DECIZIE Nr. 94
din 7 mai 2008
privind modificarea Deciziei
directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 31/2006
privind stabilirea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca asociatiile
editorilor pentru a putea participa la negocierea protocolului de repartizare a
remuneratiei compensatorii pentru copia privata
ACT EMIS DE:
OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 368 din 14 mai 2008
Văzând Referatul Direcţiei registre, gestiune colectivă
şi relaţii publice nr. SDG/1.086 din 7 mai 2008,
având în vedere dispoziţiile
art. 1072 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare
îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Articol unic. - Decizia directorului general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 31/2006
privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească asociaţiile
editorilor pentru a putea participa la negocierea protocolului de repartizare a
remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 214
din 9 martie 2006, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1,
litera c) va avea următorul cuprins:
,,c) au evidenţa operelor scrise editate, pe titluri,
cu ISBN sau ISSN, pentru fiecare membru al asociaţiei."
2. La articolul 5,
alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:
„Art. 5. - (1) Sumele reprezentând remuneraţia
compensatorie pentru copia privată, încasate de asociaţiile editorilor în numele şi pentru aceştia de
la organismul de gestiune colector, nu pot fi utilizate decât pentru
repartizarea către acei editori, membri ai asociaţiilor, care îndeplinesc
condiţiile prevăzute la art. 1 lit. b) şi c). Repartizarea acestor sume către
editori se va face de către asociaţii, conform legii şi hotărârii individuale a
editorilor membri.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(3) In cazul în care, începând cu data de 1 ianuarie
2009, se constată nedepunerea Raportului şi/sau nepublicarea lui pe pagina de
internet de către o asociaţie, în termenul prevăzut la alin. (2), Oficiul Român
pentru Drepturile de Autor va informa în scris organismul de gestiune colector
unic, iar respectiva asociaţie va pierde dreptul de a participa la negocierile
pentru anul următor."
Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile
de Autor,
Rodica Pârvu