Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECRET Nr

DECRET   Nr. 176 din  3 august 1948

pentru trecerea in proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregatiilor, comunitatilor sau particularilor, ce au servit pentru functionarea si intretinerea institutiilor de invatamant general, tehnic sau profesional*)

ACT EMIS DE: MINISTERUL INVATAMANTULUI PUBLIC

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 177 din  3 august 1948


SmartCity3


    *) Text corectat conform rectificarii aparuta in Monitorul Oficial, nr. 204 din 3 septembrie 1948.

    Art. 1
    Pentru buna organizare si functionare a invatamantului public de Stat si pentru largirea si democratizarea invatamantului, toate bunurile mobile si imobile ce au apartinut bisericilor, congregatiilor, comunitatilor religioase, asociatiilor particulare, cu sau fara scop lucrativ, si, in general, particularilor, persoane fizice sau juridice si au servit functionarii scolilor de invatamant trecute, conform art. 35 din Legea invatamantului public, la Stat, trec in proprietatea Statului, atribuindu-se Ministerului Invatamantului Public, care le va intrebuinta pentru nevoile invatamantului.
    Bunurile imobile intrand in prevederile alineatului precedent, sunt stabilite in tabela anexa, care face parte integranta din prezenta lege.
    Bunurile mobile, de orice fel, se vor prelua pe baza de inventar, de catre delegatii desemnati de Ministerul Invatamantului Public.
    Se considera bunuri mobile si imobile, intrand in prevederile acestui articol, toate bunurile ce au servit functionarii, intretinerii sau sprijinirii scolilor, internatelor, caminelor sau cantinelor la data de 1 ianuarie 1948, precum si acelea ce au fost dobandite ulterior in acest scop.
    Art. 2
    Intra in prevederile articolului precedent, chiar daca nu au fost trecute in tabela anexa, toate cladirile, cu intreg inventarul lor, care au servit pentru functionarea scolilor de invatamant, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinta corpului didactic sau a personalului administrativ si pentru internatele, caminele si cantinele destinate elevilor sau studentilor scolilor de orice fel.
    De asemenea intra in prevederile articolului precedent cota-parte din fondurile cu destinatie de intretinere sau sprijinire a invatamantului si din fermele sau orice alte exploatari care au servit la intretinerea si functionarea scolilor, internatelor, caminelor, cantinelor sau personalului didactic ori administrativ.
    Art. 3
    Bunurile care se afla afectate exclusiv serviciului de cult vor fi restituite cultului respectiv.
    Art. 4
    Pe data publicarii prezentului decret se dizolva orice asociatiuni, cu sau fara scop lucrativ, care au drept obiect organizarea si functionarea unor scoli particulare de invatamant.
    Bunurile acestor asociatiuni trec in proprietatea Statului, care le va folosi in scopul pentru care ele au fost destinate.

                               TABLOU
cu scolile particulare si confesionale de toate gradele

    Municipiul Bucuresti

    Scoala primara de fete "Stirbei-Doamna", strada Justitiei nr. 55, a Asezamantului Stirbei-Doamna, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Sf. Eufrosina", strada Labirint nr. 26, a d-nei E. Zinglirara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Fraternitatea Zion", din strada Sf. Ion-Nou nr. 25, a Comunitatii Evreilor din Bucuresti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara evreiasca nr. 7, de fete, din calea Dudesti nr. 123, a Comunitatii Evreilor din Bucuresti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii "Aleph" si gradinita de copii "Beth", din strada Dudesti nr. 25, ale Comunitatii Evreilor din Bucuresti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara nr. 7 de baieti "Ronetti Roman", din str. Antim nr. 13, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti nr. 4, "Scoalele Unite", din str. Colonel Orero nr. 30, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara nr. 5 de baieti "Malbim" si gradinita de copii "Malbim", din strada Trinitatii nr. 8, ale Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti nr. 10, din strada Voinicului nr. 48 a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti "Sf. Anton" din strada Matei Basarab nr. 19, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti "Sf. Andrei", din strada Calarasi nr. 12, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti "Iacob si Carolina Lobel", din str. Mircea-Voda nr. 28, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici nr. 31, din strada Floreasca nr. 56, a Scolii Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii nr. 50, din strada Drumul-Serii nr. 57, a Scolii Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete Ortodoxa din strada Principatele-Unite nr. 63 a Soc. Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii nr. 29, din strada Plesoianu nr. 4, a Soc. Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii nr. 39, din strada Tocilescu nr. 18, a Soc. Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Instructiunea" si gradinita de copii "Instructiunea", din strada Poetul Cerna nr. 1 ale Comunitatii Evreilor din Bucuresti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete nr. 4 si gradinita de copii nr. 4, din str. C. F. Robescu nr. 25, ale Comunitatii Evreilor din Bucuresti, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii "Ialdei Iesurum", din strada Siminoc nr. 25, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete si gradinita de copii spaniola, din fundatura Negru-Voda nr. 7, ale Comunitatii Evreilor de rit spaniol, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta si gradinita de copii "Tarbut", din strada Negru-Voda nr. 8, ale institutului evreiesc Tarbut, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii "Ekstein", din strada Arges nr. 10, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scolile primare de baieti si fete "Vointa", din strada Gh. Palade nr. 66, ale Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti "Sf. Iosif" din strada Berthelot nr. 19, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti spaniola din strada Epureanu nr. 10, a Comunitatii Evreilor de rit spaniol, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara nr. 2 de baieti si gradinita de copii "Moria Gaster", ale Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara si gradinita de copii "Surorile Maicii Domnului", din strada Gh. Palade nr. 56, ale Congregatiei Surorile Maicii Domnului, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Sf. Iosif", din strada Berthelot nr. 56, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete Sf. Maria, din strada Pitar Mosi nr. 13, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Sf. Anton", din strada Pitar Mosi nr. 7, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Choisy Mangaru", din calea Mosilor nr. 132, a Institutului Mangaru, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii "Materna", din strada Vergului nr. 19, a Institutului Materna, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta si gradinita de copii ale Comunitatii Armene, din bulevardul Republicii nr. 43, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Progresul Culturii" din strada Salvator nr. 30, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta "Max Asiel", din strada Sevastopol nr. 19,  a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de fete "Notre Dame de Sion", din bulevardul Pache nr. 78, a Ordinului Notre Dame de Sion, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta si gradinita de copii de pe langa Academia Ronsard, a d-lor Francis Lebrun si Leon Thevenin, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta si gradinita de copii, germana, Evanghelica C. A., din strada Lutherana nr. 16, ale Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii "E. Teodorescu", din strada Traian nr. 248, a d-nei E. Teodorescu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradinita de copii "Montesori", din strada Vasile Lascar nr. 54, a d-nei Elly Gross, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Moteanu" din calea Victoriei nr. 176, a Institutului Monteanu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara maghiara din str. Sf. Voievozi nr. 52, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara, gimnaziu unic si gradinita de copii experimentale "Decroly", ale Institutului Decroly, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul "Sf. Gheorghe" din calea Victoriei nr. 216, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul "Sf. Iosif" de baieti din str. Berthelot nr. 19 al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul mixt Evanghelic, din str. Lutherana nr. 16, al Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul mixt Evanghelic, din str. Lutherana nr. 16, al Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul "I. L. Caragiale" din str. Dionisie nr. 22, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Moteanu", din calea Victoriei nr. 176, al Institutului Moteanu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Negoescu" din str. Berthelot nr. 20, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete Sf. Maria, din str. Pitar Mos, nr. 11 - 13, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete Sf. Iosif, din str. General Berthelot nr. 56, al Episcopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti, "Sf. Andrei", din str. Calarasi nr. 12, al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti "M. Sebastian", din str. Mircea Voda nr. 28, al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Ebraic "Tarbut", din str. Romulus nr. 55, al Institutului Tarbut, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Choisy Mangaru", din calea Mosilor nr. 152, al Institutului Choisy Mangaru, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic si comercial "Zoe Ramniceanu", calea Mosilor nr. 148, al Soc. Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Notre Dame de Sion" din bulevardul Pache nr. 78, al Ordinului Notre Dame de Sion, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Sf. Eufrosina" din str. Labirint nr. 26 al d-nei Zinglirara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Victoria", din str. Logofatul Udriste nr. 14, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete nr. 6, "Lumina", din str. Mihaileanu nr. 34, al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala industriala "Tesatoarea", str. Popa Lazar nr. 8, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti "Prof. Asociati" din str. Mircea Voda nr. 3, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic si comercial nr. 1 de baieti "Max Asiel, din str. Sborului nr. 13, proprietatea Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti nr. 2 "Cultura" din str. Sf. Ion Nou nr. 12, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul "M. M. Kogalniceanu", din calea Rahovei nr. 38, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul internat de fete nr. 7, "Ortodox", din str. Principatele Unite nr. 63, al Soc. Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "Stirbey Doamna" din str. Justitiei nr. 55, al Asezamintelor Stirbey Doamna, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete nr. 5 "Focseneanu", din str. Anton Pann nr. 44, al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul nr. 7 de baieti, din calea Dorobanti nr. 32, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul comercial nr. 1, "Sf. Elefterie", din str. Mihai Voda nr. 42, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial nr. 1, "Domnita Ruxandra", din str. Popa Tatu nr. 47, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul de baieti spaniol, din str. Epureanu nr. 10, al comunitatii evreilor de rit spaniol, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul de fete spaniol, din strada Negru Voda nr. 3, al comunitatii evreilor de rit spaniol, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul comercial si teoretic de fete nr. 4, "Instructiunea", din str. Poet Cerna nr. 1, al comunitatii evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial de baieti "Ciocanul", din calea Dudesti nr. 127, al comunitatii evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic "Max Aziel", str. Sevastopol nr. 19, al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul nr. 11 "Sf. Elena", b-dul Basarab nr. 52, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul model din b-dul Elisabeta nr. 28, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul Dactilografie Modern, calea Victoriei nr. 168, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Academia "Ronsard" din str. Alexandru Sahia nr. 16, al d-lor Francis Lebrun si Leon Thevenin, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti nr. 5 "Barbu Stefanescu Delavrancea" din str. Luterana nr. 12, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti nr. 8 "Constantin Brancoveanu" din str. Lahovari nr. 38, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete nr. 1 Institutul "Schewitz Thierrin", din str. Sf. Apostoli nr. 10, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic maghiar mixt din str. Sf. Voievozi nr. 52, al Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Localul Liceului Francez din strada Nicolae Filipescu.
    Localul gradinita de copii francez, din strada Cretulescu nr. 8.
    Localul din strada L. Catargiu nr. 15, proprietatea T.A.R.S.

    Regiunea scolara Bucuresti

    Judetul Arges

    Scoala primara catolica particulara, str. Serban Voda nr. 103, Pitesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Buzau

    Scoala copii mici nr. 3 Buzau, "Maria Ioanne", str. Mihai Bravu nr. 9, Buzau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici nr. 4, Buzau, a Soc. Ortodoxe Filiala Buzau str. Spiru Haret nr. 1, Buzau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara fete ortodoxa a Soc. Ortodoxe Filiala Buzau, "Sita si Tase Dragan", Str. Sf. Ingeri nr. 3, Buzau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara a Comunitatii israelite Buzau, str. Al. Marghiloman nr. 27, Buzau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti "P. Zaharescu", Buzau, cu imobilele din str. Emil Teodoru nr. 14 si nr. 17, Buzau, proprietatea sustinatorilor Dinu si Paul Zaharescu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti Prof. Asociati Buzau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul ortodox fete "Elena Saulescu", al Soc. Ortodoxe a Fem. Romane, Filiala Buzau, cu imobilele din: str. Victoriei nr. 1, Buzau si str. Aurorei nr. 1, Buzau, proprietatea Soc. Ortodoxe cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Constanta

    Scoala copii mici Vasile Roaita, Soc. Ortodoxe a Femeilor Romane, proprietatea Soc. Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Mahomedana Romana, str. Stefan cel Mare nr. 58, local Soc. Mahomedana, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Armeana, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Mahomedana Medgidia, local Soc. Mahomedane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Evreiasca Idisi, Tache Ionescu, Constanta, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic, Adam Clisi, proprietatea Dinu, sustinator, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic Anghene, str. Ion Banescu, Constanta, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Seminarul Musulman, Medgidia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Dambovita

    Scoala copii mici nr. 1, "Alexandru Cantacuzino", parcul Alexandru Stanescu nr. 6, Targoviste, proprietatea Soc. Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici nr. 4, str. Calea Domneasca nr. 133, Targoviste, proprietatea Soc. Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara "Astra Romana", din Schela Ochiuri, judetul Dambovita, proprietatea Soc. petrolifera Astra Romana, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Ialomita

    Scoala primara Fetesti Dudesti, judetul Ialomita, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Primara Giurgeni, judetul Ialomita, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul particular "Diaconu Dobrescu", Calarasi, cu localurile din str. Viitor nr. 68 si str. Stirbei Voda nr. 10, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Ilfov

    Caminul Soc. Tibisoiu, proprietatea Soc. Tibisoiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Orfelinatul Manastirei Tiganesti, proprietatea M-rea Tiganesti, cu toata averea, conform inventarului jurnal.

    Judetul Prahova

    Scoala copii mici "Luca Moise", proprietatea Asezamantul Luca Moise, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici "Sf. Anton", proprietatea Bisericii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala mixta a Comunitatii Evreiesti, proprietatea Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Catolica Sf. Anton, proprietatea Arhiepiscopiei Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul "Nicolae Balcescu", apartinand Comunitatii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Teleorman

    Liceul ortodox fete, Rosiori de Vede, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Vlasca

    Liceul teoretic fete nr. 1, str. Generalissimul Stalin nr. 19 - 21, Giurgiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul particular fete Modern, str. Generalissimul Stalin nr. 15, din Giurgiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea scolara Brasov

    Judetul Brasov

    Scoala de copii mici Evanghelica C. A., din strada Belgradului nr. 2, Brasov, a Bisericii Evanghelice C. A. Bratolomeu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A., Blumana, din strada Apulum nr. 1, Brasov, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A. nr. 1 si nr. 2, din strada Muresenilor nr. 38, Brasov, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A. din comuna Harman, Biserica Evanghelica C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A., din comuna Ghimbav, Biserica Evanghelica C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A., din comuna Halchiu, a Bisericii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A., din comuna Vulcan, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Barbara Nuss Baker, din strada Sf. Ion nr. 5, Brasov, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Evanghelica C. A., Sf. Martin, din strada Lunga nr. 63, Brasov, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Evanghelica C. A. din comuna Rasnov, strada Isvor nr. 5, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din Brasov, strada Lunga nr. 156, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita din Brasov, strada Muresenilor nr. 35, a Comunitatii Israelite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara nr. 1, I. Popazu, din strada Sirul Saguna nr. 2, a Bisericii Sf. Nicolae Scheiu, Brasov, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. "Sf. Martin", din str. Lunga nr. 63, Brasov, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. Blumana din strada Apulum nr. 3, Brasov, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din strada Muresenilor nr. 45, Brasov-Cetate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal si 3/4 din imobilul din Piata Enescu 11.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Maerus, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cristian, cu 2 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Bod, cu 4 imobile, proprietatea Ev. C. A. cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Rasnov, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Codlea, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Feldioara, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Harman, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara, din comuna Bod, proprietatea Fabricii de zahar Bod, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Sanpietru, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Ghimbav, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Rotbav, proprietatea Ev. C. A., cu trei imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Halchiu, proprietatea Ev. C. A., cu 6 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Vulcan, proprietatea Ev. C. A., cu 4 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Prejmer, proprietatea Ev. C. A., cu trei imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata, din Brasov, strada Argintarilor nr. 1, proprietatea Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica baieti din Brasov, str. 7 Noiembrie nr. 23, proprietatea Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica fete, din Brasov, str. Col. Buzoianu nr. 2, a Ordinului Franciscan, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. maghiara din Brasov, str. Voluntarilor nr. 6, a Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Turches, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. Maghiara, din comuna Cernatu, proprietatea Ev. C. A. cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Joseni, proprietatea Ev. C. A. maghiara Satu Lung-Joseni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. , din comuna Satu Lung-Suseni, proprietatea Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Satu Lung-Joseni, proprietatea Bisericii Evanghelice C. A. maghiara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata, din comuna Budila, proprietatea Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Budila, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata, din comuna Teliu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Zarnesti, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala particulara fabrica caramida "Bohn", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul "Andrei Saguna" din Brasov, strada Sirul Saguna nr. 1, cu un imobil in strada Prundului nr. 45; un imobil in piata Berthelot nr. 1; un imobil in strada Prundului nr. 2; o casa in str. Prundului; o casa in strada Sf. Nicolae nr. 1; o casa in strada Barac nr. 1; o casa in strada Pe Tocile nr. 2 - 4; casa Fundatiunii Ion Iuga, strada 23 August, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial de fete Brasov, strada Gh. Dima nr. 4, cu 1 casa in strada Brancoveanu nr. 2, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Evanghelic Honterus din Brasov, strada Axente Sever, al Bisericii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Evanghelic comercial baieti din Brasov, 1 imobil in str. Maxim Gorki nr. 5, situat in curtea Bisericii Negre nr. 3, al Bisericii evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Evanghelic din Brasov, strada Sirul Wagner nr. 1, al Bisericii Evanghelice, cu un imobil in strada Muresenilor nr. 32, si 1 imobil in strada Piata Enescu nr. 11, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala conduc. Evanghelica C. A. din Brasov, in curtea Bisericii Negre nr. 5, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de baieti, din Brasov, strada 7 Noiembrie nr. 25, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic fete, din Brasov, al Institutului Franciscanilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul reformat de fete din Brasov, al Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul comercial reformat de baieti din Brasov, al Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic reformat mixt, din Brasov, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Ciuc

    Scoala primara confesionala romano-catolica din Miercurea Ciuc, a Bisericii romano-catolice cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din Gheorghieni nr. 1, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din Gheorghieni nr. 2, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din Gheorghieni nr. 3, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica, din comuna Gheorghieni-Zarda, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica, din comuna Bancu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Casinul Nou, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Carta, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Cetatuia, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Chilieni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Cioboteni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Ciumani nr. 1, 2 si 3, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Cosmeni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Ditrau, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Ditrau-Orotva, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Joseni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Joseni-Borzont, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Lazarea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Leliceni, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Leliceni-Fiteni, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Lunca de Jos, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Madaras, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Misentea, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Plaesii de Jos, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Plaesii de Sus, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Remetea nr. 1 si 2, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Bicul Mic, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Sancraeni, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Sandominic, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Sandominic Balan, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Sanmartin, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Sansimion, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal si un intravilan.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Santimbru, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Soimeni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Sumuleu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Suseni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Suseni-Mures, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Toplita-Ciuc, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Tulghes, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Valea Stramba, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Ciceu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic baieti din Miercurea Ciuc, al Bisericii romano-catolice, 1 vila la Tusnad, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic fete din comuna Gheorghieni, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic mixt din comuna Carta, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic mixt din comuna Ditrau, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala romano-catolica baieti din comuna Sumuleu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial romano-catolic de fete din comuna Sumuleu al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de fete din comuna Gheorghieni al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Fagaras

    Scoala copii mici Evanghelica C. A. din Fagaras, str. Inului 63 a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A., din comuna Cincul, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Barcut, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Bruiu, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Carta, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cincu a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cincsor a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din Fagaras a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Felmer a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Gherdeal a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Lovnic a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Merghindeal a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Rotbav a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Selistat a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Sercaia a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Soars a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Somartin, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Ticusul Vechi, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Toarcla, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica din Fagaras, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Fagaras, str. V. Roaita nr. 12, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din Fagaras, str. Tabacarilor nr. 7, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Valeni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Odorhei

    Scoala copii mici romano-catolica din Odorhei, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Atia, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Atid, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Beclean, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Bezidul Nou, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Bisericani, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Bordosiu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Bradesti, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Cadiseni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Calugareni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Capalnita, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Cibu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Cristur, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Dealul, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Dobeni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Jacodul, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Lueta, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Lupeni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Morareni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica baieti din comuna Odorhei, str. Lenin nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica fete din comuna Odorhei, Piata Scoalei nr. 2, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta din Odorhei, str. Orban B., a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Polonita, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Praid, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Salasuri, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Sancrai, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Taetura, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Tamasul, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Tarnovita, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Ulcani, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Vetca, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Vlahita, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Zetea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Alexandrita, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Dumitreni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Chedea Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Cristur, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Cusmed, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Filia, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Forteni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Hoghia, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Matiseni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara de aplicatie reformata din comuna Odorhei, str. Iosef Attila nr. 1, a Bisericii reformate, cu toata averea conform inventarului.
    Scoala primara reformata Porumbenii Mari, a Bisericii reformate, cu toata averea, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Ruganesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Satu Mic, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Solonca, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Taureni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Teleac, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Uliesul, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata din comuna Mujna, a Bisericii reformate, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din comuna Chetel, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din comuna Cristur, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din comuna Firtanus, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din comuna Jacodul, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din comuna Mihaileni, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din comuna Roua, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de baieti din Odorhei, al Bisericii romano-catolice, 1 vila cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic mixt din comuna Raghin, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat baieti din Odorhei, al Bisericii reformate, 5 pravalii, 1 casa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Unitarian din comuna Cristur, a Bisericii unite cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala reformata fete din Odorhei, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul comercial romano-catolic de fete din Odorhei, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Tarnava Mare

    Scoala de copii mici Evanghelica C. A. Sighisoara, a Bisericii Evanghelice C. A., 1 casa de locuit, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici Evanghelica C. A. Rupea, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. mixta Medias, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. baieti Sighisoara, str. Nicolae Balcescu nr. 7, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. de fete Sighisoara, str. Dragalina nr. 2, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Albesti, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Agarbiciu, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Agnita, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Apold, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Aposul, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Alma, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Arghita, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Atel, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Axente Sever, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Deia, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Besa, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Biertan, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Boarta, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Brateiu, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Buia, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Bunesti, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Buzd, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Barghis, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cata, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Copsa Mare, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cloasterf, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cris, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Crit, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Daia, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Dacia, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Danes, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Darlos, a Bisericii Evanghelice C. A., 2 localuri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Dealul Frumos, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Drauseni, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Dupusul, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Fiser, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Floresti, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Hetur, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Hendorf, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Homorod I, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Iacobeni, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Ighisul Nou, a Bisericii Evanghelice C. A., cu doua localuri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Jibert, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Laslea, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Malancrav, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Mercheasa, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Metis, a Bisericii Evanghelice C. A., 2 localuri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Mesindorf, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Moardas, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Movile, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Mosna, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Motisul, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Mighindoala, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Nemsa, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Netus, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Neustadt, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Noul Sasesc, a Bisericii Evanghelice C. A., 2 localuri cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Pelisor, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Prostea, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Petis, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Ravasel, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Petisul a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Richisul, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Roades, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Roandoea, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Ruja, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Rupea, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Saschiz, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Seleus, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Saes, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Saros, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Seica Mare, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Seica Mica, a Bisericii Evanghelice C. A., 2 localuri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Soala, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Ungra, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Valchid, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Vard, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Veseud-Agnita, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Veseu Seica, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Viseri, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Vorumloc, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Vulcan, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Zlagna, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita din Medias a comunei evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, comuna Sighisoara, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, comuna Medias, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, comuna Buia, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, comuna Rupea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, comuna Sapartoc, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata, Sighisoara, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata, Medias, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata, comuna Albesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata, comuna Barghis, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata, comuna Boiu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata, comuna Granari, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara reformata, comuna Vanatori, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Liceul Evanghelic Teutsch baieti, din Sighisoara, str. Dealul Scolii nr. 5 - 6, 1 imobil situat in str. Isacov nr. 2, 1 imobil in Piata str. Isacov nr. 3, 1 imobil in str. D. Gherea nr. 1, 1 imobil nr. 4, in str. D. Gherea nr. 5 - 7, 1 imobil in str. D. Gherea nr. 11, 1 imobil in str. D. Gherea nr. 6, 1 imobil in str. D. Gherea, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul fete Evanghelic C. A., comuna Sighisoara, str. General Dragalina nr. 2, al Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala Evanghelica C. A., fete Sighisoara, str. Zaharia Boiu nr. 14, a Bisericii Evanghelice Cat., 1 imobil in str. Zaharia Boiu nr. 12, al Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul german St. L. Roth, Medias, str. Piata 23 August nr. 12, 1 imobil in str. A. Saguna nr. 2, al Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic Evanghelic C. A. din comuna Agnita, a Bisericii Evanghelica C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Trei Scaune

    Gradina de copii din comuna Brescu, 2 cladiri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gradina de copii din Sf. Gheorghe, 1 sala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Baraolt, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Bretcu, functioneaza in localul Scolii primare de Stat, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Alungeni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Ghelinta, 1 local cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Imeni, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Mereni, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Valea Seaca, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Poian, 1 clasa cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Santeieni, 2 sali de clasa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Tg. Sacuiesc, 1 sala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Mielosoara, 2 sali de clasa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din comuna Valea Crisului, 3 sali de clasa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Sf. Gheorghe, 4 clase cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Santion Lunca, 1 sala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Catalina, 1 cladire cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Petervi, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Lunga, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Ilieni, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Anghelus, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Borsnerul Mic, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Chepet, 2 sali, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Malnas, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Bodog, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Tg. Sacuesc, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Valea Crisului, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Sf. Gheorghe, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din comuna Ozun, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din comuna Haghieg, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din Cluclin, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din Ilieni, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din Dobole de Jos, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din Ariusa, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din Aroci, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala reformata din comuna Belin, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din Cluclin, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din Arita Mare, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din Arcus, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din Valea Crisului, 1 cladire, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic din Tg. Sacuesc al Bisericii romano-catolice, 2 case in Sanzieni-Poiana, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. Teren Intravilan, 1 edificiu vechi.
    Liceul reformat fete din Sf. Gheorghe, al Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic fete din Sf. Gheorghe, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala romano-catolica conducatoare din Sf. Gheorghe, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat baieti din Sf. Gheorghe, al Bisericii reformate, 1 imobil in str. Petofy nr. 1, 1 imobil in str. Libertatii nr. 26, 1 imobil in str. Maresal Tito nr. 12, 1 imobil in str. Varady nr. 12, 1 imobil in str. Cosuth nr. 13, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea scolara Cluj

    Judetul Bihor

    Scoala copii mici romano-catolica din Oradea-Venetia, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica Imaculata Oradea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica Sf. Vicentiu, Oradea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica Ursulina, Oradea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Oradea-Olosig, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Oradea-Orasul Nou, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Oradea-Venetia, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Oradea, Sf. Vicentiu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Imaculata-Oradea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Ursulina-Oradea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Oradea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Oradea nr. 2, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata nr. 3, Oradea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica Oradea, a Bisericii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara baieti romano-catolica Oradea-Venetia, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Beius, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Albis, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Alesd, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Aiud, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Arpasel, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Balc., a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Biharea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Biharea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Buduslau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Beliu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Belfir, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Boiu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cadea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Camacean, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Cica, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Cetariu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cetariu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Cefa, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Ciocaia, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cubulcut, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cherecuia, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Chet, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Diosig, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Diosig, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Episc. Bihor, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Episc. Bihor, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Ghiarac, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Gurbedin, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Marghita, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Marghita, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Misca, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Misca, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Negru, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Niuved, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Niuved-Colonia, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Olosig, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Osorcheiu, a Bisericii romano catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Paleu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Palota, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Piarhida, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Petreu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Petreu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Posalaca, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Rosiar, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Seleus, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete romano-catolica Seleus, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Saniob, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara f. Saniob, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Secueni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Secueni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Santaul-Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Santaul-Mic, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Sannicolaul-de-Munte, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Saldobaghiul de Munte, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Santion, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Suplac, de Barcau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Suplac de Bacau, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Suplac Dolca, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Sisterea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Saucici, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Tarian, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Tamaseni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Teuteu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Targusor, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Targusor, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Cantelca, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Tamasda, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Tileagd, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Tileagd, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Tinca, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Tinca, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Uileac, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Uileac de M., a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Uileac-de-Munte, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Uileac-de-Belici, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Urvind, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Vaida, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Saniob, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Tarciaia, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Salonta, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Salonta, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti ortodox Emil Gojdu, din Oradea, strada Sindicatelor, al Primariei Oradea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala de baieti greco-catolica din Oradea, strada Petru Groza, a Episcopiei Unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul evreiesc mixt din Oradea, piata Mihai Viteazul, al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul greco-catolic din Oradea, piata Lenin, al Episcopiei greco-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul Jiga din Oradea, strada Lucaci Gheorghe nr. 27, al fund. Jiga, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici greco-catolica Oradea, a Episcopiei greco-catolica,  cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Confesionala Evreiasca din Oradea, a Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic baieti din Oradea, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de fete din Oradea, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic Imaculata de fete, din Oradea, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul reformat de fete din Oradea, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic de fete "Sf. Vincentiu", al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala romano-catolica de conducatoare Imaculata, din Oradea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial romano-catolic "Sf. Vicentiu", fete, din Oradea, str. Wieinszky nr. 13, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Cluj

    Scoala primara reformata nr. 1 din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata nr. 2 din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata nr. 3 din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata nr. 4 din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata nr. 5 din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Almasu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Alunis, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata nr. 1 din Balda, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Babin din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Badesti, din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Borsea, din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Catina din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Caian din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cojocna, din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Chidea, din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cheseu din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Camaras de Camp, din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Capusul Mare din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Cristorel din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Daraolt din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Feiurdeni din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Feldioara din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Fedora din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Frata din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Horlacea din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Jebu din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Lacu din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Mihesul de Camp din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Lunca de Jos din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Mociu din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Palatca din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Petrinzel din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Saulea din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Sfarasu din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Sampetru de Camp, din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Someseni din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Someseni din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Stana din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Tuson din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Veche din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Vaida Camaras din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Marianum din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Augusteum din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Sf. Petru din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Lyceum din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gheorghieni, romano-catolica, scoala primara, din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, Leghea din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, Cojocna din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, Floresti din Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, Catina din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Evang. Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Unitarian Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unitariana Suatu din Cluj, a Bisericii unitariene, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, Baciu din Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici greco-catolica din Cluj, str. Bob nr. 8 bis, greco-catolica, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Maica Domnului, confesionala, greco-catolica din Cluj, str. Bob nr. 8 bis, greco-catolica cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Maica Domnului, confesionala, greco-catolica din Cluj, Jucul de Jos, a Bisericii greco-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala ortodoxa evreiasca, din Cluj, a Bisericii ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici confesionala ortodoxa evreiasca, din Cluj, a Bisericii ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti, greco-catolic din Cluj, str. 23 August nr. 25, a Episcopiei Romane Unita Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti ortodox, din Cluj, Piata Malinovschi nr. 18, a Episcopiei Ortodoxe Romane Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic fete greco-catolic, str. Avram Iancu nr. 74, din Cluj a Congregatiei Surorilor Maicii Domnului, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala gospodareasca Sf. Terezia, din Cluj, str. Avram Iancu nr. 74, a Congregatiei Surorilor Maicii Domnului, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic fete ortodox din Cluj, str. Avram Iancu nr. 6, a Episcopiei Ortodoxe Romane Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic mixt evreiesc str. General Berthelot nr. 12, Cluj, Comunitatea Izr. Aut. Ort. Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial evreiesc, str. Horea nr. 23, Cluj, Comunitatea evreilor de rit occidental Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul Diecezan, greco-catolic, calea Motilor nr. 24, din Cluj, a Episcopiei Romane Unita Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul de baieti ortodox, str. Iasilor nr. 23, Cluj, fondurile preotilor ortodocsi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Caminul Casa Inv. Piata Stefan cel Mare nr. 4, Cluj, Uniunea Sindicatelor Corpului Didactic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Caminul fetelor de invatatori, din Cluj str. General Grigorescu nr. 2, a Uniunii Sindicatului Asociatiei invatatorilor din Ardeal, Banat, Crisana, Maramures.
    Caminul N. Balcescu V. Ranta din Cluj, a Primariei din Cluj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat baieti, str. Mihail Kogalniceanu nr. 16, a bis. reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat fete, str. 23 August nr. 26, din Cluj, a Bisericii, reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic baieti, str. Mihail Kogalniceanu nr. 4, Cluj, a Bisericii romano-catolice si intravilan, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic fete, str. Horea nr. 31, Cluj, a Bisericii romano-catolice cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Unitarian baieti, str. Cosut nr. 9, Cluj, a Bisericii reformate Unitariene, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul reformat mixt, str. Armata Rosie nr. 64, Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul comercial romano-catolic, fete, str. Horea nr. 31, Cluj, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul unitarian industrial fete, str. Brasai nr. 4, Cluj, a Bisericii Unitariene, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Cantina St. Bolyai Cluj, str. Univ. nr. 17, a Fundatiei Bolyai, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Casa de Calitate, reformata, str. Horea nr. 51, Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Caminul Barthory, str. Univ. nr. 10, Cluj a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Colegiul Moricz Szigmond, str. Baii nr. 27, Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Colegiul Jossef Atila, strada Hasdeu nr. 27, Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Colegiul Bolyai, strada Matei Corvin nr. 6, Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul Unitarian fete, strada Kossuth nr. 7, Cluj, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Nasaud

    Scoala primara reformata Bistrita Nasaud a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Bistrita Nasaud a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Fantanel din Nasaud a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Matei din Nasaud a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Rodna din Nasaud a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sarata din Nasaud a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sien din Nasaud a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sieni Sfanta a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Tigau din Nasaud, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic Gh. Cosbuc, strada Granicerilor nr. 62, Nasaud, al Fondurilor Graniceresti, Nasaud, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic fete, strada Garii nr. 1, Nasaud, al Fondurilor Graniceresti, Nasaud, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala mixta, strada Granicerilor nr. 7 din Nasaud, a Fondurilor Graniceresti, Nasaud, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Somes

    Scoala reformata baieti Dej, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Teocul de Sus din judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Buza din Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Chiochis din Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Dealul Viilor din Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Uri, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sanmarghita, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Cusdioara, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Ocna Dejului, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Beclean, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Beclean, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sis, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Beteag, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Bretea, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Nuseni, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Fizesu Gherlei, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Iclodeni, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Zimbor, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Ciresoaia, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sanmartin, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Braniste, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Malini, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sintereag, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Teodul de Jos, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Vita, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Damacuseni, judetul Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sicodorhei, judetul Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Pueni, judetul Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Strugureni, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Baita, judetul Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Gherla, judetul Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Tg.-Lapus, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Nasal, judetul Somes a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Dej, judetul Somes, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Gherla, judetul Somes a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Sip, judetul Somes a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Tg.-Lapus, judetul Somes, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica, judetul Somes, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Grosi, judetul Somes, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Cornesti, judetul Somes, a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata fete Dej, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Nires, judetul Somes, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala fete greco-catolica, strada Gh. Gheorghiu-Dej, nr. 20, judetul Somes, a Episcopiei Unita din Cluj-Gherla, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala baieti greco-catolica, strada Gh. Gheorghiu-Dej, nr. 31, judetul Somes, a Episcopiei Unita din Cluj.
    Internatul scolii normale greco-catolice baieti, strada Mihai Viteazul nr. 6, judetul Somes a Episcopiei Unita din Cluj-Gherla, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul scolii normale greco-catolice baieti, Piata Libertatii nr. 20, judetul Somes a Episcopiei Unita din Cluj-Gherla, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Nasaud

    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. Bistrita, strada Crisan, judetul Nasaud a Bisericii Evanghelice C. A. cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. Monari, Piata, jud. Nasaud, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. Piata, judetul Nasaud, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Mures

    Scoala reformata comuna Oaia, judetul Mures, 2 localuri pentru scoala si un imobil pentru corp didactic cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Onuca, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Orosfoaia, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Pacureni, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Padureni, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Paingeni, judetul Mures, avand 3 locuri pentru scoala a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Pogaceaua, judetul Mures, avand 1 cladire pentru scoala a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Pasareni, judetul Mures, avand doua imobile pentru scoala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Peris, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Petrilaca de Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Porcesti, judetul Mures, avand trei cladiri pentru scoala a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Porumbeni, judetul Mures, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Rigmand, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Roteni, judetul Mures, cu 1 cladire pentru scoala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Satu Nou, judetul Mures, cu 1 cladire pentru scoala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Secareni, judetul Mures, avand 2 imobile pentru scoala, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Sarateni, jud. Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata romano-catolica comuna Sanbriasi a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sangeorgiul de Mures, avand 3 cladiri pentru scoala a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sangeorzul de Mures, avand 2 cladiri cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Santana de Mures, avand 3 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Santana Nirajului a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Santioana de Mures, avand 4 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Santandrei, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Sansimion, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata unita Sancasii, judetul Mures, avand 4 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Silea Nirajului, judetul Mures, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata romano-catolica Silea Nirajului a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Sincai, judetul Mures, avand 3 cladiri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Surda Dimitreschi a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Suseni, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Suveica, judetul Mures, avand 2 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Stefanesti, judetul Mures, avand doua imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Stajarisi, judetul Mures, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Tompa, judetul Mures a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata romano-catolica Teaca, judetul Mures a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Tirimia, judetul Mures, cu 2 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Toldal, judetul Mures, avand 2 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Tonciu, judetul Mures, avand 2 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Toplita, judetul Mures a Bisericii catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Torba, judetul Mures, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica comuna Troita, judetul Mures, avand 5 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita comuna Troita, judetul Mures, avand 2 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Uliesi, judetul Mures, avand 1 imobil, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Vadas, judetul Mures, avand 4 imobil, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita comuna Vargata, judetul Mures, a Bisericii unita, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Vargata, judetul Mures, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Voivodeni, judetul Mures, avand trei cladiri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Viforoasa, judetul Mures, avand 4 cladiri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. M. Mures, comuna Patos, strada Principala a Bisericii confesionale, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. comuna Petelea, strada Principala, judetul Mures a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. comuna Reghin, strada Principala, Mures a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A. Reghin, strada Principala, judetul Mures a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. comuna Teaca, strada Piata, judetul Mures a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A. comuna Teaca, strada Piata, judetul Mures, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. com. Uila, str. Piata, judetul Mures a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata greco-catolica, str. V. Stalin, nr. 54, Tg. Mures, a Bisericii reformate greco-catolice impreuna cu restaurantul Nap si 3 localuri pentru scoala si 1 imobil pentru locuinta si cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica baieti Tg. Mures, a Bisericii romano-catolice cu 6 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica fete Tg. Mures, a Bisericii romano-catolice cu 4 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata baieti, Tg. Mures, a Bisericii reformate, cu 5 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata fete, Tg. Mures, a Bisericii reformate, cu 6 imobile, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Reghin a Bisericii romano-catolice cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata nr. 1, Reghin, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata nr. 2, Reghin, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Sovata a Bisericii romano-catolice cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Sovata a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Abud a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica comuna Acatari, a Bisericii romano-catolice cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Acatari a Bisericii reformate cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Adrianu Mare a Bisericii reformate cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita Adrianul Mic, a Bisericii unite, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Alunis a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Alunis-Tipcau a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Apalina a Bisericii romano-catolice cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Apalina a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Balauteni a Bisericii reformate cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Bara a Bisericii reformate cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din comuna Medeni a Bisericii reformate cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Beica de Jos cu intreaga avere.
    Scoala primara reformata din comuna Bereni, a Bisericii reformate cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Berghia a Bisericii reformate cu 4 imobile si cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Beu, a Bisericii romano-catolice, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Bozeni, a Bisericii reformate, cu doua imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Brancovenesti, a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Budiul Mic, a Bisericii reformate cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Buza a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita din Buza a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Calimanesti, a Bisericii reformate cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Campenita a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Candru a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Ceasul de Campie, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Calusel a Bisericii romano-catolice, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita din Calusel a Bisericii Calusel, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Calugareni a Bisericii romano-catolice, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Chendul Mare a Bisericii reformate, cu 5 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din comuna Chendul Mic a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Chinari a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Cinta a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Cocosei a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Corbesti a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Corbesti a Bisericii reformate, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Corunca cu 5 imobile a Bisericii reformate si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Cotusi a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Craciunesti a Bisericii reformate, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Cristesti a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Culpiu a Bisericii reformate, cu 5 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Cuiesti a Bisericii reformate, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Curteni a Bisericii reformate, cu 5 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Drojdii a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Damieni a Bisericii romano-catolice cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Dileul Vechi a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Ercea a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Eremieni a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Ernei a Bisericii romano-catolice cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Ernei a Bisericii reformate, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Ermitul a Bisericii romano-catolice cu 7 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Ermitul Varnezeu a Bisericii romano-catolice cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Fantanele a Bisericii reformate, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Tilea-Jod, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Gilpisul-Mare, a Bisericii reformate, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Filpisul-Mic, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Gaiesti, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita din Gaiesti, a Bisericii unite, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Ghindari, a Bisericii reformate, cu 10 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Glodeni, a Bisericii reformate, cu 1 imobil si un teren intravilan si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Goreni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Ghilesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Gornesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara din Gruisori, a Bisericii reformate, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Gurghiu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Odosa, a Bisericii romano-catolice, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara unita din Icland, a Bisericii unite, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Hotesti, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Ihod a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Iara-de-Mures, a Bisericii romano-catolice, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Iara-de-Mures, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Iedu, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Iernuteni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Iobageni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita din Iobageni, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Isla, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Leordeni, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Logig, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Luca-Ilieni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Lunca Bradului, cu 1 imobil, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Maia, a Bisericii reformate, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita din Maiad, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata Madaras, a Bisericii reformate, cu 7 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Madaras-Catun, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata, din Madaras-Fanate, a Bisericii reformate, cu 2 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Marduleni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata romano-catolica din Matrici, a Bisericii romano-catolice, cu 7 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita din Mitresti, a Bisericii unite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Moresti, a Bisericii reformate, cu 1 imobil si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Motun, a Bisericii reformate, cu 1 imobil si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Mureseni, a Bisericii reformate, cu 3 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Mires-Mort, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, din Murgesti, a Bisericii reformate, cu 4 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Neaua, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Nicolesti, a Bisericii reformate, cu 6 imobile si intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Salaj

    Scoala primara reformata Verveghiu, din comuna Verveghiu, a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventar jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Zalau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Zalau, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventar jurnal.
    Scoala primara reformata din Simleul Silvaniei, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Simleul Silvaniei, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Carei, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de baieti din Carei a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de fete din Carei, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Acas, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Berea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Bogdana, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Berveni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Urziceni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Deja, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Dobra, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Domanesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Aghires, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Adoni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Adoni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara din comuna Chesereu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Chesereu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Curtuiuseni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Chereusa, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Valea lui Mihai, a Bisericii reformate cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Valea lui Mihai, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata in comuna Mecentiu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Mecentiu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Simian, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Simian, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Sacaseni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Sudurau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Patalusa, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Tarcea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Galopetreu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Ghenciu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Ghilvaciu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Hodod, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Nadisul Hododului, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Irina, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Capleni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Camin, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Carastelec, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Dobra Mica, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Moftinul Mic, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Crasna, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Crasna, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Recea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Coseiu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Lesmir, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Leleu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Cehaluti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Guruslau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Foieni, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Manau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Petreu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Piream, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Moftinul Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Dobra Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Naimon, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Otoman, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Piscolt, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Becheni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Ulmeni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Salacea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Salacea, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Ticau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Borla, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Cehul Silvaniei, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Cehul Silvaniei, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Archid, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Cristur, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Nusfalau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Panic, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Pir, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Zanan, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Patalusa, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Patalusa, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Tasnad, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Tasnad, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Dantau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Santau, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Sarauad, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Varsolti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici romano-catolica din comuna Zalau, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici romano-catolica din comuna Carei, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Maramures

    Scoala de copii mici din Sighet, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de baieti din comuna Sighet, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de fete din Sighet, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata mixta din Sighet a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Bocicoiul Mare a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Campulung la Tisa a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Campulung Tisa, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Satu Mare

    Scoala primara reformata din comuna Adrian, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Homorodul de Jos, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Amac, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din Viile Apei, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Atea, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Orasul Nou, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Botiz, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Berindan, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Boghis, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Apateu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Agres, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Aidud, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de fete din comuna Aidud, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Baia Sprie, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata particulara din comuna Eideis, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Lapusel, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Halmeu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Halmeu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Hrip, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Iojile, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Iojil, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Martinesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Robesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Culceul Mic, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Pelisor, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Cotlau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Porumbesti, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Remetea Oasului, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Satu Lung, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Belciugul Codrului, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Sandra, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Terebesti, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Lazuri, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Lazuri, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Garsa Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Micula, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Baia Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Soimu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din comuna Socond, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Ambud, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Oar, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Nisipeni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Livada Noua, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Dara, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Carasau, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Turu Lung, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Romanesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de fete din comuna Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de baieti din Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Satu Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Paulesti, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Bercu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Seini, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Seini, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Tamasdiu, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Petin, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Baia Sprie, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Ratesti, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata din comuna Satu Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica din Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica din Aiud, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica din Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici romano-catolica din Baia Sprie, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat de baieti, str. Calvin nr. 2, Satu Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat de fete, str. Calvin nr. 6, Satu Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de fete, str. Kiniszi nr. 6, Satu Mare, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala de fete reformata, str. Piata Kalvin nr. 10, Satu Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala romano-catolica de fete, str. Gorki nr. 3, Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala romano-catolica de baieti, str. Gorki nr. 3, Satu Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Casa Invatatorilor, internat, str. Traian, a Sindicatului Invatatorilor din Satu Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul Episcopiei Greco-catolice din Baia Mare, al Episcopiei Greco-catolica, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Salaj

    Liceul reformat de baieti, din Zalau, str. Ady nr. 1, al Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de baieti, din Carei, str. Max nr. 61, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Romano-catolic de fete din Simleul Silvaniei, str. Lenin nr. 14, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de fete, din Simleul Silvaniei, str. Lenin nr. 14, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Maramures

    Liceul romano-catolic baieti, din Sighet, str. Jokai nr. 11, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic fete din Sighet, str. Mihai Viteazul nr. 2, al Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul reformat din Sighet, str. Kalvin, al Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Turda

    Scoala primara confesionala romano-catolica din Turda, str. Mihai Viteazul nr. 12, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Turda, str. Dr. Ioan Ratiu nr. 42, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Luncani, str. Principala, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Campia Turzii, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Calarasi, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Cuci, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Sanger, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Ludus, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Zau Campie, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica din comuna Cornesti, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara profesionala reformata din Razboieni Cetate, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din Lunca Muresului, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala unit. din Sandulesti, a Bisericii unit., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Viisoara, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Mihai Viteazul, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala unit. din comuna Mihai Viteazul, a Bisericii unit., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de Stat din comuna Istihaza, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de Stat din comuna Bogota, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de Stat din comuna Hadareni, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Cecalaca, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala unit. din comuna Cheia, a confesiunii respective, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de Stat din comuna Moldovenesti, a Composesoratului local, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de Stat din comuna Cornesti, a Bisericii unit., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala israelita din Turda, str. Avram Iancu nr. 11, a Comunitatii israelite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala israelita din Ludus, str. Centru, a Comunitatii israelite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Salaj

    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. din comuna Hodod, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Satu Mare

    Scoala primara confesionala romano-catolica germana din comuna Sai-Satu-Mare, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Cluj

    Edificiul Seminarului Bathory Apor din Cluj, proprietatea Episcopiei catolice Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Imobilul de Galiezter, proprietatea Seminarului din Cluj, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Trei Scaune

    Liceul din Tg. Secuesc, donatiunea lui S. I. dr. Arpad Szentyvany si Edificiul cu terenul intravilan, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia, si intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Edificiul intravilan al Liceului internat din Tg. Secuesc, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia.
    Terenul intravilan Torok Isecme al Internatului din Tg. Secuesc, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia.
    Edificiul Piarist cu internat "Maria Terezia" si intreaga avere, conform inventarului jurnal, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba Iulia.

    Judetul Mures

    Edificiul si terenul intravilan al liceului din Tg. Mures, precum si internatul, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal proprietatea romano-catolica a Episcopiei de Alba-Iulia.
    Terenul arabil din Tg. Mures al internatului din Tg. Mures, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia.

    Judetul Ciuc

    Edificiul si terenul intravilan al internatului din Miercurea-Ciuc, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Odorhei

    Cladirea si terenul intravilan al liceului din Odorhei, proprietatea Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Imobilul din Baile Homorod, proprietatea liceului din Odorhei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Cladirea si terenul intravilan al internatului din Odorhei, proprietate a Episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Terenul arabil al internatului din Odorhei, precum si Isvorul Salteres, proprietatea internatului din Odorhei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea scolara Craiova

    Judetul Dolj

    Scoala primara "Otetelesanu", situata in str. Mihai Viteazu nr. 1, Craiova, proprietatea scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evreiasca "Lumina", situata in str. Calomfirescu nr. 40, Craiova, proprietatea scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala "Sf. Anton", situata in calea Brestei nr. 1, Craiova, (cladirea nr. 1) si alta in str. Titu Maiorescu (cladirea nr. 2), din Craiova, proprietatile scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul "Sf. Maria", situat in str. Imparatul Traian nr. 131, cladirea nr. 1, cladirea nr. 2 si cladirea nr. 3, din Craiova, proprietatile scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul particular "Javet", situat in str. Ioan Hera nr. 2, din Craiova, proprietatea scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul Societatii Ospataria Scolara, situat in str. Buzesti nr. 46, cladirea nr. 1 si cladirea nr. 2, din Craiova, proprietatea scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti "Modern", situat in str. Elca nr. 12, Craiova, proprietatea scolii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti "Mihai Viteazu", situat in str. Brandusa nr. 1, Craiova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic fete Ortodox, din Craiova, situat in calea Brestei nr. 36, cladirea nr. 1, cladirea nr. 2 si cladirea nr. 3, proprietatile Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic fete Ortodox, situat in calea Jianu, cu doua imobile, din Craiova, proprietatea Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic fete "Urziceanu", situat in str. Roaita nr. 9, cladirea nr. 1 si cladirea nr. 2 si
    Liceul teoretic fete "Urziceanu", situat in str. Roaita nr. 11, cladirea nr. 3 si cladirea nr. 4 din str. Roaita nr. 34, toate din Craiova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Mehedinti

    Scoala primara Israelita, situata in str. Progresul nr. 3, din Tr. Severin, proprietatea Comunitatii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica, situata in str. Sperantei, din Tr. Severin, proprietatea Comunitatii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Romano-Catolica, situata in str. Coraciu nr. 3, din Tr. Severin, proprietatea Comunitatii Evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul "Sf. Maria", situat in str. Antonoiu nr. 10, cladirea nr. 1, cladirea nr. 2 si cladirea nr. 3, din Tr. Severin, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Ortodox fete, din str. Decebal nr. 69, din Tr. Severin, proprietatea Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Valcea

    Scoala primara protestanta, situata in str. G-ral Praporgescu nr. 24, din R.-Valcea, proprietatea Bisericii protestante, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul prof. dr. Cretu, situat in str. Florica nr. 6, cladirea nr. 1, cladirea nr. 2 si cladirea nr. 3, din R.-Valcea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul fiilor de muncitori si invatatori, situat in B-dul Tudor Vladimirescu, din R.-Valcea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul de fete Sf. Elena, situat in str. G-ral Praporgescu nr. 40, din R.-Valcea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea scolara Galati

    Judetul Braila

    Scoala copii mici, romano-catolica, din Braila, str. Maresal Tolbukin nr. 19, proprietatea Episcopiei romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, din Braila, str. Maresal Tolbukin nr. 19, proprietatea Episcopiei romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete a "Comunitatii Israelite", din Braila, str. Polona nr. 13, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti, a "Comunitatii Evreilor", din Braila, bulevardul Cuza nr. 69, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara m. bulgara din Braila, str. Plevna nr. 186, proprietatea Comunitatii Bulgare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici a Comunitatii Evreilor, din Braila, str. Polona nr. 13, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara menaj a Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane din Braila, b-dul Cuza nr. 168, local, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Ortodox al Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane din Braila, str. Marasesti nr. 29, proprietatea Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Ortodox din Braila, proprietatea Societatii Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul Sancta Maria, din Braila, str. Campiniu nr. 21, proprietatea Congregatiei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic de baieti H. L. si N. Schaffer, al Comunitatii Evreilor, din Braila, b-dul Cuza nr. 69, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Schaffer, a Comunitatii Evreilor, din Braila, b-dul Cuza nr. 69, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Covurlui

    Scoala copii mici Tarbuth, din Galati, str. Hagi Stoian nr. 10, proprietatea Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici B. Tarbuth, din Galati, str. D-tru Chicus nr. 22, proprietatea Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete S. Schwierer, din Galati, str. Hagi Stoian nr. 10, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara m. romano-catolica, din Galati, str. Republicii nr. 170, proprietatea Arhiepiscopiei romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara baieti a Comunitatii Evreilor, din Galati, str. Hagi Stoian nr. 10, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara m. bulgara, din Galati, str. Nicolae Balcescu nr. 69, proprietatea Comunitatii Bulgare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara fete Lumina, din Galati, str. D. Chicus nr. 22, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Ortodox de fete din Galati, str. Nicolae Balcescu nr. 99, proprietatea Societatii Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Notre Dam de Sion, din Galati, str. Republicii nr. 11, proprietatea Ord. Notre Dam de Sion, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (3 localuri).
    Liceul mixt al Comunitatii Evreilor din Galati, str. Maviamol nr. 2 proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Caminul Corpului didactic, din Galati, str. Republicii nr. 81, proprietatea Corpului didactic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Putna

    Scoala copii mici a "Comunitatii Evreilor", din Focsani, str. Stefan-cel-Mare nr. 12, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara baieti a "Comunitatii Evreilor", din Focsani, str. Stefan cel Mare nr. 12, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete a Comunitatii Evreilor, din Focsani, str. Stefan cel Mare nr. 12, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta a Comunitatii Evreilor, din Odobesti, str. Manea Baiatu nr. 2, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de evrei, din Adjud, str. C. Negri nr. 65, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul unic mixt al Comunitatii Evreilor, din Focsani, str. Stefan-cel-Mare nr. 12, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Unic Ortodox, din Focsani, str. I. V. Stalin nr. 22, proprietatea Societatii Ortodoxe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Ramnicu-Sarat

    Scoala primara mixta a Comunitatii Evreilor, din R.-Sarat, str. Dobrogeanu Gherea nr. 13, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Tecuci

    Scoala copii mici a Comunitatii Evreilor, din Tecuci, str. Gh. Asachi nr. 1, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta a Comunitatii Evreilor, din Tecuci, str. Gh. Asachi nr. 1, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Tulcea

    Nu are cazuri.

    Judetul Tutova

    Scoala copii mici a Comunitatii Evreilor, din Barlad, str. Republicii nr. 135, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta a Comunitatii Evreilor, "Leizer si Ghizela Raufman", din Barlad, str. Republicii nr. 135, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea scolara Iasi

    Judetul Bacau

    Scoala copii mici israelito-romana Bacau a Comunitatii Evreiesti, din Bacau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara baieti israelito-romana, "I. Klein" cu imobilele in strazile: Botezu Gh. nr. 6; Mihai Viteazul nr. 4; Mihai Viteazul nr. 99 - 101; str. Postei nr. 4; Vasile Alecsandri (Baia Comunala) ale Comunitatii Evreilor, din Bacau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara fete israelito-romana "Cultura" cu imobilele in strazile: Alexandru cel Bun nr. 7; Botezatu Gh. nr. 6; Mihai Viteazul nr. 4; Mihai Viteazul nr. 99 - 101; Postei nr. 4; V. Alecsandri (Baia Comunala), ale Comunitatii Evreilor din Bacau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Seminarul teologic catolico-franciscan "Luigi Calugara", Bacau, proprietatea Parohiei catolice din Bacau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Botosani

    Scoala copii mici nr. 1 Botosani (particulara), cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici particulara nr. 2 Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara israelita nr. 1 Botosani, str. Karl Marx, a Comunitatii israelite din Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara israelita nr. 2 baieti, Botosani, str. Grivitei nr. 17, a Comunitatii israelite Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara israelita nr. 1 fete, Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara israelita nr. 2 fete, Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala O. R. T., Botosani, a Comunitatii israelite, str. Dochia, Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala O. S. E., Botosani, str. Grivitei si o cladire pentru camin, in str. Sfintii Voievozi nr. 10 si un atelier impletituri in str. Dochia, Botosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala "Talmud Thora", str. Grivitei nr. 8 Botosani, proprietatea Comunitatii israelite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta particulara Harlau, a Comunitatii israelite, Harlau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta particulara, Stefanesti, proprietatea Comunitatii israelite din Stefanesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Falciu

    Scoala primara mixta particulara israelita Husi-Falciu, un local in Piata 23 August nr. 6, proprietatea Comunitatii israelite din Husi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Iasi

    Scoala copii mici "Mavrocordat", str. Pr. Dr. Parhon nr. 168, Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici din Iasi, str. Vasile Lupu nr. 39, proprietatea Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Iasi din str. Vultur, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala "Notre Dame de Sion", Iasi, din strazile: Cuza Voda nr. 24; Marzescu si Stroescu proprietatea "Notre Dame de Sion" din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara "Notre Dame" Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita de baieti "Wachtel" din str. A. Marinescu nr. 187, Iasi, a Comunitatii israelite din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita fete "Steaua" din str. A. Marinescu nr. 187, Iasi, a Comunitatii israelite din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Iasi

    Scoala primara israelita de baieti "Cultura", str. Dobrogeanu Gherea nr. 26, Iasi, a Comunitatii israelite din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete R. F. I., din str. Filimon-Sarbu nr. 5, Iasi, si localul din str. Horia nr. 11, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de fete "Dr. Stern", din Fundatura Manghrov nr. 236, Iasi, cu toata averea, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita nr. 2 de baieti "Junimea", din str. Palat nr. 10, Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara "Talmud Thora" mare, din str. Aron-Voda nr. 5, Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara "Talmud Thora", mica, din soseaua Nationala nr. 270, Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara "A. M. Gutman", din str. Ion Creanga, Targu-Frumos, proprietatea Comunitatii Evreilor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara "Zilberman", din Bivolari-Iasi, proprietatea Comunitatii Israelite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita "Marcu si Sima Ghetel", Podul Iloaiei-Iasi, a Comunitatii Evreilor din Podul Iloaiei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul ortodox de fete din Iasi, al Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete "M. Kogalniceanu", din str. Capitan Paun nr. 6, Iasi, proprietatea profesorilor asociati, din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti "M. Kogalniceanu", din str. Rosetti, nr. 8, Iasi, a d-nei Maria Patriciu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Unic evreiesc, Iasi, din str. Filimon Sarbu nr. 5, Iasi, nu are local propriu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul U. O. R. T., din str. Dobrogeanu Gherea nr. 26, apartine Comunitatii Evreiesti, din Iasi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Seminarul teologic din str. Max Vexler nr. 7, 9 si 11, al Episcopiei Catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Neamt

    Scoala de copii mici, israelita din str. Muncii nr. 2, Piatra-Neamt, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici israelita Buhusi, din str. 1 Mai, Buhusi, a Comunitatii Israelite, din Buhusi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici a Fabricii Buhusi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita, din Piatra-Neamt, str. Muncii nr. 2, a Comunitatii Evreilor din Piatra-Neamt, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita, din Targu-Neamt, din str. Stefan-cel-Mare nr. 18, a Comunitatii Israelite din Targu-Neamt, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita Buhusi, din str. 1 Mai, Buhusi, proprietatea Comunitatii Israelite, din Buhusi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara a fabricii "Textila", din Buhusi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic de fete Buhusi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Roman

    Scoala copii mici israelita, din Roman, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita de baieti, din Roman, din str. Miron Costin nr. 3, a Comunitatii Israelite din Roman, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita de fete din Roman, str. Suceava nr. 79, a Comunitatii Israelite, din Roman, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Vaslui

    Scoala primara israelita "Assex Tov", din str. Gh. Lazar nr. 12, Vaslui, a Comunitatii Israelite din Vaslui, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Vaslui

    Scoala primara israelita, din Codaiesti-Vaslui, str. Niculae Balcescu nr. 68, a Comunitatii Israelite, din Codaiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic de fete din Vaslui, str. Stefan-cel-Mare nr. 60, a Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane, din str. Stefan-cel-Mare nr. 60, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Bacau

    Caminul Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane din Bacau, str. Oituz nr. 22, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea scolara Sibiu

    Judetul Alba

    Scoala primara evreiasca din str. Tudor Vladimirescu, Alba Iulia, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara confesionala Evanghelica C. A., din Piata Eroilor nr. 2, Alba Iulia, proprietatea Comunitatii Bisericesti Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara confesionala Evanghelica C. A., din str. Velica nr. 1, Sebes, proprietatea Reuniunii Femeilor Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., din comuna Vingrad nr. 157, proprietatea comunei Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara confesionala Evanghelica C. A., din comuna Berghin, proprietatea Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara confesionala Evanghelica C. A., din str. Tudor Vladimirescu nr. 353 comuna Calnic, proprietatea Ev. C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., din str. Horia nr. 5, Petresti, a comunei Bisericii Evanghelice C. A., Petresti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., din str. Closca nr. 296, Pianul de Jos, a Bisericii Evanghelice C. A., Pianul de Jos, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara particulara confesionala Evanghelica C. A., din comuna Vingard, a Bisericii Evanghelice C. A., Vingard, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A., str. Moga nr. 131, din Petresti, a Comunitatii Bisericii Evanghelice C. A., Petresti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Mixt Evanghelic C. A., Piata Cuza Voda nr. 1, din Sebes, a Comunitatii Bisericii Evanghelica C. A., Sebes, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. Internatul din str. Decebal nr. 2 - 4, imobilul din str. Mihai Viteazul nr. 7, imobilul din str. Libertatii nr. 7, si imobilul din str. I Zoba nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, imobilul din str. Mihai Viteazul nr. 3 si Mihai Viteazu nr. 5.
    Scoala reformata din Aiud, judetul Alba, a Bisericii reformate cu toata averea conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Aiud, judetul Alba, a Bisericii romano-catolice, cu toata averea conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, din Abrud, judetul Alba, a Bisericii reformate Abrud, cu intreaga averea conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Alba Iulia, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, internatul si terenul intravilan.
    Scoala reformata din Ocna Muresului, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Sebes Alba, a Bisericii romano-catolice Sebes Alba, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica din Dorobanti, a Bisericii romano-catolice Dorobanti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, din Capud, a Bisericii reformate Capud, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Ciuciu, judetul Alba, a Bisericii reformate Ciuciu, Alba cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, din comuna Ciumbrud, a Bisericii reformate Ciumbrud, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata din Cisteiul de Mures, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Copand, a Bisericii reformate Copand, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Decea, a Bisericii reformate comuna Decea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Gambas, a Bisericii reformate, Gambas, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Hiria, a Bisericii reformate Hiria, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Leorinti, judetul Alba, a Bisericii reformate Leorinti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Mirislau, judetul Alba, a Bisericii reformate Mirislau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Noslac, judetul Alba, a Bisericii reformate Noslac, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Oiesdea, judetul Alba, a Bisericii reformate Oiesdea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata comuna Radesti, a Bisericii reformate Radesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Santimbru, a Bisericii romano-catolice Santimbru, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Santrai, judetul Alba, a Bisericii reformate Santrai, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Teius, judetul Alba, a Bisericii reformate Teius, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Teius, judetul Alba, a Bisericii romano-catolice Teius, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Hunedoara

    Scoala primara confesionala romano-catolica Deva, a edificiului manastirei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Deva, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Harau, a Bisericii reformate Harau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Jeledinti, a Bisericii reformate Jeledinti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Orasti, a Colegiului Kum reformat, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica Cristur, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Pestisul Mare, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica Hunedoara, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Hunedoara, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Hasdad, a Bisericii reformate Hasdad, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica Streisangeorgiu, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica Hateg, a Bisericii romano-catolice Hateg, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Hateg, a Bisericii reformate, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Lupeni, a Bisericii reformate Lupeni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala catolica Lupeni, a Bisericii romano-catolice Lupeni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata Petrosani, a Bisericii reformate Petrosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica Petrosani, a Dieceza Episcopiei romano-catolice Petrosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica fete Petrosani, a Dieceza Episcopiei romano-catolice Petrosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. Orastie, a Bisericii Evanghelice C. A. Orastie, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. Aurel Vlaicu, a Bisericii Evanghelice C. A., cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. Romos, a Bisericii Evanghelice C. A. Romos, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. Batiz, a of. parohiei Batiz, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici Evanghelica C. A. Orastie, a Bisericii Evanghelice C. A. Orastie, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul romano-catolic fete Petrosani, al Dieceza episcopiei romano-catolice Petrosani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Sibiu

    Scoala copii mici nr. 1 Evanghelica C. A. Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici nr. 2 Evanghelica C. A. Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici nr. 3 Evanghelica C. A. str. Natiunile Unite nr. 19 - 21 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici nr. 4 Evanghelica C. A. Sibiu, str. Saguna nr. 18 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici nr. 5 Evanghelica C. A. Sibiu, str. Tg. Vitelor nr. 10 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici nr. 6 Evanghelica C. A., str. Martin Luther nr. 1 - 3 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici Sft. Ursula, str. Franciscanilor din Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A. Cisnadie, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Cisnadie-Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala copii mici Evanghelica C. A. comuna Turnisor, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Turnisor Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara baieti nr. 1 Evanghelica C. A., str. Pemflingher nr. 2 - 4 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara fete Evanghelica C. A., str. Sarii nr. 2 - 6 din Sibiu, a Bisericii C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta nr. 3 Evanghelica C. A., str. Natiunile Unite nr. 20 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara mixta nr. 4 Evanghelica C. A., str. Martin Luther nr. 1 - 3 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Therezianum, str. Horatiu nr. 8 - 10 din Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica, str. G-ral Mosoiu nr. 18, din Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Franciscana, str. Ardealului nr. 4 - 10 din Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Sf. Ursula, str. Maresal Tito nr. 36 din Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Israelita, str. Sarii nr. 25 din Sibiu, a Comunitatii Israelita din Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. comuna Casolt, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Bradul, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. comuna Bradu, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cisnadie, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Cisnadie, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Cisnadioara, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Cisnadioara, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. comuna Cristian, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Cristian, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. comuna Hamba, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Hamba, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Gusterita, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Gusterita, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Altina, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Altina, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Gusu, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. comuna Gusu, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Sura Mare, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Sura Mare, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Sura Mica, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Sura Mica, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Slimnic, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Slimnic, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Selimbar, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Selimbar, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Turnisor, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Turnisor, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Rusi, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Rusi, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Gurpa, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Gurpa, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Amnas, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Amnas, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Apoldul de Sus, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Apoldul de Sus, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Avrig, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Avrig, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Chirpar, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Chirpar, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Boz, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Boz, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Daia, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Daia, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Dobarca, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Dobarca, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Garbova, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Garbova, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. Hasag, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Hasag, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Hosman, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Hosman, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Miercurea, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Miercurea, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Nocrih, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Nocrih, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Noul, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Noul, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Panca, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Panca, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Reciu, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Reciu, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Rosia, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Rosia, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Rusciori, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Rosiori, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Talmaciu, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Talmaciu, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A. din comuna Ungureni, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Ungureni, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara din comuna Alamor, judetul Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara din comuna Ocna Sibiului, judetul Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara din comuna Sacadate, judetul Sibiu, a Episcopiei romano-catolice Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata str. Berariei nr. 2 din Sibiu, a Bisericii reformate Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Terezianum, str. Horatiu nr. 8 - 10 si 18 din Sibiu, a Orfelinatului Terezianum, Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata str. Primariei din Ocna Sibiului, a Bisericii reformate Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata din comuna Alamor, judetul Sibiu, a Bisericii reformate Alamor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. str. Principala din Sacadate, judetul Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. din comuna Sacadate, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici romano-catolica, str. Dealului nr. 6 - 10 din Sibiu, a Institutului Surorilor Franciscane, judetul Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala de fete "Andrei Saguna", str. Andrei Saguna nr. 14, din Sibiu, a Arhiepiscopiei ortodoxe romane Sibiu, si internatul de pe Andrei Saguna nr. 12, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala de baieti "Andrei Saguna", str. Orfanilor nr. 5, din Sibiu, a Arhiepiscopiei ortodoxe romane Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala de baieti Evanghelica C. A., str. Vasinschi nr. 38 din Sibiu, a Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul Evanghelic C. A., str. Pemfliger din Sibiu, al Scolii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de baieti C. A. "Brukental", piata Grivita, str. Mircea cel Batran nr. 7 si internatul in str. Aleea Filozofilor nr. 5, din Sibiu, al Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul de fete Evanghelic C. A., str. General Dimitrov nr. 7 si un apartament, in str. Saguna nr. 9, din Sibiu, al Bisericii Evanghelice C. A. Sibiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala "Nobertin", str. Zipnet (Steaua) nr. 3, din Sibiu, al Episcopiei romano-catolice Alba-Iulia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Tarnava-Mica

    Scoala romano-catolica Blaj, avand trei cladiri, al Bisericii romano-catolice Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Dumbraveni, a Bisericii reformate Dumbraveni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Unita, comuna Tarnaveni, avand doua localuri, a Bisericii Unite Tarnaveni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica, comuna Tarnaveni, avand doua imobile, a Bisericii romano-catolice, comuna Tarnaveni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Tarnaveni, avand doua localuri, a Bisericii reformate Tarnaveni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica, comuna Abus, avand doua cladiri, a Bisericii romano-catolice, comuna Abus, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita, comuna Adamus, avand trei cladiri, a Bisericii Unite, comuna Adamus, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Alma, a Bisericii reformate comuna Alma, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Agristeu, avand doua cladiri si teren, a Bisericii reformate, comuna Agristeu cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica, comuna Agristeu, avand doua cladiri si teren, a Bisericii romano-catolice, comuna Agristeu cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica, comuna Besineu, a Bisericii romano-catolice, comuna Besineu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Viia, avand 3 cladiri, a Bisericii reformate comuna Viia cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Bucerdea-Granoasa, a Bisericii reformate comuna Bucerdea-Granoasa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, Cetatea de Balta, avand doua cladiri, a Bisericii reformate, Cetatea de Balta, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Ceaus, avand patru cladiri, a Bisericii reformate, comuna Ceaus, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Cipau, avand 3 cladiri, a Bisericii reformate, comuna Cipau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Unita, comuna Dambau, avand cinci cladiri, a Bisericii unite, comuna Dambau, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata Ganesti, avand patru cladiri, a Bisericii reformate, Ganesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Gogan, avand 1 cladire, a Bisericii reformate, comuna Gogan, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala Unita, comuna Haranglad, avand doua cladiri, a Bisericii unite, comuna Haranglad, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Haranglad, avand doua cladiri, a Bisericii reformate Haranglad, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Indrifaia, avand patru cladiri, a Bisericii reformate Indrifaia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Iernut, avand cinci cladiri, a Bisericii reformate comuna Iernut, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Iernut, avand 3 cladiri, a Bisericii romano-catolice Iernut, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Cornesti, avand 2 cladiri, a Bisericii reformate comuna Cornesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Craesti, avand 2 cladiri, a Bisericii reformate comuna Craesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Custelnic, avand 1 local, a Bisericii reformate comuna Custelnic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Micasasa, avand 2 localuri, a Bisericii reformate comuna Micasasa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Ozd, avand 3 cladiri, a Bisericii reformate comuna Ozd, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Pocisoara, avand 1 imobil, a Bisericii reformate comuna Pocisoara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Saros, avand 2 localuri, a Bisericii reformate comuna Saros, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Sile, avand doua localuri, a Bisericii reformate comuna Sila, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Santamaria, 1 cladire, a Bisericii reformate, comuna Santamaria, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica Santpaul, avand trei cladiri, a Bisericii romano-catolice, comuna Santpaul, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Seuca, avand doua cladiri, a Bisericii reformate comuna Seuca, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala unita Sf. Nicolae, avand doua cladiri, a Bisericii Unite Sf. Nicolae, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Sf. Nicolae, avand doua cladiri, a Bisericii reformate comuna Sf. Nicolae, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala romano-catolica, comuna Tiur, avand trei cladiri, a Bisericii romano-catolice, comuna Tiur, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala reformata, comuna Valea Lunga, avand doua cladiri, a Bisericii reformate Valea Lunga, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Bagaciu, avand 1 local, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Bagaciu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Balcaciu, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Balcaciu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Bazna, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Bazna, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Blajel, 1 cladire si pamant, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Blajel, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Boian, avand 2 cladiri, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Boian, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Cenade, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Cenade, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Cund, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Cund, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Curciu, 2 cladiri, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Curciu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Domal, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Domal, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., Dumbraveni, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Dumbraveni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Filitelnic, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Filitelnic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Hoghilag, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Hoghilag, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Hundorf, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Hundorf, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Idiciu, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Idiciu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Jidveiul, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Jidveiul, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Laslaul Mic, 3 cladiri, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Laslaul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Maghierusi, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Maghierusi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Manarade, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Manarade, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Nades, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Nades, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Armenis, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Armenis, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Paucea, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Paucea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Prod, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Prod, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Prostea Mare, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Prostea Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Prostea Mica, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Prostea Mica, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Santioana, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Santioana, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Selcusul Mic, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Selcusul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Senereus, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Senereus, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Sona, 1 cladire si 1 teren, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Sona, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Sorostin, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Sorostin, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Tatarlaua, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Tatarlaua, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Tapu, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Tapu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Tigmandru, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Tigmandru, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Valea Lunga, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Valea Lunga, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Velt, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Velt, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Vesxus, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Vesxus, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara Evanghelica C. A., comuna Zagar, 1 cladire, a Bisericii Evanghelice C. A., comuna Zagar, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul teoretic baieti Sft. Vasile, Blaj, 1 local, si teren al Mitropoliei Romane Unite Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul Vancea de baieti, Blaj, 1 cladire si 3 cladiri in comuna Veza, al Mitropoliei Romane Unite, Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul industrial baieti Blaj, cu 2 cladiri, al Mitropoliei Romane Unite, Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala baieti, Blaj, 1 cladire, a Mitropoliei Romane Unite, Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul Comercial baieti Blaj, 1 cladire, al Mitropoliei Romane Unite, Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala gospodarie fete, Blaj, 1 cladire, a Mitropoliei Romane Unite, Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Institutul Recunostintei, Blaj, 2 cladiri, al Congregatiei Maicii Domnului, Blaj, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Baia

    Scoala copii mici israelita din Falticeni, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita baieti din Falticeni, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita fete din Falticeni, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Campulung

    Talmud Thora, scoala primara mixta evreieasca pentru ebraica din Campulung, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Talmud Thora, confesionala pentru ebraica din Vatra Dornei, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Societatea Scoala Romana din Campulung, str. Liceului nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul mixt evreiesc din Gura Humorului, str. Lenin nr. 12, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Dorohoi

    Scoala copii mici israelito-romana, Dorohoi, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara fete israelito-romana din Dorohoi, str. Alexandru I. Cuza nr. 13, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara fete israelita din Dorohoi, str. Alexandru I. Cuza nr. 13 a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta israelito-romana din Saveni, str. Crisan nr. 3, a Comunitatii Evreiesti, Saveni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta israelita din Mihaileni a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Local in constructie pentru scoala primara israelita din comuna Darabani, al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Radauti

    Internatul Stefan cel Mare din Radauti, str. Lenin nr. 9, al Societatii Internatul Stefan cel Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul baieti Vasile Cocarla, din Suceava, str. 6 Noiembrie nr. 9 al Societatii Scoala Romana, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul mixt evreiesc, din Suceava, str. Petru Rares nr. 10 al Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Regiunea Timisoara

    Judetul Arad

    Scoala de copii mici romano-catolica maghiara din Arad, Piata Luptei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici israelita, Arad, Piata Luptei, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica baieti maghiara, Arad, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica maghiara de fete, Arad, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara Chisineu-Cris, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara, Nadlac, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara Pancota, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara Radna, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara Sebis, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara Satu Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica maghiara Socodor, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica mixta maghiara Silindia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta romano-catolica maghiara Zimandul de Jos, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta romano-catolica maghiara din Varsand, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara din Adea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara din Ghioroc, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara, Iermata Neagra, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata mixta maghiara, Padureni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata mixta maghiara, Pancota, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara din Peregul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara, din Vanatori, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara din Zerind, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara din Zetindul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata maghiara din Simand, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana din Alunis, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, Aradul Nou, str. Armatei Rosii nr. 167, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana Aradul Nou, str. Armatei Rosii nr. 175, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana Aradul Nou, str. Armatei Rosii nr. 43, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana din Aradul Nou, str. Armatei Rosii nr. 36, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana din Aradul Nou, str. Republica Populara Romana nr. 62, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana din Comlaus, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana din Graniceri, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala sarba din Pecica, a comunitatii Sarbe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara ceha din Peregul Mare, a comunitatii cehe, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala Evanghelica C. A. germana din Semlac, a Bisericii evanghelice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica germana din Semlac, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica germana din Sannicolaul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-germana din Sagul, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica germana, din Simandul de Jos cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica germana din Vladimirescu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica germana, din Zadareni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Caras

    Scoala copii mici romano-catolica germana din Oravita, str. Gojdu nr. 54, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala reformata maghiara, Resita, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scolile Institutului "Notre Dame" din Oravita, cu localurile din str. Gojdului nr. 52 si din str. Cosbuc nr. 26, si un loc de casa, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala mixta germana din Oravita, str. Gojdu nr. 54, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica brasoveana din Nermet, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata maghiara, din Resita, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica maghiara din Ersig, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica maghiara din Izgar, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Severin

    Institutul "Notre Dame" din Lugoj, str. General Stalin, nr. 14, cu urmatoarele scoli:
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica maghiara.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana.
    Scoala primara confesionala romano-catolica maghiara.
    Gimnaziul confesional romano-catolic german.
    Gimnaziul confesional romano-catolic maghiar, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala reformata maghiara din Lugoj, splaiul Brediceanu nr. 8, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala israelita din Lugoj, str. Cuza Voda nr. 12 si nr. 14, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Internatul greco-catolic din Lugoj, cu cladirile din: str. Episcopul Radu nr. 12, Episcopul Radu nr. 14, str. Gheorghe Lazar nr. 26 si din Lugoj-Satu Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Suceava

    Liceul teoretic baieti Stefan cel Mare din Suceava, str. Vasile Alecsandri nr. 1, al Domeniilor Bucovina, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Academia teologica ortodoxa din Caransebes, cu cladirile din: str. Gheorghe Gheorghiu-Dej nr. 4, str. Cpt. Temes, str. Burdea, si internatul nou, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Timis-Torontal

    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica din Timisoara I, piata Huneade, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica maghiara din Timisoara II, str. Titu Maiorescu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Timisoara II, str. Cantacuzino nr. 7, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici, particulara franceza, din Timisoara III, proprietatea Institutului "Notre Dame", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Timisoara III, str. Vilhelmuller nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Timisoara IV, str. Berthelot, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici israelita din Timisoara IV, str. Froble nr. 55, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Jimbolia, str. Take Ionescu nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Lipova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Sannicolaul Mare, str. Petru Maior, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Besenova Noua, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Carani, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Deta, str. Stefan cel Mare nr. 3, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala Evanghelica C. A. din Liebling, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Ortisoara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Periam, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Teremia Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Varias, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala de copii mici confesionala romano-catolica germana din Voiteg, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara din Sculea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara din Tormac, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara din Timisoara IV, str. 13 Decembrie, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica confesionala germana Timisoara I, str. Huniade, a Institutului "Notre Dame", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, Timisoara II, str. Titu Maiorescu nr. 2, a Institutului "Notre Dame", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica confesionala germana, Timisoara II, str. Titu Maiorescu nr. 2, a Institutului "Notre Dame", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara maghiara, Timisoara II, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta israelita Timisoara II, str. Caragiale, a Comunitatii israelite, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara israelita Timisoara II, str. A. Cosma IV, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala ortodoxa sarba Timisoara II, piata Traian, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara ortodoxa sarba, Timisoara II, str. Negruzzi, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (3 localuri).
    Scoala primara romano-catolica confesionala germana Timisoara IV, str. 13 Decembrie nr. 6, a Institutului "Notre Dame", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de aplicatie Timisoara IV, str. 13 Decembrie nr. 6, a Institutului "Notre Dame", cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara de baieti romano-catolica confesionala germana, Timisoara IV, str. Dragalina nr. 1, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta confesionala israelita Timisoara IV, str. Frobel nr. 55, a Comunitatii Evreiesti, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica de misionare, Timisoara IV, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara din Timisoara IV, str. 6 Martie, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica Jimbolia, str. Stefan cel Mare nr. 1, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara fete confesionala romano-catolica, Lipova, str. Splaiul Muresului, a Bisericii romano-catolice, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica maghiara, Lipova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta confesionala romano-catolica germana, Sannicolaul Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (3 localuri).
    Scoala primara mixta confesionala romano-catolica germana, Sannicolaul Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta confesionala romano-catolica germana Barateaz, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta confesionala romano-catolica germana Bencecul de Sus, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara ortodoxa sarba Becicherecul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta confesionala Evanghelica C. A., germana Birda, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (2 cladiri).
    Scoala primara mixta sarba Ciacova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta romano-catolica maghiara, Ciavos, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara germana, romano-catolica din comuna Ceavos, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (2 locuri si gradina).
    Scoala primara germana, romano-catolica din comuna Comlosul Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand 3 cladiri).
    Scoala primara romano-catolica germana Comlosul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica germana, din comuna Deta, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand 5 localuri).
    Scoala primara romano-catolica germana din comuna Fibis, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand 2 cladiri).
    Scoala primara romano-catolica, germana, din comuna Folea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand 2 cladiri).
    Scoala primara mixta confesionala romano-catolica germana, Freidorf, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand 2 cladiri si 2 locuinte).
    Scoala primara mixta reformata romano-catolica, din Gearmata, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand 2 localuri).
    Scoala primara mixta reformata romano-catolica din comuna Gearmata Vii, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata romano-catolica germana din comuna Hodoni, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta reformata romano-catolica germana, din comuna Iohanisfeld, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara mixta Evanghelica C. A. Liebling, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (avand 5 localuri).
    Scoala primara mixta romano-catolica germana, din comuna Lunga, cu intreaga avere, conform inventarului, (avand 2 cladiri).
    Scoala primara mixta romano-catolica germana din comuna Masloc, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (avand 2 cladiri si 2 locuinte).
    Scoala primara mixta romano-catolica germana Neudorf, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (avand o cladire si o locuinta).
    Scoala mixta romano-catolica germana din comuna Omorul Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara mixta catolica germana din comuna Ortisoara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal (avand 3 localuri si 3 locuinte).
    Scoala primara mixta romano-catolica germana, din comuna Periam, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara mixta romano-catolica germana Remetea Mica cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara mixta romano-catolica germana, Satu Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand un local si o locuinta).
    Scoala primara ortodoxa mixta sarba, din comuna Satchinez, cu intreaga avere, conform inventarului.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, din comuna Sojdea Noua, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal, (avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, din comuna Teremia Mare cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand doua localuri si o locuinta).
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, din comuna Vizejdia, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara, confesionala romano-catolica germana, din comuna Vioteg, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand doua localuri si doua locuinte).
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, din comuna Vucova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, din comuna Secusigiu, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara confesionala romano-catolica germana, din comuna Stanciova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara sarba, din comuna Becicherecul-Mic, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand o cladire si o locuinta).
    Scoala primara reformata maghiara, din comuna Ciavos, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica maghiara, din comuna Deta, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand trei cladiri).
    Scoala primara romano-catolica maghiara, din comuna Fibis, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica maghiara, din comuna Lipova, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica maghiara, din comuna Sannicolaul-Mare, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara, din comuna Sculea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara reformata maghiara, din comuna Tormac, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Avand 2 cladiri).
    Scoala primara romano-catolica N. D. maghiara, din Timisoara IV, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (O cladire si o locuinta).
    Scoala primara romano-catolica maghiara din Timisoara II, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala primara romano-catolica Mision, Timisoara IV, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (O cladire, un loc).
    Scoala primara reformata maghiara din comuna Sculea, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (O cladire si o locuinta).
    Scoala primara romana catolica maghiara, din Timisoara IV, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (O cladire si o locuinta).
    Liceul Piarist baieti Timisoara, str. Horatiu nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Cu internatul in str. Venetia nr. 6).
    Liceul confesional baieti, israelit, din Timisoara I, bulevardul Lenin nr. 2, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul confesional fete israelit din  Timisoara I, b-dul Lenin nr. 2, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul confesional romano-catolic fete Notre Dame Timisoara I, str. Stroescu nr. 2, cu internat in cladirea nr. 2, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul confesional romano-catolic fete "Notre Dame", Timisoara I, str. Stroescu nr. 2, cu internat in cladirea nr. 2, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul confesional romano-catolic fete "Notre Dame", din Timisoara IV, str. 13 Decembrie nr. 6, cu internat in str. 6 Martie nr. 26, impreuna cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul confesional romano-catolic fete "Notre Dame", Timisoara IV, str. 13 Decembrie nr. 6, cu internat in cladirea nr. 2, impreuna cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala normala confesionala fete "Notre Dame", Timisoara IV, str. Berthelot nr. 11, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala fete, de perfectionare "Notre Dame", Timisoara IV, str. Berthelot nr. 11, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Scoala confesionala de economie casnica, din Timisoara II, str. Aurora nr. 8, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Gimnaziul catolic din Jimbolia, str. Stefan cel Mare nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal. (Un local si o locuinta).
    Gimnaziul catolic de fete "Notre Dame", cu internat, din Lipova, splaiul Muresului, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic baieti, din Timisoara, b-dul Loga nr. 1, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de fete, str. Titu Maiorescu nr. 2, Timisoara, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Arad

    Liceul romano-catolic baieti din Arad, str. Calvin, nr. 22, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.
    Liceul romano-catolic de fete din Arad, str. Episcopul Grigor Comsa nr. 40 - 42, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.

    Judetul Severin

    Gimnaziul romano catolic de fete, din Lugoj, str. Bisericii nr. 28, cu intreaga avere, conform inventarului jurnal.



SmartCity5

COMENTARII la Decretul 176/1948

Momentan nu exista niciun comentariu la Decretul 176 din 1948
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decretul 176/1948
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu