DECIZIE
Nr. 92 din 7 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 166 din 21 februarie 2006
Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Constantin Doldur -
judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban
Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei
de neconsti-tuţionalitate a
dispoziţiilor art. 5 din
Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 privind statutul şi
regimul refugiaţilor în
România, excepţie ridicată de Saied Meynaghi Aghdam în Dosarul nr.
7.064/2005 al Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii faptul că partea
Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi a transmis la
dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei
ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu contravin
prevederilor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate.
Reprezentantul Ministerului Public
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 21 octombrie
2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.064/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi
regimul refugiaţilor
în România. Excepţia a fost ridicată
de Saied Meynaghi Aghdam într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii acestuia împotriva hotărârii Oficiului Naţional
pentru Refugiaţi de respingere
a cererii de acordare a statutului de refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare
prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie
şi celor ale art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul
la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la interzicerea torturii.
Textul de lege criticat limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile prevăzute de art. 2 din ordonanţă, fără a cuprinde şi motivele de acordare a protecţiei în situaţia
pedepselor inumane sau degradante. Astfel, persoanele care, aparent, nu
îndeplinesc condiţia motivelor
serioase de persecuţie sunt
excluse de la protecţie, deşi oferă suficiente alte probe prin care se deduce că sunt expuse, în ţara de origine, riscului vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante aplicate şi altor cauze decât cele de persecuţie, potrivit definiţiei termenului de „refugiat" cuprinse
în art. 1 din Convenţia din
1951 de la Geneva privind statutul refugiaţilor. Or, art. 2 şi
3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile în toate cazurile existenţei riscului vătămării deptului la viaţă, precum şi riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de
motive. Totodată, dispoziţiile convenţionale menţionate
impun statelor contractante nu numai obligaţia negativă de a nu
practica tortura şi de a nu
aplica tratamente inumane sau degradante, ci şi pe cea pozitivă
de a proteja orice persoană
aflată sub jurisdicţia lor contra unei situaţii de pericol ce ar expune-o relelor
tratamente, chiar dacă acest
risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului lor.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este
neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate sunt clare în
identificarea cazurilor în care se poate acorda protecţie umanitară condiţionată, noţiunile
folosite în cuprinsul normei juridice fiind precis stabilite în acte normative
interne şi internaţionale privind tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane,
stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate fiind aşadar
în deplină concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Pe de altă
parte, norma juridică are un
caracter de generalitate, urmând ca interpretarea şi aplicarea sa în funcţie de fiecare caz în parte să revină judecătorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţie umanitară condiţionată, sunt în deplină
concordanţă cu prevederile
constituţionale ale art. 22
alin. (2) prin care se defineşte
dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi cu instrumentele juridice internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor.
Cât priveşte susţinerile
referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege criticat, se arată că, în jurisprudenţa
sa, Curtea Constituţională a mai examinat acest aspect şi a reţinut, prin deciziile nr. 151/2003 şi nr. 478/2005, că
dispoziţiile de lege indicate
întrunesc pe deplin cerinţele
de claritate şi precizie
specifice normei juridice.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,
10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având
următorul cuprins: „Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să
sufere o vătămare a drepturilor sale constând
în:
1. condamnarea la pedeapsa cu
moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane
ori degradante; sau
3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau
internaţional,
dacă
solicitantul face parte din populaţia civilă."
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi interzicerea torturii, cuprinse în art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 2 şi 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse
controlului Curţii Constituţionale, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale
pretins a fi încălcate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 244 din 10 mai
2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 1 iulie 2005, Curtea a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt în deplină concordanţă cu
normele internaţionale privind
protecţia refugiaţilor şi, prin urmare, nu contravin nici prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nici celor ale art. 2 şi 3 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul
la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la interzicerea torturii.
Intrucât în cauză nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele ce au stat la baza
deciziei amintite îşi menţin valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România, excepţie ridicată de Saied Meynaghi Aghdam în Dosarul nr.
7.064/2005 al Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data
de 7 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă