Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 31 din 24 februarie 2006

privind stabilirea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca asociatiile editorilor pentru a putea participa la negocierea protocolului de repartizare a remuneratiei compensatorii pentru copia privata

ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 214 din 9 martie 2006

Având în vedere dispoziţiile art. 1072 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 2 alin.  (2) şi ale art. 6 alin.  (3) din Hotărârea Guvernului  nr. 758/2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Art. 1. - Pot participa la negocierea protocolului prevăzut de art. 1072 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, asociaţiile de editori care îndeplinesc următoarele condiţii:

a)  au personalitate juridică, potrivit legii, şi funcţionează, de la o dată anterioară convocării pentru negocieri, conform reglementărilor privind asociaţiile fără scop patrimonial;

b)   au ca membri persoane juridice care au în obiectul de activitate editarea de opere scrise;

c)  au evidenţa operelor scrise editate, pe titluri, cu ISBN sau ISSN, pentru fiecare membru al asociaţiei. Pentru fiecare titlu se vor specifica numărul de pagini, tirajul pentru fiecare ediţie şi numărul de ediţii corespunzător perioadei pentru care se negociază.

Art. 2. - (1) Verificarea condiţiilor de mai sus se face la începerea negocierilor de către comisia alcătuită din reprezentanţii tuturor participanţilor la negocieri.

(2) Editurile care sunt membre ale mai multor asociaţii nu pot fi reprezentate la negocieri de mai multe asociaţii pentru aceleaşi titluri de opere scrise.

Art. 3. - (1) Repartizarea sumelor colectate de către organismul de gestiune colector unic, cuvenite editorilor, se efectuează în conformitate cu art. 1072 alin. (1) lit. c), în baza unui protocol negociat între asociaţiile editorilor.

(2)   Protocolul negociat de asociaţiile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 trebuie să cuprindă criteriile de repartiţie şi procentele cuvenite fiecărei asociaţii şi se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pentru informare, urmând a fi transmis de acesta la organismul de gestiune colector unic în vederea repartiţiei.

(3)  Organismul de gestiune colector unic poate repartiza asociaţiilor editorilor sumele cuvenite numai în baza protocolului semnat de acestea.

Art. 4. - In cazul în care asociaţiile editorilor nu convin asupra încheierii protocolului prevăzut la art. 3 alin. (2), oricare dintre asociaţiile de editori poate solicita Oficiului Român pentru Drepturile de Autor aplicarea prevederilor art. 1312 alin. (3) -(9) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - (1) Sumele încasate de asociaţiile editorilor de la organismul de gestiune colector unic nu pot fi utilizate decât pentru repatizare către acei membri ai asociaţiilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 lit. b) şi c). Repartiţia între editori se va face de către asociaţii, potrivit aceloraşi criterii şi procente care figurează în protocolul prevăzut la art. 3.

(2) Fiecare asociaţie a editorilor are obligaţia de a depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în primul trimestru al fiecărui an, un raport conţinând sumele încasate de la organismul de gestiune colector unic şi sumele repartizate editorilor, în anul precedent, precum şi raportul comisiei de cenzori pentru aceeaşi perioada. Ambele rapoarte se depun în forma aprobată de adunarea generală a asociaţiei. Raportul privind sumele încasate şi repartizate se publică în format electronic pe pagina de Internet a fiecărei asociaţii.

(3) In cazul în care se constată nedepunerea raportului şi/sau nepublicarea lui pe pagina de Internet de către o asociaţie, în termenul prevăzut la alin. (2), Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va informa în scris organismul de gestiune colector unic, iar respectiva asociaţie va pierde dreptul de a participa la negocierile pentru anul următor.

Art. 6. - Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Rodica Pârvu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 31/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 31 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu