României.
Art. 2. - (1) Cheltuielile aferente pregătirii şi
realizării manifestărilor, în cuantum de 680 mii lei, se asigură din bugetul
aprobat Ministerului Afacerilor Externe, pe anul 2007.
(2) In completarea finanţării cheltuielilor aferente
manifestărilor prevăzute la art. 1 se pot atrage fonduri provenite din donaţii
şi sponsorizări, precum şi din alte surse atrase în condiţiile legii.
(3) Din suma prevăzută la alin. (1) pot fi efectuate
următoarele categorii de cheltuieli:
a) cazarea şi transportul intern sau internaţional
ale membrilor colectivelor artistice, conferenţiarilor, altor participanţi la
aceste manifestări;
b) publicitate, materiale promoţionale, informare,
invitaţii;
c) închirierea spaţiilor, a unor echipamente tehnice
sau instrumente;
d) diurne legale, onorarii
pentru artişti, remuneraţii pentru colaboratori;
e) transport internaţional, materiale de prezentare a
României, filme, cărţi, diverse expoziţii;
f) premii pentru 15 câştigători ai unui concurs lingvistic
francofon organizat de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu
Ministerul Educaţiei şi Cercetării constând în excursii la Paris (transport,
cazare, masă, asigurare de călătorie, vizitare a unor obiective turistice);
g) acţiuni de protocol, reprezentare şi recepţie.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor externe,
Mihai Răzvan Ungureanu
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mihail Hărdău
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu