DECIZIE   Nr. 941 din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art. 156 1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 544 din 4 august 2010

Augustin Zegrean                  - preşedinte

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Mircea Ştefan Minea              -judecător

Iulia Antoanella Motoc           -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Antonia Constantin                - procuror

Benke Karoly                         - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) şi pct. 4 lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art.'l56i şi art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Telex" - S.R.L. Ploieşti în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2010.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 12 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 447/42/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) şi pct. 4 lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art.'l561 şi art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Telex" - S.R.L. Ploieşti într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că organele fiscale încalcă, în mod flagrant, competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât textul de lege criticat le dă posibilitatea să califice caracterul economic sau nu al unei tranzacţii încheiate de un operator economic. Totodată, se arată că reglementarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi obligativitatea plăţii taxei pe valoare adăugată încalcă principiul egalităţii, întrucât interesul privat este sacrificat în dauna celui public. In fine, se arată că o persoană înregistrată ca plătitoare de taxă pe valoare adăugată nu poate solicita şi raporta soldul negativ al taxei plătite ulterior formulării unei cereri de rambursare a acesteia, ceea ce echivalează cu o confiscare abuzivă a bunurilor proprietate privată.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal este întemeiată, întrucât dă posibilitatea organului fiscal să interpreteze convenţiile părţilor într-un mod în care să reflecte conţinutul economic al acestora, contrar voinţei părţilor. Totodată, se arată că reprezentanţii organului fiscal nu au competenţa de a interpreta o convenţie încheiată. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte celelalte texte legale, se apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând   încheierea  de  sesizare,   raportul  întocmit  de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) (şi nu pct. 2, cum, în mod eronat, menţionează autorul excepţiei) lit. n) şi alin. (4) (şi nu pct. 4) lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115,'art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art. 1561 şi art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste dispoziţii legale vizează regulile generale privind calculul profitului impozabil, veniturile neimpozabile, cheltuielile, pierderile fiscale, veniturile impozabile din România, baza de impozitare pentru livrările de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării, veniturile impozabile obţinute din România de către nerezidenti, sfera de aplicare a dreptului de deducere, rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, evidenţa operaţiunilor, perioada fiscală şi corectarea documentelor.

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterii în stat, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 135 privind economia şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Sunt invocate şi prevederile art. 7 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la legalitatea incriminării şi la interzicerea abuzului de drept.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

1. Critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este neîntemeiată. Nemulţumirea autorului excepţiei porneşte de la faptul că, prin efectul textului de lege criticat, organul de inspecţie fiscală nu a calificat unele tranzacţii pe care operatorul economic le-a făcut drept tranzacţii cu scop economic şi, astfel, le-a considerat cheltuieli nedeductibile, ceea ce a avut efect direct asupra cuantumului impozitului care trebuia prelevat. Or, de esenţa unei inspecţii este chiar verificarea şi controlul legalităţii actelor cu incidenţă fiscală ale operatorului economic controlat, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia ca inspecţia fiscală să consemneze numai ceea ce operatorul economic în cauză îi pune la dispoziţie, fără a avea nicio putere de decizie şi apreciere asupra actelor controlate. Desigur, în cadrul inspecţiilor realizate, organul fiscal trebuie să manifeste bună-credinţă, mai ales că, datorită specificului materiei, stabilirea unor criterii rigide şi stricte nu este de dorit.

In viziunea autorului excepţiei, instanţa de judecată ar trebui să preia acest rol al inspecţiei fiscale, ceea ce per absurdum ar însemna transformarea instanţei de judecată într-un organ de inspecţie fiscală. O atare ipoteză este inacceptabilă din moment ce rolul esenţial al instanţei de judecată, în cadrul contenciosului fiscal, este verificarea actelor administrativ-fiscale întocmite (a se vedea art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală).

In aceste condiţii, nu se poate reţine, în niciun fel, încălcarea art. 1 alin. (4) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

2. Dispoziţiile art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) şi alin. (4) lit. d), e), g) şi I) şi art. 26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt criticate prin prisma faptului că reglementarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi obligativitatea plăţii taxei pe valoare adăugată încalcă principiul egalităţii, întrucât interesul privat este sacrificat în dauna celui public. Or, Curtea, în mod constant, a stabilit în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, că „principiul egalităţii priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetăţeni şi autorităţile publice (de exemplu, Decizia nr. 77/1997 şi Decizia nr. 322/1997)". Curtea a reţinut că „în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal ţin de dreptul public, astfel încât situaţia juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat". Raportând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, se constată că statul, în materie fiscală, are deplină legitimitate constituţională, în temeiul art. 56 şi art. 139 din Constituţie, să stabilească impozite şi taxe. Critica de neconstituţionalitate vizează tocmai reglementarea unor obligaţii fiscale în sarcina persoanelor juridice, ceea ce nu este decât o expresie a textelor constituţionale de referinţă mai sus menţionate.

De asemenea, nu se poate face o comparaţie bazată pe principiul egalităţii între competenţele unei autorităţi publice şi drepturile unei persoane de drept privat. Aşadar, art. 16 din Constituţie nu este incident în cauză.

Critica de neconstituţionalitate ce vizează art. 135 din Constituţie nu este motivată, astfel încât Curtea ex officio nu se poate substitui părţii care a ridicat excepţia pentru a o motiva.

3.     De asemenea, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate ce vizează art. 115, art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art. 1561 şi art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este neîntemeiată. Normele criticate sunt norme tehnice puse la îndemâna autorităţilor fiscale prin care se prevede procedura de rambursare a taxei pe valoare adăugată, iar chestiunile ridicate de autorul excepţiei îşi găsesc rezolvarea chiar în textele de lege criticate. Prin urmare, mai degrabă se ridică aspecte de interpretare a legii, însă aceste chestiuni nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) şi alin. (4) lit. d), e), g) şi I), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 1473, art. 156, art. 1561 şi art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Telex" - S.R.L. Ploieşti în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly