HOTARARE    din 28 aprilie 2005

in Cauza Albina impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 1049 din 25 noiembrie 2005

                                HOTARAREA
din 28 aprilie 2005, definitiva la 28 iulie 2005, in Cauza Albina impotriva Romaniei

                          (Cererea nr. 57.808/00)

    In cauza Albina impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupancic, presedinte, domnii L. Caflisch, C. Birsan, doamnele M. Tsatsa-Nikolovska, R. Jaeger, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 31 martie 2005,
    pronunta hotararea urmatoare:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 57.808/00, introdusa impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Mircea Alexandru Albina (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 5 februarie 2000 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental doamna Roxana Rizoiu.
    3. Reclamantul se plange, sub aspectul art. 6 alin. 1 din Conventie, de caracterul inechitabil al procedurii de revendicare a unui imobil, incheiata prin Hotararea definitiva a Curtii de Apel Galati din 8 septembrie 1999. Pe de alta parte, reclamantul considera ca modul de finalizare al acestei proceduri reprezinta o incalcare a dreptului privind respectarea bunurilor sale, in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
    4. Cererea a fost repartizata Sectiei a II-a a Curtii [conform art. 52 alin. (1) din Regulament]. In cadrul acestei sectii camera desemnata sa examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita potrivit art. 26 alin. (1) din Regulament.
    5. Prin Decizia din 3 februarie 2004, Camera a declarat cererea admisibila.
    6. Atat reclamantul, cat si Guvernul au prezentat observatii scrise cu privire la temeinicia cauzei [conform art. 59 alin. (1) din Regulament]. Fiecare dintre parti a prezentat comentarii cu privire la observatiile celeilalte.
    7. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura sectiilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulament]. Cererea a fost repartizata Sectiei a III-a a Curtii, reorganizata astfel [art. 52 alin. (1) din Regulament].

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    8. Reclamantul s-a nascut in 1935 si are domiciliul in Bucuresti.

    1. Actiunea in despagubire, formulata in baza Legii nr. 112/1995
    9. In 1996, reclamantul a solicitat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 (Comisia) despagubiri pentru un imobil nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950, care apartinuse parintilor sai, el fiind singurul lor mostenitor.
    10. Printr-o decizie din 16 aprilie 1998, Comisia a admis partial cererea sa, acordandu-i despagubiri pentru o parte a imobilului respectiv, mai precis pentru un teren de 441,80 metri patrati si pentru constructia de pe acest teren.
    Cu privire la restul imobilului, alcatuit din 346,70 metri patrati si din constructia de pe acest teren, Comisia a hotarat ca acesta nu putea sa faca obiectul unor despagubiri, apreciind, prin propriul raport de expertiza, ca respectivul imobil era un local comercial, masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 nefiindu-i astfel aplicabile. Intemeindu-se pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, astfel cum a fost acesta completat si modificat prin art. 1 si 3 din hotararile Guvernului nr. 20/1996 si nr. 11/1997, Comisia a sugerat reclamantului sa introduca o actiune in revendicare in baza dreptului comun.
    11. Cu toate ca era supusa cailor de atac, decizia nu a fost contestata de reclamant, devenind astfel definitiva.

    2. Actiunea in revendicare imobiliara pentru partea din imobil cu destinatie comerciala
    12. In 1998, reclamantul a introdus o actiune in revendicare, la Judecatoria Braila, impotriva Consiliului local, a Directiei de administrare a pietelor si targurilor, precum si a Directiei serviciilor publice Braila, avand drept obiect partea din imobil pentru care comisia respinsese cererea sa de despagubiri.
    Reclamantul a sustinut ca aceasta parte a bunului fusese nationalizata in mod ilegal, avand in vedere ca era spatiu cu destinatie comerciala la data nationalizarii si ca, mai mult, tatal si mama erau exclusi de la aplicarea acestei masuri, fiind functionar, respectiv casnica. Reclamantul isi intemeia actiunea pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, modificata si completata de art. 1 si 3 din hotararile Guvernului nr. 20/1996 si nr. 11/1997.
    13. Printr-o hotarare din 24 februarie 1999, judecatoria i-a admis actiunea. Instanta a constatat mai intai ca reclamantul si-a dovedit calitatea de mostenitor al fostilor proprietari ai imobilului in litigiu si ca acesta fusese un spatiu comercial la momentul nationalizarii, asa cum reiesea dintr-un act dotal transcris la 22 ianuarie 1930 la Tribunalul Braila, cu ocazia casatoriei parintilor sai.
    Instanta a mai constatat ca prin Decizia sa din 16 aprilie 1998 Comisia apreciase ca masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 nu erau aplicabile acestei parti din imobil, avand in vedere ca servea drept spatiu comercial la data nationalizarii.
    In sfarsit, instanta a apreciat ca nationalizarea partii din imobil revendicate de reclamant era nelegala, avand in vedere destinatia imobilului la momentul nationalizarii, precum si faptul ca tatal reclamantului era la acel moment functionar, calitatea care il excepta de la orice masura de nationalizare, conform art. 2 din Decretul nr. 92/1950.
    14. Paratii au formulat apel impotriva acestei sentinte.
    15. La 22 iunie 1999, Tribunalul Braila a admis apelul si a respins actiunea reclamantului, pe motivul ca ansamblul imobilului al carui mostenitor era - si nu doar o parte din imobil, conform aprecierii facute in absenta mijloacelor de proba de catre comisie si de catre judecatorie - a fost legal nationalizat. In aceste conditii, reclamantul ar fi putut beneficia, in baza Legii nr. 112/1995, de o indemnizatie incluzand partea din imobil revendicata. Cu privire la acest aspect, tribunalul a sustinut ca reclamantul ar fi trebuit sa atace decizia comisiei, prin care i s-a respins cererea de despagubiri pentru intregul imobil.
    16. Reclamantul si Directia de administrare a pietelor si targurilor Braila au introdus recurs impotriva acestei solutii. Astfel, reclamantul a sustinut ca pentru partea din imobil revendicata nu a beneficiat de nici o despagubire, Legea nr. 112/1995 nepermitand decat proprietarilor imobilelor legal nationalizate sa solicite restituirea in natura sau acordarea unei despagubiri. Or, nationalizarea partii din imobil fusese ilegala, avand in vedere ca la acel moment spatiul avea destinatie comerciala.
    Directia de administrare a pietelor si targurilor Braila a invocat faptul ca tribunalul nu a dispus ca reclamantul sa-i plateasca cheltuielile pentru expertiza pe care le-a suportat in procedura in fond.
    17. Prin Decizia sa din 8 septembrie 1999, Curtea de Apel Galati a rezumat mai intai solutiile adoptate in speta de catre instantele anterioare, precum si motivele retinute de catre acestea. Instanta a respins recursul formulat de catre Directia de administrare a pietelor si targurilor, apreciind ca aceasta era obligata sa plateasca cheltuielile cu expertiza, avand in vedere ca aceasta proba fusese administrata la cererea sa.
    18. Cu privire la recursul introdus de catre reclamant, Curtea de apel l-a respins ca fiind vadit neintemeiat, fara a raspunde motivelor prezentate de reclamant (paragraful 16).
    19. Aceasta decizie era definitiva si irevocabila, neputand fi atacata prin caile de recurs ordinare.

    3. Actiunea in restituire a partii din imobil cu destinatie comerciala, formulata in baza Legii nr. 10/2001
    20. La 1 august 2001, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamantul a transmis Consiliului Local Braila o cerere de restituire in natura a partii din imobil pentru care Comisia i-a refuzat acordarea de despagubiri la 16 aprilie 1998, mai precis pentru terenul de 346,70 metri patrati si pentru constructia aflata pe acest teren (paragraful 10).
    21. Printr-o hotarare executorie din 25 februarie 2002, completata la 31 mai 2002, primarul orasului Braila a admis partial cererea si a dispus restituirea in natura a terenurilor si a constructiilor aflate pe acest teren, bunuri care erau detinute de catre primarie. Reclamantul a intrat in posesia unei parti din aceste bunuri la 22 iulie 2002.
    22. Reclamantul a indicat ca un teren de 180 metri patrati si o constructie servind drept depozit, care fusesera detinute de catre Societatea Comerciala M., nu ii fusesera restituite. Conform precizarilor sale, aceste bunuri reprezentau in jur de 65% din partea de imobil pentru care comisia a refuzat la 16 aprilie 1998 acordarea unei indemnizatii.

    4. Actiunea in revendicare pentru partea nerestituita din imobil, formulata impotriva Societatii Comerciale M.
    23. La 13 septembrie 2002, reclamantul a formulat in fata Judecatoriei Braila o actiune impotriva Societatii Comerciale M., prin care revendica terenul de 180 metri patrati si depozitul aflat pe acest teren, detinute de aceasta societate (paragraful 22). La o data neprecizata, Societatea Comerciala M. a solicitat introducerea in cauza a Ministerului Finantelor Publice, pentru ca acesta sa ii acorde despagubiri in cazul in care actiunea reclamantului ar fi fost admisa. Societatea a sustinut in instanta ca obtinuse imobilul litigios printr-un proces de privatizare a fostelor societati de stat, reorganizate in regii autonome si in societati comerciale, in virtutea Legii nr. 15/1990. Astfel, societatea a precizat ca statul - care in schimbul actiunilor ii cedase bunuri, printre care si imobilul revendicat de catre reclamant - era tinut sa o despagubeasca in caz de evictiune.
    24. In fata judecatoriei Braila au avut loc numeroase sedinte, in 2002, 2003 si 2004. La 19 februarie 2004, aceasta si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Braila. Din elementele de care dispune Curtea rezulta ca aceasta procedura este in continuare pe rolul tribunalului.

    II. Dreptul intern aplicabil

    Dispozitiile de drept intern aplicabil sunt urmatoarele:

    1. Decretul privind nationalizarea nr. 92/1950
    Art. 2
    "Imobilele muncitorilor, ale functionarilor, ale micilor mestesugari, ale intelectualilor si ale pensionarilor nu sunt obiectul prezentului decret si nu vor fi nationalizate".

    2. Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situatiei juridice a imobilelor cu destinatia de locuinta, trecute in proprietatea statului (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995).
    Art. 1
    "Fostii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinatia de locuinte, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu, si care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de prezenta lege."

    3. Hotararea Guvernului nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 23 ianuarie 1996)
    Art. 1
    "(1) Beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 numai fostii proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinatia de locuinte, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu, (...), precum si mostenitorii acestora (...).
    (2) Imobilele cu destinatia de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuinte in proprietatea statului in baza unei prevederi legale in vigoare la data respectiva, cum ar fi: Decretul nr. 92/1950 (...)."

    4. Hotararea Guvernului nr. 11/1997 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, stabilite prin Hotararea Guvernului nr. 20/1996 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 4 februarie 1997)
    Art. 3
    Articolul 1 se completeaza cu alineatele (4), (5) si (6) cu urmatorul cuprins:
    "(4) Locuintele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare la data respectiva sau care au intrat in posesia acestuia in conditiile inexistentei unei reglementari legale care sa reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fara titlu in posesia acestuia si nu intra sub incidenta Legii nr. 112/1995.
    (5) Imobilele care nu intra sub incidenta Legii nr. 112/1995 si pentru care nu exista titlu valabil constituit in favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despagubirilor, formulate de persoanele indreptatite pe cale judecatoreasca, potrivit dreptului comun."

    5. Legea nr. 10 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv de catre stat intre 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
    Art. 1
    "(1) Imobilele preluate in mod abuziv de catre stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie, de regula in natura, in conditiile prezentei legi.
    (2) In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri ori servicii oferite in echivalent de detinator, cu acordul persoanei indreptatite, in acordare de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau de despagubiri banesti."

    IN DREPT

    I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie

    26. Reclamantul sustine ca actiunea sa in revendicare imobiliara, finalizata prin Hotararea Curtii de Apel Galati din 8 septembrie 1999, nu a fost examinata in mod echitabil, astfel cum cere art. 6 din Conventie, ale carui dispozitii pertinente prevad urmatoarele:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...), de catre o instanta independent si impartial (...) care va hotari (...) asupra drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
    27. Guvernul sustine ca nu exista nici un motiv de indoiala ca deciziile instantelor judecatoresti interne in procedura de revendicare imobiliara nu au fost conforme dispozitiilor dreptului intern. Guvernul reaminteste ca, pentru a stabili daca exigentele art. 6.1 au fost respectate, este necesar sa fie luat in considerare ansamblul procedurii si ca aceasta dispozitie nu trebuie interpretata ca solicitand instantelor judecatoresti un raspuns detaliat fiecarui argument invocat de catre parti (Hotararea Ruiz Torija si Hiro Balani impotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 303-A si B, p. 12, paragraful 29 si paginile 29 - 30, precum si Hotararea Higgins si altii impotriva Frantei, din 19 februarie 1998, Culegerea de hotarari si decizii 1998-I, p. 60, paragraful 42). Guvernul apreciaza faptul ca Hotararea din 8 septembrie 1999 nu a furnizat un raspuns explicit tuturor sustinerilor reclamantului nu inseamna ca cererea acestuia a fost examinata intr-un mod neechitabil, Curtea de apel intemeindu-se pe anumite argumente.
    28. Guvernul mai considera de asemenea ca motivele pentru care Curtea de apel a respins recursul reclamantului se regasesc in hotararea definitiva anterior mentionata, examinata in ansamblul ei. In sfarsit, Guvernul sustine ca reclamantul a intrat in posesia bunului litigios, urmand indicatiile instantelor judecatoresti interne cu privire la continuarea procedurii administrative de restituire.
    29. Reclamantul nu este de acord cu teza sustinuta de Guvern. Reclamantul sustine ca instantele care au examinat cererea in apel si in recurs - formulate impotriva hotararii primei instante -, prin care obtinuse castig de cauza, nu au luat in considerare mijloacele de proba prin care se stabilise ca imobilul revendicat fusese nationalizat ilegal. Reclamantul subliniaza ca motivele pe care si-a intemeiat Curtea de apel respingerea recursului nu sunt deloc succinte sau concise, asa cum sustine Guvernul, ci sunt pur si simplu absente. Reclamantul mai arata ca, in ciuda procedurii administrative initiate in urma Hotararii definitive din 8 septembrie 1999, nu a intrat inca in posesia intregului sau bun.
    30. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventie, include printre altele dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotararea Artico impotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina "instantei" obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta [Hotararea Perez impotriva Frantei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotararea Van der Hurk impotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
    31. In speta, Curtea observa ca in apel Tribunalul Braila a respins actiunea reclamantului, motivand ca intregul imobil pe care il mostenise intrase in mod legal in patrimoniul statului, fara insa sa analizeze, spre deosebire de judecatorie, probele depuse la dosar de catre reclamant sau sa respinga motivat, daca era cazul, pe cele pe care le-ar fi apreciat drept nepertinente.
    32. Este evident ca in general nu este in sarcina Curtii sa se pronunte asupra erorilor de fapt sau de drept care ar fi fost comise de catre o instanta interna [a se vedea printre altele Hotararea Garcia Ruiz impotriva Spaniei (GC), Cererea nr. 30.544/96, paragraful 28, CEDH 1999-I], interpretarea legislatiei revenind in primul rand autoritatilor interne, mai ales instantelor judecatoresti (Hotararea Perez, precitata, paragraful 82; Hotararea Coeme si altii impotriva Belgiei, cererile nr. 32.492/96, nr. 32.547/96, nr. 32.548/96, nr. 33.209/96 si nr. 33.210/96, paragraful 115, CEDH 2000-VII). In cauza de fata, cel mai frapant este faptul ca in apel Tribunalul Braila a reprosat reclamantului ca nu a atacat decizia Comisiei, prin care aceasta refuzase sa ii acorde despagubiri in baza Legii nr. 112/1995. Fiind vorba de un spatiu cu destinatie comerciala, asa cum reiesea din raportul de expertiza tehnica al Comisiei, orice solicitare de despagubiri prezentata de o persoana interesata pare sortita de la inceput esecului, avand in vedere ca masurile reparatorii prevazute de lege privesc exclusiv imobile cu destinatia de locuinta iesite legal din patrimoniul unei persoane (paragraful 25).
    33. Mai mult, Curtea de Apel Galati nu a raspuns in nici un fel argumentelor reclamantului in recurs, in care acesta facea referire la nelegalitatea nationalizarii si deci la imposibilitatea de a beneficia de o reparatie pecuniara in baza Legii nr. 112/1995. Daca intr-adevar obligatia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instantelor nationale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument (Hotararea Perez, precitata, paragraful 81; Hotararea Van der Hurk, precitata, p. 20, paragraful 61; Hotararea Ruiz Torija, precitata, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke si Lenoble impotriva Frantei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX), este necesar a se constata ca, in speta, Curtea de Apel Galati a respins recursul formulat de catre reclamant impotriva hotararii pronuntate in apel, fara sa precizeze nici un motiv, si aceasta printr-o hotarare definitiva si irevocabila.
    34. Conform jurisprudentei Curtii, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna care nu a motivat decat pe scurt hotararea sa sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale care i-au fost supuse, si nu doar sa reia pur si simplu concluziile unei instante inferioare (Hotararea Helle impotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
    In cauza de fata, simplul fapt ca instanta de recurs - Curtea de Apel Galati - a reamintit hotararile adoptate in speta de catre instantele inferioare si argumentele in baza carora acestea s-au intemeiat nu putea sa o scuteasca de obligatia de a examina problemele ridicate in recurs de catre reclamant (paragraful 16). Aceasta s-ar fi justificat cu atat mai mult cu cat instantele inferioare ale caror hotarari au fost rezumate de catre Curtea de Apel Galati ajunsesera la concluzii radical diferite, Curtea de Apel Galati fiind astfel la randul sau chemata sa hotarasca in ultima instanta si sa pronunte o hotarare definitiva si irevocabila. In aceste conditii, Curtea nu poate subscrie argumentului prezentat de Guvern, conform caruia motivele pentru care curtea de apel a respins recursul reclamantului se regaseau in Hotararea din 8 septembrie 1999, analizata in ansamblul sau (paragraful 28).
    In orice caz, trebuie subliniat ca instanta de recurs - Curtea de Apel Galati - nu numai ca a omis sa raspunda argumentelor invocate de reclamant in recurs, dar nici nu a indicat ca si-ar fi insusit motivele prezentate de catre instantele inferioare (a se vedea, per a contrario, Hotararea Helle, anterior citata, paragraful 56). Nimic din hotararea curtii de apel nu conduce la concluzia ca aceasta si-ar fi insusit in mod real motivele pe care instanta inferioara, Tribunalul Braila, si-a intemeiat solutia si ca nu ar fi identificat vreun argument nou pentru a respinge aceasta motivare (a se vedea, per a contrario, Hotararea Helle, anterior citata, paragraful 59).
    35. In consecinta, si in ciuda faptului ca Guvernul sustine ca datorita indicatiilor date de catre instantele interne reclamantului i-a fost restituit bunul, Curtea sustine ca daca acesta si-a putut recupera o parte din bunul litigios, acest fapt nu se datoreaza recomandarilor Tribunalului Braila - reluate de catre Curtea de Apel Galati - cu privire la modul de contestare a deciziei administrative adoptate in baza Legii nr. 112/1995, ci faptului ca reclamantul a recurs la o noua procedura administrativa, instituita prin Legea nr. 10/2001.
    36. In lumina celor de mai sus, Curtea apreciaza ca reclamantul este indreptatit sa sustina ca hotararea Curtii de Apel Galati nu era suficient motivata si ca cererea sa, in procedura de revendicare finalizata prin aceasta hotarare, nu a fost examinata in mod echitabil.
    37. In concluzie, art. 6.1 din Conventie a fost incalcat.

    II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie

    38. Reclamantul sustine ca modul de solutionare a actiunii sale in revendicare prin Hotararea definitiva a Curtii de Apel Galati din 8 septembrie 1999 reprezinta o atingere adusa dreptului sau la respectarea bunurilor, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, care dispune astfel:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
    39. Guvernul considera ca viciul de procedura invocat de catre reclamant, mai precis absenta motivarii hotararii Curtii de Apel Galati, nu reprezinta in sine o atingere a dreptului sau de proprietate si ca, in general, nu a existat o ingerinta in dreptul sau privind respectarea bunurilor, instantele care au hotarat asupra apelului si a recursului impotriva Hotararii din 24 februarie 1999 - prin care i se admisese actiunea in revendicare - nefacand altceva decat sa interpreteze dreptul intern.
    40. Reclamantul contesta argumentele prezentate de Guvern. Acesta sustine ca masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 nu priveau decat bunurile care iesisera in mod legal din patrimoniul unei persoane, ceea ce nu se aplica partii din imobil cu destinatie comerciala, obiectul actiunii sale in revendicare imobiliara. Reclamantul sustine ca astfel nu trebuie sa i se reproseze, asa cum a facut Tribunalul Braila, ca nu a atacat decizia prin care Comisia a respins cererea lui de acordare de despagubiri.
    41. In observatiile complementare (ulterioare datei de 3 februarie 2004, data la care Camera a declarat cererea admisibila) Guvernul a accentuat schimbarile in situatia de fapt, survenite in ceea ce priveste actiunea formulata de reclamant in baza Legii nr. 10/2001, si arata ca doar partea din imobil nerestituita inca, obiectul unui litigiu inca pendinte in fata instantelor interne (paragrafele 22 - 24 anterioare), continua sa reprezinte obiectul capatului de cerere intemeiat pe art. 1 anterior mentionat. Guvernul mentioneaza ca nationalizarea bunului litigios a avut loc inainte de 20 iunie 1994, data ratificarii de catre Romania a Conventiei si ca, in consecinta, reclamantul nu are un bun actual si nici o speranta legitima, in sensul jurisprudentei constante a Curtii [a se vedea printre altele cauzele Gratzinger si Gratzingerova impotriva Cehiei (decizie) (GC), nr. 39.794/98, paragraful 69, CEDH 2002-VII, si Malhous impotriva Cehiei (decizie) (GC), nr. 33.071/96, CEDH 2000-XII]. Cu titlu subsidiar, Guvernul afirma ca raspunderea sa nu poate fi angajata in baza art. 1 anterior mentionat, avand in vedere ca partea nerestituita din imobilul mostenit de catre reclamant este detinuta de catre Societatea Comerciala M.
    42. Curtea considera ca aspectele prezentate de Guvern in observatiile sale complementare tin mai mult de o exceptie preliminara privind incompatibilitatea ratione materiae si ratione personae a acestui capat de cerere cu dispozitiile Conventiei. Fiind formulata pentru prima oara dupa decizia de admisibilitate a acestei cauze, o asemenea exceptie trebuie respinsa (a se vedea printre altele Ceteroni impotriva Italiei, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegerea 1996-V, paginile 1.755 - 1.756, paragraful 19).
    43. In orice caz, Curtea apreciaza ca, tinand cont de concluziile sale din paragrafele 36 si 37 anterior mentionate, nu este necesar sa analizeze si fondul acestui capat de cerere [a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, cauzele Glod impotriva Romaniei, Cererea nr. 41.134/98, paragraful 46, 16 septembrie 2003, Laino impotriva Italiei (GC), Cererea nr. 33.158/96, paragraful 25, CEDH 1999-I; Zanghi impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, paragraful 23, Eglise catholique de La Canee impotriva Greciei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Culegerea 1997-VIII, p. 2.862, paragraful 50].

    III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    44. Conform art. 41 din Conventie,
    "Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".

    A. Prejudiciu material si moral
    45. Reclamantul solicita 53.720 dolari americani (USD), suma care corespunde chiriilor pe care ar fi putut sa le incaseze pentru partea din imobil cu destinatie comerciala intre momentul respingerii actiunii sale in revendicare prin hotararea definitiva a Curtii de Apel Galati si data la care i s-a restituit o parte a bunului in cauza, in baza Legii nr. 10/2001. Solicita de asemenea restituirea partii din imobil care nu a fost inca recuperata (paragraful 22), precum si plata chiriilor pe care le-ar fi perceput daca ar fi putut sa inchirieze bunul incepand cu data la care actiunea sa in revendicare imobiliara a fost respinsa de catre instantele nationale.
    De asemenea, solicita 8.000 euro (EUR), cu titlu de despagubiri morale pentru neplacerile si frustrarile cauzate de catre instantele interne care au examinat actiunea sa in revendicare imobiliara, incalcand drepturile sale la un proces echitabil si la respectarea bunurilor sale.
    46. Guvernul considera ca reclamantului nu ar trebui sa i se acorde nici o suma cu titlu de despagubiri materiale, avand in vedere ca nu a dovedit existenta unui prejudiciu. Pe de alta parte, un litigiu opunand reclamantul unei societati private este pe rolul instantelor interne, care trebuie sa determine cine este titularul dreptului de proprietate asupra partii din bunul litigios a carui restituire a fost solicitata de reclamant (paragraful 24).
    Referitor la prejudiciul moral, Guvernul apreciaza ca suma solicitata de reclamant este exagerata, mai ales avand in vedere ca din 2002 reclamantul se bucura din plin de dreptul sau de proprietate asupra unei parti din imobil. Din punctul sau de vedere, o eventuala constatare a incalcarii art. 6.1 din Conventie ar constitui in sine o reparatie echitabila satisfacatoare.
    47. Curtea reaminteste ca o hotarare prin care se constata o incalcare determina pentru statul parat obligatia juridica, cu privire la Conventie, de a pune capat acelei incalcari si de a elimina consecintele. Daca dreptul intern pertinent nu permite decat o eliminare imperfecta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie confera Curtii competenta de a acorda o reparatie in favoarea partii vatamate prin actul sau prin omisiunea cu privire la care a fost constatata o incalcare a Conventiei. Exercitandu-si aceasta competenta, Curtea dispune de o anumita marja de apreciere, adjectivul "echitabil" si fragmentul de fraza "daca este cazul" dovedind acest aspect.
    Printre elementele luate in considerare de catre Curte, atunci cand se pronunta in materie, se numara prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultand direct din pretinsa incalcare, si prejudiciul moral, care reprezinta repararea starii de angoasa, a neplacerilor si a incertitudinilor rezultand din aceasta incalcare, precum si din alte pagube nemateriale [a se vedea printre altele Ernestina Zullo, Cererea nr. 64.897/01, paragraful 25, 10 noiembrie 2004].
    48. De altfel, in cazul in care diverse elemente constituind prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau in cazul in care distinctia intre prejudiciul material si cel moral se realizeaza mai greu, Curtea le poate examina impreuna (Cauza Comingersoll impotriva Portugaliei, (GC), Cererea nr. 35.382/97, paragraful 29, CEDH 2000-IV].
    49. In speta, singura baza pentru acordarea unei reparatii echitabile consta in faptul ca reclamantul nu a beneficiat de o procedura echitabila pentru a revendica partea din imobil cu privire la care comisia respinsese cererea de despagubiri. Curtea nu poate in nici un caz sa speculeze asupra modului in care ar fi fost finalizat procesul in caz contrar si nici asupra finalizarii litigiului actual aflat pe rolul instantelor interne, in cadrul caruia reclamantul solicita recunoasterea calitatii de proprietar asupra partii din imobilul in litigiu care nu i-a fost inca restituita; cu toate acestea, Curtea nu considera ca fiind nerezonabil sa sustina ca, avand in vedere absenta echitatii in cadrul procedurii in revendicare imobiliara, finalizata prin Hotararea definitiva din 8 septembrie 1999, reclamantul a suferit pierderea unei sanse reale [Cauza Pelissier si Sassi impotriva Frantei (GC), Cererea nr. 25.444/94, paragraful 80, CEDH 1999-II, si Crisan impotriva Romaniei, nr. 42.930/98, paragraful 36, 27 mai 2003]. Pronuntandu-se in echitate, asa cum se prevede in art. 41, Curtea acorda reclamantului suma globala de 5.000 euro pentru toate prejudiciile.

    B. Cheltuieli de judecata
    50. Reclamantul solicita plata a 477,65 euro, suma care i-a fost necesara pentru a preveni si pentru a repara pretinsele incalcari ale Conventiei. Intemeindu-se pe un decont amanuntit si pe facturile corespunzatoare, reclamantul detaliaza aceasta suma astfel:
    a) 39,67 euro pentru cheltuieli de transport legate de recuperarea imobilului;
    b) 18,52 euro pentru cheltuieli legate de notificarea autoritatilor administrative si a Societatii Comerciale M. cu privire la restituirea imobilului sau;
    c) 392,82 euro cu titlu de onorariu al avocatilor care l-au reprezentat in fata instantelor interne;
    d) 24,51 euro pentru cheltuieli legate de corespondenta sa cu Curtea;
    e) 2,13 euro pentru fotocopierea documentelor transmise Curtii.
    51. Guvernul nu se opune la plata acestor cheltuieli.
    52. Curtea observa ca aceste cheltuieli sunt justificate prin documente doveditoare. Analizand solicitarea reclamantului in lumina principiilor degajate din jurisprudenta sa, Curtea considera ca fiind rezonabil sa-i acorde reclamantului in intregime suma solicitata, mai precis 477,65 euro.

    C. Majorari de intarziere
    53. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    CURTEA,
    IN UNANIMITATE:

    1. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
    2. hotaraste ca nu este cazul sa examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul 1;
    3. hotaraste ca:
    a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 5.000 euro (cinci mii euro) pentru prejudiciul material si moral, si 477,65 euro (patru sute saptezeci si sapte euro si saizeci si cinci de centi), cu titlu de cheltuieli de judecata, suma ce urmeaza a fi platita in moneda nationala a statului parat, la nivelul ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
    b) incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;
    4. respinge celelalte capete de cerere de acordare a unei reparatii echitabile.
    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 28 aprilie 2005, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

           Bostjan M. Zupancic,                 Vincent Berger,
                presedinte                          grefier