Decizia Nr.910 din 01.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, art. 172 alin. 1 şi art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Diaconu în Dosarul nr. 4/81/2012 al Curţii Militare de Apel şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 832D/2012.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, deoarece dispoziţiile legale criticate îi încalcă dreptul de a se apăra singur. De asemenea, depune un certificat de grefă emis de Curtea Militară de Apel.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale criticate nu este atributul Curţii Constituţionale, intrând în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4/81/2012, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, art. 172 alin. 1 şi art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Diaconu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil, deoarece impun, în cursul judecăţii, obligativitatea asistenţei juridice în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare. Autorul arată că este licenţiat în ştiinţe juridice şi că a învederat instanţei că doreşte să îşi facă singur apărarea. Cu toate acestea, instanţa de judecată a desemnat un avocat din oficiu stagiar, fără prea multă experienţă, care mai mult l-a încurcat decât săl ajute. În concluzie, în opinia autorului, textul criticat este neconstituţional ori de câte ori inculpatul este obligat să accepte să fie asistat de un avocat.Prevederile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul acuzatului de a se apăra singur şi la dreptul de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării, deoarece în faza de urmărire penală, deşi asistenţa juridică nu era obligatorie, i s-a desemnat un apărător din oficiu, refuzându-i-se cererea de a se apăra singur ori de către soţia sa ce are calitatea de magistrat. Totodată, în cadrul aceleiaşi faze procesuale, procurorii au refuzat nemotivat martorii propuşi de apărare şi au audiat „în condiţii de clandestinitate“ martorii acuzării.Prevederile art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, deoarece dispun cu privire la reprezentarea învinuitului sau inculpatului numai în cursul judecăţii. Astfel, autorului excepţiei i-a fost refuzată, în faza de urmărire penală, reprezentarea de către soţia sa (magistrat) care, potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, putea pleda în cauze personale ale soţului. De asemenea, textul instituie o discriminare între învinuit/inculpat, pe de o parte, şi celelalte părţi din procesul penal, pe de altă parte, deoarece primii pot fi reprezentaţi decât în câteva situaţii limitativ prevăzute de lege (art. 362 alin. 2, art. 368 alin. 3, art. 369 alin. 2 şi art. 385⁴ din Codul de procedură penală privind renunţarea sau retragerea apelului ori recursului), pe când ceilalţi pot fi reprezentaţi totdeauna, pentru aceştia aplicânduse regulile generale de reprezentare reglementate de legea civilă, în ambele faze ale procesului penal.Curtea Militară de Apel, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3 cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, art. 172 alin. 1 cu denumirea marginală Drepturile apărătorului şi art. 174 alin. 1 cu denumirea marginală Reprezentarea din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

– Art. 171 alin. 3: „În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.“;

– Art. 172 alin. 1: „În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.“;

– Art. 174 alin. 1: „În cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a relevat critici ce izvorăsc din modul în care autorităţile judiciare, fie procurorul în faza de urmărire penală, fie judecătorul în faza de judecată, au înţeles să interpreteze şi să aplice dispoziţiile contestate. Astfel, autorul este nemulţumit de faptul că nu i-a fost permis să îşi facă singur apărarea, desemnându-i-se un avocat din oficiu. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât nimic nu îl împiedica pe acesta să procedeze în consecinţă. Faptul că organele de anchetă nu i-au adus la cunoştinţă aspectele legate de audierea martorilor acuzării nu poate fi convertit într-un fine de neconstituţionalitate, ci reprezintă o manieră discutabilă de aplicare a legii. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării, dreptul de a lua parte personal la dezbaterile procesului decurgând din scopul şi din obiectul ansamblului dreptului la un proces echitabil. O astfel de normă este, în acord cu art. 20 din Constituţie, indigenată în dreptul intern, fiind pe deplin aplicabilă, sens în care autorităţile sunt ţinute de respectarea lor. Însă o aplicare neconformă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate, întrucât presupune un act de justiţie de drept comun, care, în acord cu prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, Curţii Constituţionale nefiindu-i recunoscută competenţa de a cenzura modul de interpretare şi de aplicare a normelor legale în litigiile deduse judecăţii, ci numai contrarietatea conţinutului acestora cu Legea fundamentală ori cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În plus, nu trebuie uitat că învinuitul/inculpatul, aflat în situaţia ce se circumscrie speţei din cauză, avea posibilitatea de a uza de instituţia plângerii contra actelor procurorului pentru remedierea neajunsurilor relevate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, art. 172 alin. 1 şi art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Diaconu în Dosarul nr. 4/81/2012 al Curţii Militare de Apel. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru