Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.32 din 04.04.2017

privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul energiei (reformare) - COM (2016) 863 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 238 din 06 aprilie 2017



SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea 13/2008, având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/224 din 30 martie 2017,Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Senatul constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (reformare) COM (2016) 863 final nu respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Articolul 2Senatul României consideră că: 1. iniţiativele cuprinse în Pachetul de iarnă privind energia curată trebuie să conducă la consolidarea securităţii în aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene, aducând o reformă a pieţei de energie electrică, precum şi la conturarea unui proces de guvernanţă şi de monitorizare integrat, pentru a se asigura că acţiunile în domeniul energiei vor contribui la realizarea obiectivelor Uniunii Energiei. 2. În acest context, se susţine o implicare sporită a ACER în dezvoltarea pieţei interne şi, în paralel, o tranziţie accelerată de la misiunea de monitorizare şi consultanţă la un rol mai participativ în procesul de reglementare. 3. Implementarea dispoziţiilor celui de-al Treilea Pachet Energetic, armonizarea cadrului legislativ, sporirea interconectărilor şi a cuplărilor pieţelor energiei, consolidarea consultărilor părţilor implicate relevante sunt elemente de bază menite să completeze piaţa internă a energiei şi să asigure funcţionarea eficientă şi transparentă a mecanismelor sale. 4. Trebuie evitat riscul suprareglementării, măririi numărului de acte administrative şi de a transforma ACER într-o autoritate de reglementare la nivel paneuropean, respectiv de acordare către ACER a prerogativelor de emitere de recomandări şi „din proprie iniţiativă", după cum este stipulat în art. 6 alin. (2). Faţă de obiectivele stabilite la instituirea ACER şi dificultăţile şi problemele cu care s-a confruntat şi se confruntă această instituţie (în special în domeniul supravegherii pieţelor naţionale angro), autoritatea financiară nu a putut răspunde pozitiv solicitărilor adresate în mod oficial în vederea asigurării resurselor umane şi financiare la nivel satisfăcător. 5. În ceea ce priveşte coordonarea atribuţiilor regionale în cadrul agenţiei şi a atribuţiilor legate de centrele operaţionale regionale (art. 7 şi 8), dar şi celelalte prevederi cu caracter administrativ, au fost identificate o serie de elemente care ar trebui clarificate: a)necesitatea existenţei unui echilibru între aspectele naţionale, regionale şi europene, cu respectarea principiului subsidiarităţii; b)heterogenitatea încă evidentă a unor pieţe naţionale de energie manifestată şi prin existenţa unor lacune de reglementare sau o abordare specifică la nivel naţional; c)dimensiunea regională a pieţei interne, abordată ca pas intermediar în procesul de integrare europeană - care conduce la posibilitatea divizării regionale, abordării regionale izolate şi chiar la perspectiva creării unor centre de putere la nivel regional, ceea ce contravine obiectivelor pieţei interne a UE; d)necesitatea clarificării modului de derulare a procesului de cooperare regională şi a rolurilor şi a responsabilităţilor autorităţilor naţionale, ACER şi Consiliului autorităţilor de reglementare; e)elaborarea de noi acte administrative, planuri de punere în aplicare şi măsuri de monitorizare, evaluare şi raportare, în contradicţie cu actuala abordare privind guvernanţa Uniunii Energetice, care are ca scop raţionalizarea şi planificarea cerinţelor de raportare şi monitorizare; f)dificultatea asigurării coerenţei şi coordonării la nivel european a mai multor centre de decizie şi interese regionale diferite; g)crearea de mecanisme suplimentare de analiză şi luare a deciziilor, de natură a determina amplificarea birocraţiei şi perturbarea fluxului de date şi informaţii dintre statele membre, cu impact asupra siguranţei aprovizionării şi a monitorizării pieţelor; h)perioada de rotaţie a autorităţilor de reglementare responsabile de coordonarea subgrupurilor regionale - se poate pune în discuţie scurtarea acesteia de la 2 ani la un an sau chiar mai puţin, în acord cu rotaţia la nivelul preşedinţiei Consiliului UE (pentru a oferi oportunităţi tuturor autorităţilor de reglementare şi a evita posibilitatea derulării de eventuale abuzuri generate de o perioadă de coordonare mai lungă); i)activităţile ce vizează reglementarea şi deciziile directorului ACER şi ale Consiliului autorităţilor de reglementare se sprijină pe grupurile de lucru create în acest scop, formate din reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare şi personal cu o înaltă calificare profesională. Toţi membrii grupurilor ar trebui să acţioneze independent de orice interes în vederea susţinerii unui proces decizional corect; j)fără un buget satisfăcător şi sigur, contribuţiile benevole din partea unor state membre sau din partea unor autorităţi de reglementare ar putea avea un impact negativ asupra reprezentării sau chiar asupra procesului decizional. 6. Crearea Centrelor operaţionale regional (ROCs) cu monitorizarea supranaţională asigurată de ACER poate afecta procesul de armonizare determinând o nouă formă de divizare, respectiv la nivel de regiuni, unde anumite state sau autorităţi să fie în măsură a impune măsuri şi decizii în detrimentul celor cu puteri decizionale sau de reglementare deficitare. În plus, abordarea regională va conduce la un flux întrerupt de date şi informaţii între statele membre privind modul de soluţionare a deficienţelor în funcţionarea pieţei (ca urmare a modului de organizare regional, aspectele de interes aferente unei anumite regiuni nu vor fi cunoscute de către membrii altei regiuni, fiind de natură a da naştere unor redundanţe şi deficienţe de monitorizare şi punere în aplicare). Pachetul legislativ trebuie astfel construit încât să urmărească permanent problematica pieţei interne de energie electrică. Regionalizarea trebuie să reprezinte numai o etapă tranzitorie în drumul spre piaţa internă, de preferinţă cât mai scurt. 7. Înfiinţarea centrelor operaţionale regionale reprezintă un pas important şi care necesită o analiză profundă privind problematica cedării de competenţe de la nivel naţional (TSO) la nivel regional, mai ales în materie de securitate. Prin propunerea din pachetul legislativ, acordarea de puteri obligatorii (binding powers) către ROCs este incompatibilă cu responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte securitatea în aprovizionare. Împărţirea responsabilităţilor între TSO-ul naţional şi structura regională induce un risc de legalitate şi chiar politic, cu efecte asupra funcţionării operative a sistemului naţional de electricitate. Decizii tehnice nu pot fi luate de două entităţi diferite pe orizonturi de timp diferite sau prin extragerea unui set de elemente şi procese. SEN funcţionează într-o manieră integrată, iar TSO-ul, care are responsabilitatea asigurării funcţionării sigure şi stabile a SEN, nu poate fi privat de dreptul de a lua decizii în acest sens. Este necesar ca eventualul transfer al serviciilor standard şi funcţii către ROCs să fie mult mai bine evaluate şi să fie efectuate de către TSO-uri - ele cunosc cel mai bine structura şi vulnerabilităţile propriilor sisteme şi au deja o experienţă puternică în ceea ce priveşte funcţionarea coordonată la nivel regional. În ceea ce priveşte art. 9 („Atribuţii ale agenţiei legate de operatorii pieţei de energie electrică desemnaţi") şi 10 („Atribuţii ale agenţiei legate de adecvarea capacităţii de producţie şi de pregătirea pentru riscuri"), apreciem că, având în vedere certificarea şi desemnarea OPEED-urilor de către autorităţile naţionale de reglementare, tot autorităţile ar trebui să deţină puterea de a reglementa şi de a emite decizii obligatorii cu privire la OPEEDuri. Introducerea unei coordonări la nivelul ACER pentru probleme precum evaluarea adecvanţei generării va presupune eforturi considerabile la nivelul agenţiei care deja se confruntă cu lipsa de resurse umane şi financiare, ceea ce ar fi de natură să pericliteze acest proces. Pentru soluţionarea problemelor de natură transfrontalieră intervenţia agenţiei europene este necesară, dar în ceea ce priveşte specificităţile fiecărui sistem naţional acestea nu pot fi abordate regional sau paneuropean, chiar dacă sunt de natură a avea efecte asupra funcţionării sistemelor din statele învecinate. Cel mai probabil, restricţionarea ariei de acoperire a acţiunii de reglementare în favoarea unei acţiuni coordonate ar putea aduce beneficii consumatorilor în cazul în care procesul de armonizare a politicilor şi operării sistemelor ar fi finalizat. 8. Conferirea de puteri sporite ACER nu va facilita soluţionarea problemelor legate de o integrare mai rapidă a pieţelor intrazilnice, pentru ziua următoare sau de echilibrare, acestea fiind chestiuni ce depind de stadiul integrării fiecărui stat membru, caracteristicile tehnico-funcţionale ale reţelelor şi sistemelor de operare, maturitatea pieţelor şi a operatorilor acestor pieţe. În ceea ce priveşte art. 19 alin. (5) şi art. 23 alin. (1) cu referire la schimbarea modului de luare a deciziilor în cadrul consiliului de administraţie şi a consiliului autorităţilor de reglementare, precum şi în cadrul substructurilor regionale de la două treimi la o majoritate simplă au suscitat opinii divergente, această modificare fiind de natură a afecta echilibrul decizional creat la nivelul ACER, şi există riscul centralizării puterii de decizie şi slăbirii rolului Consiliului autorităţilor de reglementare. Avizele, recomandările şi deciziile emise de ACER acolo unde se impune implicarea Consiliului autorităţilor de reglementare ar trebui să fie acordate doar în baza unei majorităţi de două treimi. Totodată, schimbarea modalităţii de luare a deciziilor în cadrul Consiliului autorităţilor de reglementare diluează chiar obiectivul asumat prin noile schimbări legislative, respectiv de creştere a rolului şi implicării adecvate a ACER în procesul de reglementare [un exemplu ar fi rolul conferit Consiliului autorităţilor de reglementare la art. 5 alin. (2) privind aprobarea termenilor, condiţiilor şi metodologiilor pentru implementarea codurilor de reţea şi a liniilor directoare]. În plus, modificările propuse la art. 5 alin. (2), respectiv posibilitatea conferită ACER de a modifica anterior aprobării termenii, condiţiile şi metodologiile pentru implementarea codurilor de reţea şi a liniilor directoare, pot fi în afara cadrului legal, depăşind atribuţiile agenţiei, mai ales în cazul unui consiliu al autorităţilor de reglementare cu o procedură de adoptare a deciziilor cu majoritate simplă. 9. Senatul subliniază că, având în vedere modalitatea de desemnare a membrilor consiliului de administraţie, extinderea rolului acestui organism afectează întregul proces de luare a deciziilor şi echilibrul existent între organismele decizionale ale ACER. Articolul 3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat, în şedinţa din 4 aprilie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 32/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 32 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 32/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu