HOTARARE Nr.
556 din 26 aprilie 2006
privind stabilirea datei de
la care se elibereaza pasapoarte simple temporare, precum si a formei si
continutului acestora
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 376 din 2 mai 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 7 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Incepând cu data de 1 septembrie 2006, se eliberează paşapoarte simple temporare de către misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale României.
(2) La data punerii în circulaţie a paşapoartelor
electronice, autorităţile competente române din ţară eliberează paşapoarte
simple temporare.
(3) Forma şi conţinutul
paşapoartelor simple temporare sunt stabilite potrivit anexei nr. 1, pentru
cele prevăzute la alin. (1), respectiv potrivit anexei nr. 2, pentru cele
prevăzute la alin. (2).
Art. 2. - Pentru confecţionarea paşapoartelor simple
temporare se abilitează Secretariatul General al Guvernului, prin Regia
Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în calitate
de producător, să asigure condiţiile tehnice necesare pentru personalizarea
documentelor de călătorie, în condiţiile contractelor
deja existente.
Art. 3. - (1) Sumele necesare pentru finanţarea
operaţiunilor prevăzute la art. 2 se asigură de furnizor şi se restituie
acestuia de producător/beneficiar, pe măsura eliberării paşapoartelor simple
temporare.
(2) Paşapoartele simple temporare se elibereză
titularului după achitarea contravalorii documentului de călătorie, a taxelor
consulare şi, după caz, a altor tarife stabilite potrivit legii.
(3) Contravaloarea paşapoartelor simple temporare,
eliberate în străinătate, este percepută în dolari S.U.A. sau în moneda ţării
de reşedinţă şi este încasată de misiunile diplomatice şi oficiile consulare
ale României, potrivit instrucţiunilor emise de Ministerul Afacerilor Externe.
Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului
General al Guvernului,
Minai Alexandru Voicu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA Nr. 1
FORMA Şl CONŢINUTUL
paşapoartelor simple temporare, eliberate de
misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale
României
Coperta:
- roşu închis, cu inscripţia „Paşaport
temporar",
„Temporary Passport" şi „Passport Temporaire"
Mărimea: - 125 x 88 mm
Numărul de pagini: - 16
Seria
paşaportului: - perforată pe toate
filele, exclusiv pe colantul informatizat, tipărită
pe paginile 3 şi 16
Numerotarea paginilor: - tipărită în partea de jos a fiecărei pagini
Colantul
informatizat: - personalizarea cuprinde
datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data naşterii,
locul naşterii, data şi organul emitent,data valabilităţii paşaportului, codul numeric personal), cetăţenia,
seria paşaportului, fotografia scanată, semnătura scanată, datele informatizate
citibile optic
Pagini rezervate pentru menţiuni ale autorităţilor
Pagina cuprinzând instrucţiuni şi obligaţii
Hârtie: - specială, filigran, elemente de siguranţă
ANEXA Nr. 2
FORMA Şl CONŢINUTUL
paşapoartelor simple temporare eliberate de
autorităţile competente române din ţară
Coperta: - roşu
închis, cu inscripţia: „Paşaport temporar"
Mărimea: - 125 x 88 mm
Numărul de pagini: - 16
Seria paşaportului: - perforată pe
toate filele, exclusiv pe fila informatizată, tipărită pe paginile 3 şi 16
Numerotarea paginilor: - tipărită în partea
de jos a fiecărei pagini
Fila informatizată: - prinsă prin
coasere în carnet în momentul confecţionării
- datele
de identitate ale titularului (numele, prenumele,data naşterii, locul naşterii,
data şi organul emitent,
data
valabilităţii paşaportului, codul numeric personal)
-
cetăţenia
- seria
paşaportului
-
semnătura titularului
- datele
informatizate citibile optic
-
fotografia titularului digitalizată direct pe fila informatizată
Protecţia filei informatizate:
- film special multistrat laminabil
Pagini rezervate pentru
menţiuni ale autorităţilor române:
- semne particulare
- domiciliu
- însoţitori şi altele
Pagini pentru vize
Pagina cuprinzând instrucţiuni
şi obligaţii
Hârtie: - specială, filigran,
elemente de siguranţă