Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.172 din 13.03.2012

privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Mihăileşti“
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 180 din 20 martie 2012



SmartCity1


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Mihăileşti“ potrivit hărţii topografice prevăzute în anexa nr. 1*).*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională. Articolul 2(1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Mihăileşti“, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.(2) Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţii Mihăileşti din judeţul Giurgiu, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 2. Articolul 3Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică prevăzute la art. 1, situate pe raza localităţii Mihăileşti din judeţul Giurgiu, sunt în cuantum total de 2.114 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, conform Legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, poziţia „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)“. Articolul 4Sumele individuale prevăzute la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. la dispoziţia proprietarilor de imobile, pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii. Articolul 5Planul cu amplasamentul lucrării se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului. Articolul 6Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Alexandru Nazare p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat ANEXA Nr. 2LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Mihăileşti“, pe raza localităţii Mihăileşti din judeţul Giurgiu, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor

Nr. crt. Judeţul Unitatea administrativ-teritorială Numele şi prenumele proprietarului/deţinătorului imobilului Tarla/Parcelă Categoria de folosinţă Număr cadastral (număr topo) Numărul cărţii funciare Suprafaţa totală (m2) Suprafaţa de expropriat (m2) Construcţii (m2) Anexe (m2) Valoarea despăgubirii terenului, conform Legii nr. 255/2010 (lei)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
1 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) cc 882 300 9 1.423
2 Giurgiu Mihăileşti Cristea Liviu Marian T 51, P 3 cc 6132 6466 745 6 948
3 Giurgiu Mihăileşti Iordache Bebe T 51, P 13 cc 3 474
4 Giurgiu Mihăileşti Iordache Constantin T 51, P 14 cc 3 474
5 Giurgiu Mihăileşti Crăciun Elena T 51, P 22 cc 559 559 60 20 106.640
6 Giurgiu Mihăileşti Fasui I. Dumitru T 51, P 23 cc 127 127 140 30 161.151
7 Giurgiu Mihăileşti Tudor Gheorghe P 34 cc 1169 24 3.793
8 Giurgiu Mihăileşti Matei I. Adrian T52, P 65 cc 2079 61 9.639
9 Giurgiu Mihăileşti Matei I. Adrian T52, P 65/1 cc 6185 7382 943 124 19.595
10 Giurgiu Mihăileşti Matei I Adrian T52, P 65/2 cc 6186 7383 1000 756 119.462
11 Giurgiu Mihăileşti Societatea Comercială „Sim-Mat Construzion - S.R.L.“ T 52, P 66/1 cc 874/1 2810 2085 2.085 329.470
12 Giurgiu Mihăileşti Anca Dumitru, Anca Ion, Anca Gheorghe T 52, P 66 cc 874/2 3025 1691 1.691 90 293.749
13 Giurgiu Mihăileşti Tudorache Anghelina T 52, P 67 cc 2714 1.614 100 284.529
14 Giurgiu Mihăileşti Trandafir Maria P 75 cc 3 474
15 Giurgiu Mihăileşti Voicu Fanel, Voicu Camelia T 52, P 78 cc 3912 4812 1448 9 1.423
16 Giurgiu Mihăileşti Voicu Dumitru T 52 cc 15 2.370
17 Giurgiu Mihăileşti Tudorache Anghelina cc 2 316
18 Giurgiu Mihăileşti Lungu Vasile, Lungu Margareta T 60, P 46 cc 4020 31707 852 36 5.689
19 Giurgiu Mihăileşti Costin Constantin T 60, P 47 A 6799 7455 4000 717 4.815
20 Giurgiu Mihăileşti Tudorache Dumitru T 60, P 48 A 6848 30056 3736 1.663 11.169
21 Giurgiu Mihăileşti Fasui D. Dumitru T 60, P 49 A 2071 1.203 8.079
22 Giurgiu Mihăileşti Tache Marin T 60, P 50 A 5726 6150 2184 1.645 11.048
23 Giurgiu Mihăileşti Gheorghe Marin T 60, P 51 A 2993 2.729 18.328
24 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) T 60, P 52 A 5925 6123 711 131 880
25 Giurgiu Mihăileşti Bajenaru Gherase T 60, P 53 A 6757 7036 1152 452 3.036
26 Giurgiu Mihăileşti Bajenaru Ioana, Bajenaru Aurica, Negrila Maria T 60, P 54 A 6683 6999 612 612 4.110
27 Giurgiu Mihăileşti Apostol Iuliana T 60, P 55 A 7239 1.810 12.156
28 Giurgiu Mihăileşti Constantin Nicolae, Constantin Floarea T 59, P 13 A 6319 6510 5000 495 3.325
29 Giurgiu Mihăileşti Stoica Vasile T 59, P 12 A 2096 1.388 9.322
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
30 Giurgiu Mihăileşti Petre Ioana, Turcu Turcu Stefana T 59, P 7 A 3537 4367 2500 2.500 16.790
31 Giurgiu Mihăileşti Sipu Adrian, Zvinca Cristina, Zvinca Nicolae, Zvinca Aneta T 59, P 6 A 5241 6472 649 644 4.325
32 Giurgiu Mihăileşti Zvinca Cristina, Zvinca Nicolae, Zvinca Aneta T 59, P 6/1 cc 5242 6473 500 151 23.861
33 Giurgiu Mihăileşti Sipu Adrian T 59, P 6/2 V 5243 6474 500 475 4.785
34 Giurgiu Mihăileşti Sipu Adrian T 59, P 6/3 V 5244 6475 500 500 5.037
35 Giurgiu Mihăileşti Sipu Adrian T 59, P 6/4 V 5245 6476 500 500 5.037
36 Giurgiu Mihăileşti Sipu Adrian T 59, P 6/5 V 5246 6477 551 551 5.551
37 Giurgiu Mihăileşti Olteanu Nicolae T 59, P 5 5009 5827 3600 1.208 8.113
38 Giurgiu Mihăileşti Constantin Nicolae, Constantin Floarea T 56/9, P 11 A 6143 6537 2457 286 1.921
39 Giurgiu Mihăileşti Tudorache Dumitru, Apostol Constantina T 56/9, P 10 A 3859 32891 4700 4.617 31.007
40 Giurgiu Mihăileşti Constantin Nicolae, Constantin Floarea T 56/9, P 9 A 6294 6519 4905 4.905 32.941
41 Giurgiu Mihăileşti Neagoe Marin T 56/9, P 8 A 9463 2.222 14.922
42 Giurgiu Mihăileşti Friptu Dumitru T 56/b, P 1 A 4728 110 30
43 Giurgiu Mihăileşti Nitu Gheorghe T 56/b, P 25 A 4728 53 15
44 Giurgiu Mihăileşti Enache Gheorghe T 56/b, P 24 A 3251 31 8
45 Giurgiu Mihăileşti Ghita Aurica, Marin Mona T 56/b, P 23 A 3546 31 8
46 Giurgiu Mihăileşti Manolache Ion T 56/b, P 22 A 1046 9 2
47 Giurgiu Mihăileşti Florea Ioana T 56/b, P 21 A 4227 5064 2500 20 6
48 Giurgiu Mihăileşti Radu Gheorghe T 56/b, P 20 A 3546 26 7
49 Giurgiu Mihăileşti Tanase Florea T 56/b, P 19 A 7092 47 13
50 Giurgiu Mihăileşti Dicu Elisabeta T 56/b, P 18 A 4531 28 8
51 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina, Marin Marian, Dronde Hij Eugenia T 56/b, P 17 A 5006 5788 5600 32 9
52 Giurgiu Mihăileşti Visan Maria T 56/b, P 16 A 1788 10 2
53 Giurgiu Mihăileşti Visan Maria T 56/b, P 15 A 2561 14 4
54 Giurgiu Mihăileşti Dinu Marian T 56/b, P 14 A 7400 41 11
55 Giurgiu Mihăileşti Barbu Maria T 56/b, P 13 A 2472 20 6
56 Giurgiu Mihăileşti Oprea Constantin, Oprea Floarea T 56/b, P 12 A 6444 6688 5000 27 7
57 Giurgiu Mihăileşti Dronde Hij Eugenia T 56/b, P 11 A 2963 3607 7900 43 12
58 Giurgiu Mihăileşti Toma Constantin, Vlad Maria T 56/b, P 10 A 6136 6370 9471 58 16
59 Giurgiu Mihăileşti Petre Aurel T 56/b, P 9 A 6052 32197 5000 27 7
60 Giurgiu Mihăileşti Florea Ioana, Manolache Sofia T 56/b, P 8 A 4048 4825 7500 112 31
61 Giurgiu Mihăileşti Coman Aurica T 56/b, P 7 A 4944 185 51
62 Giurgiu Mihăileşti Ionescu Avram T 56/b, P 6 A 7491 3.070 848
63 Giurgiu Mihăileşti Nicolae C. Gheorghe T 56/b, P 5 A 5022 5864 5000 3.492 964
64 Giurgiu Mihăileşti Popescu Nicolae T 56/b, P 4 A 4944 3.015 833
65 Giurgiu Mihăileşti Societatea Comercială Arcaland - S.R.L. T 56/b, P 3 A 6422 6624 5000 2.205 608
66 Giurgiu Mihăileşti Gheorghe Dumitra, Gheorghe Eugen, Neacsu Valerica, Gheorghe Sorin T 56/b, P 2 A 6313 6602 9888 1.777 490
67 Giurgiu Mihăileşti Dobre Gheorghe T 56/b, P 1 A 4944 30 8
68 Giurgiu Mihăileşti Lungu Ioan Sorin T 56/5, P 4 A 3575 33121 6800 27 7
69 Giurgiu Mihăileşti Kamp Ofelia Marinica T 56/5, P 3 A 3542 4626 5000 740 205
70 Giurgiu Mihăileşti Dobre Georgeta T 56/5, P 2 A 4562 5431 3750 1.116 308
71 Giurgiu Mihăileşti Barbulescu Catalin T 56/5, P 1 A 5220 2.312 638
72 Giurgiu Mihăileşti Patrascu Maria T 51/2/5, P 54 A 938 35 9
73 Giurgiu Mihăileşti Durbac Bogdan T 51/2/6, P 54, 53, 52, 51 A 4.477 1.235
74 Giurgiu Mihăileşti Friptu Maria T 51/2/7, P 39 A 790 2 1
75 Giurgiu Mihăileşti Petre D. Mihalache T 51/2/7, P 40 A 790 63 17
76 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) A 11 3
77 Giurgiu Mihăileşti Petre Floarea T 51/1, P 42 A 6725 6922 1500 375 104
78 Giurgiu Mihăileşti Petre Aurel T 51/2/7, P 43 A 6266 32194 790 322 89
79 Giurgiu Mihăileşti Lupu Dumitru, Lupu Ana Maria T 51/2/7, P 44 A 2846 3584 800 412 114
80 Giurgiu Mihăileşti Lupu Dumitru, Lupu Ana Maria T 51/2/7, P 45 A 2844 3582 800 505 139
81 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) P 46 A 52 14
82 Giurgiu Mihăileşti Radea Dumitra T 51/2, P 47 A 4411 5155 700 527 145
83 Giurgiu Mihăileşti Murariu Marius Dragoş T 51/2/7, P 48 A 4406 5154 800 603 167
84 Giurgiu Mihăileşti Sandu Marian T 51/2/7, P 49 A 2322 1.521 420
85 Giurgiu Mihăileşti Popescu Dorina, Preda Dumitru Catalin T 51/2/7, P 50 A 4341 5159 700 325 90
86 Giurgiu Mihăileşti Sandu Marian T 51/2/7, P 51 A 3145 597 164
87 Giurgiu Mihăileşti Aelenei Mihai Marian T 51/1, P 1 A 2582 3122 5000 628 174
88 Giurgiu Mihăileşti Barbu Ion, Barbu Gheorghe, Barbu Valeriu T 51/1, P 2 A 3702 4569 15386 1.934 534
89 Giurgiu Mihăileşti Maruntelu Marita T 51/1, P 3 A 4900 616 170
90 Giurgiu Mihăileşti Cosoveanu Ion T 51/1, P 4 A 4900 616 170
91 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1, P 5 A 4762 5596 4700 607 168
92 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1, P 6 A 4764 30566 5000 956 263
93 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1, P 7 A 4734 5641 15800 4.572 1.262
94 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) P 8 A 298 83
95 Giurgiu Mihăileşti Tanasescu Maria T 51/1, P 9 A 3685 1.100 304
96 Giurgiu Mihăileşti Tanasescu Maria T 51/1, P 10 A 4900 1.467 405
97 Giurgiu Mihăileşti Bratu Vasile T 51/1, P 11 A 9020 2.712 749
98 Giurgiu Mihăileşti Visan Maria T 51/1, P 12 A 4900 1.480 408
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
99 Giurgiu Mihăileşti Constantin Stelian, Constantin Maria T 51/1, P 13 A 7038 30737 4900 1.485 409
100 Giurgiu Mihăileşti Serban Stefan T 51/1, P 14 A 4900 1.489 411
101 Giurgiu Mihăileşti Bratu Elisabeta T 51/1, P 15 A 6219 6759 5000 1.524 421
102 Giurgiu Mihăileşti Sandu Visan T 51/1, P 16 A 4900 1.468 405
103 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) A 31 8
104 Giurgiu Mihăileşti Bratu Ion T 51/1, P 17 A 6660 10000 3.113 859
105 Giurgiu Mihăileşti Vlasceanu Petrisor, Zavera Ioana T 51/1, P 18 A 6660 6960 6800 2.187 604
106 Giurgiu Mihăileşti Rosu Ion T 51/1, P 19 A 4732 1.191 329
107 Giurgiu Mihăileşti Negrila Dumitru T 51/1, P 20 A 6488 6736 9100 2.929 808
108 Giurgiu Mihăileşti Negrila Gheorghita T 51/1, P 21 A 6487 6737 3046 982 271
109 Giurgiu Mihăileşti Suliman Corneliu, Suliman Suzana T 51/1, P 22 A 163 132 8669 2.795 772
110 Giurgiu Mihăileşti Serban Marin T 51/1, P 23 A 6273 6486 5000 1.608 444
111 Giurgiu Mihăileşti Maxim Vasile T 51/1, P 24 A 18723 5.523 1.525
112 Giurgiu Mihăileşti Stoica Maria T 51/1, P 25 A 7121 7444 4100 925 255
113 Giurgiu Mihăileşti Gijiila Aurelian T 51/1, P 26 A 3425 4380 7329 1.464 404
114 Giurgiu Mihăileşti Barbu Constantin T 51/1, P 27 A 3416 4387 9310 1.528 422
115 Giurgiu Mihăileşti Barbu Ion T 51/1, P 28 A 3424 4280 600 85 23
116 Giurgiu Mihăileşti State Filip T 51/1, P 29 A 3500 467 129
117 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1, P 30 A 4224 5119 8200 882 244
118 Giurgiu Mihăileşti Tudorache Ion T 51/1, P 31 A 3518 270 75
119 Giurgiu Mihăileşti Codreanu Ioan, Codreanu Micsunica T 51/2 A 4750 32693 4750 238 66
120 Giurgiu Mihăileşti Ivan Vasile, Ivan Florin, Ivan Constantin Emil T 51/1 A 3295 4710 10800 106 29
121 Giurgiu Mihăileşti Vlad Maria, Toma Constantin T 51/1 A 7120 7443 5850 362 100
122 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) T 51/1 A 5000 628 174
123 Giurgiu Mihăileşti Gijiila Aurelian T 51/1 A 3418 4379 6408 782 216
124 Giurgiu Mihăileşti Barbu Ion T 51/1 A 3419 4386 7399 1.774 490
125 Giurgiu Mihăileşti Cirstea Constanti T 51/1 A 932 8929 1.926 531
126 Giurgiu Mihăileşti Spirea Marin T 51/1 A 8743 2.283 630
127 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 2397 2983 5200 1.537 424
128 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 48 14
129 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 1470 1379 3400 585 161
130 Giurgiu Mihăileşti Stef Aurelian Gabriel, Zagan Bogdan Constantin T 51/1 A 6608 6851 2032 293 81
131 Giurgiu Mihăileşti Stef Aurelian Gabriel, Zagan Bogdan Constantin T 51/1 A 6598 6841 550 1 1
132 Giurgiu Mihăileşti Stef Aurelian Gabriel, Zagan Bogdan Constantin T 51/1 A 6599 6842 550 304 84
133 Giurgiu Mihăileşti Stef Aurelian Gabriel, Zagan Bogdan Constantin T 51/1 A 6600 6843 550 550 152
134 Giurgiu Mihăileşti Stef Aurelian Gabriel, Zagan Bogdan Constantin T 51/1 A 6601 6844 550 540 149
135 Giurgiu Mihăileşti Stef Aurelian Gabriel, Zagan Bogdan Constantin T 51/1 A 6602 6845 550 189 52
136 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat* A 49 14
137 Giurgiu Mihăileşti Petre Floarea, Petre Ion, Petcu Maria T 51/1 A 6918 7440 4500 645 178
138 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina, Marin Marian T 51/1 A 2398 2988 1200 171 47
139 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina, Marin Marian T 51/1 A 2396 2951 3000 426 117
140 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 2533 5000 708 195
141 Giurgiu Mihăileşti Visan Misu T 51/1 A 3892 548 152
142 Giurgiu Mihăileşti Zavera Ion T 51/1 A 1799 252 69
143 Giurgiu Mihăileşti Ilie Leonida T 51/1 A 1900 262 72
144 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 1602 1500 3900 529 146
145 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina A 1920 1805 1800 240 67
146 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1 A 2200 2731 2600 359 99
147 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1 A 2201 2734 3500 492 136
148 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1 A 1455 1342 3001 400 110
149 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1 A 3356 4313 2000 267 74
150 Giurgiu Mihăileşti Societatea Comercială AS Real Estate Group - S.R.L. T 51/1 A 3535 32972 5000 669 185
151 Giurgiu Mihăileşti Manole Atefania, Visinescu Nicolae T 51/1 A 2500 336 93
152 Giurgiu Mihăileşti Soare Iuliana T 51/1 A 2537 342 94
153 Giurgiu Mihăileşti Manea Elena T 51/1 A 3651 4545 3235 438 121
154 Giurgiu Mihăileşti Visan Stefan T 51/1 A 3650 4561 3235 440 122
155 Giurgiu Mihăileşti Visan Constanta T 51/1 A 3649 4538 1765 241 67
156 Giurgiu Mihăileşti Grosu Ion T 51/1 A 2188 2682 4800 433 120
157 Giurgiu Mihăileşti Dulgheru Maria T 51/1 A 1468 1344 2115 285 78
158 Giurgiu Mihăileşti Dulgheru Maria, Dulgheru Nicu T 51/1 A 1469 1343 2519 340 94
159 Giurgiu Mihăileşti Constantin Nicolae T 51/1 A 4563 5349 2400 319 88
160 Giurgiu Mihăileşti Dinu Alexe, Dinu Marin T 51/1 A 5213 6003 2348 320 89
161 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1388 30298 2097 286 79
162 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1397 30298 3001 411 114
163 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1387 30298 1702 233 64
164 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1395 30298 1201 165 46
165 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1396 30298 2499 343 94
166 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1389 30298 2500 343 94
167 Giurgiu Mihăileşti Mogosanu Marcela Neti T 51/1 A 1386 30298 2500 343 94
168 Giurgiu Mihăileşti Moise Dumitru T 51/1 A 2495 340 94
169 Giurgiu Mihăileşti Societatea Comercială Konstantinos INTL - S.R.L. T 51/1 A 1198 1113 7100 1.040 287
170 Giurgiu Mihăileşti Societatea Comercială Konstantinos INTL - S.R.L. T 51/1 A 1424 1296 4900 924 255
171 Giurgiu Mihăileşti Societatea Comercială Konstantinos INTL - S.R.L. T 51/1 A 1398 1251 4800 728 201
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
172 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 1974 1854 7045 1.013 279
173 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51/1 A 3891 5195 40800 5.510 1.520
174 Giurgiu Mihăileşti Naghen Marin, Naghen Stoica T 51/1 A 3668 4494 3947 338 93
175 Giurgiu Mihăileşti Arsene Mitica T 51/1 A 3666 4462 3600 279 77
176 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 1735 1625 4806 380 105
177 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina T 51/1 A 1736 1626 3016 218 60
178 Giurgiu Mihăileşti Florea Ioana T 51/1 A 3667 4463 9100 485 133
179 Giurgiu Mihăileşti Vasile Laurentiu Danut T 51/1 A 4052 4746 3400 134 37
180 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina, Marin Marian T 51/1 A 4732 5629 5000 134 37
181 Giurgiu Mihăileşti Cazangiu Marin T 51/1 A 6789 7027 10000 61 17
182 Giurgiu Mihăileşti Marin Cristina, Marin Marian T 51/1 A 1917 1801 6700 1 7
183 Giurgiu Mihăileşti Petcuta Danut T 51 A 550/2 5993 2300 99 665
184 Giurgiu Mihăileşti Zisulescu Grigore, Zisulescu Carmen Virginia T 51 A 550/1 861 1000 114 766
185 Giurgiu Mihăileşti Maruntelu Vasile T 51 A 3000 485 3.257
186 Giurgiu Mihăileşti Maruntelu Vasile T 51 A 1399 944 6.340
187 Giurgiu Mihăileşti Proprietar/Deţinător neidentificat*) T 51 A 1580 234 1.572
188 Giurgiu Mihăileşti Iliescu Constantin T 51 A 4276 4938 1300 1.025 6.884
189 Giurgiu Mihăileşti Iliescu Constantin T 51 A 4276 1704 1.629 10.940
190 Giurgiu Mihăileşti Cazangiu Marin T 51/1 A 10000 2.592 17.408
191 Giurgiu Mihăileşti Roboaca Marian T 51 A 1487 1376 6060 1.663 11.169
192 Giurgiu Mihăileşti Muscalu Ion T 51 2708 32958, 32959, 32960 2693 2.176 212 414.263
193 Giurgiu Mihăileşti Muscalu Ion T 51 2708 32958, 32959, 32960 2693 14 968
194 Giurgiu Mihăileşti Radu Maria T 51 A 4039 952 6.394
195 Giurgiu Mihăileşti Popescu Iulian Gheorghe, Vasile Dumitru T 51 A 14858 2.217 14.889
196 Giurgiu Mihăileşti Popescu Ileana T 51 A 7988 518 3.479
197 Giurgiu Mihăileşti Gabor Cristian T 51 A 213 1.431
TOTAL 166.239 602 50 2.113.751

*) Pentru toate poziţiile în care se regăseşte menţiunea „proprietar/deţinător neidentificat“, astfel cum reies din evidenţele unităţii administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deţinătorilor vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentaţiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere, în condiţiile legii. NOTĂ: Alte date de identificare a proprietarilor/deţinătorilor, precum şi orice informaţii necesare în vederea punerii în aplicare a măsurilor de expropriere, în condiţiile legii, vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentaţiilor necesare, conform reglementărilor în vigoare.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 172/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 172 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 172/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu