Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.1152 din 23.12.2014

privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 965 din 30 decembrie 2014



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1 (1) Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, denumit în continuare Centrul Naţional, se organizează, potrivit legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca structură interinstituţională de suport decizional pentru managementul integrat al acţiunilor în situaţii speciale şi de criză.(2) Pentru realizarea obiectivelor sale, Centrul Naţional îndeplineşte, în situaţii speciale şi de criză, următoarele funcţii:a)funcţia de conducere, prin care asigură fundamentarea şi elaborarea deciziilor, precum şi implementarea acestora; b)funcţia de reglementare, prin care asigură elaborarea proiectelor de acte normative şi a standardelor/procedurilor operaţionale în domeniul managementului integrat al situaţiilor speciale şi de criză; c)funcţia de planificare, prin care asigură elaborarea strategiilor şi planurilor privind desfăşurarea acţiunilor, precum şi modul de întrebuinţare a efectivelor corespunzător specificului situaţiilor operative; d)funcţia de coordonare, prin care se asigură interoperabilitatea forţelor şi mijloacelor, pe timpul desfăşurării acţiunilor; e)funcţia de management al informaţiilor, prin care se asigură procurarea, centralizarea, prelucrarea, protecţia şi difuzarea datelor şi informaţiilor privind situaţia operativă, precum şi evaluarea riscurilor şi ameninţărilor; f)funcţia de comunicare, prin care se asigură notificarea/înştiinţarea în cadrul sistemului de alertă/alarmare, în funcţie de evoluţia situaţiei operative; g)funcţia de control, prin care se asigură testarea/verificarea capacităţii operaţionale a forţelor; h)funcţia de cooperare, prin care se desfăşoară acţiuni în comun, în conformitate cu angajamentele asumate de Ministerul Afacerilor Interne, pe plan intern şi internaţional. Articolul 2În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie: a)situaţii speciale - situaţii generate de acele acţiuni/evenimente, care, direct sau în mod gradual, pot avea impact major asupra climatului de ordine publică şi siguranţei cetăţeanului şi pentru care sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate; b)criză în domeniul ordinii publice - situaţia care prin natura, complexitatea, amploarea şi intensitatea sa ameninţă sau pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul, proprietatea, stabilitatea politică, economică ori socială, ordinea şi valorile constituţionale sau îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale statului şi care face necesară adoptarea de măsuri specifice, prin acţiunea unitară a instituţiilor şi autorităţilor cu competenţe în domeniu; c)managementul integrat al situaţiilor speciale şi de criză - ansamblul mecanismelor, procedurilor şi activităţilor prin care factorii de decizie, abilitaţi prin lege, stabilesc şi pun în aplicare în mod unitar măsurile necesare pentru prevenirea şi controlul şi pentru înlăturarea efectelor acestora, în scopul revenirii la starea de normalitate; d)starea de alertă - situaţia în care instituţiile statului sau persoanele abilitate dispun punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi de măsuri, de către structurile cu competenţe în domeniu, precum şi de avertizare a populaţiei, în scopul prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor situaţiei speciale sau crizei; e)sistem de alertă/alarmare - sistemul unic de semnale destinat avertizării asupra iminenţei producerii unei situaţii speciale sau crize, în scopul creşterii capacităţii operaţionale a structurilor cu atribuţii în domeniu; f)factori de risc - fenomenele, procesele, evenimentele, situaţiile sau condiţiile interne ori externe manifestate în acelaşi timp şi spaţiu, care, prin acţiune ori inacţiune, pot determina sau influenţa apariţia şi manifestarea unei situaţii speciale sau de criză; g)măsurile de răspuns - măsurile predefinite, planificate din timp sau adoptate în urma unei decizii, prin care se asigură revenirea la starea de normalitate şi care cuprind proceduri de implementare detaliate aplicabile imediat de către structurile abilitate; h)ridicarea graduală a capacităţii operaţionale - totalitatea activităţilor ce se desfăşoară, potrivit legii, pentru completarea structurilor prin concentrări şi rechiziţii, conform organizării la război, precum şi a măsurilor prevăzute a se lua la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, potrivit planurilor elaborate în acest sens din timp de pace; i)creşterea capacităţii operaţionale - totalitatea activităţilor desfăşurate pentru trecerea în timp scurt şi în mod organizat a structurilor la îndeplinirea misiunilor specifice pe timpul unor evenimente potenţial generatoare de situaţii speciale sau crize, inclusiv pentru realizarea manevrei de forţe şi mijloace între acestea. Capitolul IIOrganizarea şi funcţionarea Centrului Naţional Articolul 3 (1) Centrul Naţional se constituie şi funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în subordinea nemijlocită a viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, şi are în compunere: Centrul de decizie, Centrul de consultanţă şi Centrul Naţional de Conducere Integrată, denumit în continuare C.N.C.I. (2) Reprezentarea în cadrul Centrului de decizie şi al Centrului de consultanţă se stabileşte potrivit listei cuprinzând instituţiile publice care compun Centrul Naţional, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(3) Pentru îndeplinirea obiectivelor sale şi pentru asigurarea funcţiilor de sprijin pentru Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional cooperează cu Centrul operaţional de comandă al Guvernului, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, Centrul naţional militar de comandă nucleu, precum şi cu celelalte centre operative constituite la nivelul instituţiilor publice reprezentate.(4) Secretariatul tehnic al Centrului Naţional este asigurat de către Direcţia generală management operaţional. Articolul 4 (1) Centrul de decizie funcţionează ca organism interinstituţional din care fac parte: secretarul de stat pentru ordine publică, secretarul de stat, şef al Departamentului Situaţii de Urgenţă, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, subsecretarul de stat pentru ordine publică, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Informaţii şi Protecţie Internă, directorul general al Direcţiei generale management operaţional, inspectorii generali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Imigrări şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi câte un reprezentant din partea fiecărei instituţii nominalizate în anexă, la nivel de secretar de stat sau subsecretar de stat, secretar general ori adjunct al conducătorilor acestora.(2) Componenţa nominală a Centrului de decizie se aprobă prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, pe baza propunerilor făcute de conducătorii instituţiilor publice reprezentate, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.(3) Instituţiile publice reprezentate au obligaţia de a asigura continuitatea de reprezentare în cadrul Centrului de decizie, sens în care vor face propuneri de nominalizare ori de câte ori intervin schimbări obiective care nu mai permit reprezentarea de către persoanele nominalizate potrivit alin. (2). Articolul 5 (1) Centrul de decizie se întruneşte în şedinţe ori de câte ori situaţia o impune, la solicitarea viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, ori a conducătorilor celorlalte instituţii publice reprezentate.(2) Şedinţele Centrului de decizie sunt conduse de viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, sau, în lipsa acestuia, de persoana desemnată de acesta.(3) Centrul de decizie adoptă măsuri care se pun în aplicare, pe timpul stării de urgenţă, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, iar pe timpul celorlalte situaţii, prin ordine/dispoziţii proprii sau comune ale conducătorilor instituţiilor publice reprezentate.(4) La şedinţele Centrului de decizie pot participa în calitate de invitaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii sau autorităţi publice, ai organizaţiilor patronale şi sindicale şi ai unor persoane juridice de drept public sau privat care îndeplinesc funcţii de sprijin în prevenirea şi gestionarea situaţiilor speciale şi de criză. Articolul 6C.N.C.I. funcţionează în cadrul Direcţiei generale management operaţional şi reprezintă structura operativă cu activitate permanentă destinată realizării managementului integrat al situaţiilor speciale şi de criză. Articolul 7(1) Direcţia generală management operaţional asigură, prin structurile de specialitate, simularea reacţiilor pentru diferite scenarii, exerciţii şi antrenamente, precum şi standardizarea procedurilor de acţiune pe diferite tipuri de riscuri şi implementarea bunelor practici recomandate de organismele Uniunii Europene şi ale N.A.T.O.(2) Verificarea nivelului de pregătire a structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor speciale şi de criză se realizează prin testarea capacităţii operaţionale în condiţiile stabilite prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne. Articolul 8Centrul de consultanţă funcţionează ca o componentă de specialitate, constituită din reprezentanţi ai instituţiilor publice reprezentate, experţi şi/sau specialişti în domeniile gestionate de acestea, precum şi, în funcţie de complexitatea şi particularităţile situaţiei, din experţi şi/sau specialişti din alte domenii. Capitolul IIIAtribuţii specifice componentelor Centrului Naţional Articolul 9Centrul de decizie îndeplineşte următoarele atribuţii: a)propune viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, declararea stării de alertă pe timpul situaţiilor speciale şi de criză sau declararea încetării acesteia, la nivel naţional ori la nivelul mai multor judeţe; b)propune, prin viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, instituirea stării de urgenţă; c)propune Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prin viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, măsuri pentru ridicarea graduală a capacităţii operaţionale a forţelor şi asigură aplicarea acestor măsuri, în vederea înlăturării efectelor situaţiilor speciale şi contracarării acţiunilor îndreptate împotriva ordinii constituţionale; d)asigură executarea misiunilor specifice de către structurile ministerului, conform competenţelor şi planurilor de acţiune întocmite în acest sens; e)asigură managementul integrat în situaţii speciale şi de criză potrivit domeniului de competenţă, inclusiv aprobarea concepţiei, standardelor operaţionale şi măsurilor de răspuns la criză, precum şi a planurilor de intervenţie şi restabilire a stării de normalitate, potrivit legii; f)solicită, în cadrul cooperării, participarea la gestionarea situaţiilor speciale şi de criză în domeniul ordinii publice a instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a altor instituţii şi autorităţi publice, potrivit atribuţiilor stabilite pentru acestea prin lege; g)propune, prin viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, prelungirea sau restrângerea perioadei de aplicare a măsurilor prevăzute pentru starea de urgenţă; h)informează, prin viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, prim-ministrul, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Parlamentul asupra stadiului realizării măsurilor stabilite şi a principalelor evoluţii, pe timpul stării de urgenţă şi în situaţii speciale şi de criză; i)asigură comunicarea publică privind evoluţia situaţiei operative; j)analizează, definitivează şi promovează spre aprobare, potrivit legii, strategiile naţionale, precum şi planurile naţionale de acţiune în domeniu; k)analizează evaluările periodice referitoare la ameninţările şi riscurile specifice domeniului de competenţă şi stabileşte măsuri de prevenire şi contracarare; l)aprobă planul de înştiinţare/alertare comună a structurilor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor publice reprezentate în cadrul Centrului Naţional. Articolul 10C.N.C.I. are următoarele atribuţii: 1. În domeniul integrării şi fuziunea informaţiilor: a)asigură colectarea, sortarea, catalogarea, interpretarea, colaţionarea, analizarea şi diseminarea informaţiilor din toate sursele şi domeniile avute la dispoziţie, care oferă o estimare concretă necesară planificării şi executării misiunilor din spectrul situaţiilor speciale ce pot apărea în teritoriul naţional, pe spaţiul de competenţă al Ministerului Afacerilor Interne; b)răspunde de analiza riscului, a capabilităţilor şi resurselor materiale/umane avute la dispoziţie din care rezultă nivelurile de eficienţă şi cerinţele de sprijin coroborate cu întregul spectru de surse deschise; c)execută analiza meteorologică/geografică privind condiţiile din zona locului/ariei în care se planifică şi execută misiunile specifice, precum şi ameninţările şi vulnerabilităţile pe cele două domenii.2. În plan operaţional: a)răspunde de punerea în aplicare a planurilor naţionale de intervenţie în situaţii speciale şi asigură coordonarea forţelor de intervenţie la nivel naţional; b)asigură cooperarea cu celelalte centre operative ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor speciale din domeniul ordinii publice şi situaţiilor de urgenţă; c)realizează managementul şi diseminarea informaţiilor operaţionale; d)coordonează misiunile pe timpul situaţiilor speciale şi planifică posibilele misiuni asociate; e)asigură suportul decizional şi, la nevoie, se completează cu personal din alte structuri.3. Pentru asigurarea măsurilor de suport şi sprijin al acţiunilor: a)asigură coordonarea sprijinului cu resurse umane, sprijin medical şi logistic pentru forţele de intervenţie participante în cadrul gestionării situaţiei speciale sau crizei; b)cooperează cu celelalte agenţii ce pot asigura capabilităţile de sprijin necesare soluţionării situaţiei speciale.4. Pentru asigurarea comunicaţiilor şi managementul informaţional: a)asigură cadrul dispoziţional pentru organizarea comunicaţiilor pe timpul desfăşurării acţiunilor; b)urmăreşte asigurarea continuităţii legăturilor cu toate categoriile de forţe implicate în gestionarea situaţiilor speciale; c)asigură, cu sprijinul structurilor specializate, asistenţă pe domeniul juridic şi al relaţiilor publice. Articolul 11Pentru îndeplinirea funcţiilor Centrului Naţional, Direcţia generală management operaţional are următoarele atribuţii: 1. În domeniul planificării strategice: a)elaborează proiectul strategiei naţionale în domeniu; b)elaborează proiectul planurilor naţionale de acţiune şi de întrebuinţare a forţelor, în situaţii speciale, de criză şi la război, precum şi proiectele de ordine pentru aplicarea acestora, pe care le prezintă spre aprobare, conform competenţelor legale; c)elaborează proiectele standardelor operaţionale.2. În domeniul gestionării stării de urgenţă: a)elaborează şi transmite directiva de acţiune, în baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; b)elaborează şi actualizează planul de acţiune potrivit prevederilor decretului de instituire a stării de urgenţă şi transmite extrase din acesta autorităţilor publice civile şi militare implicate; c)coordonează aplicarea unitară a măsurilor dispuse prin decretul de instituire a stării de urgenţă; d)coordonează forţele şi resursele de sprijin, potrivit planului naţional de acţiune; e)verifică executarea măsurilor şi activităţilor cuprinse în planurile de ridicare graduală a capacităţii operaţionale şi a celorlalte activităţi, de către structurile prevăzute a fi angajate în gestionarea situaţiilor speciale şi de criză, potrivit hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, decretului de instituire a stării de urgenţă şi ordinelor viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne; f)analizează şi propune, în cadrul cooperării, participarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a altor instituţii şi autorităţi publice, potrivit atribuţiilor stabilite pentru acestea prin lege; g)monitorizează activităţile privind anunţarea şi trimiterea resurselor umane şi materiale la unităţile militare, dacă situaţia o impune; h)analizează evoluţia situaţiei operative şi propune prelungirea sau restrângerea perioadei de aplicare a măsurilor prevăzute pentru starea de urgenţă; i)monitorizează permanent situaţia operativă şi propune măsurile ce se impun pentru prevenirea şi diminuarea consecinţelor pe timpul situaţiilor speciale şi de criză, precum şi contracararea acţiunilor care periclitează securitatea naţională şi ordinea constituţională.3. În domeniul managementului operaţional: a)gestionează activitatea de centralizare a datelor şi informaţiilor referitoare la potenţialele riscuri şi ameninţări, a factorilor de risc la adresa ordinii şi siguranţei publice şi asigură diseminarea acestora structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu; b)iniţiază măsuri cu caracter imediat, atunci când se produc evenimente, situaţii ori fenomene grave generatoare de riscuri şi ameninţări la adresa ordinii şi siguranţei publice; c)monitorizează situaţia operativă şi informează permanent Centrul de decizie sau, după caz, instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale asupra dinamicii şi tendinţelor de evoluţie a riscurilor, ameninţărilor şi crizelor în domeniul ordinii şi siguranţei publice; d)stabileşte un sistem de alarmare/alertare a structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi a celorlalte instituţii publice reprezentate, cu atribuţii în domeniu, şi asigură transmiterea mesajelor de avertizare, alertare şi alarmare; e)asigură fundamentarea elementelor necesare adoptării măsurilor de către Centrul de decizie şi elaborarea planurilor şi documentelor operative; f)monitorizează modul de îndeplinire a măsurilor adoptate de către Centrul de decizie; g)iniţiază şi realizează în situaţii speciale şi de criză, care impun intervenţia mai multor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne concepţia de acţiune şi întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor şi, la ordin, coordonează în mod unitar îndeplinirea acestor misiuni; h)coordonează realizarea dispozitivelor de acţiune, precum şi a suportului logistic necesar forţelor angajate; i)coordonează, la ordin, prin puncte de conducere înaintate, acţiunile forţelor participante; j)transmite ordinele pentru realizarea manevrei de forţe şi mijloace şi monitorizează modul de realizare a acesteia în condiţiile stabilite; k)întocmeşte informări periodice privind stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite de Centrul de decizie, care se transmit instituţiilor publice reprezentate; l)cooperează cu centrele operative existente la nivelul Guvernului, ministerelor şi serviciilor de informaţii, în vederea realizării schimbului operativ de date şi armonizării procedurilor de acţiune; m)organizează serviciul operativ al structurilor cu activitate permanentă, 24 de ore din 24, pentru asigurarea fluxului informaţional necesar îndeplinirii atribuţiilor specifice; n)verifică stadiul de pregătire, măsurile de răspuns şi de ridicare graduală a capacităţii operaţionale în situaţii speciale şi de criză, precum şi modul de aplicare a standardelor operaţionale; o)asigură măsurile necesare pentru protecţia informaţiilor clasificate şi participă la elaborarea comunicatelor de presă.4. Pentru asigurarea Secretariatului tehnic al Centrului Naţional: a)gestionează documentele Centrului Naţional; b)asigură convocarea membrilor Centrului Naţional şi transmiterea principalelor probleme ce urmează a fi analizate; c)primeşte şi pregăteşte documentele pentru şedinţele Centrului de decizie şi asigură prezentarea mapei de şedinţă membrilor acestuia; d)elaborează documentele şi execută operaţiunile de secretariat pe timpul şedinţelor Centrului Naţional; e)asigură difuzarea la toate instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi la alte autorităţi interesate a documentelor emise de Centrul Naţional, primirea şi centralizarea rapoartelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne; f)consemnează, în scris, ordinele şi dispoziţiile transmise verbal de către viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, precum şi ale secretarului de stat pentru ordine publică şi ale secretarului de stat, şef al Departamentului pentru situaţii de urgenţă; g)asigură cunoaşterea permanentă de către membrii Centrului Naţional a situaţiei forţelor care acţionează şi a posibilităţilor acestora de intervenţie; h)asigură realizarea suportului logistic pentru şedinţele Centrului Naţional; i)preia, prelucrează şi gestionează informaţiile referitoare la evoluţia situaţiei operative şi asigură înştiinţarea oportună a membrilor Centrului Naţional. Articolul 12Centrul de consultanţă îndeplineşte următoarele atribuţii: a)asigură consilierea membrilor Centrului de decizie asupra problemelor operative, tehnice şi de specialitate; b)asigură documentarea tehnică de specialitate pentru toate tipurile de risc ce pot afecta ordinea şi siguranţa publică; c)realizează alte activităţi conexe ce pot contribui la soluţionarea operativă a situaţiilor create. Capitolul IVAsigurarea materială şi financiară Articolul 13Suportul logistic necesar pentru organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional şi crearea capabilităţilor de reacţie se asigură prin grija direcţiilor centrale de specialitate din Aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne sau subordonate acestora, potrivit domeniului de competenţă şi atribuţiilor ce li se vor stabili prin planurile de operaţionalizare şi modernizare elaborate în acest sens. Articolul 14 (1) Centrul Naţional dispune de un sistem propriu de comunicaţii şi informatică instalat într-un centru de bază, ce satisface la cele mai înalte standarde tehnice cerinţele operaţionale. În situaţii deosebite, când centrul de bază nu poate funcţiona, activităţile specifice se vor desfăşura într-un centru de rezervă care va asigura aceleaşi condiţii de spaţiu, tehnice şi de lucru după principiul „în oglindă“.(2) Aparatura şi echipamentele de comunicaţii şi informatică asigură interconectarea şi interoperabilitatea cu dispeceratele şi centrele operative constituite atât la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cât şi la nivelul celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice şi în domeniul securităţii naţionale. Articolul 15 (1) Pe timpul situaţiilor speciale şi de criză sau al stării de urgenţă, completarea dotării structurilor operative, precum şi a consumurilor se poate realiza cu bunuri materiale existente în rezerva operativă sau de mobilizare, potrivit reglementărilor interne ale instituţiilor publice reprezentate.(2) Reîntregirea cu bunuri materiale a rezervei operative sau de mobilizare, precum şi completarea dotării structurilor/instituţiilor ce au asigurat intervenţia operativă pentru restabilirea stării de normalitate, ca urmare a consumării sau pierderii lor pe timpul îndeplinirii misiunilor, se asigură din resurse bugetare. Articolul 16Finanţarea cheltuielilor materiale şi servicii şi a cheltuielilor de capital ale Centrului Naţional se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi din alte surse interne şi externe, potrivit legii. Capitolul VDispoziţii finale Articolul 17În vederea reglementării modului de îndeplinire a unor atribuţii prevăzute de lege pentru gestionarea situaţiilor speciale şi de criză, pe timpul instituirii stării de urgenţă, Centrul Naţional elaborează „Planul de cooperare pentru îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor ce revin autorităţilor de ordine publică, civile şi militare pe timpul instituirii stării de urgenţă“, care se aprobă prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi metodologii şi standarde/proceduri operaţionale, care se aprobă prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne. Articolul 18Declararea stării de alertă sau a încetării acesteia, la nivel naţional ori pe teritoriul mai multor judeţe, se face prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin ordin al prefectului, care se publică în Monitorul oficial al judeţului sau al municipiului Bucureşti. Articolul 19(1) C.N.C.I. funcţionează ca punct naţional standard de contact, prin care se asigură acoperirea tuturor tipurilor de criză transfrontalieră în domeniul ordinii şi siguranţei publice în relaţiile cu organismele şi instituţiile internaţionale şi este responsabil de fluxul intern de informaţii în acest domeniu. (2) Pentru coordonarea activităţilor în situaţii speciale şi de criză se pot constitui, temporar, centre de conducere integrată a acţiunilor, la nivel zonal şi judeţean.(3) Organizarea şi funcţionarea centrelor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne. Articolul 20Operaţionalizarea C.N.C.I. se realizează pe baza unui grafic aprobat prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, emis în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 21La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 373/2008 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 3 aprilie 2008, se abrogă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa Ministrul finanţelor publice, Darius-Bogdan Vâlcov Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu Ministrul economiei, comerţului şi turismului, Mihai Tudose Ministrul pentru societatea informaţională, Sorin Grindeanu Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin
ANEXĂLISTA cu autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice care compun Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică 1. Ministerul Afacerilor Interne 2. Ministerul Apărării Naţionale 3. Ministerul Afacerilor Externe 4. Ministerul Justiţiei 5. Ministerul pentru Societatea Informaţională 6. Ministerul Transporturilor 7. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor 8. Ministerul Finanţelor Publice 9. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului 10. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 11. Ministerul Sănătăţii 12. Serviciul Român de Informaţii 13. Serviciul de Protecţie şi Pază 14. Serviciul de Informaţii Externe 15. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale 16. Secretariatul General al Guvernului


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1152/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1152 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu