DECIZIE Nr. 99
din 20 ianuarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 15, 21, 24 si 30 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 119 din 26 februarie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Remus Pacsa în Dosarul nr. 255/325/2008 a Judecătoriei Timişoara,
cauză ce face obiectul Dosarului nr. 1.811 D/2008 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul
şi în dosarele nr. 1.966D/2008, nr. 2.147D/2008, nr. 2.184D/2008, nr.
2.388D/2008 şi nr. 2.389D/2008, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate,
ridicată de Constantin Rusu în Dosarul nr. 11.026/325/2008, de Simona Claudia
Tamasan în Dosarul nr. 2.371/325/2008, de Corina Marinescu în Dosarul nr.
7.090/325/2008, de Mihai Nicolae în Dosarul nr. 9.164/325/2008 şi de
Ciprian-Silviu Pogan în Dosarul nr. 1.519/325/2008, toate fiind cauze
înregistrate pe rolul Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, văzând identitatea de obiect a acestor cauze,
din oficiu pune în discuţie problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
propunerea de conexare a cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.389D/2008, nr.
2.388D/2008, nr. 2.184D/2008, nr. 2.147D/2008 şi nr. 1.966D/2008 la Dosarul nr.
1.811 D/2008, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 iulie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 255/325/2008, încheierile din 11 septembrie 2008, pronunţate în
dosarele nr. 11.026/325/2008 şi nr. 9.164/325/2008, încheierile din 2 octombrie
2008, pronunţate în dosarele nr. 2.371/325/2008 şi nr. 1.519/325/2008 şi prin
Incheierea din 6 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.090/325/2008, Judecătoria
Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţiile au fost ridicate de Remus Pacsa, de
Constantin Rusu, de Simona Claudia Tamasan, de Corina Marinescu, de Mihai
Nicolae şi de Ciprian-Silviu Pogan în cauze de contencios administrativ având
ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Textele de lege criticate au următorul
conţinut:
- Art. 15: „(1) Contravenţia
se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în
actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod
generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii
şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi,
persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai
autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai
consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti,
precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului
de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile
generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare
şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate
stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului."
- Art. 21: „(1) In cazul în
care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se
prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică
şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi
sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau
persoanei competente să aplice sancţiunea. In acest caz sancţiunea se aplică
prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de
actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al
faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită
fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de
urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi
de celelalte date înscrise în procesul-verbal."
- Art. 24: „(1) Persoana
împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenţii. In toate situaţiile agentul
constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua
în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege,
făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) In cazul în care bunurile nu se găsesc
contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator
are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi,
dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în
procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a
proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost
posibilă."
- Art. 30: „(1) Dacă
persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită
în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune,
sesizează organul de urmărire penală competent.
(2) In cazul în care fapta a fost urmărită ca
infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că
ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a
faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate
contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii
în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să
aplice sancţiunea."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
menţionate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 20 - Tratele
internaţionale privind drepturile omului, art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 23 - Libertatea individuală, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Infăptuirea justiţiei şi art. 126 alin.
(6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea
contenciosului administrativ, cu unele excepţii expres prevăzute.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate, având un
conţinut identic, se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt
contrare normelor constituţionale invocate, deoarece, potrivit acestora,
sarcina probei revine contravenientului.în calitate de contestator, ceea ce
încalcă prezumţia de nevinovăţie. Organul constatator, pe de altă parte, are
largi competenţe în privinţa constatării contravenţiilor, stabilirii vinovăţiei
şi aplicării sancţiunilor, fiind scutit de orice sarcină a probării acuzaţiilor
şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului. Mai mult, în Hotărârea
pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, şi în materie
contravenţională, contravenienţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie,
agentul constatator fiind obligat să facă dovada celor consemnate în
procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Judecătoria Timişoara apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost examinate de instanţa de
contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi norme fundamentale
invocate şi în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, în
curs de publicare, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 15, 21,
24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor sunt constituţionale, reţinând, în esenţă, că acestea „nu
interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la
instanţa de judecată, ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul
procesului".
Intrucât nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii,
soluţia reţinută prin decizia amintită, precum şi considerentele care au
fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.
In plus, în acest dosar este invocată şi încălcarea prevederilor art. 23 din Constituţie, referitoare
la libertatea individuală; or, aceste norme sunt aplicabile în materie penală
şi nu în cea contravenţională, astfel că nu sunt incidente în cauză. Cât
priveşte invocarea art. 20 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceste
norme se referă la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaţionale privind
drepturile omului, la care România este parte. Autorul excepţiei nu invocă însă
astfel de reglementări internaţionale pretins încălcate, astfel că această critică
nu poate fi reţinută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Remus Pacsa în Dosarul
nr. 11.026/325/2008, de Constantin Rusu în Dosarul nr. 255/325/2008, de Simona
Claudia Tamasan în Dosarul nr. 2.371/325/2008, de Corina Marinescu în Dosarul
nr. 7.090/325/2008, de Mihai Nicolae în Dosarul nr. 9.164/325/2008 şi de
Ciprian-Silviu Pogan în Dosarul nr. 1.519/325/2008, toate fiind cauze
înregistrate pe rolul Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi