Hotărârea Nr.86 din 07.03.2018privind acordarea unor ajutoare de urgenţă ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 220 din 12 martie 2018
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.517.900 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pe anul 2018, pentru sprijinirea unui număr total de 493 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase şi alunecări de teren, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Paul Stănescu Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXĂ
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
1 |
Haneş Georgeta Elena |
Comuna Vadu Moţilor, sat Vâltori nr. 482 |
Alba |
5.000 |
2 |
Horhat Viorica |
Comuna Cetatea de Baltă, sat Feisa nr. 242 |
Alba |
5.000 |
3 |
Milea Emilia |
Comuna Mirăslău, sat Lopadea Veche nr. 168 |
Alba |
1.000 |
4 |
Ţolaş Maria |
Comuna Ighiu nr. 349 |
Alba |
2.500 |
5 |
Indreica Doina |
Comuna Bocsig, sat Bocsig nr. 508 |
Arad |
500 |
6 |
Donoiu Daniel |
Municipiul Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă, bl. E17, sc. A, ap. 15 |
Argeş |
3.000 |
7 |
Gălan Florentina |
Municipiul Piteşti, str. Tudor Vladimirescu nr. 19, bl. U2, sc. A, ap. 29 |
Argeş |
3.500 |
8 |
Godeanu Liliana |
Municipiul Piteşti, str. Eugen Lovinescu nr. 13, bl. 80, sc. B, ap. 1 |
Argeş |
5.000 |
9 |
Iorga Elena |
Municipiul Piteşti, str. Petru Rareş nr. 7, bl. P19, sc. B, ap. 1 |
Argeş |
2.500 |
10 |
Mustaţă Octavian Ioan |
Municipiul Curtea de Argeş, Bd. Basarabilor, bl. 42, sc. A, ap. 11 |
Argeş |
4.000 |
11 |
Neagoe Mariana |
Comuna Slobozia, sat Slobozia, str. Lunca Dâmbovnicului nr. 29A |
Argeş |
3.500 |
12 |
Tiu Silvia |
Oraşul Ştefăneşti, Uliţa Vlădusei nr. 3 |
Argeş |
1.500 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
13 |
Tudose Cornelia Olga |
Oraşul Ştefăneşti, sat Viişoara, calea Bucureşti nr. 60 |
Argeş |
2.500 |
14 |
Adragăi Dorina |
Municipiul Bacău, str. Cornişa Bistriţei nr. 34, sc. A, ap. 2 |
Bacău |
2.500 |
15 |
Aparaschivei Elena |
Comuna Valea Seacă |
Bacău |
2.000 |
16 |
Bălan Irina |
Comuna Parava, sat Rădoaia |
Bacău |
3.000 |
17 |
Bârliba Maria |
Oraşul Târgu Ocna, Str. Republicii nr. 20 |
Bacău |
2.000 |
18 |
Bibire Ecaterina |
Municipiul Bacău, Str. Panselelor nr. 5, sc. A, ap. 9 |
Bacău |
3.500 |
19 |
Botea Aritina Florentina |
Municipiul Bacău, str. Nicu Enea nr. 42A, sc. A, ap. 302 |
Bacău |
2.500 |
20 |
Buga Florin |
Comuna Ungureni, sat Bibireşti |
Bacău |
3.000 |
21 |
Burtilă Niculina Violeta |
Municipiul Bacău, Str. Corbului nr. 3B |
Bacău |
3.000 |
22 |
Cernat Maria |
Comuna Măgireşti, sat Măgireşti |
Bacău |
3.000 |
23 |
Ciubotaru Mariana |
Comuna Căiuţi, sat Popeni nr. 253 |
Bacău |
3.000 |
24 |
Cocală Teodora |
Municipiul Bacău, str. Letea nr. 46A, sc. A, ap. 1 |
Bacău |
3.500 |
25 |
Creangă Neculai |
Comuna Scorţeni |
Bacău |
3.000 |
26 |
David Margareta Mihaela |
Municipiul Bacău, str. Letea nr. 50, bl. S, ap. 5, sc. B |
Bacău |
3.500 |
27 |
Dănilă Georgiana Luminiţa |
Municipiul Bacău, str. Miron Costin nr. 19, sc. A, ap. 11 |
Bacău |
2.000 |
28 |
Diaconu Costel |
Municipiul Bacău, str. Prelungirea Bradului nr. 119, sc. A, ap. 6 |
Bacău |
3.500 |
29 |
Dinu Leonora |
Municipiul Bacău, str. Alecu Russo nr. 57, sc. C, ap. 19 |
Bacău |
1.500 |
30 |
Frăteanu Elena |
Oraşul Târgu Ocna, Str. 1 Mai, bl. D1, ap. 15 |
Bacău |
2.500 |
31 |
Găluşcă Pavel |
Comuna Măgireşti, sat Prăjeşti |
Bacău |
3.500 |
32 |
Gherghel Vergina |
Comuna Negri, sat Poiana |
Bacău |
4.500 |
33 |
Godoci Stelian |
Comuna Letea Veche, Str. Oborului nr. 8 |
Bacău |
3.500 |
34 |
Gondoş Liliana |
Municipiul Oneşti, str. Jupiter nr. 1, sc. B, ap. 35 |
Bacău |
4.500 |
35 |
Grădinaru Coca |
Municipiul Bacău, Str. Aeroportului nr. 2, sc. A, ap. 6 |
Bacău |
3.500 |
36 |
Hanu Vasile |
Comuna Pârjol, sat Băsăşti |
Bacău |
3.000 |
37 |
Ilaş Ionel |
Comuna Zemeş, sat Zemeş, str. Mihai Eminescu nr. 4 |
Bacău |
1.500 |
38 |
Isvoranu Ioan |
Municipiul Bacău, Str. Narciselor nr. 2, sc. B, ap. 21 |
Bacău |
2.500 |
39 |
Manea Maria |
Municipiul Oneşti, str. Belvedere nr. 14, bl. 14, sc. B, ap. 13 |
Bacău |
2.500 |
40 |
Moraru Florentina |
Municipiul Bacău, str. Făgăraş nr. 4, sc. B, ap. 1 |
Bacău |
4.000 |
41 |
Muntenaşu Nicoleta |
Comuna Măgireşti, sat Măgireşti |
Bacău |
2.500 |
42 |
Nedelcu Aglaia |
Municipiul Bacău, str. Radu Negru nr. 1, sc. C, ap. 55 |
Bacău |
1.500 |
43 |
Olaru Elena |
Municipiul Oneşti, Aleea Parcului nr. 1, sc. A, ap. 79 |
Bacău |
2.500 |
44 |
Opincă Elena |
Municipiul Moineşti, str. George Coşbuc nr. 18 |
Bacău |
2.500 |
45 |
Paşcanu Marusia |
Municipiul Moineşti, Str. Dezbenzinării nr. 17 |
Bacău |
3.000 |
46 |
Pavăl Rodica |
Municipiul Bacău, Str. 22 Decembrie nr. 4, sc. B, ap. 4 |
Bacău |
2.500 |
47 |
Păduraru Bogdan Constantin |
Comuna Gârleni, sat Surina |
Bacău |
4.500 |
48 |
Pădure Victor |
Municipiul Bacău, str. Banca Naţională nr. 33, sc. G, ap. 10 |
Bacău |
2.500 |
49 |
Prodan Ion |
Oraşul Târgu Ocna, str. Gălean nr. 93 |
Bacău |
3.000 |
50 |
Puiu Cristina |
Municipiul Oneşti, str. Mărăşeşti nr. 14, sc. B, ap. 24 |
Bacău |
4.500 |
51 |
Radu Valeria |
Municipiul Bacău, Str. Apusului nr. 12, ap. 1 |
Bacău |
2.500 |
52 |
Răileanu Gheorghi |
Municipiul Moineşti, Str. Luminii, bl. F2, sc A, ap. 16 |
Bacău |
3.000 |
53 |
Reiss Maria |
Municipiul Bacău, str. Prelungirea Bradului nr. 54 |
Bacău |
3.000 |
54 |
Rusu Mioara Claudia |
Municipiul Bacău, str. Letea nr. 12, ap. 3 |
Bacău |
3.500 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
55 |
Soşu Mărioara |
Comuna Tamaş, Str. Principală nr. 9 |
Bacău |
4.500 |
56 |
Stamate Florin |
Comuna Măgireşti, Str. Morilor nr. 9 |
Bacău |
4.500 |
57 |
Stan Iuliana |
Comuna Coţofăneşti, sat Borşani |
Bacău |
3.000 |
58 |
Sumănaru Cecilia |
Comuna Buciumi |
Bacău |
3.000 |
59 |
Tîmpu Cristina |
Municipiul Bacău, str. Milcov nr. 69, sc. A, ap. 6 |
Bacău |
4.000 |
60 |
Ţîru Doiniţa |
Comuna Helegiu |
Bacău |
3.000 |
61 |
Ţurcanu Simona |
Comuna Ungureni, sat Bibireşti nr. 4 |
Bacău |
1.500 |
62 |
Vasiliu Ana Maria |
Comuna Scorţeni |
Bacău |
3.000 |
63 |
Vişan Denisa Maria |
Municipiul Bacău, str. Bicaz, bl. 154, sc. B, ap. 6 |
Bacău |
4.000 |
64 |
Volmer Florin |
Comuna Dealu Morii, sat Căuia |
Bacău |
3.500 |
65 |
Ardelean Violeta |
Comuna Boianu Mare, sat Boianu Mare nr. 61 |
Bihor |
2.000 |
66 |
Onaca Petru |
Comuna Sânnicolau Român, sat Berechiu nr. 163 |
Bihor |
750 |
67 |
Seichei Mariana |
Comuna Tileagd, sat Bălaia nr. 60 |
Bihor |
1.000 |
68 |
Adam Camelia |
Comuna Dumitra, sat Dumitra nr. 388 |
Bistriţa-Năsăud |
3.000 |
69 |
Bucşa Iustina |
Comuna Dumitriţa, sat Budacu de Sus nr. 95 |
Bistriţa-Năsăud |
3.000 |
70 |
Cilean Ioan |
Comuna Şieuţ, sat Sebiş nr. 145 |
Bistriţa-Năsăud |
5.000 |
71 |
Fincer Ioan |
Comuna Dumitra, sat Tărpiu nr. 294 |
Bistriţa-Năsăud |
2.000 |
72 |
Molnar Elisabeta |
Comuna Uriu, sat Uriu nr. 332 |
Bistriţa-Năsăud |
5.000 |
73 |
Muti Ştefan |
Comuna Dumitra, sat Tărpiu nr. 173J |
Bistriţa-Năsăud |
5.000 |
74 |
Mutu Ioan Petru |
Comuna Dumitra, sat Cepari nr. 87 |
Bistriţa-Năsăud |
4.000 |
75 |
Păţitu Emil |
Comuna Poiana Ilvei, sat Poiana Ilvei nr. 264 |
Bistriţa-Năsăud |
7.000 |
76 |
Toth Gheorghe |
Comuna Dumitra, sat Tărpiu nr. 158 |
Bistriţa-Năsăud |
1.000 |
77 |
Chircia Costache |
Comuna Stăuceni, sat Tocileni |
Botoşani |
2.000 |
78 |
Cotleţ Ioan |
Comuna Frumuşica, sat Şendreni |
Botoşani |
2.000 |
79 |
Fedeleş Estera |
Comuna Nicşeni, sat Dorobanţi |
Botoşani |
2.500 |
80 |
Fetcu Milica |
Comuna Vlădeni, sat Mândreşti |
Botoşani |
2.500 |
81 |
Gheorghiţă Petroneta |
Comuna Călăraşi, sat Pleşani |
Botoşani |
5.000 |
82 |
Giradă Viorel |
Municipiul Dorohoi, Aleea Mărului nr. 4, bl. D18, ap. 2 |
Botoşani |
2.000 |
83 |
Gontaru Marius Ionuţ |
Municipiul Botoşani, str. Octav Băncilă nr. 5, sc. A, ap. 21 |
Botoşani |
3.500 |
84 |
Grădinariu Dana |
Municipiul Dorohoi, Str. Poştei nr. 19, bl. I3, ap. 6 |
Botoşani |
3.500 |
85 |
Huţu Elena |
Municipiul Botoşani, Str. Primăverii nr. 2, sc. C, ap. 10 |
Botoşani |
3.000 |
86 |
Ichim Nicoleta |
Comuna Broscăuţi, sat Broscăuţi |
Botoşani |
3.500 |
87 |
Lefter Tiberiu Vlad |
Municipiul Dorohoi, aleea Criva nr. 10, bl. I2, ap. 16 |
Botoşani |
3.000 |
88 |
Lepărdă Neculai |
Municipiul Dorohoi, str. Sf. Ioan Românul nr. 89 |
Botoşani |
3.500 |
89 |
Maftei Teodora |
Comuna Hilişeu-Horia, sat Hilişeu-Cloşca |
Botoşani |
2.500 |
90 |
Manea Neculai |
Municipiul Dorohoi, str. Lt. Andrei nr. 23 |
Botoşani |
3.500 |
91 |
Marcu Mihail Cătălin |
Municipiul Botoşani, aleea Parcul Tineretului nr. 11, sc. C, ap. 16 |
Botoşani |
3.000 |
92 |
Maxim Cristina Gabriela |
Municipiul Dorohoi, Str. 1 Decembrie nr. 24F |
Botoşani |
3.000 |
93 |
Nucu Viorica |
Comuna Durneşti, sat Băbiceni |
Botoşani |
3.000 |
94 |
Pricop Gabriela Greta |
Municipiul Dorohoi, str. Lt. Andrei nr. 23 |
Botoşani |
3.000 |
95 |
Puiu Brânduşa |
Municipiul Botoşani, str. Adrian Adamiu nr. 10, sc. A, ap. 1 |
Botoşani |
2.500 |
96 |
Sfeclă Elena |
Municipiul Botoşani, bd. Mihai Eminescu nr. 82 |
Botoşani |
4.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
97 |
Simian Doina |
Municipiul Dorohoi, str. Eugen Nicolau nr. 14 |
Botoşani |
3.000 |
98 |
Şipoteanu Maria |
Comuna Stăuceni, sat Siliştea |
Botoşani |
2.000 |
99 |
Taraşi Viorica |
Comuna Cristeşti, sat Oneaga |
Botoşani |
5.000 |
100 |
Tucaliuc Gheorghe |
Comuna Călăraşi, sat Călăraşi |
Botoşani |
4.000 |
101 |
Ardeleanu Mihaela |
Comuna Feldioara, Str. Brazilor nr. 15, bl. 15, sc. A, ap. 5 |
Braşov |
3.000 |
102 |
Sas Maria |
Municipiul Făgăraş, str. Tudor Vladimirescu nr. 16, bl. 16, sc. A, ap. 1 |
Braşov |
2.500 |
103 |
Bănică Daniela |
Comuna Roşiori, Str. Magnoliei nr. 58 |
Brăila |
3.000 |
104 |
Cîrlan Ion |
Comuna Şuţeşti, str. Ianca nr. 1, bl. A1, sc. 1, ap. 4 |
Brăila |
5.000 |
105 |
Filip Lavinia-Florina |
Municipiul Brăila, str. Hipodrom nr. 27, bl. K1, sc. 3, ap. 53 |
Brăila |
3.000 |
106 |
Ichim Silvia |
Municipiul Brăila, Str. Salcâmului nr. 2, bl. A6, sc. 2, ap. 10 |
Brăila |
5.000 |
107 |
Ioniţă Paulina |
Municipiul Brăila, Str. 1 Dec. 1918 nr. 57, bl. F1, sc. 3, ap. 46 |
Brăila |
3.000 |
108 |
Mihalcea Rada |
Municipiul Brăila, Str. Rahovei nr. 369 |
Brăila |
2.000 |
109 |
Surdu Vasilica |
Municipiul Brăila, Şos. Buzăului nr. 1, bl. B1, sc. 2, ap. 37 |
Brăila |
1.500 |
110 |
Alexe Mădălina Gabriela |
Comuna Mărgăriteşti, sat Fântânele |
Buzău |
5.000 |
111 |
Anghelescu Gheorghiţa |
Comuna Scorţoasa, sat Deleni |
Buzău |
2.500 |
112 |
Frăţiloiu Elena |
Comuna Colţi, sat Colţi nr. 186 |
Buzău |
4.000 |
113 |
Ivaşcu Florinel |
Comuna Berca, sat Valea Nucului, Str. Şcolii nr. 131 |
Buzău |
5.000 |
114 |
Mazîlu Sorina |
Oraşul Nehoiu, Str. Bisericii nr. 3, bl. G, sc. B, ap. 19 |
Buzău |
3.000 |
115 |
Petre Vasile Gabi |
Comuna Zărneşti, sat Fundeni |
Buzău |
3.000 |
116 |
Spilcea Neculai |
Comuna Verneşti, sat Nişcov |
Buzău |
500 |
117 |
Toader Adela |
Municipiul Buzău, str. Zona Bazar, bl. 1B, ap. 14 |
Buzău |
1.000 |
118 |
Măran Gheorghe |
Comuna Ciclova Română, sat Ilidia nr. 33 |
Caraş-Severin |
5.000 |
119 |
Bardu Laurenţiu |
Municipiul Medgidia, Str. Silozului nr. 75 |
Constanţa |
10.000 |
120 |
Constandin Laura-Monica |
Oraşul Techirghiol, str. Gheorghe Doja nr. 7 |
Constanţa |
20.000 |
121 |
Costache Tudorel |
Municipiul Constanţa, Str. Progresului nr. 2, bl. G2, sc. C, et. I, ap. 45 |
Constanţa |
5.000 |
122 |
Dîscă Nicolae Cătălin |
Comuna Bărăganu, sat Lanurile, Str. Viforului nr. 326 |
Constanţa |
1.000 |
123 |
Gaci Dumitru |
Municipiul Constanţa, str. I. Gh. Duca nr. 81, bl. L46, sc. B, et. 3, ap. 57 |
Constanţa |
2.500 |
124 |
Ignat Elisabeta Mihaela |
Comuna Albeşti, sat Cotu Văii, str. Negru Vodă nr. 93 |
Constanţa |
3.000 |
125 |
Keresztes Zsolt |
Comuna Poian, sat Belani nr. 101 |
Covasna |
10.000 |
126 |
Vén Lajos |
Oraşul Covasna, str. Arany János nr. 12 |
Covasna |
6.500 |
127 |
Achim Lucian |
Comuna Mătăsaru, sat Puţu cu Salcie nr. 205 |
Dâmboviţa |
1.500 |
128 |
Bamboi Gheorghe |
Comuna Cojasca, sat Iazu, Str. Barbariei nr. 422 |
Dâmboviţa |
3.000 |
129 |
Bran Andreea |
Comuna Şotânga, Calea Pucioasei nr. 132A |
Dâmboviţa |
4.000 |
130 |
Busuioc Florica |
Comuna Gura Ocniţei, str. Cămine nr. 6 |
Dâmboviţa |
5.000 |
131 |
Catinca Dumitru |
Comuna Măneşti, sat Drăgăeşti-Pământeni nr. 66 |
Dâmboviţa |
1.000 |
132 |
Cîrstian Vasilica |
Municipiul Târgovişte, Bd. Unirii nr. 16, bl. 2, ap. 7 |
Dâmboviţa |
4.000 |
133 |
Constantin Ioana |
Comuna Niculeşti nr. 146 |
Dâmboviţa |
4.000 |
134 |
Constantina Elvira |
Municipiul Târgovişte, Calea Câmpulung nr. 132 |
Dâmboviţa |
1.000 |
135 |
Duia Ileana |
Comuna Iedera nr. 573 |
Dâmboviţa |
4.000 |
136 |
Franga Georgeta |
Comuna Cojasca, sat Iazu, Str. Spre Bilciureşti nr. 192 |
Dâmboviţa |
2.000 |
137 |
Gheorghe Eduard |
Comuna Măneşti, sat Drăgăeşti-Pământeni nr. 500 |
Dâmboviţa |
1.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
138 |
Gheorghe Mimi |
Oraşul Pucioasa, Str. Morilor nr. 35 |
Dâmboviţa |
1.000 |
139 |
Gheorghe Steliana |
Municipiul Târgovişte, str. Poet Gr. Alexandrescu nr. 1, bl. E6, ap. 18 |
Dâmboviţa |
4.000 |
140 |
Gorgoteanu Cristina |
Municipiul Târgovişte, str. Radu Popescu nr. 5, bl. 34, sc. B, et. 3, ap. 14 |
Dâmboviţa |
3.000 |
141 |
Gurău Vasilica |
Comuna Dărmăneşti, satul Mărginenii de Sus nr. 419 |
Dâmboviţa |
1.000 |
142 |
Hanciuc Elisabeta |
Comuna Gura Ocniţei, str. Cămine nr. 8 |
Dâmboviţa |
5.000 |
143 |
Iancu Lică |
Municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 1 |
Dâmboviţa |
1.000 |
144 |
Ionescu Mioara |
Comuna I.L. Caragiale nr. 237 |
Dâmboviţa |
4.000 |
145 |
Ioniţă Elena |
Oraşul Pucioasa, Str. Stadionului, bl. 103, ap. 26 |
Dâmboviţa |
500 |
146 |
Kilavuzoglu Mariana |
Oraşul Găeşti, Str. Trandafirilor nr. 73 |
Dâmboviţa |
4.000 |
147 |
Manole Ioana |
Oraşul Pucioasa, Str. Fântânilor nr. 26 |
Dâmboviţa |
1.000 |
148 |
Marcu Laurenţiu |
Comuna Cobia, satul Călugăreni nr. 34 |
Dâmboviţa |
4.000 |
149 |
Marin Gheorghe |
Municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 32 |
Dâmboviţa |
4.000 |
150 |
Mocanu Petruţa |
Municipiul Târgovişte, str. Câmpulung nr. 150 |
Dâmboviţa |
1.500 |
151 |
Neacşu Marin |
Comuna Corneşti nr. 366 |
Dâmboviţa |
5.000 |
152 |
Neagu Aurel |
Comuna I.L. Caragiale nr. 284 |
Dâmboviţa |
1.000 |
153 |
Nica Floarea |
Comuna Ludeşti, satul Scheiu de Sus |
Dâmboviţa |
800 |
154 |
Oprea Diana |
Comuna Măneşti, satul Drăgăeşti-Pământeni nr. 39B |
Dâmboviţa |
4.000 |
155 |
Pandeloiu Dumitru |
Oraşul Găeşti, Str. Unirii, bl. 36, sc. A, ap. 6 |
Dâmboviţa |
4.000 |
156 |
Pinca Geana |
Comuna Măneşti, satul Drăgăeşti-Pământeni nr. 62 |
Dâmboviţa |
500 |
157 |
Radu Mihaela |
Municipiul Târgovişte, str. Cpt. Tudorică Popescu nr. 73 |
Dâmboviţa |
4.000 |
158 |
Rădulescu Cristina Matilda |
Comuna Corneşti, satul Frasin nr. 207 |
Dâmboviţa |
4.000 |
159 |
Răstoacă Niculina |
Oraşul Pucioasa, str. Florin Popescu, bl. OMNIA, ap. 6 |
Dâmboviţa |
450 |
160 |
Sandu Ion |
Comuna Corbii Mari, satul Petreşti, Str. Viilor nr. 18 |
Dâmboviţa |
1.000 |
161 |
Spînu Florentina |
Comuna Iedera, satul Iedera de Jos nr. 457 |
Dâmboviţa |
4.000 |
162 |
Stanciu Ion |
Municipiul Târgovişte, str. Petru Cercel nr. 8, bl. 46D, et. 3, ap. 16 |
Dâmboviţa |
2.000 |
163 |
Stoica Viorica Olivia |
Comuna Măneşti, satul Drăgăeşti-Pământeni nr. 63B |
Dâmboviţa |
1.000 |
164 |
Şerban Roxana Adelina |
Municipiul Târgovişte, Str. Hipodromului nr. 23 |
Dâmboviţa |
4.000 |
165 |
Ştefan Marinela |
Municipiul Târgovişte, Str. Zorilor nr. 25A |
Dâmboviţa |
1.500 |
166 |
Ştefan Nicolae Cristian |
Municipiul Târgovişte, Str. Ciocârliei nr. 15 |
Dâmboviţa |
1.500 |
167 |
Tăbârcă Laura Aurica |
Comuna Văleni-Dâmboviţa nr. 471 |
Dâmboviţa |
3.000 |
168 |
Tudor Diana Valentina |
Comuna Vârfuri nr. 188 |
Dâmboviţa |
8.000 |
169 |
Vlăsceanu Vasile |
Oraşul Pucioasa, cartierul Bela nr. 140 |
Dâmboviţa |
5.000 |
170 |
Zvorăşteanu Ionela |
Oraşul Găeşti, Str. 13 Decembrie, bl. 49, sc. B, ap. 6 |
Dâmboviţa |
4.000 |
171 |
Abraham Nicoleta |
Municipiul Craiova, str. Spania nr. 24, bl. O11, sc. 1, ap. 18 |
Dolj |
1.500 |
172 |
Ciobanu Nuţa Lidia |
Comuna Apele Vii nr. 769 |
Dolj |
3.000 |
173 |
Creţu Elena Irina |
Municipiul Craiova, str. Vasile Alecsandri nr. 41 |
Dolj |
300 |
174 |
Dascălu Daniela |
Municipiul Craiova, str. Take Ionescu nr. 110 |
Dolj |
2.500 |
175 |
Grinea Dalia |
Comuna Bârca, Str. Eroilor nr. 9 |
Dolj |
1.000 |
176 |
Jumolea Trana |
Comuna Dragoteşti, satul Beneşti, Str. 1 Decembrie nr. 74 |
Dolj |
500 |
177 |
Nenciu Alexandrina |
Municipiul Craiova, cartierul Brazda lui Novac, bl. A11, sc. 3, ap. 16 |
Dolj |
1.500 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
178 |
Popa Victor |
Comuna Şimnicu de Sus, satul Albeşti, str. Col. Ioan Angelescu nr. 120 |
Dolj |
3.000 |
179 |
Roşca Dumitru |
Comuna Podari, satul Gura-Văii, Str. Progresului nr. 36 |
Dolj |
1.000 |
180 |
Rotaru Mirela Magdalena |
Oraşul Bechet, str. Mihail Kogălniceanu nr. 19 |
Dolj |
500 |
181 |
Segărceanu Elena |
Comuna Măceşu de Sus nr. 161 |
Dolj |
500 |
182 |
Spanoudis Maria |
Municipiul Craiova, str. Aristizza Romanescu nr. 1, bl. A1, sc. 1, ap. 60 |
Dolj |
1.000 |
183 |
Văduva Aurelia |
Municipiul Craiova, str. Dimitrie Gerota nr. 12, bl. D4, sc. 1, ap. 2 |
Dolj |
500 |
184 |
Beldie Nicuşor |
Comuna Griviţa |
Galaţi |
1.000 |
185 |
Cozma Valerica |
Municipiul Galaţi, Str. Brăilei nr. 203, bl. A4, sc. 1, et. 2, ap. 12 |
Galaţi |
3.000 |
186 |
Arghir Gheorghe |
Comuna Roata de Jos, satul Cartojani, str. Măceş nr. 10A |
Giurgiu |
5.000 |
187 |
Babaianu Florina |
Municipiul Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, bl. C7, sc. C, ap. 43 |
Giurgiu |
3.000 |
188 |
Badea Rodica |
Comuna Letca Noua, satul Letca Veche, Str. Fazanilor nr. 12 |
Giurgiu |
5.000 |
189 |
Barbălată Frusinica |
Comuna Vedea, Str. Viilor nr. 23 |
Giurgiu |
2.000 |
190 |
Ciolan Dumitra |
Comuna Ghimpaţi |
Giurgiu |
2.000 |
191 |
Craciun Marian |
Comuna Ghimpaţi, Str. Unirii nr. 27 |
Giurgiu |
2.000 |
192 |
Craiciu Ionela Alina |
Comuna Vedea, Str. Rozelor nr. 29 |
Giurgiu |
2.000 |
193 |
Davidescu Doicin |
Comuna Mârşa |
Giurgiu |
9.000 |
194 |
Gheorghisan Ştefan |
Comuna Ghimpaţi, satul Naipu, str. Mereni nr. 26 |
Giurgiu |
2.000 |
195 |
Ion Gheorghe |
Comuna Ulmi, satul Drăgăneasca, str. Brezoaiele nr. 169 |
Giurgiu |
2.000 |
196 |
Iordan Mirela |
Comuna Găujani, satul Pietrişu, Str. Lebedelor nr. 5 |
Giurgiu |
2.000 |
197 |
Marin Viorel Florea |
Comuna Comana, satul Grădiştea |
Giurgiu |
1.000 |
198 |
Movilescu Ana Maria |
Municipiul Giurgiu, Str. Portului, bl. 11, sc. A, ap. 2 |
Giurgiu |
3.000 |
199 |
Muscă Mihaela |
Comuna Găujani, satul Pietrişu |
Giurgiu |
2.000 |
200 |
Oica Ioana |
Comuna Săbăreni, Str. Banichii nr. 8 |
Giurgiu |
2.000 |
201 |
Tulică Dumitra |
Comuna Găujani, satul Pietrişu |
Giurgiu |
1.000 |
202 |
Vasile Florin |
Comuna Găujani, satul Pietrişu |
Giurgiu |
2.000 |
203 |
Zaharia Cristina |
Comuna Ghimpaţi, satul Naipu, Str. Lăutarilor nr. 11 |
Giurgiu |
2.000 |
204 |
Taga Daniela Mihaela |
Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 106, et. 3, ap. 15 |
Giurgiu |
2.000 |
205 |
Barbu Georgiana Veronica |
Municipiul Târgu Jiu, str. Olari nr. 5, bl. 5, sc. 3, ap. 41 |
Gorj |
4.000 |
206 |
Diaconescu Elena Camelia |
Comuna Albeni, satul Albeni |
Gorj |
2.500 |
207 |
Florescu Ion Gabriel |
Municipiul Târgu Jiu, str. Gen. Christian Tell nr. 5, bl. 5, sc. 2, ap. 11 |
Gorj |
4.000 |
208 |
Banfi Viorica |
Comuna Leliceni, satul Fitod nr. 105 |
Harghita |
5.000 |
209 |
Catilina Daniel Ionel |
Comuna Orăştioara de Sus, satul Ocolişu Mic nr. 72 |
Hunedoara |
1.000 |
210 |
Negruşa Radu Dorina Norica |
Municipiul Hunedoara, bd. Dacia nr. 29, bl. V1, sc. C, et. 1, ap. 47 |
Hunedoara |
4.000 |
211 |
Tîmpean Crinela |
Municipiul Orăştie, Str. Viilor nr. 49 |
Hunedoara |
20.000 |
212 |
Turcu Constantin |
Municipiul Orăştie, Str. Pricazului, bl. 8, sc. A, et. 1, ap. 14 |
Hunedoara |
500 |
213 |
Anton Cristinel |
Comuna Râu de Mori, sat Suseni nr. 3 |
Hunedoara |
4.000 |
214 |
Ciulei Florian |
Oraşul Petrila, Str. Republicii, bl. 105, ap. 25 |
Hunedoara |
2.500 |
215 |
Curec Magdolna-Martika |
Municipiul Petroşani, str. Venus, bl. 5, sc. 2, ap. 33 |
Hunedoara |
20.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
216 |
Dodi Marinela |
Municipiul Lupeni, Str. Viitorului, bl. D 12, sc. 2, ap. 60 |
Hunedoara |
2.000 |
217 |
Micluţa Voicu |
Municipiul Brad, str. Decebal nr. 78 |
Hunedoara |
4.000 |
218 |
Pintican Florica |
Municipiul Deva, str. Horia, bl. 4, sc. 2, et. 3, ap. 23 |
Hunedoara |
4.000 |
219 |
Tătar Miuţa |
Municipiul Deva, Str. Minerului, bl. 28, sc. A, ap. 11 |
Hunedoara |
4.000 |
220 |
Apostol Mihaela |
Comuna Ograda, str. Mărăşti nr. 22 |
Ialomiţa |
4.000 |
221 |
Bran Vasile |
Municipiul Slobozia, Str. Lacului, bl. A, sc. A, ap. 23 |
Ialomiţa |
1.000 |
222 |
Dragnea Nela |
Comuna Ion Roată, sat Broşteni, str. Birlic nr. 37 |
Ialomiţa |
4.000 |
223 |
Gheorghe Ioana |
Comuna Gheorghe Doja, str. Ionescu nr. 84 |
Ialomiţa |
1.000 |
224 |
Ioniţă Fănica |
Comuna Ion Roată, sat Broşteni, şos. Bucureşti-Constanţa nr. 43 |
Ialomiţa |
1.000 |
225 |
Iordache Georgeta |
Comuna Gheorghe Doja, str. Ciorani nr. 26 |
Ialomiţa |
4.000 |
226 |
Nenciu Cicilia |
Comuna Reviga, str. A.I. Cuza nr. 32 |
Ialomiţa |
4.000 |
227 |
Stan Elena |
Comuna Ion Roată, sat Broşteni, Str. Sudului nr. 27 |
Ialomiţa |
1.000 |
228 |
Vlad Ancuţa |
Municipiul Slobozia, Str. Lacului nr. 10, bl. 55, sc. B, ap. 15 |
Ialomiţa |
4.000 |
229 |
Agape Călin Mihail |
Municipiul Iaşi, str. Vlădiceni nr. 14, bl. Cămin, sc. 3, et. 4, ap. 54 |
Iaşi |
10.000 |
230 |
Aşchiopoaie Ionel |
Comuna Lungani, sat Crucea, str. Prof. Mihăilescu Ion nr. 62 |
Iaşi |
8.000 |
231 |
Balotă Gabriela Petronela |
Comuna Lungani, sat Lungani |
Iaşi |
5.000 |
232 |
Boureanu Vasile Marcel |
Comuna Lungani, sat Crucea |
Iaşi |
4.000 |
233 |
Buzenchi Lidia |
Municipiul Paşcani, str. Nicolae Iorga nr. 9, bl. Magazin, et. 1, ap. 2 |
Iaşi |
4.000 |
234 |
Cârnici Elena Carmen |
Comuna Ipatele, sat Alexeşti nr. 1 |
Iaşi |
2.500 |
235 |
Chiriac Maricela |
Municipiul Iaşi, Şos. Naţională nr. 184, bl. A1, et. 4, ap. 13 (domiciliul legal); municipiul Iaşi, Str. Tabacului nr. 1D, bl. 256, ap. 20 (fără forme legale) |
Iaşi |
4.000 |
236 |
Chirilă Paraschiva |
Municipiul Iaşi, Bd. Chimiei nr. 51, bl. G15, et. 2, ap. 8 |
Iaşi |
7.000 |
237 |
Cîmpan Elena |
Comuna Ciurea, sat Curături, Str. Verde nr. 77 |
Iaşi |
3.000 |
238 |
Creangă Ilie Constantin |
Municipiul Iaşi, str. Pantelimon Halipa nr. 16 |
Iaşi |
2.000 |
239 |
Dascălu Ioan |
Comuna Prisăcani, sat Moreni, Str. Mănăstirii nr. 12 |
Iaşi |
5.000 |
240 |
Dăscălescu Anica |
Comuna Prisăcani, sat Moreni |
Iaşi |
5.000 |
241 |
Farcaş Petru Pavel |
Comuna Focuri, str. Sector 2 nr. 118 |
Iaşi |
1.500 |
242 |
Fistiş Costică-Marinică |
Comuna Tătăruşi, sat Uda |
Iaşi |
10.000 |
243 |
Floria Ovidiu Petronel |
Comuna Lungani, sat Zmeu, str. Ion Neculce nr. 4 |
Iaşi |
4.000 |
244 |
Gheonca Eugen |
Comuna Popeşti, sat Obrijeni |
Iaşi |
1.000 |
245 |
Hâncu Gabi Ludmila |
Comuna Lungani, sat Zmeu, str. Înv. Dumitriu Alexandru nr. 24 |
Iaşi |
3.500 |
246 |
Huşanu Maria |
Municipiul Iaşi, str. Decebal nr. 1, bl. Cantemir, et. 3, ap. 86 |
Iaşi |
500 |
247 |
Iovu Emil |
Comuna Ipatele, sat Ipatele |
Iaşi |
8.000 |
248 |
Jufă Cristina |
Comuna Hălăuceşti, sat Luncaşi nr. 340 |
Iaşi |
10.000 |
249 |
Majlat Judit |
Municipiul Iaşi, stradela Grădinari nr. 2, bl. Salubris, parter, ap. 3 |
Iaşi |
6.000 |
250 |
Matei Vasile |
Comuna Lungani, sat Zmeu |
Iaşi |
3.000 |
251 |
Militariu Aneta |
Municipiul Iaşi, str. Stejar nr. 37A, bl. A1, sc. D, et. 10, ap. 1 (domiciliul legal); municipiul Iaşi, str. Obreja nr. 33 (fără forme legale) |
Iaşi |
3.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
252 |
Palaghia Roxana Maria |
Municipiul Iaşi, str. Vămăşoaia nr. 15, bl. A 33-34, sc. A34, et. 2, ap. 9 |
Iaşi |
3.000 |
253 |
Pîrvan Carmen Maria |
Municipiul Iaşi, str. Ciric nr. 40A, bl. V2-2, parter, ap. 2 |
Iaşi |
3.000 |
254 |
Postudor Vasile |
Comuna Holboca, sat Rusenii Vechi, Str. Vântului nr. 42 |
Iaşi |
8.000 |
255 |
Radu Nicoleta |
Municipiul Iaşi, str. Decebal nr. 1, bl. Cantemir, et. 3, ap. 79 |
Iaşi |
2.000 |
256 |
Rusu Constantin |
Comuna Focuri, sat Focuri, str. Sector 1 |
Iaşi |
4.000 |
257 |
Smău Ioan |
Municipiul Paşcani, str. Tămăduieni nr. 24B |
Iaşi |
3.000 |
258 |
Tămi Veronica |
Comuna Butea, sat Butea |
Iaşi |
2.000 |
259 |
Timofte Gheorghe |
Comuna Lungani, sat Zmeu, str. Înv. Asiei Ion nr. 1 |
Iaşi |
4.000 |
260 |
Tofalvi Iuliana |
Municipiul Iaşi, str. Ion C. Brătianu nr. 30 |
Iaşi |
4.000 |
261 |
Zlate Dănuţ Adrian |
Municipiul Iaşi, Bd. Socola nr. 29, bl. A, sc. A, parter, ap. 1 |
Iaşi |
2.500 |
262 |
Lefter Marian |
Comuna Chitila, str. Dacia nr. 58 |
Ilfov |
15.000 |
263 |
Cozma Elisabeta |
Comuna Remetea Chioarului nr. 105 |
Maramureş |
500 |
264 |
Demian Gavril |
Comuna Şişeşti, sat Surdeşti nr. 249 |
Maramureş |
1.500 |
265 |
Gereben Alexandra |
Oraşul Baia Sprie, Str. Gordanului nr. 14 |
Maramureş |
500 |
266 |
Mureşan Florin |
Comuna Copalnic Mănăştur, sat Preluca Nouă nr. 8A |
Maramureş |
1.000 |
267 |
Poduţ Vasile Gheorghe |
Comuna Şişeşti, sat Surdeşti nr. 153 |
Maramureş |
2.000 |
268 |
Stoica Vlad Petru |
Comuna Copalnic Mănăştur, sat Copalnic nr. 144A |
Maramureş |
1.500 |
269 |
Surduc Nicolae |
Comuna Remetea Chioarului, sat Poşta nr. 88 |
Maramureş |
1.000 |
270 |
Ştiop Gheorghe Nucuţ |
Comuna Şişeşti, sat Surdeşti nr. 382 |
Maramureş |
1.000 |
271 |
Tămaş Anisie |
Comuna Şişeşti, sat Surdeşti nr. 443 |
Maramureş |
500 |
272 |
Vălenaş Ana |
Comuna Săsar, Str. Eroilor nr. 102 |
Maramureş |
1.000 |
273 |
Bădescu Marilena Nina |
Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. C-tin Brâncoveanu nr. 223, bl. IS8, sc 2, ap. 3 |
Mehedinţi |
5.000 |
274 |
Bucur Gheorghe Mircea |
Comuna Albeşti, str. Valea Albeştilor nr. 96 |
Mureş |
4.500 |
275 |
Ciurba Viorel Florin |
Comuna Chiheru de Jos, sat Urisiu de Jos nr. 157 |
Mureş |
5.000 |
276 |
Cozac Maria |
Oraşul Sărmaşu, str. Vasile Simonis nr. 50 A |
Mureş |
3.000 |
277 |
Mazur Alexandru |
Oraşul Sărmaşu, str. Vasile Simonis nr. 14 |
Mureş |
2.500 |
278 |
Andrei Mariana |
Comuna Ştefan cel Mare |
Neamţ |
6.000 |
279 |
Avroean Elena |
Comuna Ţibucani, sat Davideni, Str. Principală nr. 257 |
Neamţ |
2.000 |
280 |
Biza Ioan |
Comuna Ceahlău |
Neamţ |
4.000 |
281 |
Bîrsan Ileana |
Comuna Stăniţa, sat Chicerea |
Neamţ |
5.000 |
282 |
Carnaru Melania |
Comuna Gâdinţi |
Neamţ |
4.000 |
283 |
Casămândră Vasile |
Municipiul Roman, str. Aprodul Arbore, bl. 7, sc. B, ap. 20 |
Neamţ |
5.000 |
284 |
Cobzariu Viorel |
Comuna Borleşti, sat Ruseni |
Neamţ |
2.500 |
285 |
Creţu Andrei Silviu |
Comuna Crăcăoani, sat Crăcăoani |
Neamţ |
3.500 |
286 |
Dan Nicolae |
Municipiul Piatra-Neamţ, Str. Privighetorii nr. 3, bl. B 2, ap. 9 |
Neamţ |
3.500 |
287 |
Dănilă Ticuşor Gabriel |
Municipiul Piatra-Neamţ, Str. Lămâiţei nr. 17, bl. C9, ap. 27 |
Neamţ |
5.000 |
288 |
Diaconu Radu |
Comuna Vânători-Neamţ, sat Vânători-Neamţ, str. Şcoala Veche nr. 1422 |
Neamţ |
5.000 |
289 |
Doroftei Victoria |
Comuna Pipirig, sat Stânca |
Neamţ |
2.500 |
290 |
Dunăroaia Ileana |
Comuna Hangu, sat Hangu |
Neamţ |
3.500 |
291 |
Florea Rodica |
Municipiul Roman, Str. Rahovei, bl. 8, ap. 18 |
Neamţ |
4.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
292 |
Florea Sorin |
Comuna Alexandru cel Bun, sat Bistriţa nr. 508 |
Neamţ |
5.000 |
293 |
Gherasim Maria |
Municipiul Piatra-Neamţ, str. Dimitrie Leonida nr. 109, bl. D3, sc. C, ap. 42 |
Neamţ |
5.000 |
294 |
Grosu Petronela Angelica |
Comuna Grintieş, sat Bradu |
Neamţ |
5.000 |
295 |
Husariu Elena |
Comuna Bicazu Ardelean |
Neamţ |
5.000 |
296 |
Luca Ştefan |
Comuna Dragomireşti, sat Hlăpeşti |
Neamţ |
3.000 |
297 |
Lungu Toader |
Comuna Crăcăoani, sat Mitocu Bălan |
Neamţ |
4.000 |
298 |
Lupu Constantin |
Comuna Crăcăoani, sat Crăcăoani |
Neamţ |
3.000 |
299 |
Manole Gheorghe |
Comuna Urecheni, sat Ingăreşti nr. 48 |
Neamţ |
4.000 |
300 |
Marin Marlena Francisca |
Municipiul Piatra-Neamţ, str. Al. Viorelelor, bl. 16, ap. 29 |
Neamţ |
5.000 |
301 |
Mărian Maria Magdalena |
Comuna Bârgăuani, sat Ghelăieşti |
Neamţ |
4.000 |
302 |
Micu Nicoleta Maria |
Comuna Boteşti, sat Nisiporeşti, str. Drumul Morii nr. 32 |
Neamţ |
6.000 |
303 |
Moşneagu Dumitru |
Oraşul Târgu Neamţ, Str. Luncii nr. 10 |
Neamţ |
4.000 |
304 |
Neculai Florin |
Municipiul Piatra-Neamţ, str. Izvoare nr. 22, bl. Vilă, ap. 4 |
Neamţ |
3.000 |
305 |
Negoiţă Dumitru |
Comuna Pipirig, Str. Romanului nr. 189 |
Neamţ |
2.500 |
306 |
Nistor Mihai Marian |
Comuna Ceahlău, sat Bistricioara |
Neamţ |
5.000 |
307 |
Ochiana Elena Mihaela |
Comuna Horia, Str. Crângului nr. 225 |
Neamţ |
4.000 |
308 |
Pelin Neculai |
Comuna Pipirig, sat Stânca |
Neamţ |
1.500 |
309 |
Pîrlea Tin |
Comuna Ţibucani, Str. Mare nr. 761 |
Neamţ |
2.500 |
310 |
Popa Maria |
Comuna Pipirig, sat Pluton |
Neamţ |
3.500 |
311 |
Stan Gheorghe Dănuţ |
Municipiul Roman, str. Aleea Tudor Vladimirescu, bl. 4, ap. 68 |
Neamţ |
2.500 |
312 |
Stanciu Paul Doru |
Comuna Timişeşti |
Neamţ |
4.000 |
313 |
Stănescu Zîna |
Municipiul Piatra-Neamţ, Str. 1 Mai nr. 10 |
Neamţ |
4.000 |
314 |
Stoian Dorina |
Comuna Răuceşti, sat Oglinzi |
Neamţ |
3.500 |
315 |
Stoleru Petru |
Comuna Dumbrava Roşie, sat Dumbrava Roşie, Str. Recoltei nr. 14A |
Neamţ |
3.000 |
316 |
Şoiman Elena |
Comuna Icuşeşti, sat Icuşeşti |
Neamţ |
4.000 |
317 |
Talmaciu Adriana |
Comuna Tămăşeni |
Neamţ |
6.000 |
318 |
Toma Angela |
Municipiul Piatra-Neamţ, str. George Coşbuc nr. 8, bl. A7, ap. 37 |
Neamţ |
4.000 |
319 |
Trifan Nicuşor |
Municipiul Roman, str. Aleea Revoluţiei, bl. 5, ap. 215 |
Neamţ |
3.000 |
320 |
Ţoţan Aurica |
Sat Ţibucani, str. Fundătura Prisecaru nr. 907, comuna Ţibucani |
Neamţ |
4.000 |
321 |
Ulian Elena |
Sat Grinţieş, comuna Grinţieş |
Neamţ |
3.500 |
322 |
Ursu Corneliu |
Municipiul Piatra-Neamţ, str. Al. Viorelelor nr. 9, bl. 16, ap. 30 |
Neamţ |
5.000 |
323 |
Urzică Cristinel |
Comuna Vânători Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 68 |
Neamţ |
5.000 |
324 |
Vintea Ioana |
Comuna Pipirig, sat Stânca nr. 147 |
Neamţ |
3.000 |
325 |
Biţoiu Gheorghe |
Comuna Movileni, sat Movileni |
Olt |
3.000 |
326 |
Botofei Gheorghe |
Comuna Osica de Sus, sat Osica de Sus |
Olt |
5.000 |
327 |
Burduja Ana Maria |
Comuna Milcov, sat Milcovu din Deal |
Olt |
3.000 |
328 |
Caluianu Claudia |
Comuna Iancu Jianu, sat Iancu Jianu, Str. Toporaşului nr. 2 |
Olt |
3.000 |
329 |
Corbea Ioniţă Nelu |
Comuna Văleni, sat Văleni, Str. Ulmului nr. 16 |
Olt |
5.000 |
330 |
Dorobanţu Florea |
Oraşul Potcoava, sat Potcoava Fălcoeni |
Olt |
1.500 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
331 |
Duca Ionel Elvis |
Municipiul Slatina, aleea Grădişte nr. 1 |
Olt |
2.000 |
332 |
Duiu Ilie |
Comuna Văleni, sat Văleni |
Olt |
2.000 |
333 |
Florescu Constantina |
Municipiul Slatina, str. Aleea Florilor nr. 3, bl. B3, sc. B, ap. 3 |
Olt |
3.000 |
334 |
Neagoe Nicoleta Roxana |
Oraşul Potcoava, sat Sineşti, str. Satu Nou nr. 33 |
Olt |
3.000 |
335 |
Niţu Niculina |
Oraşul Potcoava, sat Potcoava Fălcoeni, str. Principală nr. 70 |
Olt |
1.500 |
336 |
Pană Lucreţia |
Comuna Grădinari, sat Petculeşti, str. Decebal nr. 158 |
Olt |
2.000 |
337 |
Tănase Iuliana |
Comuna Movileni, sat Bacea, Str. Liliacului nr. 29 |
Olt |
3.000 |
338 |
Tănăsoiu Radu |
Oraşul Potcoava, sat Potcoava Fălcoeni |
Olt |
1.500 |
339 |
Toma Ion |
Oraşul Potcoava, sat Potcoava Fălcoeni |
Olt |
1.500 |
340 |
Tomescu Dumitru Ion |
Comuna Pleşoiu, sat Doba, Str. Şcolii nr. 3 |
Olt |
5.000 |
341 |
Truţă Marin Dan |
Municipiul Slatina, bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 30, bl. GA 21, sc. A, ap. 30 |
Olt |
5.000 |
342 |
Albulescu Florica |
Oraşul Băicoi, str. Nicolae Bălcescu nr. 13 |
Prahova |
2.000 |
343 |
Antonescu Ion Toma |
Municipiul Ploieşti, Str. Basarabilor nr. 14 |
Prahova |
4.000 |
344 |
Ariciu Gabriel |
Comuna Sângeru, sat Piatra Mică nr. 34 |
Prahova |
5.000 |
345 |
Băjenaru Floarea |
Municipiul Ploieşti, str. Cristianul nr. 26, bl. 156 H, et. 2, ap. 9 |
Prahova |
3.000 |
346 |
Bodeanu Elena |
Comuna Blejoi, sat Ploieştiori nr. 360 |
Prahova |
4.000 |
347 |
Bogdan Toni Mihail |
Municipiul Ploieşti, str. Brâncoveanu Vodă nr. 38 |
Prahova |
8.000 |
348 |
Brebeanu Alexandra Carmen |
Comuna Cornu, sat Cornu de Jos nr. 831 |
Prahova |
2.000 |
349 |
Bucur Vasile |
Comuna Floreşti nr. 278J, bl. C2, ap. 62 |
Prahova |
3.000 |
350 |
Dănilă Viorel Marius |
Comuna Olari, sat Olari nr. 56 |
Prahova |
4.000 |
351 |
Doagă Elena |
Oraşul Plopeni, Str. Republicii nr. 24, bl. A4, sc. A, ap. 24 |
Prahova |
4.000 |
352 |
Iacob Mariana |
Comuna Brazi, sat Băteşti nr. 205 |
Prahova |
1.000 |
353 |
Ionescu Liliana Alina |
Municipiul Ploieşti, str. Pielari nr. 83 |
Prahova |
3.000 |
354 |
Irimia Lăcrămioara |
Comuna Şotrile nr. 370 |
Prahova |
5.000 |
355 |
Lupu Corina |
Comuna Floreşti, sat Floreşti nr. 561 |
Prahova |
4.000 |
356 |
Mareş Claudia Adriana |
Comuna Păuleşti, sat Păuleşti nr. 1144A |
Prahova |
5.000 |
357 |
Matei Ion |
Comuna Olari, sat Olari nr. 211 |
Prahova |
4.000 |
358 |
Popescu Daniel Nicolae |
Oraşul Văleni de Munte, bd. N. Iorga nr. 56, bl. B10, sc. B, et. 1, ap. 19 |
Prahova |
4.000 |
359 |
Schuller Ana Eliza |
Municipiul Ploieşti, Aleea Cătinei nr. 5, bl. 27 A, ap. 35 |
Prahova |
1.000 |
360 |
Stoica Mihaela |
Comuna Măneşti, sat Băltiţa nr. 112 |
Prahova |
3.000 |
361 |
Stoican Mariana |
Comuna Floreşti, sat Floreşti nr. 278 J, bl. C2, ap. 46 |
Prahova |
3.000 |
362 |
Vasile Adriana Ioana |
Municipiul Ploieşti, str. Inoteşti nr. 2 |
Prahova |
3.000 |
363 |
Poiana Maria |
Municipiul Zalău, str. Veronica de Sălaj nr. 60 |
Sălaj |
3.000 |
364 |
Demian Panaghia Maria |
Comuna Gura Râului nr. 488 |
Sibiu |
8.000 |
365 |
Mihanciu Dumitru |
Comuna Gura Râului nr. 1.028 |
Sibiu |
6.000 |
366 |
Pleşa Dorina |
Comuna Gura Râului, nr. 1.185 |
Sibiu |
6.500 |
367 |
Schiau Lucian Ioan |
Municipiul Sibiu, str. Cugir nr. 26 |
Sibiu |
2.000 |
368 |
Siriteanu Constantin Liviu |
Comuna Blăjel, sat Paucea nr. 100 |
Sibiu |
5.000 |
369 |
Vasiu Ramona Laura |
Comuna Şura Mică, str. Şoseaua Sibiului nr. 449 |
Sibiu |
8.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
370 |
Apăvăloaie Loredana Elena |
Municipiul Suceava, str. Ştefan Tomşa nr. 8, bl. C5, sc. A, ap. 16 |
Suceava |
3.000 |
371 |
Coman Răzvan Valeriu |
Municipiul Vatra Dornei, str. Nicolae Bălcescu nr. 10 |
Suceava |
5.000 |
372 |
Macovei Răzvan Cristian |
Municipiul Fălticeni, Str. 2 Grăniceri, bl. 11, sc. B, ap. 14 |
Suceava |
7.000 |
373 |
Moldoveanu Cristina |
Municipiul Suceava, bd. George Enescu nr. 24, bl. E 67, sc. B, ap. 2 |
Suceava |
7.000 |
374 |
Pavel Elena |
Municipiul Fălticeni, str. Pictor Dimitrie Hîrlescu, bl. 4, sc. C, ap. 2 |
Suceava |
4.500 |
375 |
Solomon Elena |
Comuna Ciprian Porumbescu, Str. Principală nr. - |
Suceava |
2.000 |
376 |
Tofan Mihaela Simona |
Municipiul Suceava, str. Eroilor nr. 44, bl. 123, sc. A, ap. 4 |
Suceava |
5.000 |
377 |
Ungureanu Gheorghe |
Municipiul Suceava, Str. Baladei nr. 4, bl. 13, sc. C, ap. 15 |
Suceava |
2.500 |
378 |
Bănuţă Cristiana Nona |
Municipiul Roşiori de Vede, str. Cap. Dumitrescu nr. 9 |
Teleorman |
1.000 |
379 |
Burghele Florentina Luminiţa |
Municipiul Roşiori de Vede, str. Aleea CFR, bl. 3ABCD, sc. D, et. 1, ap. 66 |
Teleorman |
2.500 |
380 |
Drăgoi Marian |
Municipiul Alexandria, Str. Dunării, bl. F2, sc. C, et. 4, ap. 52 |
Teleorman |
3.000 |
381 |
Mariţa Ion |
Comuna Botoroaga, sat Târnava |
Teleorman |
5.000 |
382 |
Matei Floarea |
Comuna Trivalea Moşteni |
Teleorman |
3.000 |
383 |
Mihai Ioana |
Comuna Ştorobăneasa, sat Ştorobăneasa |
Teleorman |
1.000 |
384 |
Mitran Maria |
Comuna Smârdioasa, sat Smârdioasa |
Teleorman |
2.000 |
385 |
Mitran Sergiu Lucreţian |
Comuna Frumoasa, sat Păuleasca |
Teleorman |
4.000 |
386 |
Morcov Florea |
Comuna Măldăeni, sat Măldăeni |
Teleorman |
1.500 |
387 |
Nae Elena |
Municipiul Alexandria, str. Alexandru Ghica nr. 121, bl. 40, sc. B, et. 3, ap. 37 |
Teleorman |
1.000 |
388 |
Nicolosu Stela |
Comuna Scrioaştea, sat Scrioaştea |
Teleorman |
1.000 |
389 |
Păun Maria |
Oraşul Zimnicea, str. Griviţa nr. 19 |
Teleorman |
1.500 |
390 |
Sîrbu Maria |
Comuna Călineşti, sat Călineşti |
Teleorman |
1.000 |
391 |
Stancu Margareta |
Oraşul Roşiori de Vede, str. Plt. Rădulescu, bl. 303, ap. 1 |
Teleorman |
2.500 |
392 |
Zanfir Marin |
Municipiul Alexandria, şos. Turnu Măgurele nr. 1, bl. 597, sc. B, ap. 21 |
Teleorman |
1.000 |
393 |
Nicolaev Vasile |
Municipiul Tulcea, str. Navaliştilor nr. 2, bl. B3, sc. C, et. 2, ap. 26 |
Tulcea |
1.500 |
394 |
Alămaru Dan |
Comuna Viişoara, sat Viişoara |
Vaslui |
7.500 |
395 |
Antoce Laura-Olguţa |
Comuna Rafaila, sat Rafaila |
Vaslui |
1.000 |
396 |
Baeră Liliana |
Comuna Rafaila, sat Rafaila |
Vaslui |
1.500 |
397 |
Bahnar Neculai |
Municipiul Huşi, str. Maior Popovici nr. 34 |
Vaslui |
3.000 |
398 |
Bucată Ion |
Comuna Văleni, sat Moara Domnească |
Vaslui |
1.800 |
399 |
Carasava Gabi |
Comuna Coroieşti, sat Coroieşti |
Vaslui |
1.200 |
400 |
Cozmei-Dorobanţu Irina Nicoleta |
Comuna Rafaila, sat Rafaila |
Vaslui |
1.000 |
401 |
Dănciug Veronica |
Municipiul Vaslui, str. Racova nr. 52 |
Vaslui |
3.000 |
402 |
Doroftei Simion |
Comuna Văleni, sat Văleni |
Vaslui |
2.000 |
403 |
Fandarac Costel |
Oraşul Negreşti, str. N. Iorga nr. 26 |
Vaslui |
3.500 |
404 |
Filip Julieta |
Municipiul Bârlad, str. Căpitan Grigore Ignat nr. 30, bl. 3, ap. 3 |
Vaslui |
4.800 |
405 |
Fîră Loredana |
Municipiul Vaslui, Str. Nisipăriei nr. 18 |
Vaslui |
700 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
406 |
Gheorghiu Luminiţa-Georgiana |
Municipiul Bârlad, str. Cpt. Grigore Ignat nr. 30, bl. 2, ap. 3 |
Vaslui |
1.200 |
407 |
Humă Ionel-Daniel |
Comuna Rafaila, sat Rafaila |
Vaslui |
3.500 |
408 |
Neamţu Siminică-Iulian |
Municipiul Bârlad, Str. Republicii nr. 70, bl. M5, sc. B, et. 4, ap. 17 |
Vaslui |
4.900 |
409 |
Rotaru Mirela |
Comuna Văleni, sat Văleni |
Vaslui |
3.700 |
410 |
Stângaciu Mihaela-Mioara |
Oraşul Negreşti, str. N. Iorga nr. 18 |
Vaslui |
3.500 |
411 |
Angheluţă Vasile Daniel |
Comuna Cernişoara, sat Cernişoara |
Vâlcea |
3.000 |
412 |
Boncan Mariana |
Comuna Mihăeşti, sat Stupărei |
Vâlcea |
4.000 |
413 |
Casapu Diana Marcela |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria nr. 21, bl. C12, sc. E. ap. 11 |
Vâlcea |
4.000 |
414 |
Ciuculan Victoria |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Arinilor nr. 33 |
Vâlcea |
2.000 |
415 |
Constantinescu Maria |
Oraşul Băile Govora, Str. Tudor Vladimirescu nr. 242 |
Vâlcea |
2.000 |
416 |
Diaconu Petre |
Comuna Ghioroiu, sat Mierea |
Vâlcea |
1.000 |
417 |
Dobre Valeriu |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Aleea Trandafirilor nr. 2, bl. C9, sc. B, ap. 12 |
Vâlcea |
3.000 |
418 |
Drăghici Gabriel Constantin |
Comuna Stăneşti, sat Vârleni |
Vâlcea |
3.500 |
419 |
Folescu Ioana Ramona |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Rapsodiei nr. 17, bl. F3, sc. C, ap. 23 |
Vâlcea |
4.000 |
420 |
Furdui Maria |
Comuna Racoviţa, sat Copăceni |
Vâlcea |
2.000 |
421 |
Greuruşi Maria |
Comuna Costeşti, sat Costeşti |
Vâlcea |
1.000 |
422 |
Ignat Aniţa Vasilica |
Comuna Berbeşti, sat Delureni |
Vâlcea |
2.000 |
423 |
Lupu Gheorghe |
Comuna Livezi, sat Pârâienii de Sus |
Vâlcea |
2.500 |
424 |
Manşo Maria |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Dr. Hacman nr. 5, bl. 27, sc. B, ap. 7 |
Vâlcea |
2.000 |
425 |
Mara Ionela Luminiţa |
Comuna Goleşti, sat Giurgiuveni |
Vâlcea |
3.000 |
426 |
Marghita Monica |
Comuna Guşoeni, sat Guşoeni |
Vâlcea |
3.000 |
427 |
Maricoiu Nicolae |
Comuna Diculeşti, sat Budeşti |
Vâlcea |
2.000 |
428 |
Mihai Luminiţa Mirela |
Comuna Goleşti, sat Opăteşti nr. 19 |
Vâlcea |
2.500 |
429 |
Nicolae Marioara |
Comuna Stroeşti, sat Dianu |
Vâlcea |
3.000 |
430 |
Popa Vasile Titel |
Comuna Ştefăneşti, sat Şerbăneşti |
Vâlcea |
1.500 |
431 |
Rădoi Ilie |
Oraşul Băile Govora, Str. Pieţii nr. 19 |
Vâlcea |
2.500 |
432 |
Serafimovici Ştefan Ionuţ |
Comuna Glăvile, sat Glăvile |
Vâlcea |
2.500 |
433 |
Şamu Magdalena |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Virgiliu nr. 6 |
Vâlcea |
2.000 |
434 |
Tudor Ion |
Comuna Lungeşti, sat Gănţulei |
Vâlcea |
1.000 |
435 |
Dobre Maricica |
Comuna Năruja, sat Năruja |
Vrancea |
4.000 |
436 |
Pintilie Constantin |
Comuna Câmpuri, sat Câmpuri |
Vrancea |
4.000 |
437 |
Zidaru Ion |
Comuna Paltin, sat Paltin |
Vrancea |
2.500 |
438 |
Adam Ioan |
Str. Porumbacu nr. 72, bl. 89, sc. 1, et. 1, ap. 9, sector 6 |
Bucureşti |
1.500 |
439 |
Alecu Vasile |
Str. Căluşei nr. 31, sector 2 |
Bucureşti |
800 |
440 |
Băleanu Camelia |
Bd. Constantin Brâncoveanu nr. 105, bl. V3, sc. 1, et. 9, ap. 40, sector 4 |
Bucureşti |
5.000 |
441 |
Benţu Andrei Vasile |
Str. Căpitan Ivan Anghelache nr. 8, bl. M21, sc. 1, et. 2, ap. 15, sector 5 |
Bucureşti |
800 |
442 |
Bîrlă Marinela |
Drumul Binelui nr. 30, bl. T5, ap. 10, sector 4 |
Bucureşti |
1.000 |
443 |
Bîţan Ştefan |
Str. Harpei nr. 5, sector 5 |
Bucureşti |
500 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
444 |
Burada Ştefana |
Str. Caporal Ilina nr. 11, bl. 21, sc. 2, et. 1, ap. 20, sector 5 |
Bucureşti |
3.500 |
445 |
Butaru Cristian |
Str. Retezatului nr. 7, sector 6 |
Bucureşti |
2.500 |
446 |
Cazan Florica |
Str. Ion Berindei nr. 12, bl. 60, sc. 3, et. 4, ap. 107, sector 2 |
Bucureşti |
1.500 |
447 |
Cenuşă Tudora |
Str. Braşov nr. 11A, bl. Z27, sc. A, et. 9, ap. 55, sector 6 |
Bucureşti |
700 |
448 |
Ciobanu Aurica |
Şos. Berceni nr. 22, bl. 6, sc. 1, et. 3, ap. 13, sector 4 |
Bucureşti |
700 |
449 |
Ciofu Mihai |
Bd. 1 Mai nr. 37, bl. C14, sc. B, ap. 45, sector 6 |
Bucureşti |
1.000 |
450 |
Coştiug Vasile |
Aleea Botorani nr. 4, bl. V82, sc. 2, et. 4, ap. 49, sector 5 (domiciliul legal); str. Cpt. Nedelcu Ilie nr. 38, sector 5 (fără forme legale) |
Bucureşti |
800 |
451 |
Crăciun Niculina |
Str. Poştaşului nr. 4, bl. 10, sc. 4, et. 5, ap. 153, sector 3 |
Bucureşti |
700 |
452 |
Dascălu Doina |
Str. Lereşti nr. 2, bl. 37, sc. A, ap. 16, sector 5 |
Bucureşti |
1.500 |
453 |
David Doina |
Str. Carul Mare nr. 13, sector 5 |
Bucureşti |
1.500 |
454 |
Dimofte Vasilica |
Str. Răcari nr. 12A, bl. 43, sc. 1, ap. 7, sector 3 |
Bucureşti |
500 |
455 |
Dragomir Florin |
Str. Lăptari Tei nr. 14, bl. 4, sc. 2, et. 8, ap. 118, sector 2 |
Bucureşti |
500 |
456 |
Fulger Gina |
Str. Tulnici nr. 4, bl. 46, sc. 1, et. 1, ap. 9, sector 4 |
Bucureşti |
800 |
457 |
Gagiu Ecaterina |
Str. Săgeţii nr. 1, ap. 1, sector 2 |
Bucureşti |
500 |
458 |
Gavrilescu Mariana |
Drumul Podul Dâmboviţei nr. 9D, ap. 11, sector 6 |
Bucureşti |
1.000 |
459 |
Gheorghe Veronica |
Str. Ing. Scarlat Vârnav nr. 33, sector 6 |
Bucureşti |
800 |
460 |
Gheorghilă Marian |
Aleea Voievod Alexandru Moruzzi nr. 8, bl. V58, sc. A, et. 4, ap. 17, sector 3 |
Bucureşti |
800 |
461 |
Ghiţă Cecilia |
Str. Tudor Arghezi nr. 12, sc. B, et. 2, ap. 6, sector 2 |
Bucureşti |
700 |
462 |
Hogaş Mihaela |
Şos. Alexandria nr. 94, bl. PC11, sc. A, et. 2, ap. 6, sector 5 |
Bucureşti |
1.500 |
463 |
Homoş Angela |
Şoseaua Pantelimon nr. 291, bl. 9, sc. D, et. 9, ap. 155, sector 2 |
Bucureşti |
1.500 |
464 |
Iordache Gheorghe |
Str. Liviu Rebreanu nr. 2, bl. N6, sc. 1, et. 10, ap. 291, sector 3 |
Bucureşti |
1.000 |
465 |
Iova Mariana |
Str. Soldat Spiridon Matei nr. 1, bl. 9, sc. 2, et. 7, ap. 112, sector 3 |
Bucureşti |
800 |
466 |
Ivan Victoria |
Str. Frumuşani nr. 2, bl. 37, sc. B, et. 3, ap. 76, sector 4 |
Bucureşti |
1.500 |
467 |
Marin Constantin |
Str. Râul Doamnei nr. 8A, bl. TS2, sc. 1, et. 8, ap. 49, sector 6 |
Bucureşti |
700 |
468 |
Mihalache Ecaterina |
Str. Bunicuţei nr. 20, sector 6 |
Bucureşti |
500 |
469 |
Mihalache Nelu |
Bd. Camil Ressu nr. 52, bl. C16, sc. 5, et. 4, ap. 64, sector 3 (domiciliul legal); str. Hristo Botev nr. 44, ap. 6, sector 3 (fără forme legale) |
Bucureşti |
1.000 |
470 |
Moise Aurica |
Str. Amurgului nr. 28, bl. P7, sc. 1, et. 3, ap. 60, sector 5 |
Bucureşti |
500 |
471 |
Munteanu Steliana |
Str. Amurgului nr. 28, bl. P7, sc. 1, ap. 16, sector 5 (domiciliul legal); Str. Amurgului nr. 28, bl. P7, sc. 1, ap. 17, sector 5 (fără forme legale) |
Bucureşti |
800 |
472 |
Mustafa Nevrie |
Str. Amurgului nr. 28, bl. P7, sc. 2, et. 1, ap. 111, sector 5 |
Bucureşti |
700 |
473 |
Nanassy Greta |
Str. Moţoc nr. 9, bl. P54, sc. 1, et. 7, ap. 148, sector 5 |
Bucureşti |
1.000 |
474 |
Nica Dan |
Şos. Bucureşti-Târgovişte nr. 16A, bl. 2, sc. C, ap. 24, sector 1 |
Bucureşti |
500 |
475 |
Oană Petre |
Str. Fabrica de Chibrituri nr. 52, bl. Corp A, sector 5 |
Bucureşti |
500 |
476 |
Olteanu Elena |
Str. Vidin nr. 6, bl. 54, sc. A, et. 2, ap. 8, sector 2 |
Bucureşti |
3.500 |
477 |
Oprea Neaga |
Str. Alexandru Papiu Ilarian nr. 6, bl. 42, sc. 3, et. 5, ap. 81, sector 3 |
Bucureşti |
1.000 |
478 |
Paraschiv Constanţa |
Str. Buzoeni nr. 8, bl. M41, sc. 1, et. 5, ap. 35, sector 5 |
Bucureşti |
7.000 |
Nr. crt. |
Nume şi prenume |
Adresa |
Judeţul |
Suma - lei - |
479 |
Perju Săftica |
Str. Dăişoara nr. 6, et. 1, ap. 2, sector 5 (domiciliul legal); Str. Crinului nr. 26-32, bl. A5, sc. B, et. 1, ap. 52, sector 1 (fără forme legale) |
Bucureşti |
1.500 |
480 |
Petre Marian |
Str. Volumului nr. 46, sector 1 |
Bucureşti |
1.000 |
481 |
Răcău Gherghina |
Şos. Odăi nr. 3-5, bl. OD9, sc. A, ap. 2, sector 1 |
Bucureşti |
500 |
482 |
Rădulescu Alexandrina |
Str. Lotrioara nr. 7, bl. V32, sc. 1, et. 5, ap. 21, sector 3 |
Bucureşti |
1.500 |
483 |
Roşu Petruţa |
Str. Patrioţilor nr. 7, bl. PM6, sc. A, et. 7, ap. 30, sector 3 |
Bucureşti |
800 |
484 |
Sanda Filian |
Str. Verbinelor nr. 41, sector 1 |
Bucureşti |
800 |
485 |
Stângă Gheorghe |
Aleea Ciceu nr. 5, bl. 5B, sc. 1, et. 2, ap. 47, sector 4 |
Bucureşti |
1.000 |
486 |
Stoica Maria |
Str. Colnicului nr. 12, sector 4 (domiciliul legal); Str. Stânei nr. 14, sector 4 (fără forme legale) |
Bucureşti |
3.500 |
487 |
Teutoc Leon |
Str. Someşului nr. 8, sector 1 (domiciliul legal); Str. Chitila Triaj nr. 14, sector 1 (fără forme legale) |
Bucureşti |
500 |
488 |
Toşu Maria Argentina |
Şos. Olteniţei nr. 254, bl. 151, sc. 1, et. 4, ap. 12, sector 4 |
Bucureşti |
500 |
489 |
Vasile Ion |
Str. Beclean nr. 24, sector 5 |
Bucureşti |
1.000 |
490 |
Vasile Stelian |
Calea Giuleşti nr. 535, sector 6 (domiciliul legal); Str. Ilovăţ nr. 14, sector 6 (fără forme legale) |
Bucureşti |
800 |
491 |
Vizante Elisabeta |
Str. Orşova nr. 8, bl. F1, sc. 1, et. 2, ap. 12, sector 6 |
Bucureşti |
500 |
492 |
Vlad Ana |
Şos. Odăi nr. 3-5, bl. OD5, sc. A, ap. 3, sector 1 |
Bucureşti |
1.000 |
493 |
Zavera Jana |
Calea Şerban Vodă nr. 115, corp A, ap. 1, sector 4 |
Bucureşti |
800 |
Total |
1.517.900 |
|