Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr. din 21.10.2020

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu şi Banca Europeană de Investiţii - Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19 - COM (2020) 245 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1013 din 02 noiembrie 2020

SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/360 din 13.10.2020,Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Senatul României constată că: 1. la nivel european, Comisia Europeană va aborda provocările care decurg din dezvoltarea vaccinului anti-COVID-19 prin intermediul acordurilor de achiziţie anticipată: a)astfel, propune să încheie o serie de acorduri care ar presupune stabilirea unui pachet de finanţare pentru producătorii de vaccinuri în schimbul dreptului de a cumpăra un număr specific de doze de vaccin într-un interval de timp şi la un anumit preţ; b)finanţarea acordată în avans va fi considerată plată în avans pentru vaccinurile cumpărate efectiv de statele membre. Negocierile ar fi deschise tuturor producătorilor de vaccinuri, dar se va acorda prioritate celor care au intrat sau au planuri ferme de a intra în studii clinice încă din 2020 şi vor putea produce la scară deja în 2021;2. până în prezent, în cadrul Strategiei europene pentru vaccinare COVID-19 au fost agreate 6 acorduri anticipate cu următoarele companii: Sanofi-GSK, Johnson&Johnson, AstraZeneca, CureVac, Moderna şi BioNTech/Pfizer pentru securizarea unui vaccin împotriva coronavirusului, când acesta va fi disponibil. Comisia a semnat două contracte cu aceste companii: AstraZeneca şi Sanofi-GSK; 3. condiţiile contractului vor reflecta echilibrul dintre perspectiva producătorului de a furniza rapid un vaccin sigur şi investiţia necesară pentru a produce vaccinul în Europa şi a-l pune pe piaţa europeană şi nu numai: a)contractele ar fi încheiate de Comisia Europeană în numele tuturor statelor membre participante, care vor putea achiziţiona direct vaccinul respectiv de la producător, pe baza condiţiilor prevăzute în acordul de achiziţie anticipată. Alocarea accesului la doze de vaccin între statele membre s-ar face în funcţie de cheia de distribuţie bazată pe populaţie;4. finanţarea aferentă va proveni în mare parte din bugetul de 2,7 miliarde EUR al Instrumentului pentru sprijin de urgenţă. Un sprijin suplimentar va fi disponibil sub formă de împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii; 5. Comisia a înfiinţat, pentru a gestiona achiziţia în mod centralizat şi eficient, un comitet director şi o echipă comună de negociere care discută cu companiile şi negociază pachetele de contracte de cumpărare în avans/rezervarea dozelor; 6. nu este exclus riscul ca vaccinurile candidate care beneficiază de sprijin să eşueze la studiile clinice. Prin urmare, această strategie este similară cu o poliţă de asigurare; 7. România este parte a Acordului privind achiziţia anticipată de vaccinuri COVID-19 şi a informat Comisia Europeană cu privire la necesarul estimat de doze de vaccin COVID-19, respectiv 10,7 milioane (adică 4,3% din vaccinurile anti-COVID-19, care vor fi achiziţionate de Comisia Europeană pentru cele 27 de state membre). Articolul 2Senatul României susţine: 1. decizia Comisiei, a statelor membre şi a Agenţiei Europene pentru Medicamente de a valorifica la maximum mecanismele de flexibilitate existente în cadrul UE de reglementare pentru a accelera procesul de autorizare şi de punere la dispoziţia populaţiei a vaccinurilor viabile împotriva COVID-19; 2. abordarea comună UE27 oferă producătorilor de vaccinuri un proces de negociere simplificat, cu un singur punct de contact, reducând astfel costurile. Centralizarea achiziţiei de vaccinuri la nivelul UE are meritul rapidităţii şi eficienţei, comparativ cu 27 de procese separate. O abordare cu adevărat europeană evită concurenţa între statele membre şi creează solidaritate între acestea, indiferent de mărimea populaţiei şi de puterea lor de cumpărare. Mai mult, va creşte gradul de influenţă al UE atunci când negociază cu industria; 3. acordul pentru achiziţia anticipată de vaccinuri COVID-19 (Anticipated Purchased Agreement) în baza căruia Comisia are mandatul de a încheia, în numele statelor membre participante, acorduri de achiziţie în avans cu producători de vaccinuri pentru a procura vaccinuri în scopul combaterii pandemiei COVID-19 la nivelul Uniunii: a)cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel, statele membre participante, şi nu Comisia, trebuie să achiziţioneze doze de vaccin de la producători pe baza acordurilor de achiziţie anticipată. Prin urmare, toate politicile relevante de vaccinare rămân în competenţa statelor membre participante; b)acordul reglementează împărţirea răspunderii potenţiale şi a despăgubirilor între Comisie şi statele membre participante. Statele membre participante care achiziţionează un vaccin sunt responsabile pentru desfăşurarea şi utilizarea vaccinurilor în conformitate cu strategiile naţionale de vaccinare şi poartă orice răspundere legată de o astfel de utilizare şi desfăşurare. Articolul 3Senatul României apreciază eforturile Comisiei Europene: a)de a asigura populaţiei accesul universal, echitabil şi la preţuri abordabile la vaccinurile împotriva COVID-19 şi măsurile luate în acest sens; b)de a sprijini dezvoltarea şi aplicarea unui mecanism internaţional incluziv de achiziţii publice pentru produse împotriva COVID-19 care să faciliteze accesul timpuriu şi la un preţ abordabil la vaccinuri şi la alte instrumente pentru toţi cei care au nevoie de acestea. Articolul 4 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 octombrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea /2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea /2020
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu