Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1204 din 4 octombrie 2007

privind asigurarea fortei de munca necesare pe timpul starii de asediu, la mobilizare si pe timpul starii de razboi

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 699 din 17 octombrie 2007



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 29 din Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare şi al art. 21 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre stabileşte condiţiile şi modalităţile prin care se asigură forţa de muncă necesară ministerelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte instituţii publice şi operatorilor economici, denumite în continuare instituţii publice şi operatori economici, în scopul punerii în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, denumit în continuare plan de mobilizare, satisfacerii nevoilor de apărare şi asigurării continuităţii activităţilor economico-sociale pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război.

(2) Forţa de muncă necesară în scopul prevăzut la alin. (1) se asigură, în condiţiile prezentei hotărâri, prin mobilizarea la locul de muncă a specialiştilor strict necesari, cu obligaţii militare, şi prin utilizarea personalului fără obligaţii militare.

CAPITOLUL II

Responsabilităţi şi criterii privind mobilizarea la locul de muncă

Art. 2. - (1) In sensul prezentei hotărâri, specialiştii strict necesari, cu obligaţii militare, care se pot mobiliza la locul de muncă se stabilesc dintre cetăţenii încorporabili şi rezerviştii din rezerva generală.

(2) Specialiştii cu obligaţii militare prevăzuţi la alin. (1) pot fi: personal încadrat pe funcţii de conducere, specialişti de înaltă calificare şi personal de execuţie strict necesar desfăşurării activităţilor.

(3)   Rezerviştii voluntari, precum şi rezerviştii care au îndeplinit serviciul militar activ în ultimii 5 ani şi sunt cuprinşi în rezerva operaţională nu pot fi mobilizaţi la locul de muncă.

Art. 3. - (1) In sensul prezentei hotărâri, personalul fără obligaţii militare care asigură forţa de muncă prevăzută la art. 1 alin. (2) se compune din cetăţenii apţi de muncă, alţii decât cei prevăzuţi la art. 2 alin. (2), care sunt:

a)  necesari la punerea în aplicare a planului de mobilizare; sau

b) cuprinşi în formele de pregătire privind modul de acţiune în situaţii de urgenţă ori de pregătire în formaţiuni sanitar-voluntare.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) se asigură prin chemare la prestări de servicii în interes public, potrivit legii, sau prin continuarea activităţii la locul de muncă.

Art. 4. - (1) Calitatea de mobilizat la locul de muncă nu îngrădeşte sau anulează dreptul unui rezervist sau cetăţean încorporabil de a deveni rezervist voluntar.

(2) Persoanele care compun forţa de muncă mobilizată la locul de muncă nu mai primesc alte însărcinări din partea organelor de evidenţă militară.

Art. 5. - (1) Stabilirea forţei de muncă necesare în scopul prevăzut la art. 1 alin. (1) pentru fiecare instituţie publică şi operator economic se face pe baza structurii organizatorice de funcţionare pe timp de război, necesară realizării sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare şi satisfacerii nevoilor de apărare.

(2)  Instituţiile publice şi operatorii economici cu sarcini la mobilizare au obligaţia să îşi asigure forţa de muncă necesară pentru realizarea integrală a sarcinilor cuprinse în planul de mobilizare şi pentru satisfacerea nevoilor de apărare pe timpul stării de urgenţă, al stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război şi totodată să disponibilizeze personalul cu obligaţii militare stabilit din timp de pace pentru completarea unităţilor militare, în situaţiile prevăzute de lege.

(3)  La chemarea cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor din rezerva generală, pentru completarea forţelor destinate apărării, se are în vedere ca la instituţiile publice şi operatorii economici să rămână personalul strict necesar realizării sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare şi satisfacerii nevoilor de apărare.

Art. 6. - (1) Instituţiile publice şi operatorii economici cu sarcini la mobilizare care au în structura organizatorică de funcţionare pe timp de pace specialişti de înaltă calificare în producţia de tehnică militară, în domeniul comunicaţiilor, transporturilor feroviare, navale şi aeriene, precum şi al asistenţei sanitare au obligaţia să îi menţină în evidenţa proprie până la împlinirea vârstei prevăzute de lege în vederea aducerii lor pentru asigurarea forţei de muncă la război.

(2) In cazul în care specialiştii prevăzuţi la alin. (1) îşi schimbă locul de muncă, noua instituţie publică sau operator economic cu care acesta are raporturi de muncă sau de serviciu are obligaţia să înştiinţeze instituţia publică sau operatorul economic la care acesta este menţinut în evidenţă.

Art. 7. - Persoanele destinate să asigure forţa de muncă prevăzută la art. 1 alin. (2) urmează:

a) să îşi continue activitatea la locul de muncă;

b)  să respecte programul de lucru al instituţiei publice şi operatorului economic stabilit pentru situaţiile prevăzute la art. 1;

c)  să îndeplinească sarcinile privind limitarea urmărilor acţiunilor militare, care pot afecta funcţionarea instituţiei publice sau a operatorului economic.

Art. 8. - (1) Se mobilizează la locul de muncă în procent de 100%, cu excepţia celor care se încadrează în prevederile art. 2 alin. (3), următoarele persoane:

a)  cele alese sau numite în funcţii de demnitate publică, precum şi cele asimilate acestora;

b) înalţii funcţionari publici;

c) cele care încadrează instituţia prefectului;

d) cele alese în administraţia publică locală;

e) secretarii unităţilor administrativ-teritoriale;

f) cele care ocupă funcţii de conducere în instituţii publice şi operatori economici cu atribuţii în domeniul apărării;

g) specialiştii de înaltă calificare din domeniile nuclearo-electric, apă grea şi industrie de apărare;

h) cele din poliţia comunitară.

(2) Se mobilizează la locul de muncă în procent de până la 100%, cu excepţia celor care se încadrează în prevederile art. 2 alin. (3), persoanele care ocupă funcţii de conducere în administraţia publică centrală de specialitate şi specialiştii de înaltă calificare din următoarele domenii:

a) siderurgie;

b) metalurgie;

c) minerit;

d) extracţia şi prelucrarea petrolului şi gazelor;

e) cercetare;

f) producţie şi distribuţie de energie;

g) comunicaţii;

h) radiocomunicaţii;

i) poştă;

j) transport prin conducte;

k) transport feroviar, aerian şi naval.

CAPITOLUL III

Intocmirea, avizarea şi aprobarea documentelor de mobilizare la locul de muncă

Art. 9. - (1) Documentele care se întocmesc pentru mobilizarea la locul de muncă sunt:

a) cererea de mobilizare la locul de muncă;

b) formularul de actualizare a cererii de mobilizare la locul de muncă;

c) cererea de anulare a mobilizării la locul de muncă.

(2) Intocmirea documentelor de mobilizare la locul de muncă la instituţiile publice şi operatorii economici se face de către responsabilul cu evidenţa militară care face parte din comisia pentru probleme de apărare, numit potrivit dispoziţiilor legale în domeniu.

(3)    Instruirea responsabililor cu evidenţa militară se efectuează anual sau ori de câte ori este nevoie de către centrul militar zonal/judeţean/de sector, denumit în continuare centrul militar, şi de către structura judeţeană a Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, denumită în continuare oficiul judeţean, în baza programelor stabilite în comun de către cele două structuri, conform competenţelor teritoriale.

(4) Documentele prevăzute la alin. (1) se transmit obligatoriu la oficiul judeţean pentru avizare şi ulterior la centrul militar pentru aprobare.

(5) Documentele prevăzute la alin. (1) se întocmesc astfel:

a) cererea de mobilizare - în termen de până la 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum şi de la data primirii sarcinilor din planul de mobilizare ori a încadrării instituţiei publice sau operatorului economic în categoria celor care desfăşoară activităţi necesare satisfacerii nevoilor de apărare;

b) formularul de actualizare a cererii de mobilizare la locul de muncă - în termen de până la 30 de zile de la data apariţiei unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (2);

c)  cererea de anulare a mobilizării la locul de muncă - în termen de până la 30 de zile de la data apariţiei uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1).

Art. 10. - (1) Cererea de mobilizare la locul de muncă, denumită în continuare cerere de mobilizare, prevăzută în anexa nr. 1, este documentul în baza căruia se asigură mobilizarea la locul de muncă a personalului solicitat de instituţia publică sau operatorul economic.

(2) Cererea de mobilizare se întocmeşte în 3 exemplare şi se înaintează spre avizare oficiului judeţean pe raza căruia se află sediul instituţiei publice şi operatorului economic, iar acesta o trimite spre aprobare centrului militar pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul persoanele care pot fi mobilizate la locul de muncă.

(3) In cazul în care persoanele care pot fi mobilizate la locul de muncă au domiciliul pe raza teritorială a altor judeţe/sectoare, instituţia publică şi operatorul economic întocmesc cerere de mobilizare pentru fiecare judeţ/sector în parte şi o transmit spre avizare şi aprobare conform prevederilor alin. (2).

(4) Pentru sucursalele/filialele fără personalitate juridică ce aparţin instituţiei publice şi operatorului economic obligaţia întocmirii cererii de mobilizare revine structurii ierarhic superioare cu personalitate juridică.

(5) Pentru entităţile prevăzute la alin. (4) cererile de mobilizare se întocmesc separat pe sucursale sau filiale şi aparatul propriu, în condiţiile alin. (2) şi (3).

(6) Avizul şefului oficiului judeţean pe cererea de mobilizare este obligatoriu înainte de aprobarea cererii de către comandantul centrului militar şi atestă includerea instituţiei publice şi operatorului economic în categoria entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1).

(7) Şeful oficiului judeţean poate consemna în rubrica „Observaţii" avizul nefavorabil privind mobilizarea la locul de muncă a unor persoane care prin profesia/meseria lor nu sunt strict necesare a fi mobilizate la locul de muncă.

(8) După aprobare, centrul militar trimite exemplarele nr. 1 şi 2 ale cererii de mobilizare la oficiul judeţean şi reţine exemplarul nr. 3. Oficiul judeţean trimite exemplarul nr. 1 al cererii de mobilizare la instituţia publică sau operatorul economic şi reţine exemplarul nr. 2.

(9) Valabilitatea cererii de mobilizare începe la data aprobării de către comandantul centrului militar şi încetează la data anulării acesteia de către aceeaşi autoritate.

(10) In cazul modificării sarcinilor din planul de mobilizare, al comasării ori divizării instituţiei publice sau operatorului economic ori în alte cazuri majore, cererea de mobilizare se analizează împreună cu oficiul judeţean care hotărăşte luarea măsurilor corespunzătoare.

Art. 11. - (1) Formularul de actualizare a cererii de mobilizare la locul de muncă, denumit în continuare formular de actualizare, prevăzut în anexa nr. 2, este documentul ce evidenţiază modificările periodice care apar în evidenţa persoanelor mobilizate la locul de muncă.

(2) Formularul de actualizare se întocmeşte, se avizează şi se aprobă similar cererii de mobilizare, având aceleaşi destinaţii.

(3)  Formularul de actualizare cuprinde numai modificările intervenite în evidenţa personalului mobilizat la locul de muncă, după aprobarea cererii de mobilizare sau a formularului de actualizare anterior.

(4)  In baza formularului de actualizare, după aprobarea radierii din tabelul nominal prevăzut în formular, oficiul judeţean, centrul militar şi instituţia publică sau operatorul economic operează modificările în cererea de mobilizare.

(5) Modificările cuprinse în formularul de actualizare intră în vigoare la data aprobării de către comandantul centrului militar.

(6)  Formularul de actualizare se ataşează la cererea de mobilizare la locul de muncă, devenind parte integrantă a acesteia.

Art. 12. - (1) Cererea de anulare a mobilizării la locul de muncă, denumită în continuare cerere de anulare, prevăzută în anexa nr. 3, este documentul în baza căruia se dispune anularea cererii de mobilizare.

(2)  Cererea de anulare se întocmeşte, se avizează şi se aprobă similar cererii de mobilizare, având aceleaşi destinaţii.

(3) După aprobarea cererii de anulare, centrul militar şi oficiul judeţean operează în documentele proprii şi întreprinde măsurile stabilite de prevederile legale.

Art. 13. - După aprobarea fiecărui document de mobilizare la locul de muncă, în documentele militare ale personalului mobilizat la locul de muncă reprezentantul centrului militar aplică în rubrica destinată ştampila de mobilizare sau anulare a mobilizării la locul de muncă, după caz.

Art. 14. -Intocmirea documentelor de mobilizare la locul de muncă pentru persoanele din cadrul instituţiei prefectului se face sub coordonarea oficiului judeţean.

Art. 15. - (1) Persoanele din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei şi securităţii naţionale, încadrate pe posturi de funcţionar public sau personal civil contractual pe timp de pace, ale căror funcţii îşi păstrează statutul şi pe timp de război, se mobilizează la locul de muncă în procent de 100%.

(2) Instituţiile prevăzute la alin. (1) întocmesc documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) în câte două exemplare şi le înaintează direct centrelor militare în vederea aprobării.

(3) Pe documentele de mobilizare la locul de muncă întocmite de instituţiile prevăzute la alin. (1) nu se înscriu date privind structura organizatorică.

(4)  După aprobarea documentelor, centrul militar trimite exemplarul nr. 1 instituţiilor respective şi reţine exemplarul nr. 2.

CAPITOLUL IV

Actualizarea, anularea şi păstrarea documentelor de mobilizare la locul de muncă

Art. 16. - (1) Actualizarea cererii de mobilizare se face prin formularul de actualizare, conform prevederilor prezentei hotărâri.

(2) Cazurile care pot determina actualizarea prin radiere a persoanelor mobilizate la locul de muncă sunt:

a) încetarea raporturilor de muncă sau transferare, respectiv mutarea în alt loc de muncă în afara instituţiei publice sau a operatorului economic;

b) scoaterea din evidenţa militară, pensionarea, invaliditatea sau decesul;

c) obţinerea calităţii de rezervist voluntar.

Art. 17. - (1) Anularea mobilizării la locul de muncă poate interveni atunci când instituţia publică sau operatorul economic se află în una dintre următoarele situaţii:

a)  s-a desfiinţat sau dizolvat ori se află în procedură de lichidare judiciară sau insolvenţă;

b) şi-a schimbat obiectul de activitate sau nu mai funcţionează la sediul declarat, dar nu s-a radiat din evidenţe;

c) nu mai are cetăţeni încorporabili şi rezervişti în evidenţă;

d) nu mai are sarcini din planul de mobilizare.

(2) Oficiul judeţean poate întocmi cerere de anulare, în condiţiile alin. (1), dacă instituţia sau operatorul economic nu are iniţiativa acestei acţiuni.

Art. 18. - Păstrarea documentelor de mobilizare la locul de muncă se face în condiţiile prevăzute de legislaţia privind înregistrarea şi arhivarea documentelor.

CAPITOLUL V

Controlul activităţilor în domeniu. Contravenţii şi sancţiuni

Art. 19. - (1) Controlul activităţilor privind mobilizarea la locul de muncă se face de către Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Statul Major General, oficiul judeţean şi centrul militar, prin personalul împuternicit de către şefii acestor structuri.

(2)    Constatările făcute cu ocazia controalelor se consemnează în documentele cu această tematică existente la instituţia publică şi operatorul economic controlat.

(3)  Pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei şi securităţii naţionale, controlul activităţilor privind mobilizarea la locul de muncă se organizează şi se execută de către acestea.

Art. 20. - Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea contravenţională sau disciplinară, după caz, şi se sancţionează conform prevederilor legale.

Art. 21. - (1) Următoarele fapte constituie contravenţii:

a) neîntocmirea documentelor de mobilizare la locul de muncă în cadrul termenelor prevăzute la art. 9 alin. (5) lit. a) şi b);

b) întocmirea necorespunzătoare, cu intenţie, a documentelor de mobilizare la locul de muncă;

c) împiedicarea sub orice formă a persoanelor împuternicite potrivit alin. (4) şi (5) de a-şi exercita atribuţiile de control al documentelor de mobilizare la locul de muncă.

(2)  Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei, iar cea prevăzută la alin. (1) lit. c) se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 50.000 lei.

(3) Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.

(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele din cadrul Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, împuternicite de şeful acestuia, precum şi de către persoanele împuternicite de şeful Statului Major General.

(5)  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei şi securităţii naţionale se fac de către persoanele anume împuternicite de conducătorii acestora.

Art. 22. - Contravenţiilor prevăzute în prezenta hotărâre le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 23. -Anual, oficiul judeţean şi centrul militar au obligaţia de a efectua analiza activităţii de mobilizare la locul de muncă la nivel de judeţ şi de a adopta în comun măsuri corespunzătoare.

Art. 24. - Anual, în baza instrucţiunilor şefului Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, fiecare oficiu judeţean transmite situaţia asigurării forţei de muncă prin mobilizarea la locul de muncă, necesară îndeplinirii sarcinilor din planul de mobilizare şi satisfacerii nevoilor de apărare.

Art. 25. - Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Statul Major General îşi stabilesc, la nevoie, documente de evidenţă internă privind înregistrarea, păstrarea, transmiterea şi urmărirea dinamicii modificărilor în domeniul mobilizării la locul de muncă.

Art. 26. - La data aprobării noilor documente de mobilizare la locul de muncă, lucrările de mobilizare la locul de muncă, întocmite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 338/2002 pentru asigurarea forţei de muncă necesare la mobilizare şi pe timp de război cu personal cu obligaţii militare, îşi încetează valabilitatea.

Art. 27. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 338/2002 pentru asigurarea forţei de muncă necesare la mobilizare şi pe timp de război cu personal cu obligaţii militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 30 aprilie 2002.

Art. 28. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul internelor şi reformei administrative,

Cristian David

Ministrul apărării,

Teodor Viorel Meleşcanu

Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,

Paul Păcuraru

p. Şeful Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale,

Ion Mavrodin

ANEXA Nr. 1

Nesecret

Exemplar nr..................

ANTET

(instituţie/operator economic)

Nr.................din....................

AVIZAT

Şeful Oficiului de Mobilizare a Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare al Judeţului

.........................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

APROB

Comandantul Centrului Militar

....................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

Data.........................

CERERE   DE   MOBILIZARE   LA   LOCUL   DE   MUNCA

In conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) şi ale art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.204/2007 privind asigurarea forţei de muncă necesare pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război, vă adresez următoarea cerere privind avizarea/aprobarea mobilizării la locul de muncă a personalului strict necesar pentru satisfacerea nevoilor de apărare şi asigurării continuităţii activităţii proprii, având în vedere următoarele:

1  - Structura organizatorică de funcţionare a instituţiei/operatorului economic cuprinde............................posturi.

2 - Instituţia/operatorul economic are ca angajaţi....................persoane care pot fi mobilizate la locul de muncă. Dintre acestea cer să se avizeze/să se aprobe mobilizarea la locul de muncă a unui număr de..............persoane strict necesare desfăşurării activităţii, prezentate în tabelul următor:

Nr. crt.

Numele şi prenumele (cu prenumele părintelui)

Codul numeric personal

Profesia (meseria)/MLM 100%*)

Gradul militar

Calitatea (rezervist sau cetăţean încorporabil)**)

Modificări în evidenţa militară/

numărul formularului

de actualizare***)

Observaţii****)

Pe posturi de conducere

Specialişti de înaltă calificare

Alte persoane

Conducător,

(instituţie/operator economic)

...........................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

Intocmit

Responsabil cu evidenţa militară,

..........................................................

(numele, prenumele, semnătura)

NOTA:

*) Corespunzător Catalogului profesiilor şi meseriilor din România; la numitor se consemnează MLM 100% doar pentru persoanele care se încadrează în prevederile art.4 alin. (1) - de exemplu: manager general/MLM 100%.

**) Se completează în baza documentelor de evidenţă militară eliberate potrivit legii.

***) Se consemnează modificările care anulează calitatea de mobilizat la locul de muncă: ieşirea din evidenţă ca urmare a împlinirii limitei de vârstă; trecerea în rândul rezerviştilor voluntari, decesul etc. Se trece şi numărul de înregistrare al formularului de actualizare a cererii de mobilizare la locul de muncă transmis centrului militar.

****) La rubrica „Observaţii" se poate consemna neavizarea sau neaprobarea mobilizării la locul de muncă a unei persoane prin menţiunea „NU", urmată de semnătură.

ANEXA Nr. 2

Nesecret

Exemplar nr.......................

ANTET

(instituţie, operator economic)

Nr...................din...............

AVIZAT

Şeful Oficiului de Mobilizare a Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare al Judeţului

...............................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

APROB

Comandantul Centrului Militar

...............................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

Data.......................................................

FORMULAR  DE  ACTUALIZARE*) A CERERII  DE  MOBILIZARE   LA  LOCUL  DE  MUNCA

In conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.204/2007 privind asigurarea forţei de muncă necesare pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război, vă supunem spre avizare/aprobare actualizarea Cererii de mobilizare la locul de muncă, transmisă cu nr............... din................................, astfel:

a) să se radieze din tabelul nominal următoarele persoane:

Nr. crt.

Numele şi prenumele (cu prenumele părintelui)

Codul numeric personal

Motivul radierii

Observaţii**)

b) să avizaţi/aprobaţi mobilizarea la locul de muncă a următoarelor persoane:

Nr. crt.

Numele şi prenumele (cu prenumele părintelui)

Codul numeric personal

Profesia

(meseria)/MLM

100%

Gradul militar

Calitatea (rezervist sau cetăţean

încorporabil)

Modificări în evidenţa militară/ numărul formularului de actualizare

Observaţii

Pe posturi de conducere

Specialişti de înaltă calificare

Alte persoane

Date generale actualizate:

1  - Structura organizatorică de funcţionare a instituţiei/operatorului economic cuprinde..................posturi.

2 - Instituţia/operatorul economic are ca angajaţi....................persoane care pot fi mobilizate la locul de muncă. Dintre aceste persoane un număr de sunt aprobate a fi mobilizate la locul de muncă.

Conducător, (instituţie/operator economic)

...............................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

Intocmit Responsabil cu evidenţa militară,

...............................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

*) Formularul de actualizare se transmite când situaţia se impune.

**) La rubrica „Observaţii" se poate consemna neavizarea sau neaprobarea mobilizării la locul de muncă a unei persoane prin menţiunea ,,NU", urmată de semnătură.

ANEXA Nr. 3

Nesecret

Exemplar nr.....................

ANTET

(instituţie/operator economic)

Nr...................din...............

AVIZAT

Şeful Oficiului de Mobilizare a Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare al Judeţului

.........................................................................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

APROB

Comandantul Centrului Militar

............................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

Data.....................................................

CERERE  DE ANULARE  A  MOBILIZĂRII   LA  LOCUL  DE  MUNCA

In conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) şi ale art. 12 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.204/2007 privind asigurarea forţei de muncă necesare pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război, vă rog să dispuneţi anularea avizului/aprobării acordate pe Cererea de mobilizare la locul de muncă, transmisă dumneavoastră cu nr..................... din.................................şi actualizată prin formularele de actualizare nr......................din........................., deoarece începând cu data de............................, în baza Inştiinţării nr.............................din .............................a........................, instituţia/operatorul economic pe care o/îl conduc.............................................(se specifică motivul anulării, de exemplu: „a devenit insolvabilă/s-a desfiinţat") şi nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile pe linie de apărare.

Conducător,

(instituţie/operator economic)

...............................................................

(numele, prenumele, semnătura, L.S.)

Intocmit

Responsabil cu evidenţa militară,

...............................................................

(numele, prenumele, semnătura)


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1204/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1204 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1204/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu