DECIZIE   Nr. 97 din 24 octombrie 1995

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 8 din 17 ianuarie 1996

    Ioan Muraru             - presedinte
    Mihai Constantinescu    - judecator
    Ioan Deleanu            - judecator
    Lucian Stangu           - judecator
    Victor Dan Zlatescu     - judecator
    Raul Petrescu           - procuror
    Gabriela Radu           - magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea recursului declarat impotriva Deciziei nr. 41 din 12 aprilie 1995, pronuntata de Curtea Constitutionala in Dosarul nr. 10 C/1995, decizie prin care s-a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 17 octombrie 1995, in lipsa partilor, legal citate.
    Atat recurenta, Societatea Comerciala "Florida Impex" - S.R.L., prin cererea de recurs, cat si unul dintre intimati, respectiv Ministerul Finantelor, prin intampinarea depusa la dosar, au solicitat, in baza art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila, judecarea in lipsa.
    Magistratul-asistent refera ca recursul este formulat in termen si motivat.
    Reprezentantul Ministerului Public a aratat ca, fata de jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, prin care s-a statuat constitutionalitatea prevederilor cu privire la plata taxelor in justitie si a celor care instituie procedura administrativ-jurisdictionala anterioara, solicita respingerea recursului.

    CURTEA,
examinand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Decizia nr. 41 din 1 2 aprilie 1995, Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate vizand dispozitiile art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, invocata de Societatea Comerciala "Florida Impex" - S.R.L. in Dosarul nr. 1.308/1994 al Curtii de Apel Targu Mures.
    Fata de aceasta decizie, recurenta, Societatea Comerciala "Florida Impex" - S.R.L., a formulat recurs, aratand ca:
    1. cererea de revizuire si solutionarea ei nu reprezinta o procedura administrativ-jurisdictionala, iar Ministerul Finantelor nu poate, decat cu incalcarea principiului de independenta a organului care a emis actul fata de partile in litigiu si a principiului contradictorialitatii, sa fie organ de jurisdictie in asemenea litigii;
    2. plata taxei ce a fost reiterata de Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, dar majorata valoric, poate fi prohibitiva pentru accesul liber la justitie, desi se recunoaste de catre recurenta ca este normal ca justitiabilii sa efectueze cheltuieli pentru administrarea justitiei;
    3. in opinia recurentei, cererea de revizuire instituita conform procedurii prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 este considerata ca fiind o materializare a dreptului de petitionare; or, conform dispozitiilor constitutionale, exercitarea sa este gratuita;
    4. nici o taxa nu poate fi instituita pentru a impiedica accesul liber la justitie si pentru exercitarea dreptului de petitionare, numai in ideea de a se preveni contestatiile facute de petitionari cu rea-credinta;
    5. instituirea taxelor numai in scopul de a constitui o sursa de venituri la bugetul de stat, fara ca acestea sa aiba corespondent in actiuni, servicii sau gratuitati, este de natura sa afecteze existenta proprietatii private si sa constituie o derogare de la drepturile omului;
    6. perceperea taxei de timbru de catre Ministerul Finantelor, anticipat, pentru un serviciu de care partea nu a beneficiat, este apreciata ca fiind o limitare la accesul liber la justitie, iar fata de prevederile art. 3 din Codul civil, refuzul de a solutiona cererea, atat timp cat nu s-a achitat taxa de timbru, este considerat a fi o denegare de dreptate;
    7. decizia atacata este lovita de nulitate absoluta, intrucat, cu nerespectarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata a avut loc fara citarea partilor.
    Deoarece solutionarea in fond a cauzei a avut loc in conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, in recurs s-au solicitat punctele de vedere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ale celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
    Senatul, exprimandu-si punctul de vedere, a considerat ca taxa de timbru judiciar este legala, fiind universal admisa si practicata, astfel incat nu constituie o ingradire a accesului la justitie.
    Guvernul, comunicandu-si punctul de vedere, a considerat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, taxa de timbru nu reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie.
    Camera Deputatilor nu si-a comunicat punctul de vedere.

    CURTEA,
examinand exceptia invocata, Decizia Curtii Constitutionale nr. 41 din 12 aprilie 1995, motivele de recurs, punctele de vedere ale Senatului si Guvernului, intampinarea formulata de Ministerul Finantelor, raportul intocmit de judecatorul-raportor si concluziile procurorului, precum si dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile constitutionale, retine:
    In fata instantei judecatoresti, astfel cum rezulta din incheierea acesteia, s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 12/1991, care prevedeau obligativitatea platii unei taxe de timbru de 2% din suma contestata, in cadrul procedurii prealabile administrativ-jurisdictionale.
    Curtea Constitutionala, prin decizia care face obiectul recursului, s-a pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, prin care, in locul vechii reglementari, cuprinsa in Legea nr. 12/1991, s-au introdus dispozitii similare.
    In motivarea deciziei s-a retinut ca, desi art. 20 din Legea nr. 12/1991 a fost abrogat prin Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, art. 29 alin. (9) din aceasta ordonanta a preluat dispozitiile art. 20 din Legea nr. 12/1991, cu privire la plata taxelor de timbru ce trebuie platite de persoanele interesate pentru cererile de revizuire a impozitului pe profit, cat si pentru contestatiile ce privesc modul de rezolvare a cererilor de revizuire, asa incat Curtea Constitutionala este competenta sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestora.
    Pe fond, s-a retinut ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu este contrara principiului prevazut de art. 21 din Constitutie privind liberul acces la justitie, cat timp decizia organului administrativ-jurisdictional poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti. Accesul liber la justitie nu presupune insa gratuitatea acesteia. Justitia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale carui venituri contribuie toti cetatenii. Este echitabil ca o parte din cheltuieli sa fie suportata de cei care recurg la acest serviciu si aceasta se realizeaza prin plata taxelor de timbru. (Au fost astfel reiterate considerente ale Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii Constitutionale si ale Deciziei nr. 7 din 2 martie 1993, ramasa definitiva, prima publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, iar cea de-a doua in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993).
    In raport cu aceste elemente, examinand motivele de recurs, rezulta ca unele dintre ele au caracterul unor exceptii de neconstitutionalitate care sunt invocate pentru prima data in recurs. Este cazul exceptiilor privind: procedura administrativ-jurisdictionala prealabila, prin care s-ar incalca principiul independentei si cel al contradictorialitatii, derivat din dreptul la aparare; imposibilitatea stabilirii unei taxe pentru exercitarea dreptului de petitionare - in opinia recurentului cererea de revizuire reglementata prin Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 fiind o expresie a dreptului de petitionare; afectarea proprietatii particulare ca urmare a regimului fiscal.
    Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra acestor posibile exceptii de neconstitutionalitate, intrucat ele au fost pentru prima data invocate, in fata acesteia, in recurs. Acest impediment se sprijina pe urmatoarele considerente:
    a) potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala "hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor". Rezulta, pe cale de interpretare, ca ea nu hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate direct in fata ei;
    b) solutia contrara nu este admisibila si pentru ca astfel s-ar incalca prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, in sensul carora, in fata instantei judecatoresti, partile trebuie sa dezbata in contradictoriu exceptia de neconstitutionalitate, lor trebuie sa li se asigure posibilitatea de a depune dovezi, instanta insasi trebuie sa-si exprime opinia asupra exceptiei si ea este aceea care, prin incheiere, sesizeaza Curtea Constitutionala. Daca aceste reguli privesc judecata in fond in fata Curtii Constitutionale, cu atat mai mult ele privesc judecata in recurs. Cu alte cuvinte, ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata in fond, nu poate deveni admisibil numai ca urmare a exercitarii caii de atac a recursului;
    c) Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiei de neconstitutionalitate nu numai pe baza sesizarii ei prin incheierea instantei judecatoresti, dar si in limitele acestei sesizari. Orice demers al Curtii Constitutionale dincolo de limitele sesizarii ar avea drept consecinta ignorarea prevederilor constitutionale si ale legii organice a Curtii privind imposibilitatea sesizarii ei din oficiu. Aceasta imposibilitate - exceptand initiativele de revizuire a Constitutiei - priveste orice judecata in contencios constitutional, indiferent de faza acesteia, in fond sau in recurs. In acelasi sens pot fi invocate si prevederile art. 130 alineatul ultim din Codul de procedura civila, care precizeaza imperativ ca judecatorii hotarasc "numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii". Aceste prevederi sunt aplicabile si judecatorului constitutional, pe temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992;
    d) potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Plenul Curtii Constitutionale se pronunta nu numai asupra prevederilor mentionate in sesizare, ci si asupra celor de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate. Caracterul de exceptie al acestei prevederi nu permite extrapolarea ei, exceptiile fiind de stricta interpretare;
    e) daca s-ar admite ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate pentru prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala, s-ar bulversa ratiunile instituirii celor doua grade de jurisdictie, cu toate consecintele negative ce ar decurge de aici pentru instanta de fond si pentru parti;
    f) admiterea posibilitatii de a invoca exceptia de neconstitutionalitate pentru prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala ar inlesni exercitarea abuziva a caii de atac de catre cel care, nesocotind legea, ar pune instanta si partea adversa in situatia de a se pronunta in legatura cu noi probleme litigioase;
    g) exceptia de neconstitutionalitate este o exceptie de ordine publica si, ca atare, ea poate fi ridicata in orice stare a pricinii. Este insa vorba de pricina aflata in fata instantei judecatoresti si de fazele si etapele procesului desfasurat in cadrul justitiei de drept comun, nu al celei constitutionale;
    h) potrivit art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civila, "motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de catre instanta de recurs". Aceste prevederi sunt aplicabile si instantei de recurs din contenciosul constitutional. Ele n-ar putea insa justifica instantei de recurs invocarea unor noi exceptii de neconstitutionalitate sau rezolvarea si a unor exceptii care n-au facut obiectul judecatii la instanta de fond. Motivele de ordine publica, la care se refera art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civila, privesc cazurile de nulitate absoluta a hotararii atacate, altele decat cele aratate de recurenti.
    Fata de considerentele aratate, raman spre solutionare instantei de recurs doua dintre motivele formulate de recurent: pronuntarea deciziei in fond de catre Curtea Constitutionala cu nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind citarea partilor; impedimentul la liberul acces la justitie creat - in opinia recurentului - prin instituirea unei taxe de timbru in procedura prealabila administrativ-jurisdictionala.
    Ambele motive sunt insa neintemeiate.
    Primul motiv de recurs este consecinta erorii recurentului. Astfel cum rezulta din dispozitivul deciziei atacate, exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa ca vadit nefondata. Or, in sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci cand se considera ca exceptia este vadit nefondata, aceasta se respinge cu unanimitatea de voturi a membrilor completului de judecata, fara citarea partilor.
    Cel de-al doilea motiv de recurs este neintemeiat, intrucat, asa cum constant s-a decis de catre Curtea Constitutionala, accesul liber la justitie nu presupune gratuitatea acesteia. (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii Constitutionale, Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, aceasta din urma publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993).
    Art. 21 din Constitutie, prin care se garanteaza accesul liber la justitie, nu instituie nici o interdictie cu privire la taxele in justitie. (In acest sens s-a pronuntat deja Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.) Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, in parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justitiei. Este insa de observat ca, chiar in Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, la art. 29 alin. (9), se precizeaza ca "in situatia admiterii integrale sau partiale a cererii de revizuire sau a contestatiei, taxa de timbru se reduce proportional cu reducerea sumei contestate". Daca cererea de revizuire sau contestatia ar fi respinsa integral, iar titularul acesteia, in baza art. 21 din Constitutie, s-ar adresa instantei si aceasta ar admite actiunea in contencios administrativ, prin aplicarea art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila s-ar ajunge, de asemenea, la rezultatul recuperarii cheltuielilor de judecata, in care se include si taxa de timbru platita anticipat.
    Prin referire la art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civila, instanta de recurs nu a retinut vreun motiv de ordine publica pe care sa-l invoce din oficiu cu privire la decizia care face obiectul recursului.
    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:
    Respinge recursul formulat de Societatea Comerciala "Florida Impex" - S.R.L. impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 41 din 2 aprilie 1995.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 17 octombrie 1995.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                 prof. univ. dr. IOAN MURARU

                                  Magistrat asistent,
                                     Gabriela Radu