DECIZIE   Nr. 990 din 1 octombrie 2008

privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 716 din 22 octombrie 2008

Cu Adresa nr. XXXV/1.764 din 21 iulie 2008, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de 25 de senatori, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului.

Autorii sesizării sunt următorii: Ştefan-Mihail T. Antonie, Viorel A. Arion, Vasile A. Blaga, Dan S. Cârlan, Cornelia Gh. Cazacu, Mircea A. Cinteză, Ivan O. Cismaru, Cristian C. Cucuian, Gheorghe I. David, Constantin Dumitru A., Constantin N. Gheorghe, Paula Maria Ivănescu T., Dorel V Jurcan, Gh. Ioan Gheorghe Miheţiu, Nicolae N. Neagu, Dorel-Constantin I. Onaca, Alexandru A. Pereş, Tudor I. Panţuru, Dan Gabriel P Popa, Ionel E. Popescu, Ovidiu O. Rădoi, Dan G. Sabău, Virginia Şt. Şerbănescu, Jan C. Vraciu şi Gelu B. Vişan.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 8.300 din 21 iulie 2008 si formează obiectul Dosarului nr. 1.713C/2008.

Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, care au următorul cuprins: „(3) Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii senatorilor."

In motivarea sesizării se arată că art. 150 alin. (3) din regulament care prevede că hotărârea privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului se adoptă cu votul majorităţii senatorilor contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art. 16 alin. (1), care stabilesc că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."Aşadar, conform prevederilor constituţionale menţionate, cererea de urmărire penală a membrilor Guvernului se adoptă prin „hotărârea şi nicidecum legea, regulamentul în sine sau moţiunea, acte juridice care au alte domenii de reglementare", iar această hotărâre „trebuia să fie adoptată tot cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră, în cazul nostru din Senat, şi nu cu majoritatea senatorilor, aşa cum prevede textul de care facem vorbire." In continuare, se arată că susţinerea nu este contrazisă de argumente constituţionale, legale sau doctrinare şi că, de altfel, „art. 15 din Legea responsabilităţii ministeriale - text de lege care face referire la cererea de urmărire penală a membrilor Guvernului - menţionează explicit faptul că procedura de trimitere a miniştrilor parlamentari în judecată trebuie să respecte articolele 67 şi 76 alin. (2) din Constituţia României". Aşadar, se consideră că „legiuitorul a intenţionat să pună hotărârea Camerei parlamentare sesizate, în chestiunea trimiterii în judecată a unui ministru parlamentar, sub auspiciile textelor constituţionale care fac vorbire la tipul de majoritate cu care se adoptă hotărârile Parlamentului", adică art. 76 din Constituţie.

Cât priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine că „pentru situaţii mult mai importante în care se adoptă hotărâri, majoritatea utilizată, prevăzută de Constituţie sau de regulamente, este majoritatea simplă." Se exemplifică cu situaţiile referitoare la suspendarea Preşedintelui României, la acordarea încrederii Guvernului, la adoptarea sau respingerea unei moţiuni de cenzură. De asemenea, pentru situaţii mult mai grave, decât cea reglementată de art. 150 alin. (3) din Regulament, „potrivit Constituţiei, este necesară majoritatea de două treimi din numărul parlamentarilor, şi anume atunci când Preşedintele României este pus sub acuzare penală pentru înaltă trădare." Or, această din urmă situaţie „nu se poate compara, din punct de vedere al gravităţii, cu cea de punere sub urmărire penală a membrilor Guvernului şi, cu toate acestea, majoritatea este aceeaşi."

In conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost trimisă Preşedintelui Senatului, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.

Preşedintele Senatului a comunicat, cu Adresa nr. I/457 din 17 septembrie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 10.213 din 17 septembrie 2008, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se consideră că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată şi nelegală şi solicită respingerea acesteia, pentru următoarele motive: cererea de începere a urmăririi penale pe care o adoptă Senatul, conform art. 109 alin. (2) din Constituţie, prevederilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, reprezintă o etapă în derularea procedurii de tragere la răspundere a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exercitarea mandatului lor. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, regimul juridic al infracţiunilor şi pedepselor, ca şi regimul executării acestora fac parte din domeniile rezervate reglementării prin lege organică. Rezultă, prin extrapolare, că orice act de decizie, care emană de la Parlament şi care antrenează răspunderea penală a membrilor Guvernului care sunt şi senatori, trebuie să fie adoptat tot cu majoritatea impusă pentru adoptarea unei legi organice. Altfel, „înseamnă a goli de conţinut filozofia textului constituţional, a cărei raţiune de a fi constituie consacrarea unui regim juridic pentru răspunderea penală a acestei categorii de demnitari, de natură a-i feri de arbitrariul unei situaţii politice conjuncturale. Mai arată că, deşi fiecare Cameră are autonomie funcţională şi regulament propriu în ceea ce priveşte instituirea procedurilor de organizare şi funcţionare, „nu este mai puţin adevărat că limita acestei autonomii trebuie raportată la statutul Parlamentului în ansamblul său, de organ suprem reprezentativ al ţării şi de unică autoritate legiuitoare, ceea ce înseamnă că nu pot fi consacrate soluţii regulamentare care să diferenţieze fundamental activitatea celor două Camere ale Parlamentului." Consideră că, pentru aceleaşi argumente, „şi în Regulamentul Camerei Deputaţilor se prevede o majoritate specifică aprobării cererii de urmărire penală, respectiv majoritatea de 2/3 din numărul total al deputaţilor".

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Senatului, republicat, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul Senatului.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie prevederile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, prevederi potrivit cărora, „(3) Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii senatorilor."

In opinia autorilor sesizării, aceste prevederi regulamentare sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 76 alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art. 16 alin. (1), care stabilesc că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea Constituţională constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Intr-adevăr, art. 76 din Constituţie - „Adoptarea legilor şi a hotărârilor" stabileşte reguli esenţiale ale procedurii legislative. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 76, legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii parlamentarilor fiecărei Camere. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că „majoritatea absolută impusă de Constituţie pentru adoptarea Hotărârii privind Regulamentul Senatului urmăreşte să asigure o exprimare cât mai largă a voinţei senatorilor în prevederile regulamentare, cerinţă firească într-un sistem parlamentar democratic, care implică, prin definiţie, o majoritate şi o opoziţie parlamentară." De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 76, adoptarea legilor ordinare şi a hotărârilor celor două Camere, se face cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, în condiţiile în care numărul acestora se ridică la cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărei Camere, în condiţiile respectării cvorumului legal de adoptare prevăzut de art. 67 din Constituţie.

In privinţa naturii juridice a actului prin care se cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, Curtea constată că această cerere se aprobă printr-o hotărâre a Senatului, astfel cum prevede art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 121 din Regulamentul Senatului. Art. 121 din Regulament, care face parte din Secţiunea 6 -„Desfăşurarea şedinţelor Senatului", stabileşte că „Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa majorităţii senatorilor." De asemenea, art. 130 din Regulamentul criticat prevede că „Legile, hotărârile, moţiunile simple, precum şi celelalte acte se adoptă de către Senat prin vot." Curtea mai constată, de asemenea, că, de altfel, în sensul prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie sunt şi dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Regulamentul Senatului, conform cărora „Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi."

Aşa  fiind, Curtea constată că art. 150 alin. (3) din Regulamentul  Senatului,   potrivit căruia  hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „se adoptă cu votul majorităţii senatorilor", contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie şi, în consecinţă, este neconstituţional.

Faţă de argumentele înfăţişate, din care rezultă neconstituţionalitatea art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, analizarea susţinerilor privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt irelevante.

Având in vedere considerentele expuse, in temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu