DECRET
Nr. 97 din 28 martie 1983
privind unele masuri pentru intensificarea actiunii de igienizare si curatire a
padurilor
ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 20 din 29 martie 1983
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania decreteaza:
Art. 1
In scopul realizarii sarcinilor prevazute in Programul national pentru
conservarea si dezvoltarea fondului forestier si al atragerii in circuitul
economic a unor cantitati suplimentare de materiale lemnoase, Ministerul
Silviculturii, comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al
municipiului Bucuresti, ceilalti detinatori de terenuri din fondul forestier,
detinatorii de vegetatie forestiera din afara acestuia, precum si Ministerul
Industrializarii Lemnului si Materialelor de Constructii, vor lua masuri pentru
intensificarea actiunii de igienizare si curatire a acestora.
Art. 2
Prin actiunea de igienizare si curatire a padurilor se urmareste:
a) inventarierea arborilor cazuti, rupti si doboriti de vant sau de zapada,
uscati sau pe cale de a se usca, atacati de insecte, a arborilor de control
folositi in protectia padurilor, precum si identificarea celorlalte materiale
lemnoase, prevazute in anexa, care face parte integranta din prezentul decret;
b) repartizarea materialului lemnos inventariat si identificat pentru
productia industriala, aprovizionarea cooperativelor agricole de productie,
mestesugaresti si de productie, achizitii si desfacere a marfurilor, precum si
a populatiei;
c) scoaterea si valorificarea materialului lemnos din paduri.
Art. 3
Materialele lemnoase rezultate din actiunea de igienizare si curatire a
padurilor se cuprind, dupa caz, in balanta de masa lemnoasa sau in balanta de
energie primara, ca resurse pentru aprovizionarea populatiei.
Art. 4
Lucrarile de igienizare si curatire a padurilor se executa de catre
unitatile socialiste de stat si cooperatiste, precum si de populatie, cu
mijloace proprii.
Art. 5
Inspectoratele silvice judetene si al municipiului Bucuresti,
intreprinderile forestiere de exploatare si transport vor incheia cu unitatile
agricole cooperatiste - mai ales cu cele situate in apropierea zonelor forestiere
- contracte pentru exploatarea materialului lemnos rezultat din lucrarile de
igienizare si curatire a padurilor, cu forta de munca si mijloace proprii ale
acestor unitati.
Art. 6
Comitetele si birourile executive ale consiliilor populare vor lua masuri
pentru participarea mai activa a taranimii la lucrarile de igienizare si
curatire in toate padurile si la scoaterea materialului lemnos cu mijloace
proprii.
Unitatile agricole cooperatiste, unitatile cooperatiei mestesugaresti,
unitatile cooperatiei de productie, achizitii si desfacere a marfurilor din
mediul rural, populatia sateasca si din localitatile urbane stabilite de
comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului
Bucuresti, care efectueaza lucrarile prevazute la alin. 1, primesc gratuit 50
la suta din cantitatile de craci colectate si, integral, cioatele, materialul
lemnos subtire provenit din taieri de ingrijire-curatire in paduri tinere
situate in locuri greu accesibile, precum si uscaturile, vreascurile, lemnul
putregaios si zoburile din padurile aflate in zonele de deal si munte.
Unitatile cooperatiste si cetatenii care participa la actiunea de
igienizare si curatire a padurilor sunt obligati sa predea bustenii care
indeplinesc conditiile de calitate si dimensionale pentru a fi transformati in
furnire, unitatilor forestiere de exploatare si transport sau celor de
prelucrare a lemnului. Predarea bustenilor se va face la drumuri accesibile
mijloacelor de transport, cu plata corespunzatoare a prestatiei.
Art. 7
Pentru asigurarea integritatii fondului forestier, inspectoratele silvice
judetene si al municipiului Bucuresti, impreuna cu comitetele executive ale
consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti, vor stabili, in
functie de conditiile locale, zilele din saptamana in care se permite accesul
populatiei in padure pentru taierea, scoaterea si transportul materialului
lemnos. In zilele stabilite, intrarea in padure, efectuarea operatiilor de
curatire, precum si scosul materialului lemnos, se vor face sub stricta
supraveghere a personalului silvic care raspunde de paza padurii.
Art. 8
Ministerul Silviculturii, celelalte ministere si organe centrale, precum si
consiliile populare judetene si al municipiului Bucuresti, sunt obligate sa ia
masuri pentru reducerea la strictul necesar a suprafetelor forestiere ocupate
de drumuri si alte cai de acces, pentru respectarea riguroasa a normelor legale
privind amplasarea drumurilor, retelelor de transport de energie electrica, de
telecomunicatii si a altor instalatii similare, pentru asigurarea integritatii
fondului forestier.
Art. 9
Inspectoratele silvice judetene si al municipiului Bucuresti vor inchiria
unitatilor agricole socialiste de stat si cooperatiste, precum si gospodariilor
populatiei, pe termen lung, pe baza de contracte, suprafete de pasuni din
zonele montane si din perimetrul forestier din celelalte zone, precum si
suprafete de paduri pasunabile, poieni si goluri, cu respectarea normelor
tehnice privind pasunatul in paduri.
De asemenea, unitatile prevazute la alin. 1 vor incheia cu unitatile
agricole cooperatiste contracte de lunga durata pentru a recolta, potrivit
normelor tehnice stabilite de Ministerul Silviculturii, pe baza de plan anual,
fructe de padure, ciuperci comestibile, plante medicinale, seminte forestiere
si alte produse ale padurii.
ANEXA 1
Material lemnos care se identifica si se scoate din paduri si din vegetatia
forestiera din afara fondului forestier in cadrul actiunii de igienizare si
curatire a acestora, indiferent de specie
a) Arbori dispersati:
- cazuti, rupti si doboriti de vant sau de zapada;
- uscati sau pe cale de a se usca;
- atacati de insecte;
- de control, folositi in protectia padurilor.
b) Uscaturi, vreascuri si craci raspandite in paduri.
c) Resturi de exploatare, nevalorificate pentru productia industriala,
provenite din curatirea parchetelor exploatate:
- varfuri;
- craci subtiri;
- zoburi;
- coaja;
- lemn putregaios.
d) Material lemnos subtire provenit din taieri de ingrijire curatire in
paduri tinere, situate in locuri greu accesibile.
e) Material lemnos provenit din extragerea semintisurilor neutilizabile
pentru regenerarea padurilor, frunze si cetina uscate.