HOTARARE    din  3 iunie 2003

in cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 422 din 19 mai 2005

                             HOTARAREA
                          din 3 iunie 2003

            in cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei*)
                       (Cererea nr. 38.565/97)

    *) Traducere.

    In cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectia a IV-a), statuand in cadrul unei Camere formate din: domnul Nicolas Bratza, presedinte; domnii M. Pellonpaa, C. Birsan, R. Maruste, S. Pavlovschi, L. Garlicki si doamna V. Straznicka, judecatori; si domnul M. O'Boyle, grefier de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 13 mai 2003,
    pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:

    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 38.565/97, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Silvestru Cotlet (reclamantul), s-a adresat Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 16 noiembrie 1995, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Reclamantul care beneficiaza de asistenta judiciara este reprezentat in fata Curtii de catre domnul D. Mihai, avocat in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna C.I. Tarcea.
    3. Reclamantul s-a plans de o incalcare a dreptului sau la respectarea corespondentei, prevazut de articolul 8 si de fostul articol 25 (actual articol 34) din Conventie, datorita intarzierilor in primirea corespondentei si deschiderii corespondentei destinate sau provenind de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea) si de la Comisie, precum si de refuzul autoritatilor de a-i pune la dispozitie hartie, plicuri si timbre pentru corespondenta sa cu Curtea.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la data de 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului 11 la Conventie (art. 5 & 2 din Protocolul 11).
    5. Cererea a fost atribuita primei Sectii a Curtii (art. 52 & 1 din regulament). In cadrul acesteia s-a constituit, in conformitate cu art. 26 & 1 din regulament, Camera insarcinata cu examinarea cererii (art. 27 & 1 din Conventie).
    6. Printr-o decizie din 10 octombrie 2000 Camera a declarat cererea partial admisibila.
    7. La 1 noiembrie 2001 Curtea a modificat compunerea sectiilor (art. 25 & 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuita Sectiei a IV-a, astfel modificata (art. 52 & 1).
    8. Printr-o decizie din 16 aprilie 2002 Camera a declarat restul plangerii admisibile.
    9. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise asupra fondului cauzei (art. 59 & 1 din regulament).

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    10. Reclamantul, Silvestru Cotlet, este cetatean roman, nascut in anul 1964, si are domiciliul in Gura Humorului.
    11. La data de 23 iulie 1992 reclamantul a fost condamnat de catre Tribunalul Caras-Severin la 18 ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor. Curtea Suprema de Justitie a mentinut aceasta hotarare printr-o decizie definitiva din data de 20 ianuarie 1993.
    12. Dupa condamnare reclamantul a fost depus in Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. A fost apoi transferat la penitenciarele din Timisoara, Gherla, Jilava, Rahova, Craiova, Targu Ocna si Margineni.
    13. Reclamantul a sesizat Comisia la data de 16 noiembrie 1995. Scrisoarea sa a sosit la secretariatul Comisiei in data de 5 ianuarie 1996, intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei, trimis din Bucuresti. Reclamantul informa Comisia ca aceasta era "ultima lui speranta".
    14. Prin scrisoarea din 19 februarie 1996, secretariatul Comisiei a solicitat reclamantului sa isi precizeze cererile si sa ii puna la dispozitie copii de pe deciziile judiciare pertinente pentru cererile sale. I s-a trimis, de asemenea, in anexa textul Conventiei si o nota explicativa.
    15. Prin scrisoarea din 10 octombrie 1996 reclamantul a raspuns ca intarzierea in primirea raspunsurilor se datora formalitatilor necesare pentru a obtine copii de pe documentele cerute. A explicat, de asemenea, ca nu putea pune la dispozitie copii de pe dosarul sau de penitenciar de la Timisoara, deoarece nu avea suficienti bani pentru a le fotocopia.
    16. Aceasta scrisoare a sosit la secretariatul Comisiei in data de 16 decembrie 1996, cu o scrisoare datata 26 noiembrie 1996 a directorului Directiei Generale a Penitenciarelor, generalul de divizie I.C. Cele doua scrisori au sosit intr-un plic ce purta antetul Ministerului Justitiei, trimis din Bucuresti.
    17. Prin scrisoarea din 17 ianuarie 1997 secretariatul Comisiei i-a cerut reclamantului explicatii cu privire la intarzierea corespondentei. Reclamantul a raspuns printr-o scrisoare, datata 17 februarie 1997, prin care sustinea ca intarzierile in corespondenta sa cu Comisia nu ii erau imputabile, si a cerut ajutor in asigurarea respectarii art. 8 din Conventie. A confirmat primirea notei explicative pe care Comisia i-a trimis-o la data de 19 februarie 1996. Aceasta scrisoare a sosit la Comisie la data de 27 martie 1997, cu o scrisoare de insotire din 18 martie 1997, provenind de la directorul Directiei Generale a Penitenciarelor, I.C. Cele doua scrisori au fost trimise intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei, expediat din Bucuresti.
    18. La data de 30 aprilie 1997, secretariatul Comisiei l-a informat pe reclamant ca cererea sa referitoare la caracterul pretins inechitabil al procedurii prin care s-a ajuns la condamnare prezenta anumite probleme si i-a cerut precizari in legatura cu cererea intemeiata pe art. 8 din Conventie, pe care acesta il invocase in scrisoarea precedenta.
    19. La data de 19 mai 1997 reclamantul a raspuns ca i-au fost inmanate deschise toate scrisorile trimise de catre Comisie si a fost obligat sa inmaneze autoritatilor penitenciare scrisorile sale destinate Comisiei, intr-un plic deschis. Aceste scrisori erau apoi trimise Directiei Generale a Penitenciarelor din Bucuresti, unde erau inregistrate si trimise la destinatie. El se plangea si de faptul ca seful inchisorii "uitase" sa ii inmaneze textul Conventiei care ii fusese trimis in anexa la scrisoarea secretariatului Comisiei din 19 februarie 1996. El sublinia faptul ca doar datorita celorlalte scrisori ale Comisiei si in urma insistentelor repetate comandantul ii inmanase in cele din urma textul Conventiei.
    20. Scrisoarea din 9 mai 1997 a sosit la Comisie in data de 4 iulie 1997, impreuna cu o scrisoare de insotire a directorului adjunct al Directiei Generale a Penitenciarelor, colonelul M.V. Cele doua scrisori fusesera trimise impreuna din Bucuresti, intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei.
    21. La data de 22 august 1997 reclamantul a trimis Comisiei formularul de cerere. Formularul a fost, de asemenea, trimis din Bucuresti impreuna cu o scrisoare de insotire provenind de la Directia Generala a Penitenciarelor intr-un singur plic sosit la Comisie la data de 20 octombrie 1997.
    22. Mai multe scrisori ale reclamantului din 8 martie, 16 septembrie si 31 decembrie 1999, 15 octombrie, 11 noiembrie, 12, 4 si 21 decembrie 2000 au sosit la Curte, respectiv in plicuri obisnuite inchise, in termen de o saptamana dupa expediere.
    23. Printr-o scrisoare din 8 martie 1999 reclamantul a informat Curtea ca era impiedicat sa comunice cu aceasta, deoarece autoritatile refuzau sa ii puna la dispozitie hartie de scris si plicuri. Reclamantul cerea ajutorul Curtii pentru a remedia aceasta situatie si arata ca reusise, in cele din urma, sa obtina un plic doar prin intermediul unui alt detinut.
    24. Printr-o scrisoare din 16 septembrie 1999 reclamantul a prezentat Curtii scuzele sale deoarece fusese obligat, din lipsa de timbru, sa puna scrisoarea sa alaturi de cea a unui alt detinut care scria Curtii.
    25. Prin scrisoarea din 11 noiembrie 2000, trimisa din Spitalul-penitenciar Targu Ocna, reclamantul a comunicat faptul ca a primit la data de 8 noiembrie 2000 o scrisoare din partea Grefei Curtii, care ii fusese trimisa la data de 27 octombrie 2000, si sublinia faptul ca aceasta scrisoare ii parvenise intr-un plic deschis.
    El arata, de asemenea, ca introducerea cererii sale la Strasbourg si corespondenta sa cu Secretariatul provocase ostilitatea gardienilor fata de el. Reclamantul se exprima in termenii urmatori: "in inchisoare, gardienii nu sunt multumiti de corespondenta mea cu dumneavoastra si, pentru acest motiv, se pare ca voi fi transferat si s-ar putea sa mai am si alte probleme". El informa, de asemenea, Curtea ca un alt detinut care cunostea limba franceza il ajutase sa traduca formularul de cerere, dar ca nu putea dezvalui numele persoanei in cauza, deoarece aceasta ar putea avea probleme cu conducerea penitenciarului.
    26. Printr-o scrisoare din 15 mai 2002 conducerea Penitenciarului din Margineni, raspunzand unei cereri de informatii, adresata de catre agentul Guvernului roman, confirma in primul rand faptul ca reclamantul fusese detinut succesiv in Penitenciarul Margineni din 27 martie 1998 pana in 3 octombrie 1999, din 27 iunie in 19 iulie 2000 si din 29 mai 2001 in 13 ianuarie 2002. Se arata apoi de catre aceasta ca, in perioadele amintite, reclamantul avea in contul sau suma de 592.000 lei si ca nu facuse nici o cerere in vederea obtinerii unei eventuale finantari care i-ar fi fost necesara pentru a putea introduce o cerere la Curte. Conducerea penitenciarului arata apoi ca, in perioadele amintite, reclamantul se adresase o singura data Ministerului Justitiei, si aceasta doar pentru a solicita gratierea, si ca nimic nu dovedea faptul ca s-ar fi adresat ulterior Curtii.

    II. Drept intern aplicabil

    27. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna aplicabile sunt descrise in Hotararea Petra impotriva Romaniei (Hotararea din 23 septembrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998 - VII, p. 2853, && 25 - 26).
    28. Din punctul de vedere al Guvernului, Ordinul nr. 2.036/C sau nr. 2.037/C, care garanteaza secretul corespondentei detinutilor, a fost adoptat la data de 24 noiembrie 1997 de catre ministrul justitiei. Guvernul nu a depus o copie a ordinului in discutie si nu rezulta din elementele prezentate de Guvern ca Curtea si-ar putea procura singura acest ordin sau ca acesta ar fi fost publicat.

    IN DREPT

    I. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie

    29. Reclamantul se plange de incalcari ale dreptului sau la corespondenta cu Comisia si cu Curtea. El invoca sub acest aspect art. 8 din Conventie, care prevede ca:
    "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie.
    2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
    30. Curtea arata ca plangerea are trei parti: prima se refera la intarzierile in transmiterea corespondentei reclamantului destinate Comisiei sau Curtii; cea de-a doua priveste deschiderea corespondentei reclamantului, destinata Comisiei si Curtii sau provenind de la acestea; cea de-a treia se refera la refuzul administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta cu Curtea.

    1. Asupra intarzierilor in transmiterea corespondentei reclamantului, destinata Curtii si Comisiei

    A. Argumentele partilor
    31. Reclamantul sustine ca intarzierile in transmiterea corespondentei destinate Comisiei sau Curtii aduc atingere dreptului garantat de art. 8, citat mai sus.
    32. Guvernul admite ca reclamantul a suferit o ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei cu Comisia, datorita intarzierilor inregistrate in transmiterea corespondentei destinate Comisiei, si ca aceasta intarziere nu era prevazuta de o "lege", in sensul art. 8 & 2 din Conventie. Trimite, in ceea ce priveste acest ultim punct, la Hotararea Petra impotriva Romaniei din 23 septembrie 1998, in care Curtea a constatat o incalcare a art. 8 din Conventie, pe motiv ca legea romana nu indeplinea exigenta de accesibilitate a legii, in sensul celui de-al doilea alineat al art. 8 din Conventie. Guvernul subliniaza totusi ca reclamantul nu a mai suferit nici o ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei dupa data de 24 noiembrie 1997, data la care a fost adoptat un ordin al ministrului justitiei (denumit in continuare ordinul ministrului justitiei), care garanta transmiterea imediata a corespondentei detinutilor, precum si secretul acesteia.

    B. Aprecierea Curtii
    33. Curtea remarca in primul rand faptul ca aceasta parte a plangerii se refera la o perioada care incepe la data de 16 noiembrie 1995, data la care reclamantul a trimis o prima scrisoare Comisiei, pana la data de 20 octombrie 1997, data la care Comisia a primit scrisoarea reclamantului din 22 august 1997. Curtea releva faptul ca pe parcursul acestei perioade corespondenta reclamantului a ajuns la destinatie in termene care variau intre o luna si 10 zile minimum si doua luni si 10 zile maximum.
    Curtea remarca faptul ca dupa 20 octombrie 1997 scrisorile reclamantului au sosit in termene normale, in general intre una si doua saptamani dupa expediere (& 22 de mai sus). Curtea considera, pe baza elementelor furnizate, ca nici o ingerinta nu poate fi observata dupa data de 20 octombrie 1997 cu privire la intarzierea in transmiterea corespondentei reclamantului destinate Curtii.
    34. Curtea remarca apoi ca nu este contestat faptul ca intarzierea in transmiterea corespondentei reclamantului intre 16 noiembrie 1995 - 20 octombrie 1997 constituie, in speta, o ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei, garantat de art. 8 & 1 din Conventie, care nu era prevazuta de o "lege", in sensul alin. 2 al art. 8 din Conventie.
    35. In aceasta privinta Curtea reaminteste ca in cauza Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, a constatat incalcarea art. 8 din Conventie pe motiv ca "legea romana nu indica destul de clar intinderea si modalitatile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autoritatilor" (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, & 38 in fine), si ca "dispozitiile interne aplicabile in materie de control al corespondentei detinutilor (...) lasa autoritatilor nationale o marja prea mare de apreciere: legea se limiteaza la a indica, intr-o maniera foarte generala, dreptul condamnatilor de a primi si de a trimite corespondenta si acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a pastra orice scrisoare, ziar, carte sau revista "neadecvata reeducarii condamnatului" (& 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci, automat, independent de orice decizie a unei autoritati judecatoresti si nesupus cailor de atac.
    In ceea ce priveste regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunostinta de continutul acestuia" (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, & 37).
    36. Curtea considera ca nimic din aceasta speta nu este, din acest punct de vedere, distinct fata de speta Petra impotriva Romaniei, citata mai sus. Ingerinta litigioasa este intemeiata, in speta de fata, pe aceleasi dispozitii interne ca si cele declarate de Curte ca incompatibile cu cerintele unei "legi", in sensul art. 8 & 2 din Conventie. Curtea concluzioneaza ca ingerinta nu a fost, prin urmare, prevazuta de "lege" si ca, din acest punct de vedere, a existat o incalcare a art. 8 din Conventie.
    37. Cu privire la concluzia precedenta, Curtea nu considera necesar sa verifice in speta respectarea celorlalte exigente din cel de-al doilea alineat al art. 8 si nici calitatea de "lege" a ordinului ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997 la care trimite Guvernul, deoarece, in sensul alin. 2 citat mai sus, acesta a intervenit ulterior faptelor care constituie aceasta parte a plangerii, intemeiata pe art. 8 din Conventie.

    2. Asupra deschiderii corespondentei reclamantului destinate Comisiei si Curtii sau provenind de la acestea

    A. Argumentele partilor
    38. Guvernul nu contesta faptul ca inainte de 24 noiembrie 1997 reclamantul a suferit o ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei, motivul fiind deschiderea corespondentei destinate Comisiei sau provenind de la aceasta. Lasand la aprecierea Curtii acest aspect, Guvernul admite ca ingerinta mentionata nu era prevazuta de o "lege", in sensul art. 8 & 2 din Conventie, precum Curtea a constatat in Hotararea Petra impotriva Romaniei citata mai sus, pentru fapte similare celor din speta.
    Guvernul subliniaza totusi ca dupa data de 24 noiembrie 1997, dupa adoptarea unui ordin de catre ministrul justitiei - nr. 2.036/C sau 2.037/C, care garanta secretul corespondentei detinutilor, reclamantul nu a mai suferit incalcari ale dreptului sau la corespondenta. Guvernul arata ca numeroase masuri au fost adoptate de catre Directia Generala a Penitenciarelor din Bucuresti pentru punerea in aplicare a ordinului mentionat: pe de o parte, o circulara prin care se atragea atentia asupra importantei respectarii de catre personalul din penitenciar a dreptului la corespondenta al detinutilor a fost expediata in fiecare penitenciar; pe de alta parte, ordinul mentionat este prezentat fiecarui nou-detinut, care afla astfel care sunt drepturile si obligatiile sale in aceasta privinta.
    39. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului, conform carora, dupa 24 noiembrie 1997, nu i s-a mai incalcat dreptul la respectarea secretului corespondentei. El trimite, sub acest aspect, la scrisoarea de la Penitenciarul Margineni din 15 mai 2002, adresata agentului Guvernului, care arata ca intre 1998 si 2002 reclamantul nu ar fi formulat nici o cerere de finantare pentru a trimite o cerere Curtii si ca ar fi trimis o singura cerere Ministerului Justitiei pentru a solicita gratierea. El considera ca scrisoarea mentionata constituie o dovada a faptului ca administratia penitenciara a continuat sa tina un registru continand corespondenta detinutilor si a continuat sa citeasca aceasta corespondenta si dupa data de 24 noiembrie 1997. Reclamantul subliniaza, in cele din urma, ca administratia penitenciara citise scrisoarea sa adresata ministrului justitiei din moment ce cunostea continutul acestei scrisori.

    B. Aprecierea Curtii

    1. Perioada de pana la 24 noiembrie 1997

    40. Curtea arata ca nu se contesta, in speta, faptul ca deschiderea corespondentei reclamantului destinate Comisiei sau provenind de la aceasta inainte de 24 noiembrie 1997 constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei. Curtea releva apoi ca ingerinta mentionata este anterioara datei de 23 septembrie 1998, data la care Curtea a considerat, in cauza Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, ca art. 8 din Conventie fusese incalcat de catre autoritati, pe motiv ca dispozitiile interne aplicabile nu indeplineau exigentele alin. 2 al art. 8 din Conventie (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, && 38 - 39).
    41. Or, ingerinta litigioasa fiind intemeiata, in speta, pe aceleasi dispozitii interne, precum cele deja declarate ca neindeplinind conditiile unei "legi", Curtea considera ca nimic din aceasta speta nu permite sa se distinga, din acest punct de vedere, intre speta de fata si speta Petra impotriva Romaniei citata mai sus.
    42. Asadar, ingerinta litigioasa neindeplinind conditia de a fi prevazuta de o "lege", Curtea concluzioneaza ca s-a incalcat art. 8 din Conventie sub acest aspect.

    2. Perioada de dupa 24 noiembrie 1997

    43. In ceea ce priveste respectarea secretului corespondentei reclamantului dupa data de 24 noiembrie 1997, Curtea constata faptul ca se gaseste in fata unei controverse intre parti, in masura in care Guvernul neaga existenta oricarei ingerinte dupa data la care ministrul justitiei a adoptat ordinul care garanteaza secretul corespondentei detinutilor, fapt contestat de reclamant. In aceasta situatie ii revine mai intai Curtii rolul sa decida asupra acestei controverse pe baza dosarului aflat in posesia sa (Messina impotriva Italiei, Hotararea din 2 februarie 1993, seria A nr. 257-H, & 31).
    44. Curtea arata ca din scrisoarea din 15 mai 2002 a Directiei Penitenciarului Margineni rezulta ca autoritatile au continuat si dupa data de 24 noiembrie 1997 sa controleze corespondenta reclamantului, mai ales in ceea ce priveste obiectul acesteia si destinatarii. Curtea noteaza, in aceasta privinta, ca autoritatile penitenciare erau la curent cu faptul ca intre anii 1998 si 2002 reclamantul nu a trimis nici o cerere Curtii si ca trimisese o singura cerere ministrului justitiei pentru a solicita gratierea (& 26 mentionat mai sus). In plus, Curtea remarca faptul ca reclamantul s-a plans in scrisoarea sa din 11 noiembrie 2000 de faptul ca scrisoarea din data de 27 octombrie 2000, provenita de la Grefa Curtii, i-a fost inmanata deschisa, fapt pe care Guvernul nu il contesta (& 25 de mai sus). Aceste elemente permit Curtii sa acorde incredere afirmatiilor reclamantului. Curtea considera, asadar, ca ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei a continuat si dupa data adoptarii ordinului ministrului justitiei, care garanta secretul corespondentei detinutilor.
    45. Aceasta ingerinta incalca art. 8 din Conventie, cu exceptia cazului in care este "prevazuta de lege", urmareste un scop sau scopuri legitime si este, in plus, "necesara intr-o societate democratica" pentru a atinge aceste scopuri (a se vedea hotararile Silver si altii impotriva Marii Britanii, 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, & 34, si Calogero impotriva Marii Britanii, 25 martie 1983, seria A, nr. 62, p. 32, & 84, Campbell c Diana impotriva Italiei, 15 noiembrie 1996, Culegerea 1996 - V, p. 1775, & 28).
    46. In ceea ce priveste legalitatea ingerintei, Curtea, in absenta unor indicatii mai precise oferite de catre parti, pleaca de la ideea ca, in speta, controlul corespondentei reclamantului s-a intemeiat, spre deosebire de cauza Petra impotriva Romaniei mentionata anterior, pe ordinul pe care ministrul justitiei l-ar fi adoptat la data de 24 noiembrie 1997 si care garanta secretul corespondentei detinutilor. Chiar daca s-ar presupune ca nu a fost asa in cazul de fata, sarcina de a indica dispozitiile eventualei legi pe care s-au intemeiat autoritatile nationale pentru a supune corespondenta detinutului unui control ii apartine Guvernului (Hotararea Di Giovine impotriva Italiei, nr. 39.920/98, & 25, Hotararea din 26 iulie 2001, nepublicata).
    47. Or, Curtea arata in primul rand ca exista unele incoerente in observatiile Guvernului referitoare la ordinul ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997, in masura in care acesta este uneori identificat sub numarul 2.036/C, iar alteori sub numarul 2.037/C. In plus, nu rezulta din informatiile puse la dispozitie de catre Guvern sau pe care Curtea le-a obtinut ea insasi ca ordinul in cauza ar fi fost publicat. In aceste conditii si in lumina jurisprudentei in materie (Hotararea Petra impotriva Romaniei citata mai sus, & 37; Hotararea Di Giovine impotriva Italiei, citata mai sus, & 26; Hotararea Peers impotriva Greciei, nr. 28.524/95, & 82, CEDO 2001 - III si Labita impotriva Italiei, nr. 26.772/95, && 175 - 185, CEDO 2000 - IV), Curtea considera ca ingerinta litigioasa nu era prevazuta de o "lege", in sensul alin. 2 al art. 8 din Conventie.
    48. Cu privire la concluzia precedenta, Curtea nu considera necesar sa verifice, in speta, respectarea celorlalte conditii din alin. 2 al art. 8 din Conventie.

    3. Asupra refuzului administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea

    A. Argumentele partilor
    49. Reclamantul considera ca refuzul administratiei penitenciare, dupa data de 24 noiembrie 1997, de a-i pune la dispozitie cele necesare, precum plicuri, timbre si hartie de scris, pentru a se putea adresa Curtii constituie o incalcare a art. 8. El considera ca aceasta incalcare se datoreaza lipsei de precizie si de accesibilitate a reglementarii aplicabile.
    50. Guvernul contesta adevarul afirmatiilor reclamantului si considera ca acestea sunt nefondate. Se arata ca, in virtutea ordinului ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997, le revine detinutilor sau familiilor acestora sarcina de a achizitiona plicurile si timbrele necesare pentru corespondenta lor si ca, atunci cand detinutii nu dispun de mijloacele financiare necesare, cheltuielile sunt suportate de catre administratiile penitenciare. In acest caz reclamantul este obligat sa faca o cerere in scris la administratia penitenciara. Or, Guvernul subliniaza ca nu rezulta din registrele Penitenciarului Margineni faptul ca reclamantul ar fi formulat o asemenea cerere si arata ca, in orice caz, nu ar fi putut sa beneficieze de acestea in mod gratuit, deoarece avea in cont suma de 592.000 lei.
    51. Guvernul arata apoi ca, potrivit informatiilor transmise de Directia Generala a Penitenciarelor, detinutilor care indeplinesc conditiile prevazute de "regulament" li se atribuie doua plicuri intr-o luna. Guvernul nu a identificat insa reglementarea in cauza.
    52. Reclamantul sustine ca cerinta la care face referire Guvernul este ilogica: detinutul care are nevoie de hartie si plicuri nu poate fi obligat sa le ceara in scris, pe o hartie pe care oricum nu o poseda. Este vorba in acest caz, dupa parerea reclamantului, de o restrangere nejustificata a posibilitatii de a pune in practica dreptul la respectarea corespondentei sale. Reclamantul subliniaza ca s-a lovit de un refuz fata de toate cererile sale formulate oral catre comandantul penitenciarului, pe motiv ca erau disponibile doar plicuri timbrate pentru Romania, nu si pentru strainatate.
    53. Reclamantul subliniaza ca Guvernul citeaza o anumita reglementare, in virtutea careia detinutilor li se acordau gratuit doua plicuri pe luna, fara insa a identifica aceasta reglementare. Or, el arata ca, in mod evident, plicurile nu sunt suficiente pentru a-si putea exercita dreptul la corespondenta.
    54. In ceea ce priveste sustinerea Guvernului, conform careia el ar fi avut in cont suma de 590.000 lei, reclamantul sustine ca este vorba despre o suma modesta - echivalentul in lei a 18 euro, pe care a avut-o in cont o scurta perioada, in lunile august si septembrie 1998, si care reprezenta beneficiul obtinut in urma vanzarii tablourilor si icoanelor sale la o expozitie. Reclamantul subliniaza ca a cerut timbre si plicuri atunci cand nu mai avea mijloace de a si le procura, adica dupa ce cumparase, cu banii pe care ii avea in cont, lucruri elementare pentru uz curent (tigari, sapun, hrana etc.).
    55. Reclamantul sustine, in fine, ca cheltuielile realizate de detinuti pentru corespondenta cu Curtea nu sunt "cheltuieli voluptorii", realizate in interes pur personal. Corespondenta cu Curtea raspunde, dupa parerea reclamantului, unui interes general, si anume aceluia de a permite Curtii sa dea o hotarare bazata pe toate elementele pertinente de fapt si de drept intr-un caz de speta. Or, aceasta implica, intre altele, posibilitatea reclamantului de a informa Curtea cu privire la orice element nou sau de a-i pune la dispozitie elementele pe care le considera pertinente pentru a-si apara cauza. Pentru acest motiv reclamantul considera ca autoritatile trebuie sa ia toate masurile necesare in scopul de a garanta detinutilor posibilitatea reala de a se adresa Curtii de fiecare data cand au nevoie.

    B. Aprecierea Curtii
    56. Curtea considera ca aceasta cerere a reclamantului pune in speta doua probleme distincte, desi legate intre ele: aceea, in primul rand, de a sti daca statul avea o obligatie pozitiva de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si, apoi, aceea de a sti daca statul si-a indeplinit aceasta obligatie.

    1. Asupra responsabilitatii statului pentru neindeplinirea unei obligatii pozitive

    57. Curtea remarca faptul ca reclamantul se plange, in substanta, nu de un act, ci de inactiunea statului. Ea reaminteste, in aceasta privinta, ca art. 8 are drept obiectiv esential apararea individului impotriva ingerintelor arbitrare ale puterilor publice si nu se limiteaza doar la a cere statului sa se abtina de la asemenea ingerinte: acestei interdictii i se pot adauga obligatii pozitive inerente respectarii efective a drepturilor garantate de art. 8, mentionat (X si Y impotriva Olandei, Hotararea din 26 martie 1985, seria A nr. 91, p. 11, & 23 si Stjerna impotriva Finlandei, Hotararea din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 299-B, p. 61, & 38).
    58. In ceea ce priveste art. 8 din Conventie, Curtea a ajuns la concluzia ca exista acest tip de obligatii in sarcina unui stat, atunci cand ea a constatat existenta unei legaturi directe si imediate intre masurile cerute de un reclamant, pe de o parte, si, viata privata sau familiala a acestuia, pe de alta parte (a se vedea, printre altele, Lopez Ostra impotriva Spaniei, Hotararea din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 303 C, p. 56, & 58; Guerra si altii impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1998, Culegere 1998 - I, p. 228, & 60).
    59. In speta, Curtea constata ca exista o asemenea legatura directa intre dreptul pretins de reclamant, si anume acela de a i se pune la dispozitie de catre administratia inchisorii cele necesare pentru corespondenta cu Curtea si, pe de alta parte, dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale, asa cum este acesta garantat de art. 8 din Conventie. De fapt, a dispune de materiale precum hartie de scris, timbre sau plicuri este un lucru inerent exercitarii de catre reclamant a dreptului sau la respectarea corespondentei, garantat de art. 8 din Conventie. Ii revine, asadar, Curtii sarcina de a examina daca autoritatile si-au incalcat intr-adevar obligatia pozitiva, asa cum sustine reclamantul.

    2. Asupra problemei eventualei nerespectari de catre stat a obligatiei sale pozitive

    60. Curtea considera ca, contrar afirmatiilor Guvernului, sustinerile reclamantului, care constituie cea de-a treia parte a plangerii sale sub aspectul prevederilor art. 8, nu sunt lipsite de fundament. Mai multe scrisori ale reclamantului au sosit in plicuri ale altor detinuti si reclamantul a informat in mod constant Curtea cu privire la acest subiect, cerandu-i ajutorul (paragrafele 23 - 24 de mai sus).
    61. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 8 din Conventie nu obliga statele sa suporte taxele legate de intreaga corespondenta a detinutilor si nici sa garanteze detinutilor dreptul de a-si alege materialul de scris (Boyle impotriva Marii Britanii, Hotararea nr. 9.659/82, Decizia Comisiei din 6 martie 1985, decizii si rapoarte 41, p. 91 si Farrant impotriva Marii Britanii, Hotararea nr. 7.291/75, Decizia Comisiei din 18 octombrie 1985, D.R. 50, p. 5). Totusi, ar putea aparea o problema daca, in lipsa unor mijloace financiare, corespondenta unui detinut a fost in mod grav impiedicata (Hotararea Boyle impotriva Marii Britanii, citata mai sus). De asemenea, obligarea detinutilor de a utiliza pentru corespondenta lor hartia speciala a inchisorii nu constituie o ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei, cu conditia ca aceasta hartie sa fie imediat disponibila (Hotararea Farrant impotriva Marii Britanii, citata mai sus).
    62. Curtea remarca faptul ca Guvernul, dupa ce s-a referit la o reglementare in virtutea careia reclamantul putea sa beneficieze de doua plicuri gratuite in decurs de o luna, nu a fost in masura sa dovedeasca faptul ca reclamantul ar fi beneficiat in mod efectiv de aceasta reglementare.
    63. In plus, Curtea subscrie la argumentul partii reclamante, conform caruia plicurile nu sunt suficiente pentru a-si putea exercita dreptul la corespondenta. Or, Curtea noteaza ca, dupa parerea reclamantului, toate cererile sale de a-i fi furnizate materiale, adresate oral comandantului inchisorii, au fost respinse pe motiv ca erau disponibile doar plicuri timbrate pentru Romania si nu pentru strainatate, fapt pe care Guvernul nu il contesta.
    64. Curtea nu accepta argumentul Guvernului, conform caruia reclamantul ar fi omis sa faca o cerere scrisa, in masura in care partea interesata urmarea tocmai obtinerea, printre altele, a hartiei de scris.
    65. In aceste conditii Curtea considera ca autoritatile nu si-au indeplinit obligatia pozitiva de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si ca, prin urmare, exista o violare a art. 8 din Conventie sub acest aspect.

    II. Asupra pretinsei incalcari a art. 34 din Conventie

    66. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului sau la un recurs individual garantat de art. 34 din Conventie (fostul art. 25), care prevede ca:
    "Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau orice grup de particulari care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in Conventie sau in Protocoalele sale. Inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitiul eficace al acestui drept."
    67. Reclamantul arata ca introducerea unei cereri la Curte si Comisie a determinat ostilitatea gardienilor impotriva sa, care l-au supus la presiuni pentru a-si retrage plangerea. Arata apoi ca refuzul administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie plicuri, timbre si hartie de scris pentru a se adresa Curtii, precum si intarzierile in transmiterea corespondentei si deschiderea repetata a scrisorilor sale adresate Curtii si Comisiei sau provenind de la acestea i-au cauzat reclamantului sentimente de angoasa si frustrare, accentuate si de faptul ca acesta se gasea intr-un spatiu inchis, fara a avea vreun contact cu familia sau cu lumea exterioara.
    68. Guvernul subliniaza ca reclamantul nu a oferit, sub acest aspect, probe adecvate si indubitabile si considera, prin urmare, ca aceasta cerere trebuie respinsa ca fiind nefondata.
    69. Curtea reaminteste ca, pentru ca mecanismul recursului individual instaurat de art. 34 din Conventie sa fie eficace, este de cea mai mare importanta ca reclamantii, declarati sau potentiali, sa fie liberi sa comunice cu Comisia, fara ca autoritatile sa faca presiuni de vreun fel pentru a-si retrage sau modifica cererile. Prin cuvantul presiuni trebuie sa se inteleaga nu doar reprimarea directa si actele flagrante de intimidare a reclamantilor declarati sau potentiali, a familiilor lor sau a reprezentantului lor in justitie, ci si actele sau contactele indirecte si aluziile care urmaresc sa ii convinga pe acestia, mai ales sa ii descurajeze de a se folosi de o cale de atac pusa la dispozitie de Conventie. Pentru a determina daca contactele dintre autoritati si un reclamant declarat sau potential constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 34 din Conventie, trebuie sa se tina cont de circumstantele particulare ale cazului. In aceasta privinta trebuie luate in considerare vulnerabilitatea reclamantului si riscul ca autoritatile sa il influenteze (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, & 43).
    70. In scrisoarea sa adresata Curtii, din data de 11 noiembrie 2000, reclamantul si-a exprimat temerea ca va fi transferat intr-un alt penitenciar sau ca va avea "si alte probleme" din cauza nemultumirii gardienilor fata de corespondenta sa cu Curtea (& 25 de mai sus), afirmatii care nu au fost contestate de Guvernul parat. De asemenea, reclamantul nu a dorit sa dezvaluie numele detinutului care l-a ajutat de teama ca acesta ar putea avea probleme cu cei din conducerea penitenciarului (& 25 de mai sus).
    71. Dupa parerea Curtii, poate fi vorba despre acte de intimidare care, combinate, pe de o parte, cu omisiunea administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si, pe de alta parte, cu intarzierile in transmiterea corespondentei si deschiderea repetata a scrisorilor sale adresate Curtii si Comisiei sau care provin de la acestea (& 28 - 58 de mai sus) constituie in speta o forma de presiune ilicita si inacceptabila, care a impiedicat dreptul la un recurs individual al reclamantului, cu incalcarea art. 34 din Conventie. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult in speta, avand in vedere vulnerabilitatea reclamantului inchis intr-un spatiu limitat si care avea, prin aceasta, foarte putine contacte cu cei apropiati si cu lumea exterioara.
    72. In consecinta, a avut loc o incalcare a art. 34 din Conventie.

    III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 si 34 din Conventie, coroborate

    73. Reclamantul invoca o incalcare a art. 8 si 34 din Conventie, coroborate, datorata intarzierilor in transmiterea corespondentei provenite de la organismele Conventiei si refuzului autoritatilor de a-i pune la dispozitie cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea.
    74. Tinand cont de concluzia la care a ajuns in & 59 si 72 de mai sus, Curtea nu considera necesar sa se pronunte separat pe acest capat de cerere a reclamantului.

    IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

    75. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".

    A. Prejudiciul
    76. Reclamantul solicita suma de 200 euro cu titlu de daune materiale. El arata ca a pictat in inchisoare mai multe tablouri si icoane, din care o parte a fost selectionata si trimisa la o expozitie de pictura organizata in exteriorul inchisorii. Or, vazandu-si in mod repetat respinse de catre autoritati cererile de hartie, plicuri si timbre, nu a avut nici o alta alternativa decat sa cedeze 6 dintre tablourile sale altor detinuti, pentru ca acestia sa ii puna la dispozitie cele necesare pentru corespondenta sau pentru ca acestia sa accepte ca scrisorile sale destinate Curtii sa plece in aceleasi plicuri cu cele pe care acestia le trimiteau, la randul lor, Curtii. Reclamantul subliniaza ca ii era imposibil sa incheie contracte de vanzare pentru tablourile sale cu alti codetinuti, care sa poata constitui probe pentru cererile sale pe baza art. 41 din Conventie, tinand cont de faptul ca se afla in detentie si ca nu avea hartie la dispozitie.
    77. Solicita, de asemenea, suma de 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a comportamentului autoritatilor care au citit si au expediat cu intarziere corespondenta sa de la sau catre organismele Conventiei, care l-au privat de mijloacele necesare pentru a putea continua sa corespondeze cu Curtea si care au exercitat presiuni asupra lui pentru a-si retrage cererea de la Strasbourg. El sustine ca deschiderea repetata a scrisorilor sale si intarzierile in sosirea sau in expedierea lor i-au cauzat sentimente de angoasa, frustrare, incertitudine si descurajare, accentuate de faptul ca se gasea intr-un spatiu inchis, fara nici un contact cu lumea exterioara. Prin citirea si expedierea cu intarziere a corespondentei, autoritatile l-au supus la restrictii multiple ale dreptului sau de a comunica cu Curtea si cu Comisia. Acest fapt i-a cauzat suferinte rezultate din faptul ca s-a simtit izolat, umilit si fara nici o aparare in fata autoritatilor. Subliniaza apoi ca a fost obligat, in cele din urma, sa se umileasca in fata altor detinuti, mentionand situatia sa financiara precara, in scopul de a le solicita plicuri sau timbre ori de a accepta sa le foloseasca plicurile pentru a-si trimite scrisorile. Sentimentele sale de incertitudine, descurajare si abandon au fost foarte puternice, dupa cum o dovedeste fraza continuta in scrisoarea din 16 noiembrie 1995, adresata Comisiei, conform careia Comisia era "ultima lui sansa".
    78. Guvernul solicita Curtii sa respinga cererea reclamantului cu privire la prejudiciul material. El arata ca suma ceruta este exagerata, deoarece costul unei scrisori catre Franta nu depaseste 3 euro. Arata apoi ca reclamantul nu ar fi avut nevoie sa isi vanda tablourile, deoarece avea 592.000 lei in cont.
    In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul nu contesta faptul ca detinutii pot sa aiba un sentiment de disconfort datorita faptului ca scrisorile sunt citite de administratia penitenciara. In acelasi timp subliniaza ca citirea scrisorilor reclamantului a avut loc doar intre 15 noiembrie 1995 si 24 noiembrie 1997, deoarece, dupa aceasta ultima data, autoritatile au remediat situatia, adoptand un ordin ce garanta dreptul la corespondenta nelimitata si necenzurata. Guvernul considera ca sustinerile reclamantului, conform carora s-ar fi umilit fata de alti prizonieri cerand plicuri si timbre, nu sunt fondate, deoarece, pe de o parte, nu exista nici o proba la dosar si, pe de alta parte, nu era necesar sa solicite sustinerea lor financiara, tinand cont de faptul ca el desfasura o munca remunerata in penitenciar, pictand in timpul detentiei, printre altele, peretii unei biserici.
    79. In ceea ce priveste prejudiciul material, Curtea arata ca sumele cerute sunt in legatura directa cu incalcarea constatata de Curte la & 65 de mai sus si care poarta asupra celei de-a treia parti a cererii reclamantului, intemeiata pe art. 8 din Conventie (& 46 - 58 de mai sus). Curtea recunoaste ca partea interesata nu a prezentat probe pentru a-si sustine afirmatiile, conform carora ar fi fost obligat sa vanda sau sa cedeze unele dintre tablouri altor codetinuti in schimbul materialelor necesare pentru corespondenta cu Curtea sau pentru ca acestia sa accepte sa ii expedieze scrisorile adresate Curtii. Totusi, in aceasta privinta, ea acorda incredere afirmatiilor reclamantului, conform carora, avand in vedere calitatea sa de detinut si lipsa materialelor, i-ar fi fost dificil sa incheie cu alti detinuti contracte scrise de vanzare pentru tablourile sale, care ar fi fost susceptibile sa constituie elemente de proba pentru pretentiile sale, sub aspectul art. 41 din Conventie. Curtea remarca in cele din urma ca elementele dosarului nu permit sa se stabileasca cu certitudine intinderea prejudiciului material efectiv suferit de reclamant.
    80. In ceea ce priveste cererea reclamantului cu titlu de prejudiciu moral, Curtea considera ca partea interesata a suferit cu siguranta un prejudiciu moral datorita deschiderii si intarzierilor in transmiterea corespondentei sale cu Curtea, datorita omisiunii administratiei penitenciare de a-i furniza cele necesare pentru a putea coresponda cu Curtea si presiunilor exercitate asupra reclamantului, de natura sa ii incalce acestuia dreptul la un recurs individual.
    81. In aceste conditii si in considerarea tuturor elementelor care se gasesc in posesia sa, statuand in echitate, dupa cum se stabileste in art. 41 din Conventie, acorda reclamantului 2.500 euro pentru intregul prejudiciu suferit.

    B. Cheltuieli de judecata (costuri si cheltuieli)

    82. Reclamantul solicita suma de 4.290 euro pentru cheltuieli de judecata, detaliata dupa cum urmeaza:
    a) 180 euro pentru cheltuielile suportate de avocatii sai pentru trimiteri de scrisori Curtii;
    b) 4.110 euro pentru onorariile avocatilor care l-au reprezentat in procedura desfasurata in fata Curtii.
    83. Guvernul lasa la aprecierea Curtii problema sumei care ar trebui sa fie acordata reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecata, dar subliniaza totusi ca ar trebui sa se tina cont si de faptul ca reclamantul a beneficiat de asistenta judiciara in fata Curtii.
    84. Curtea a apreciat cererea in lumina principiilor care se desprind din jurisprudenta sa (hotararile Nikolova impotriva Bulgariei [GC], nr. 31.195/96, & 79, CEDO 1999-II, Ozturk impotriva Turciei [GC], nr. 22.479/93, & 83, CEDO 1999-VI, si Witold Litwa impotriva Poloniei, nr. 26.629/95, & 88, CEDO 2000-III).
    85. Aplicand aceste criterii la speta de fata si statuand in echitate, dupa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea considera rezonabil sa ii acorde reclamantului suma de 3.300 euro pentru cheltuieli de judecata, din care se vor scadea cei 920 euro care au fost deja platiti de Consiliul Europei cu titlu de asistenta judiciara si care nu au fost luati in calcul in cererea reclamantului.

    C. Majorari de intarziere
    86. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    CURTEA
    IN UNANIMITATE:

    1. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, datorita intarzierilor in sosirea si in expedierea corespondentei reclamantului destinate Comisiei;
    2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, datorita deschiderii corespondentei reclamantului destinate Curtii si Comisiei sau provenind de la acestea;
    3. hotaraste ca art. 8 din Conventie a fost incalcat, datorita refuzului administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea;
    4. hotaraste ca a fost incalcat art. 34 din Conventie;
    5. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra pretinsei incalcari a drepturilor garantate de art. 8 si 34 din Conventie, coroborate;
    6. hotaraste ca:
    a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 2.500 euro (doua mii cinci sute euro) cu titlu de daune materiale si morale, precum si 3.300 euro (trei mii trei sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, din care se vor scadea 920 euro, care au fost deja primiti de reclamant pentru asistenta judiciara;
    b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
    7. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.

    Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 3 iunie 2003, cu aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

          Michael O'Boyle,                 Nicolas Bratza,
              grefier                        presedinte