Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Conventie Nr.- din 07.06.1968

privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968*)
ACT EMIS DE: Act Internaţional
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 470 din 05 iulie 2011



SmartCity1

*) Traducere.Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,având în vedere că scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strânsă uniune între membrii săi,ţinând seama că relaţiile dintre statele membre, precum şi relaţiile dintre agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari ai acestora sunt tot mai mult bazate pe încredere reciprocă,luând în considere că suprimarea legalizării este de natură să consolideze legăturile dintre statele membre, prin crearea posibilităţii de a utiliza documentele străine în acelaşi mod ca şi documentele care provin de la autorităţile naţionale,convinse de necesitatea de suprimare a cerinţei legalizării documentelor întocmite de agenţii lor diplomatici şi funcţionarii consulari,au convenit după cum urmează: Articolul 1În sensul prezentei convenţii, legalizarea înseamnă numai acea formalitate care atestă autenticitatea semnăturii pe un document, calitatea în care persoana care a semnat un astfel de document a acţionat şi, după caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei aplicate pe un astfel de document. Articolul 21. Prezenta convenţie se aplică documentelor întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari ai unei părţi contractante, care acţionează în calitatea lor oficială şi în exercitarea atribuţiilor lor pe teritoriul oricărui stat, şi care urmează să îşi producă efectele: a)fie pe teritoriul altei părţi contractante; b)fie înaintea unor agenţi diplomatici şi funcţionari consulari ai altei părţi contractante, care îşi exercită atribuţiile pe teritoriul unui stat care nu este parte la prezenta convenţie.2. Prezenta convenţie se aplică, de asemenea, certificatelor oficiale, cum ar fi cele care probează înregistrarea unui document sau a faptului că acesta a existat la o anumită dată certă, precum şi autentificărilor de semnătură, efectuate de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari cu privire la documente, altele decât cele menţionate la alin. 1. Articolul 3Părţile contractante exceptează de la cerinţa legalizării documentele care fac obiectul prezentei convenţii. Articolul 41. Fiecare parte contractantă va lua măsurile necesare pentru ca autorităţile sale naţionale să nu procedeze la efectuarea de legalizări în cazurile în care prezenta convenţie suprimă cerinţa legalizării. 2. Părţile contractante vor asigura condiţiile necesare pentru ca, în cazul în care acest lucru este necesar, să se procedeze la verificarea autenticităţii documentelor care fac obiectul prezentei convenţii. Astfel de verificări nu vor fi supuse niciunei taxe sau altor forme de plată şi vor fi efectuate cu celeritate. Articolul 5În relaţiile dintre părţile contractante, prezenta convenţie va prevala în raport cu dispoziţiile oricărui alt tratat, altei convenţii sau altui acord care prevede ori va prevedea legalizarea semnăturii agenţilor diplomatici şi funcţionarilor consulari, calitatea în care aceştia au acţionat cu ocazia semnării unui document şi, după caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei aplicate pe document. Articolul 61. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Ea va fi supusă ratificării sau acceptării. Instrumentele de ratificare sau acceptare vor fi depozitate la secretarul general al Consiliului Europei. 2. Prezenta convenţie intră în vigoare în termen de 3 luni de la data depozitării celui de-al treilea instrument de ratificare sau acceptare. 3. Pentru un stat semnatar care ratifică sau acceptă ulterior prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în termen de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare sau acceptare. Articolul 71. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei poate invita orice stat care nu este membru al Consiliului Europei să adere la prezenta convenţie. 2. Aderarea se va realiza prin depunerea la secretarul general al Consiliului Europei a instrumentului de aderare, care va intra în vigoare în termen de 3 luni de la data depunerii. Articolul 81. Fiecare parte contractantă poate, cu ocazia semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, acceptare ori aderare, să desemneze teritoriul sau teritoriile în care se aplică prezenta convenţie. 2. Fiecare parte contractantă poate, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, efectuată cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, acceptare ori aderare sau la orice alt moment ulterior, să extindă aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu ori teritorii stipulate în declaraţie şi pentru ale căror relaţii internaţionale este responsabilă sau în numele cărora este autorizată să acţioneze. 3. Orice declaraţie efectuată în conformitate cu alineatul precedent poate fi retrasă, cu privire la orice teritoriu stipulat în respectiva declaraţie, în conformitate cu procedura stabilită la art. 9. Articolul 91. Prezenta convenţie este încheiată pe durată nedeterminată. 2. Fiecare parte contractantă, în ceea ce o priveşte, poate denunţa prezenta convenţie printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. 3. Denunţarea va intra în vigoare în termen de 6 luni de la data primirii de către secretarul general a respectivei notificări. Articolul 10Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statele membre ale Consiliului şi orice alt stat care a aderat la prezenta convenţie cu privire la: a)orice semnare; b)orice depunere a unui instrument de ratificare, acceptare sau aderare; c)orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii; d)orice declaraţie primită în conformitate cu prevederile art. 8; e)orice notificare primită în conformitate cu prevederile art. 9, precum şi data la care denunţarea intră în vigoare.Drept care, subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzător, au semnat prezenta convenţie. Încheiată la Londra la 7 iunie 1968, în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depozitat în arhiva Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat semnatar sau acceptant al prezentei convenţii.


SmartCity5

COMENTARII la Conventie -/1968

Momentan nu exista niciun comentariu la Conventie - din 1968
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu