DECIZIE Nr.
941 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art.
21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115,
art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art. 156 1 si art. 159 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 544 din 4 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art.
21 pct. 2 lit. n) şi pct. 4 lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115, art. 137,
art. 145, art. 1473, art. 156, art.'l56i şi art. 159 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Telex" -
S.R.L. Ploieşti în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia
comercială şi contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie
2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate
în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera,
Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a
amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 12 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 447/42/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20,
art. 21 pct. 2 lit. n) şi pct. 4 lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115, art.
137, art. 145, art. 1473, art. 156, art.'l561 şi art. 159 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Telex" - S.R.L. Ploieşti într-o cauză având ca obiect anularea
unor acte administrativ-fiscale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că organele fiscale încalcă, în mod flagrant, competenţa
instanţelor judecătoreşti, întrucât textul de lege criticat le dă posibilitatea
să califice caracterul economic sau nu al unei tranzacţii încheiate de un operator
economic. Totodată, se arată că reglementarea impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor, precum şi obligativitatea plăţii taxei pe valoare
adăugată încalcă principiul egalităţii, întrucât interesul privat este
sacrificat în dauna celui public. In fine, se arată că o persoană înregistrată
ca plătitoare de taxă pe valoare adăugată nu poate solicita şi raporta soldul
negativ al taxei plătite ulterior formulării unei cereri de rambursare a
acesteia, ceea ce echivalează cu o confiscare abuzivă a bunurilor proprietate
privată.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Codul
fiscal este întemeiată, întrucât dă posibilitatea organului fiscal să
interpreteze convenţiile părţilor într-un mod în care să reflecte conţinutul
economic al acestora, contrar voinţei părţilor. Totodată, se arată că
reprezentanţii organului fiscal nu au competenţa de a interpreta o convenţie
încheiată. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte
celelalte texte legale, se apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2)
(şi nu pct. 2, cum, în mod eronat, menţionează autorul excepţiei) lit. n) şi
alin. (4) (şi nu pct. 4) lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115,'art. 137,
art. 145, art. 1473, art. 156, art. 1561 şi art. 159 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste dispoziţii legale vizează regulile generale privind calculul profitului
impozabil, veniturile neimpozabile, cheltuielile, pierderile fiscale,
veniturile impozabile din România, baza de impozitare pentru livrările de
bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării, veniturile
impozabile obţinute din România de către nerezidenti, sfera de aplicare a
dreptului de deducere, rambursările de taxă către persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de TVA, evidenţa operaţiunilor, perioada fiscală şi
corectarea documentelor.
Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 1
alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterii în stat, art.
11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea
în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind
dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124
alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 135 privind economia şi art. 136
alin. (5) privind proprietatea. Sunt invocate şi prevederile art. 7 şi art. 17
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
cu privire la legalitatea incriminării şi la interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale
invocate, Curtea constată următoarele:
1. Critica de neconstituţionalitate referitoare la art.
11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este neîntemeiată. Nemulţumirea autorului
excepţiei porneşte de la faptul că, prin efectul textului de lege criticat,
organul de inspecţie fiscală nu a calificat unele tranzacţii pe care operatorul
economic le-a făcut drept tranzacţii cu scop economic şi, astfel, le-a
considerat cheltuieli nedeductibile, ceea ce a avut efect direct asupra
cuantumului impozitului care trebuia prelevat. Or, de esenţa unei inspecţii
este chiar verificarea şi controlul legalităţii actelor cu incidenţă fiscală
ale operatorului economic controlat, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia ca
inspecţia fiscală să consemneze numai ceea ce operatorul economic în cauză îi
pune la dispoziţie, fără a avea nicio putere de decizie şi apreciere asupra
actelor controlate. Desigur, în cadrul inspecţiilor realizate, organul fiscal
trebuie să manifeste bună-credinţă, mai ales că, datorită specificului
materiei, stabilirea unor criterii rigide şi stricte nu este de dorit.
In viziunea autorului excepţiei, instanţa de judecată
ar trebui să preia acest rol al inspecţiei fiscale, ceea ce per absurdum ar
însemna transformarea instanţei de judecată într-un organ de inspecţie fiscală.
O atare ipoteză este inacceptabilă din moment ce rolul esenţial al instanţei de
judecată, în cadrul contenciosului fiscal, este verificarea actelor
administrativ-fiscale întocmite (a se vedea art. 205 şi următoarele din Codul
de procedură fiscală).
In aceste condiţii, nu se poate reţine, în niciun fel,
încălcarea art. 1 alin. (4) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.
2. Dispoziţiile art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2)
lit. n) şi alin. (4) lit. d), e), g) şi I) şi art. 26 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal sunt criticate prin prisma faptului că reglementarea
impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi obligativitatea
plăţii taxei pe valoare adăugată încalcă principiul egalităţii, întrucât
interesul privat este sacrificat în dauna celui public. Or, Curtea, în mod
constant, a stabilit în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 1.637 din
10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44
din 20 ianuarie 2010, că „principiul egalităţii priveşte egalitatea cetăţenilor
în faţa legilor şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament
juridic între cetăţeni şi autorităţile publice (de exemplu, Decizia nr. 77/1997
şi Decizia nr. 322/1997)". Curtea a reţinut că „în dreptul fiscal
întotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice
care se constituie în sfera dreptului fiscal ţin de dreptul public, astfel
încât situaţia juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori
de drept privat". Raportând aceste considerente de principiu la cauza de
faţă, se constată că statul, în materie fiscală, are deplină legitimitate
constituţională, în temeiul art. 56 şi art. 139 din Constituţie, să stabilească
impozite şi taxe. Critica de neconstituţionalitate vizează tocmai reglementarea
unor obligaţii fiscale în sarcina persoanelor juridice, ceea ce nu este decât o
expresie a textelor constituţionale de referinţă mai sus menţionate.
De asemenea, nu se poate face o comparaţie bazată pe
principiul egalităţii între competenţele unei autorităţi publice şi drepturile
unei persoane de drept privat. Aşadar, art. 16 din Constituţie nu este incident
în cauză.
Critica de neconstituţionalitate ce vizează art. 135
din Constituţie nu este motivată, astfel încât Curtea ex officio nu se
poate substitui părţii care a ridicat excepţia pentru a o motiva.
3. De asemenea, Curtea reţine că excepţia de
neconstituţionalitate ce vizează art. 115, art. 137, art. 145, art. 1473, art.
156, art. 1561 şi art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal este neîntemeiată. Normele criticate sunt norme tehnice puse la îndemâna
autorităţilor fiscale prin care se prevede procedura de rambursare a taxei pe
valoare adăugată, iar chestiunile ridicate de autorul excepţiei îşi găsesc
rezolvarea chiar în textele de lege criticate. Prin urmare, mai degrabă se
ridică aspecte de interpretare a legii, însă aceste chestiuni nu intră în
competenţa Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art.
21 alin. (2) lit. n) şi alin. (4) lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115,
art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art. 1561 şi
art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Telex" - S.R.L. Ploieşti în Dosarul nr. 447/42/2009
al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly