HOTARARE Nr. 0
din 16 noiembrie 2006
Cauza Dima impotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 473 din 13 iulie 2007
(Cererea nr. 58.472/00)
In Cauza Dima împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia I), statuând în cadrul unei camere formate
din: domnii C.L. Rozakis, preşedinte, L. Loucaides, doamna F. Tulkens, domnul
C. Bîrsan, doamna N. Vajic, domnii D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, şi
domnul S. Quesada, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 24 octombrie 2006,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDU RA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 58.472/00)
îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul
Victor Dima (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 16 decembrie
1999 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul, căruia i-a fost admis beneficiul
asistenţei judiciare, este reprezentat de M. Manache, avocat în Bucureşti.
Guvernul român (Guvernul) este reprezentat prin agentul său, Beatrice Ramaşcanu, subsecretar
de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plâns în special de inechitatea
procedurii civile împotriva R.A. „Monetăria
Statului" - S.A. (societatea M.), în
special datorită faptului că instanţele interne au aplicat retroactiv Legea nr.
8/1996 pentru a decide inexistenţa dreptului sau de autor şi faptului ca ele nu au analizat motivul pe
care îl invocase referitor la nulitatea expertizei contabile efectuate în
această procedură.
4. Cererea a fost atribuită Secţiei a II-a a Curţii
(art. 52 § 1 din Regulament). In cadrul acesteia, camera însărcinată să
analizeze cauza (art. 27 § 1 din Convenţie) a fost constituită conform art. 26 § 1 din Regulament.
5. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea şi-a modificat
compunerea secţiilor sale (art. 25 § 1 din Regulament). Cererea de fată a fost
repartizată Secţiei I, astfel
remaniată (art. 52 §1).
6. Prin Decizia din 26 mai 2005, Curtea a declarat cererea parţial admisibilă.
7. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus
observaţii scrise pe fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).
IN FAPT
I. Circumstanţele
cauzei
8. Reclamantul s-a
născut în anul 1953 şi locuieşte în Bucureşti. Licenţiat al Institutului de
Arte Plastice din Bucureşti, el era la data faptelor ofiţer activ în armata
română şi lucra în cadrul studioului de arte plastice al Ministerului Apărării.
9. După căderea regimului comunist în decembrie 1989,
autorităţile române au hotărât să adopte o nouă stemă de stat. La o dată
neprecizată, o comisie parlamentară special constituită, mandatată de Parlament
pentru a angaja experţi provenind din diferite domenii pentru a prezenta,
într-un termen stabilit, machetele stemei şi sigiliului statului, l-a desemnat
pe reclamant să lucreze împreună cu alţi experţi pentru a consilia comisia şi
pentru a realiza proiectul stemei ce urma a fi trimis Parlamentului împreună cu
un proiect de lege.
10. Macheta realizată de reclamant la comanda comisiei
menţionate mai sus, aprobată de Parlament după câteva retuşuri, a fost aprobată
prin Legea nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 24
septembrie 1992. Numele reclamantului figura în acest
număr al Monitorului Oficial cu menţiunea „autorul machetelor grafice" în
partea de jos a ultimei pagini a textului Legii nr. 102/1992.
11. La data de 29 martie 1996,
reclamantul a sesizat Tribunalul Municipiului Bucureşti, în temeiul Decretului nr. 321/1956 privind dreptul de autor (denumit în
continuare Decretul nr. 321/1956), cu o acţiune
împotriva societăţii M., întreprindere de stat însărcinată să bată moneda
românească, urmărind
condamnarea acesteia la plata procentului legal al beneficiilor obţinute prin
reproducerea machetelor sale. In susţinerea acţiunii sale, el a trimis
instanţei, printre altele, numărul Monitorului Oficial menţionat mai sus,
precum şi două adrese ale directorului agenţiei pentru drepturile de autor din
cadrul Ministerului Culturii, prin care i se recunoştea calitatea de autor al
machetelor.
12. In paralel, reclamantul a introdus alte două
acţiuni, având un obiect similar, împotriva altor două întreprinderi ce
reproduceau stema şi sigiliul statului. In cadrul acestor două proceduri, prin
două hotărâri din 2 iulie 1999 pronunţate în ultimă instanţă, Curtea Supremă de
Justiţie a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată. Ea a apreciat că
munca reclamantului nu a avut ca rezultat o „operă de creaţie
intelectuală", în sensul Decretului nr. 321/1956, şi că simbolurile
statului nu figurau în acest decret, în care s-a folosit tehnica legislativă a
enumerării operelor protejate de drepturile de autor.
13. In cadrul procedurii împotriva societăţii M.,
Tribunalul Municipiului Bucureşti a dispus, în urma cererii reclamantului,
efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii beneficiului obţinut
de societatea pârâtă din reproducerea machetelor în litigiu. Din dosar rezultă
că instanţa a aprobat propunerile reclamantului în ceea ce priveşte numirea
unui expert. Acesta trebuia să stabilească numărul de comenzi ce aveau ca
obiect reproducerea stemei şi sigiliului statului, executate de societatea M.
din luna octombrie 1992, valoarea sumelor încasate în acest sens şi suma datorată reclamantului în
temeiul legii invocate în susţinerea acţiunii sale. La termenul din 30 martie
1998, instanţa a numit un nou expert care să efectueze expertiza respectivă.
14. La data de 16 mai 1998, expertul i-a trimis
reclamantului o scrisoare simplă, în care preciza
valoarea onorariilor sale şi arăta că insuficienţa probelor aflate la dosar
nu-i permitea să răspundă condiţiilor mandatului. Expertul a declarat că urma
să contacteze societatea pârâtă la data de 18 mai 1998, la ora 14,00, şi că îl
convoca şi pe reclamant cu această ocazie, precizând că, în lipsa elementelor
probatorii menţionate mai sus, el avea să informeze instanţa asupra
imposibilităţii de a efectua expertiza. Conform declaraţiilor reclamantului,
care a pus la dispoziţie o copie a plicului scrisorii, această scrisoare nu i-a
parvenit decât în după-amiaza zilei de 18 mai 1998.
15. La data de 1 iunie 1998, expertul, care se
deplasase la sediul societăţii pârâte la data de 18 mai 1998, în lipsa
reclamantului, pentru a efectua expertiza, a depus la dosarul cauzei raportul
de expertiză. In raportul său el a arătat că reclamantul revendica drepturi „despre
care el doar presupunea că îi aparţin". El a adăugat că reclamantul ar fi
transmis Parlamentului dreptul său asupra machetelor în litigiu şi că
simbolurile statului nu puteau face obiectul unui act de comerţ. Bazandu-se în
principal pe declaraţia reprezentanţilor societăţii M., expertul a arătat că
această societate nici nu primise, nici nu executase comenzi pentru
reproducerea stemei şi sigiliului statului pentru a le comercializa şi pentru a
obţine din acestea un profit pecuniar.
16. La termenul din 29 iunie 1998, avocatul
reclamantului a prezentat în faţa Tribunalului Municipiului Bucureşti
obiecţiile sale în legătură cu raportul de expertiză.
17. Prin Hotărârea din 28 septembrie 1998, Tribunalul
Municipiului Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, pe
motivul că, în temeiul noii Legi nr. 8/1996 privind dreptul de autor (denumită
în continuare Legea nr. 8/1996), stema şi sigiliul statului nu beneficiau de protecţia revendicată
de persoana interesată. Reclamantul a introdus apel împotriva acestei hotărâri,
arătând, în special, că Legea nr. 8/1996 fusese aplicată retroactiv în cazul
acţiunii sale.
18. Prin Decizia din 27
ianuarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul reclamantului, pe
motiv că lipsa de remuneraţie acordată persoanei interesate de către Parlament
ca expert parlamentar nu-i transforma dreptul la o remuneraţie în drept de
autor şi că reproducerea stemei şi sigiliului statului de către societatea M.
nu urmărea un scop comercial. Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat, fără
alte precizări, că respingerea acţiunii reclamantului era justificată atât
pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, cât şi
pentru cea posterioară intrării sale în vigoare.
19. Impotriva acestei decizii reclamantul a formulat
recurs la data de 8 februarie 2000, arătând că instanţele nu ţinuseră cont de
adresele autorităţilor prin care i se recunoaştea dreptul de autor şi
contestând aplicarea retroactivă în speţă a Legii nr. 8/1996 şi faptul că
expertiza contabilă pe care se bazaseră instanţele fusese redactată fără ca el
să fie citat de către expert. La data de 9 octombrie 2000, reclamantul şi-a
completat recursul, precizând că expertiza în discuţie era lovită de nulitate
în temeiul art. 105 şi 208 din Codul de procedură civilă, din cauza
nerespectării de către expert a procedurii de citare a părţilor, şi că expertul
îşi depăşise, prin aprecieri de ordin juridic, mandatul care îi fusese stabilit
de instanţă.
20. Prin Decizia din 17 octombrie 2000, Curtea Supremă
de Justiţie a respins recursul reclamantului. Pasajele relevante din motivele
deciziei sunt următoarele:
„Aşa după cum rezultă din acţiunea introductivă,
reclamantul a pretins ca pârâta, Regia Autonomă Monetăria Statului, să fie
obligată a-i rambursa procentul legal ce i se cuvine în urma reproducerii, multiplicării şi valorificării de
către aceasta a machetelor grafice pentru însemnul de stat şi stema României al
căror autor este (...).
In cauză, nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că pârâta
Monetăria Statului a primit sau a executat comenzi pentru reproducerea,
multiplicarea şi valorificarea însemnului de stat şi stemei României, în scopul
comercializării şi obţinerii de profit, ceea ce ar putea justifica pretenţia
reclamantului asupra unei cote valorice din profitul realizat conform
Decretului nr. 321/1956.
Dovezile la care se referă recurentul în criticile
formulate, a căror interpretare ar fi fost omisă voit de către Curtea de Apel,
cum este Adresa nr. 433/1999 a Senatului României, sau asupra cărora aceasta ar
fi omis să se pronunţe, cum sunt adresele nr. 15/1995 şi nr. 104/1995 ale
Ministerului Culturii, sunt lipsite de pertinenţă în speţă, având în vedere
obiectul pretenţiilor reclamantului, indicat clar în acţiunea introductivă.
Cu referire la raportul de expertiză contabilă,
consemnările din conţinutul acesteia, bazate pe constatările directe, fac
dovada că pârâta nu a primit şi nici executat comenzi pentru reproducerea
însemnului de stat şi stemei României în scop de comercializare şi obţinere de
profit.
Motivarea în drept şi pe dispoziţiile art. 9 lit. c)
din Legea nr. 8/1996 a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, menţinută de
instanţa de apel, nu poate conduce la concluzia nelegalităţii deciziei atacate,
întrucât, atât prin Decretul nr. 321/1956, cât şi prin Constituţia din 1965 s-a
prevăzut că însemnele naţionale ale României nu pot face obiectul dreptului de
autor."
II. Dreptul şi practica interne pertinente
21. Decretul nr.
321/1956, care reglementa dreptul de autor în momentul introducerii de către
reclamant a acţiunii sale împotriva societăţii M., prevedea următoarele în
părţile sale pertinente:
ARTICOLUL 2
„Este autor persoana care a
creat opera. Autorul se bucură pe tot timpul vieţii sale de dreptul de autor.
Dreptul de autor ia naştere din momentul când opera a luat forma de manuscris,
schiţă, temă, tablou ori altă formă concretă."
ARTICOLUL 9
„Sunt cuprinse în denumirea de
opere asupra cărora se exercită dreptul de autor, toate operele de creaţie
intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi
conţinutul şi forma de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor, cum
sunt: (...) operele de pictură, sculptură, grafică (...), planurile, schiţele
şi lucrările plastice privitoare la oricare ramură a ştiinţei."
22. Nici Decretul nr. 321/1956, nici Constituţia din
1965 nu cuprindeau prevederi referitoare la dreptul de autor asupra unor opere
ce reprezintă simbolurile statului.
23. La data de 26 septembrie 1996 a intrat în vigoare
Legea nr. 8/1996 referitoare la dreptul de autor, care a abrogat Decretul nr.
321/1956. Art. 9 al acestei legi prevedea următoarele:
„Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de
autor următoarele: (...)
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor
publice (...), cum ar fi: stema, sigiliul (...)"
24. Prevederile relevante din Codul de procedură
civilă, referitoare la citarea părţilor de către expert la efectuarea unei
expertize şi la nulitatea actelor de procedură, sunt următoarele:
ARTICOLUL 105
"(...)
(2) Actele [de procedură] îndeplinite cu neobservarea
formelor legale (...) se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit
părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulităţilor prevăzute anume de
lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
ARTICOLUL 108
„Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte
sau de judecător în orice stare a pricinii.
Celelalte nulităţi se declară numai după cererea părţii
care are interes să o invoce.
Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă
partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această
neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
(...)"
ARTICOLUL 208
„(1) Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la
faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte
poştală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele şi orele când începe
şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului
(...)"
25. Art. 89 din Codul de procedură civilă prevede că,
sub sancţiunea nulităţii, citarea trebuie să fie trimisă părţii cu cel puţin 5
zile înaintea termenului de judecată.
26. In deciziile din 1
februarie 1994, 10 septembrie 1997, 12 mai şi 23 noiembrie 2004, Curtea Supremă
de Justiţie a constatat încălcarea procedurii de citare a unei părţi la proces
de către expert la efectuarea expertizei, procedură prevăzută de art. 208 din
Codul de procedură civilă. Prin urmare, ea a considerat ilegale hotărârile care
au avut la bază astfel de expertize, le-a casat şi le-a trimis spre rejudecare
în vederea efectuării unor noi expertize. Prin Decizia nr. 343/1980, Curtea
Supremă de Justiţie a statuat că procedura de citare nu a fost îndeplinită
conform cerinţelor Codului de procedură civilă în condiţiile în care expertul a
citat părţile chiar în ziua efectuării expertizei, având în vedere că nu există
certitudinea faptului că părţile au fost efectiv informate în timp util privind
data şi ora la care expertul urma să facă respectivele constatări de fapt.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei
încălcări a art. 6 § 1 din Convenţie
27. Reclamantul pretinde
că nu a beneficiat de o procedură echitabilă, pe de o parte din cauza lipsei
răspunsului din partea Curţii Supreme de Justiţie la motivul de recurs întemeiat
pe nulitatea expertizei contabile ca urmare a neefectuării citării de către
expert şi, pe de altă parte, din cauza aplicării retroactive a Legii nr. 8/1996
în cauza sa. El invocă art. 6 § 1 din Convenţie, ale cărui pasaje relevante
prevăd următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială
(...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale
cu caracter civil (...)"
A. Argumentele
părţilor
28. Guvernul consideră
că, deşi motivarea lor nu este foarte detaliată, instanţele interne au
îndeplinit cerinţa de a analiza şi de a răspunde motivat la argumentele
reclamantului, conform art. 6 § 1, astfel cum este el interpretat de
jurisprudenţa Curţii (Ruiz Torija împotriva Spaniei,
Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A,
p. 12, § 29; şi Van de Hurk impotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 20, § 61). Mai
mult, pe toată durata procedurii, reclamantul a avut ocazia să prezinte
mijloace de probă şi argumente în susţinerea cauzei sale, precum şi să le
dezbată în contradictoriu pe cele ale părţii pârâte.
29. Fiind vorba de încălcarea procedurii de citare a
reclamantului de către expert şi de faptul că acesta şi-a depăşit mandatul,
Guvernul arată că Curtea Supremă de Justiţie a arătat că concluziile expertului
erau întemeiate pe constatări directe şi adaugă că, în orice caz, expertul l-a
citat pe reclamant pentru a efectua expertiza în contradictoriu la data de 18
mai 1998, la sediul societăţii M. Mai mult, el consideră că expertiza contabilă
care se referea la dreptul părţii interesate la o parte din beneficiile
obţinute ca urmare a reproducerii machetelor sale depindea de recunoaşterea
prealabilă a dreptului de autor al acestuia din urmă. Din acest motiv, el
consideră că concluziile expertizei nu au jucat un rol determinant în
respingerea acţiunii reclamantului.
30. In ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a Legii
nr. 8/1996, pretinsă de reclamant, Guvernul constată că, prin deciziile lor din
27 ianuarie şi 17 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv,
Curtea Supremă de Justiţie au răspuns acestui motiv, statuând că dreptul de
autor asupra machetelor ce reprezintă simboluri ale statului nu era protejat de
prevederile în materie anterioare Legii nr. 8/1996, şi anume cele ale
Decretului nr. 321/1956 şi ale Constituţiei din 1965. Reamintind că este în primul rând obligaţia instanţelor naţionale
să interpreteze dreptul intern, el adaugă că, deşi decretul şi Constituţia
menţionate mai sus nu conţin prevederi referitoare la simbolurile statului,
instanţele le-au interpretat în sensul că aceste simboluri nu fac parte din
protecţia dreptului de autor, ceea ce nu poate fi considerată o concluzie
arbitrară, ţinând cont de motivele invocate.
31. Reclamantul consideră că instanţele au încălcat
art. 6 § 1 din Convenţie, omiţând să analizeze principalele sale mijloace de
probă, printre care mai ales nulitatea expertizei contabile, precum şi probele
aduse în susţinerea existenţei dreptului său de autor, în special documentele
eliberate de Ministerul Culturii.
32. El apreciază că expertiza
contabilă a jucat un rol esenţial în respingerea acţiunii sale, fapt demonstrat
prin argumentul Curţii Supreme de Justiţie, conform căruia existenţa unui
profit comercial al societăţii M. ar fi putut justifica admiterea cererii sale
privind acordarea de daune-interese. Din acest motiv, lipsa oricărei analize
efectuate de Curtea Supremă de Justiţie a excepţiei întemeiate pe nulitatea
expertizei din cauza neefectuării citării de către expert, în condiţiile în
care instanţele sunt obligate să acorde prioritate acestor chestiuni în temeiul
art. 137 din Codul de procedură civilă, a adus atingere dreptului său la un
proces echitabil. Reclamantul adaugă că scrisoarea care i-a fost trimisă de
expert la data de 16 mai 1998 nu respecta prevederile prevăzute sub sancţiunea
nulităţii de art. 89 şi 208 din Codul de procedură civilă în materie de citare
şi arată, cu dovezi, că nu a primit-o decât în după-amiaza zilei de 18 mai
1998, astfel încât s-a aflat în imposibilitatea de a participa la efectuarea expertizei.
33. De asemenea, reclamantul consideră că instanţele
au aplicat retroactiv Legea nr. 8/1996, din moment ce nici Decretul nr.
321/1956 şi nici Constituţia din 1965 nu conţineau prevederi care să excludă
machetele ce reprezentau simboluri ale statului din protecţia dreptului de
autor, aşa cum a afirmat Curtea Supremă de Justiţie în Hotărârea sa din 17
octombrie 2000. In acest sens, el apreciază, de asemenea, că Curtea Supremă de
Justiţie nu a răspuns la acest motiv în măsura în care ea a considerat inutilă
orice analiză a probelor oferite în acest sens, ţinând seama de obiectul
acţiunii.
B. Aprecierea Curţii
34. Deoarece Convenţia
nu urmăreşte să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete
şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, § 33), Curtea
reaminteşte că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacă
cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat „reţinute", adică
analizate corespunzător de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6
prevede în sarcina „instanţei" obligaţia de a proceda la o analiză
efectivă a motivelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cu
condiţia să le aprecieze relevanţa şi fără ca asta să implice un răspuns
detaliat pentru fiecare argument în parte (Van de
Hurk împotriva Olandei, citată mai sus, p. 19-20,
§§ 59 şi 61). Importanţa acestei sarcini poate varia în funcţie de natura
deciziei. De aceea, întrebarea dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a
motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina
circumstanţelor speţei (Ruiz Torija împotriva
Spaniei, citată mai sus, p. 12, § 29).
35. In speţă, Curtea constată că cererea reclamantului
se ramifică în două capete de cerere: pe de o parte, lipsa de răspuns al Curţii
Supreme de Justiţie la motivul de recurs întemeiat pe nulitatea expertizei
contabile din cauza neefectuării citării de către expert şi, pe de altă parte,
aplicarea retroactivă a Legii nr. 8/1996 în cauza sa. Aceste două capete de
cerere trebuie analizate separat.
36. In ceea ce priveşte primul capăt de cerere, Curtea
observă că acţiunea reclamantului avea ca obiect recunoaşterea dreptului său la
o parte din beneficiile obţinute de societatea M. pentru reproducerea şi
comercializarea machetelor al căror autor era. Recursul părţii interesate în
faţa Curţii Supreme de Justiţie se întemeia, în special, pe două motive: nulitatea
expertizei contabile, pentru faptul că nu a fost citat de expert pentru
întâlnirea cu acesta, şi aplicarea retroactivă a Legii nr. 8/1996 de către
instanţe. In ceea ce priveşte primul motiv, Curtea observă că Curtea Supremă de
Justiţie nu i-a răspuns. Totuşi, ea constată că, în alte cauze, în analiza
respectării de către instanţele interne a obligaţiei lor de a-şi motiva
deciziile, ea a luat în considerare atât relevanţa, cât şi incidenţa
argumentului sau motivului la care instanţa nu a răspuns pentru soluţionarea
cauzei [a se vedea Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec), nr. 40490/98, CEDO 2001-IX; şi Driemond Bouw BV împotriva Olandei (dec),
nr. 31908/96, 2 februarie 1999].
37. In ceea ce priveşte relevanţa motivului întemeiat
pe neefectuarea citării reclamantului de către expert, Curtea apreciază că
argumentul Guvernului, conform căruia expertiza nu era relevantă pentru
acţiunea în daune-interese a reclamantului decât în măsura în care instanţele
ar fi considerat că persoana interesată beneficia de un drept de autor asupra
machetelor în discuţie, nu ar fi fost lipsit de relevanţă dacă Curtea Supremă
de Justiţie ar fi optat pentru această abordare în decizia sa. Insă nu acesta
este cazul în speţă. Intr-adevăr, ea constată că, cu excepţia ultimului
paragraf al Hotărârii sale din 17 octombrie 2000, în care înalta instanţă a
răspuns celuilalt motiv de recurs al reclamantului, Curtea Supremă de Justiţie
şi-a întemeiat respingerea acţiunii acestuia în special pe faptul că din
expertiza contabilă nu reieşea că societatea M. ar fi primit comenzi şi ar fi
obţinut un profit din comercializarea machetelor litigioase, profit care, în
opinia sa, ar fi justificat cererea reclamantului în temeiul Decretului nr.
321/1956. Or, o astfel de concluzie se întemeia pe expertiza contabilă dispusă
de instanţe şi care a constituit practic singurul element de probă analizat de
înalta instanţă. Procedând astfel, Curtea apreciază că motivul invocat de
reclamant era relevant pentru soluţionarea cauzei.
38. In ceea ce priveşte incidenţa asupra soluţionării
cauzei a motivului întemeiat pe neefectuarea citării reclamantului de către
expert, Curtea constată că, în temeiul dreptului şi jurisprudenţei interne,
admiterea unui astfel de motiv ar fi determinat trimiterea cauzei spre rejudecare
în vederea efectuării unei
noi expertize, pentru respectarea principiului contradictorialităţii.
39. Curtea consideră că, în ceea ce priveşte relevanţa
şi incidenţa asupra soluţionării procedurii a motivului reclamantului întemeiat
pe neefectuarea citării de către expert, sancţionată prin nulitatea expertizei,
precum şi în ceea ce priveşte importanţa respectării contradictorialităţii în
sensul art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis
mutandis, Cottin împotriva Belgiei, nr. 48386/99,
§§ 31-33, 2 iunie 2005), motivul în discuţie avea nevoie de un răspuns specific
şi explicit. In lipsa unui astfel de răspuns, este imposibil a şti dacă Curtea
Supremă de Justiţie a neglijat pur şi simplu acest motiv sau dacă a vrut să-l
respingă şi, în acest ultim caz, din ce motive (Hiro Bălani împotriva
Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-B, p. 30, §28).
40. In lumina celor de mai sus, Curtea consideră că
reclamantul are motive întemeiate să susţină că nu a beneficiat de un proces
echitabil.
41. In concluzie, a fost încălcat art. 6 § 1 din
Convenţie.
42. Având în vedere această concluzie, Curtea nu
consideră necesară şi analizarea, în plus, a capătului de cerere întemeiat pe
aplicarea retroactivă de către instanţe a Legii nr. 8/1996 (a se vedea, mutatis
mutandis, SC Maşinexportimport Industrial Group - S.A.
împotriva României, nr. 22687/03, § 39, 1
decembrie 2005; şi Ciobanu împotriva României, nr. 29053/95, § 41, 16 iulie 2002).
II. Asupra aplicării
art. 41 din Convenţie
43. Conform art. 41 din
Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a
Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi
contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciu
material şi moral
44. Reclamantul solicită
1.500.000 euro cu titlu de daune materiale pentru încălcarea de către
autorităţi a dreptului său de autor asupra machetelor ce reprezintă sigiliul şi
stema statului şi pentru reproducerea ilegală a acestor machete. Mai mult, el
solicită 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferinţa ce i-a fost
cauzată de instanţele naţionale, prin faptul că i-au judecat acţiunea cu
încălcarea dreptului său la un proces echitabil.
45. Guvernul consideră că nu trebuie să i se acorde
reclamantului nicio sumă cu titlu de daune materiale, ţinând seama de faptul că
prejudiciul pretins ţine de capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din
Protocolul nr. 1, care a fost declarat inadmisibil ratione
materiae de către Curte în Hotărârea sa din 26 mai
2005. In ceea ce priveşte daunele morale solicitate, el apreciază că o
eventuală constatare a încălcării art. 6 § 1 din Convenţie ar constitui, în
sine, o reparaţie echitabilă satisfăcătoare.
46. Curtea consideră că baza de reţinut pentru
acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că reclamantul
nu s-a putut bucura în cadrul procedurii în cauză de garanţiile art. 6 § 1 din
Convenţie. Ea nu poate specula asupra soluţiei ce s-ar fi dat în proces în
cazul contrar. Mai mult, nu se poate stabili nicio legătură între încălcarea
constatată a Convenţiei şi prejudiciul material pretins, care se sprijină pe
ipoteza existenţei unui drept de autor al reclamantului asupra machetelor în
discuţie. Aşadar, cererea referitoare la această chestiune trebuie respinsă.
Cât despre prejudiciul moral suportat, Curtea apreciază că constatarea
încălcării nu este suficientă pentru a remedia acest prejudiciu şi consideră,
statuând în echitate, că suma de 2.000 euro reprezintă o reparaţie rezonabilă a
prejudiciului în discuţie.
B. Cheltuieli de
judecată
47. Fără a prezenta
documente justificative, reclamantul susţine că cheltuielile sale de judecată
privind procedura în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi în faţa Curţii se
ridică la circa 200 euro, onorariu simbolic acceptat de avocatul său din cauza
situaţiei sale financiare, însă el solicită 5.000 euro cu acest titlu, ţinând
seama de importanţa prejudiciului pe care l-a suportat.
48. Guvernul se opune acestei cereri în măsura în care
ea nu este susţinută prin documentele justificative necesare.
49. Conform jurisprudenţei constante a Curţii,
acordarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 41, presupune ca realitatea,
necesitatea şi, în plus, caracterul lor rezonabil să fie stabilite [Iatridis împotriva Greciei (satisfacţie
echitabilă) (GC), nr. 31.107/96, § 54, CEDO 2000-XI].
50. Curtea observă că reclamantul nu a furnizat niciun
document justificativ referitor la cheltuielile de judecată suportate în cadrul
procedurii interne. In ceea ce priveşte cheltuielile indicate pentru
necesitatea reprezentării reclamantului în faţa Curţii, aceasta observă că
pretenţiile sale nu sunt nici detaliate şi nici însoţite de documentele
justificative necesare şi că persoanei interesate i-a fost, de altfel, aprobat
beneficiul asistenţei judiciare. Aşadar, cererea sa trebuie respinsă.
C. Dobânzi moratorii
51. Curtea consideră
potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii pentru
facilitatea de preţ marginal a Băncii Centrale Europene, la care se vor adăuga
3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din
Convenţie;
2. hotărăşte că nu este necesar să analizeze şi
capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 referitor la pretinsa aplicare
retroactivă a Legii nr. 8/1996;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească
reclamantului, în cel mult 3 luni de la data la care hotărârea va rămâne
definitivă conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 2.000 euro (două mii
euro) cu titlu de daune morale, ce va fi convertită în lei româneşti la nivelul
ratei de schimb aplicabile la data plăţii, plus orice sumă ce ar putea fi
datorată cu titlu de impozit la această sumă;
b) că, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă
simplă a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit
marginal a Băncii Centrale Europene, valabilă în această perioadă, la care se
vor adăuga 3 puncte procentuale;
4. respinge restul cererii de acordare a unei satisfacţii echitabile.
Intocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 16 noiembrie 2006 în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din
Regulament.
Christos Rozakis,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier adjunct