Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.268 din 24.04.2018

privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 363 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru transmiterea acestuia în domeniul public al municipiului Vaslui
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 392 din 08 mai 2018

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului 363, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. M.F.P. 106891, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestuia potrivit art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unei suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară. Articolul 2(1) Se aprobă transmiterea imobilului 363, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Vaslui, precum şi declararea acestuia din bun de interes public naţional în bun de interes public local.(2) După preluare, imobilul transmis potrivit alin. (1) se va utiliza în vederea realizării obiectivelor „Complex de servicii comunitare" şi „Parc - Grădina Botanică", într-un termen de 20 de ani de la data preluării imobilului, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 41/2016, completată cu Hotărârea nr. 84/2017. Articolul 3În cazul în care nu se respectă destinaţia imobilului şi termenul, prevăzute la art. 2 alin. (2), acesta revine în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, conform prevederilor legale în vigoare. Articolul 4Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 5Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Mihai-Viorel Fifor Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Paul Stănescu Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 363 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale la care se actualizează valoarea de inventar, conform art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unei suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară

Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea bunului din domeniul public al statului Adresa/ Cartea funciară/ Nr. cadastrale Elementele-cadru de descriere tehnică Valoarea bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (lei) Valoarea corespunzătoare suprafeţei de teren constatată în plus în urma intabulării bunului în cartea funciară (lei/ha) Valoarea de inventar actualizată a bunului imobil, ca urmare a reevaluării şi a constatării unei suprafeţe de teren în plus după intabularea bunului în cartea funciară (lei) Administratorul bunului/CUI
106891 8.19.01 Imobil 363 Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Mareşal Constantin Prezan nr. 23 CF 75664 Nr. cad. 75664 Construcţii şi teren* 1.529.295 9885,07/1,0757 1.613.094 Ministerul Apărării Naţionale CUI - 4183229

* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate. ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 363 care se transmite din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Vaslui şi se declară din bun de interes public naţional în bun de interes public local

Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului Adresa Valoarea de inventar (în lei) Elementele-cadru de descriere tehnică/ Carte funciară/Nr. cadastrale Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
106891 8.19.01 imobil 363 Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Mareşal Constantin Prezan nr. 23 1.613.094 1. Construcţii Pavilionul A - Suprafaţă construită - 414 mp - Suprafaţă desfăşurată - 828 mp - Valoare contabilă - 483.433,39 lei Pavilionul A1 - Suprafaţă construită - 810 mp - Suprafaţă desfăşurată - 2.430 mp - Valoare contabilă - 426,04 lei Pavilionul B1 - Suprafaţă construită - 1.405 mp - Suprafaţă desfăşurată - 2.810 mp - Valoare contabilă - 239,74 lei Pavilionul C - Suprafaţă construită - 765 mp - Suprafaţă desfăşurată - 878 mp - Valoare contabilă - 192.178,08 lei Pavilionul D - Suprafaţă construită - 524 mp - Suprafaţă desfăşurată - 524 mp - Valoare contabilă - 339.446,88 lei Pavilionul E - Suprafaţă construită - 617 mp - Suprafaţă desfăşurată - 617 mp - Valoare contabilă - 69,62 lei Pavilionul E1 - Suprafaţă construită - 316 mp - Suprafaţă desfăşurată - 316 mp - Valoare contabilă - 40,2 lei Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale CUI - 4183229 Domeniul public al municipiului Vaslui CUI - 3337532
Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului Adresa Valoarea de inventar (în lei) Elementele-cadru de descriere tehnică/ Carte funciară/Nr. cadastrale Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
Pavilionul F - Suprafaţă construită - 211 mp - Suprafaţă desfăşurată - 334 mp - Valoare contabilă - 61,77 lei Pavilionul F1 - Suprafaţă construită - 454 mp - Suprafaţă desfăşurată - 454 mp - Valoare contabilă - 24,51 lei Pavilionul F2 - Suprafaţă construită - 574 mp - Suprafaţă desfăşurată - 574 mp - Valoare contabilă - 28,44 lei Pavilionul G - Suprafaţă construită - 352 mp - Suprafaţă desfăşurată - 390 mp - Valoare contabilă - 52,95 lei Pavilionul H - Suprafaţă construită - 78 mp - Suprafaţă desfăşurată - 78 mp - Valoare contabilă - 18,63 lei Pavilionul I1 - Suprafaţă construită - 196 mp - Suprafaţă desfăşurată - 196 mp - Valoare contabilă - 25.836,72 lei Pavilionul L - Suprafaţă construită - 98 mp - Suprafaţă desfăşurată - 98 mp - Valoare contabilă - 10,79 lei Pavilionul M - Suprafaţă construită - 436 mp - Suprafaţă desfăşurată - 436 mp - Valoare contabilă - 107,86 lei Pavilionul M1 - Suprafaţă construită - 552 mp - Suprafaţă desfăşurată - 552 mp - Valoare contabilă - 30,40 lei Pavilionul M2 - Suprafaţă construită - 552 mp - Suprafaţă desfăşurată - 552 mp - Valoare contabilă - 30,40 lei Pavilionul N - Suprafaţă construită - 444 mp - Suprafaţă desfăşurată - 444 mp - Valoare contabilă - 49.184,37 lei Pavilionul N1 - Suprafaţă construită - 648 mp - Suprafaţă desfăşurată - 648 mp - Valoare contabilă - 132.637,74 lei Pavilionul N2 - Suprafaţă construită - 192 mp - Suprafaţă desfăşurată - 192 mp - Valoare contabilă - 12,26 lei Pavilionul N3 - Suprafaţă construită - 144 mp - Suprafaţă desfăşurată - 144 mp - Valoare contabilă - 12,26 lei Pavilionul N4 - Suprafaţă construită - 360 mp - Suprafaţă desfăşurată - 360 mp - Valoare contabilă - 15,20 lei
Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului Adresa Valoarea de inventar (în lei) Elementele-cadru de descriere tehnică/ Carte funciară/Nr. cadastrale Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
Pavilionul N5 - Suprafaţă construită - 360 mp - Suprafaţă desfăşurată - 360 mp - Valoare contabilă - 15,20 lei Pavilionul N6 - Suprafaţă construită - 189 mp - Suprafaţă desfăşurată - 189 mp - Valoare contabilă - 14,71 lei Pavilionul O - Suprafaţă construită - 44 mp - Suprafaţă desfăşurată – 44 mp - Valoare contabilă - 12,75 lei Pavilionul O1 - Suprafaţă construită - 17 mp - Suprafaţă desfăşurată - 17 mp - Valoare contabilă - 15.316,14 lei Pavilionul P - Suprafaţă construită - 96 mp - Suprafaţă desfăşurată - 96 mp - Valoare contabilă - 26,96 lei Pavilionul Q - Suprafaţă construită – 87 mp - Suprafaţă desfăşurată – 87 mp - Valoare contabilă - 1,30 lei Pavilionul R - Suprafaţă construită - 159 mp - Suprafaţă desfăşurată - 159 mp - Valoare contabilă - 37,26 lei Pavilionul S2 - Suprafaţă construită - 315 mp - Suprafaţă desfăşurată - 315 mp - Valoare contabilă - 9.512,63 lei Pavilionul S1 - Suprafaţă construită - 560 mp - Suprafaţă desfăşurată - 560 mp - Valoare contabilă - 13.523,98 lei Pavilionul T1 - Suprafaţă construită - 554 mp - Suprafaţă desfăşurată - 554 mp - Valoare contabilă - 54,42 lei Pavilionul T2 - Suprafaţă construită - 554 mp - Suprafaţă desfăşurată - 554 mp - Valoare contabilă - 54,42 lei Pavilionul T3 - Suprafaţă construită - 276 mp - Suprafaţă desfăşurată - 276 mp - Valoare contabilă - 15,20 lei Pavilionul T4 - Suprafaţă construită - 276 mp - Suprafaţă desfăşurată - 276 mp - Valoare contabilă - 15,20 lei Pavilionul T5 - Suprafaţă construită - 276 mp - Suprafaţă desfăşurată - 276 mp - Valoare contabilă - 15,20 lei Pavilionul T6 - Suprafaţă construită - 276 mp - Suprafaţă desfăşurată - 276 mp
Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului Adresa Valoarea de inventar (în lei) Elementele-cadru de descriere tehnică/ Carte funciară/Nr. cadastrale Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
- Valoare contabilă - 15,20 lei Pavilionul Y11 - Suprafaţă construită - 173 mp - Suprafaţă desfăşurată - 173 mp - Valoare contabilă - 14.160,96 lei Pavilionul Y - Suprafaţă construită - 51 mp - Suprafaţă desfăşurată - 51 mp - Valoare contabilă - 11,28 lei Pavilionul Y3 - Suprafaţă construită - 79 mp - Suprafaţă desfăşurată - 79 mp - Valoare contabilă - 2,80 lei Pavilionul Y4 - Suprafaţă construită - 79 mp - Suprafaţă desfăşurată - 79 mp - Valoare contabilă - 2,80 lei Pavilionul Y5 - Suprafaţă construită - 15 mp - Suprafaţă desfăşurată - 15 mp - Valoare contabilă - 10.608,72 lei Pavilionul Y6 - Suprafaţă construită - 104 mp - Suprafaţă desfăşurată - 104 mp - Valoare contabilă - 29,42 lei Pavilionul Y7 - Suprafaţă construită - 21 mp - Suprafaţă desfăşurată - 21 mp - Valoare contabilă - 29.538,27 lei Pavilionul Y8 - Suprafaţă construită - 27 mp - Suprafaţă desfăşurată - 27 mp - Valoare contabilă - 0,6 lei Total suprafaţă construită - 14.730 mp Total suprafaţă desfăşurată - 19.739 mp Total valoare contabilă construcţii -1.316.883,67 lei 2. Amenajări la terenuri Drumuri şi alei interioare betonate - 2.060 m2 Valoare contabilă - 20,60 lei Drumuri şi alei interioare cu pământ - 4.800 m2 Valoare contabilă - 48 lei Drumuri şi alei interioare pavate - 3.624 m2 Valoare contabilă - 36,24 lei Împrejmuire beton (prefabricate) - 1.160 ml Valoare contabilă - 11,60 lei Împrejmuire scândură - 70 ml Valoare contabilă - 0,70 lei Împrejmuire sârmă ghimpată pe un rd. st. - 1.043 ml Valoare contabilă - 10,43 lei Platforme betonate, asfaltate - 125 m2 Valoare contabilă - 1,25 lei Platouri pavate cu macadam - 300 m2 Valoare contabilă - 0,01 lei Reţea alimentare cu apă - 1.354 ml Valoare contabilă - 12.619,28 lei Reţea canalizare - 850 ml Valoare contabilă - 17.000 lei
Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului Adresa Valoarea de inventar (în lei) Elementele-cadru de descriere tehnică/ Carte funciară/Nr. cadastrale Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
Reţea electrică aeriană - 350 ml Valoare contabilă - 11.200 lei Reţea electrică subterană - 335 ml Valoare contabilă - 10.050 lei Reţea Termoficare - 370 ml Valoare contabilă - 7.400 lei Valoare contabilă amenajări - 58.398,11 lei 3. Suprafaţa terenului - 17,7026 ha Valoare contabilă teren - 15.4012,62 lei 4. Alte active fixe: Maşină de gătit cu combustibil lichid - 1 buc. Valoare contabilă - 2.156,20 lei Injector a 9 L - 1 buc. Valoare contabilă - 1.570 lei Rampă metalică - 1 buc. Valoare contabilă - 1 leu Rezervor apă a 25 mc - 1 buc. Valoare contabilă - 2.500 lei Rezervor apă a 50.000 L - 4 buc. Valoare contabilă - 4.800 lei Rezervor cilindric a 100 L - 1 buc. Valoare contabilă - 150 lei Rezervor comb. consum zilnic a 150 L - 1 buc. Valoare contabilă - 850 lei Rezervor condens. a 1.500 L - 1 buc. Valoare contabilă - 550 lei Rezervor condens. a 2.000 L - 1 buc. Valoare contabilă - 750 lei Cazan metalic 25 elemenţi - 1 buc. Valoare contabilă - 16.800 lei Electropompă CRIS 125 W - 1 buc. Valoare contabilă - 3.160,41 lei Rezervor metalic a 30.000 L - 1 buc. Valoare contabilă - 3.000 lei Rezervor metalic a 30.000 L - 1 buc. Valoare contabilă - 3.000 lei Rezervor metalic a 30 mc - 1 buc. Valoare contabilă - 3.000 lei Rezervor metalic a 30 t - 1 buc. Valoare contabilă - 3.000 lei Rezervor metalic a 30 t - 1 buc. Valoare contabilă - 3.000 lei Rezervor metalic a 32 mc - 1 buc. Valoare contabilă - 3.000 lei Rezervor metalic a 32 mc - 1 buc. Valoare contabilă - 4.680 lei Rezervor metalic a 32 mc - 1 buc. Valoare contabilă - 25.812,19 lei Caişi - 4 buc. Valoare contabilă - 24,40 lei Cireşi - 12 buc. Valoare contabilă - 85,20 lei Meri - 11 buc. Valoare contabilă - 67,10 lei Nuci - 4 buc. Valoare contabilă - 29,32 lei Peri - 6 buc. Valoare contabilă - 36,60 lei Plopi - 87 buc. Valoare contabilă - 380,19 lei

Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului Adresa Valoarea de inventar (în lei) Elementele- cadru de descriere tehnică/ Carte funciară/Nr. cadastrale Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
Pruni - 6 buc. Valoare contabilă - 43,20 lei Salcâmi - 138 buc. Valoare contabilă - 819,72 lei Tei - 61 buc. Valoare contabilă - 420,29 lei Vişini - 6 buc. Valoare contabilă - 42,60 lei Zarzări - 3 buc. Valoare contabilă - 18,30 lei Sălcii - 15 buc. Valoare contabilă - 52,39 lei Valoare contabilă alte active fixe - 83.799,11 lei Total valoare contabilă imobil - 1.613.094 lei CF 75664 Nr. cad. 75664

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 268/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 268 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 268/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu