DECIZIE   Nr. 9 din 24 ianuarie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274, art. 338 si art. 350 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN:            MONITORUL OFICIAL  NR. 221 din 19 mai 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Laurentiu Cristescu    - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274, art. 338 si art. 350 din Codul de procedura penala, ridicata de Kalid Ali Sherkhan in Dosarul nr. 3.587/1999 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 20 ianuarie 2000, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, a autorului exceptiei Kalid Ali Sherkhan, asistat de avocat Ion Mustata, a lui Yahia Al Atem si Gheorghe Florica, ambii asistati de avocat Ileana Dancau, care l-a reprezentat si pe Sorin Mirel Florica, a lui Carmen Florentina Dan, asistata de avocat Nicolae Dobre, a lui Adrian Gherghina, asistat de avocat Ovidiu Sararu, a lui Mircea Nicolae Manescu si in lipsa celorlalte parti legal citate. Dezbaterile au fost consemnate in incheierea din acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 24 ianuarie 2000.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Curtea de Apel Constanta - Sectia penala, prin Incheierea din 13 octombrie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 3.587/1999, aflat pe rolul acelei instante, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 350, art. 338 si art. 274 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Kalid Ali Sherkhan.
    In motivarea exceptiei se arata ca dispozitiile legale mentionate si alte dispozitii din Codul de procedura penala privitoare la durata masurii arestarii preventive, expresie a conceptiei si vointei legiuitorului de la 1968, sunt in contradictie cu prevederile art. 23 din Constitutie referitoare la libertatea individuala. Se mai sustine ca art. 159 din Codul de procedura penala, in redactarea initiala, prevedea ca durata arestarii preventive era prelungita din 30 in 30 de zile pana in momentul in care procurorul sesiza instanta de judecata. Din acest moment procesual, in conformitate cu art. 149 alineatul final din Codul de procedura penala, arestarea preventiva dura pana la solutionarea definitiva a cauzei, in afara de cazul in care instanta dispunea revocarea ei. In corelatie cu textul art. 149 alineatul final, legiuitorul de la 1968 a instituit, prin prevederile art. 350 din Codul de procedura penala, obligatia instantei sa se pronunte, prin hotararea sa, in aceleasi conditii, si cu privire la mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului, iar prin prevederile art. 338 din Codul de procedura penala a instituit aceeasi obligatie a instantei in cazul in care dispune restituirea cauzei la procuror. De asemenea, prin art. 274 din Codul de procedura penala, partea finala, s-a prevazut ca, in cazul restituirii dosarului la procuror in situatiile in care inculpatul este arestat, termenul de 30 de zile privind durata arestarii preventive curge de la data primirii dosarului de catre procuror. Autorul exceptiei considera ca "toate aceste dispozitii sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 23 din Constitutie, daca sunt interpretate in sensul contrar normei constitutionale precizate". In art. 23 alin. (4) se prevede ca arestarea preventiva se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pe o durata de cel mult 30 de zile, ca asupra legalitatii mandatului arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata, iar prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
    In aceste conditii, se mai arata in motivarea exceptiei, pentru garantarea libertatii persoanei, in conformitate cu obligatia instituita de art. 23 din Constitutie, instantele de judecata sunt obligate sa dispuna prelungirea arestarii preventive pana la momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de condamnare. Privarea de libertate este un act la fel de grav, indiferent cand se produce: in faza de urmarire penala sau in cursul judecatii. De aceea, in mod corect, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 149 alineatul final din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, daca sunt interpretate in sensul ca durata arestarii preventive nu mai trebuie prelungita pe parcursul judecarii cauzei.
    Fata de cele aratate, prevederile art. 338, 350 si 274 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale atunci cand sunt interpretate in sensul ca instantele pot dispune mentinerea sine die a arestarii preventive dupa pronuntarea unei hotarari nedefinitive, fara sa mai aiba obligatia prelungirii duratei arestarii preventive din 30 in 30 de zile, pana in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, precum si in cazul restituirii cauzei la procuror in vederea completarii urmaririi penale. Interpretarea corecta a dispozitiilor legale mentionate, se arata in motivarea exceptiei, conduce la concluzia ca prevederile art. 23 din Constitutie obliga instantele sa dispuna prelungirea arestarii preventive din 30 in 30 de zile, iar in cazul restituirii cauzei, sa urmeze aceeasi procedura, din momentul ajungerii dosarului la procuror, acesta avand obligatia legala sa ceara prelungirea arestarii in conformitate cu art. 159 din Codul de procedura penala, iar instanta, sa o acorde, daca sunt indeplinite conditiile legale.
    Exprimandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate, instanta judecatoreasca arata ca aceasta este neintemeiata. Ea invoca drept argument faptul ca dispozitiile art. 350 din Codul de procedura penala privind mentinerea masurii arestarii inculpatului condamnat ii sunt favorabile acestuia, perioada respectiva urmand a fi scazuta din durata condamnarii definitive. De asemenea, in opinia instantei "Caracterul executoriu al dispozitiilor privind mentinerea masurii arestarii preventive in cazul condamnarii inculpatului deriva din insasi pedeapsa privativa de libertate aplicata acestuia de catre instanta de fond, pedeapsa in executarea careia se afla chiar din momentul arestarii preventive, chiar daca hotararea nu este definitiva".
    In sustinerea opiniei sale instanta mai invoca dispozitiile art. 383 alin. 2 si ale art. 385^17 alin. 4 din Codul de procedura penala, care obliga instanta sa arate in hotarare timpul care se deduce din pedeapsa, atunci cand inculpatul s-a aflat in stare de detinere. Referindu-se la cazurile de restituire a cauzei in conditiile art. 332 - 337 din Codul de procedura penala, instanta arata ca "este normal ca procurorul sa reia procedura prelungirii arestarii preventive a inculpatului, pentru ca astfel se asigura controlul magistratului judecator asupra starii de libertate a celui de mai sus".
    Cu privire la art. 274 din Codul de procedura penala, instanta invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 207 din 5 iunie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate privitoare la dispozitiile art. 200 - 278 din Codul de procedura penala.
    In fine, instanta invoca, in sustinerea opiniei sale, si dispozitiile art. 141 din Codul de procedura penala, referitoare la calea de atac impotriva incheierii privind masurile preventive.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    In punctul de vedere al Guvernului se considera ca exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 274 din Codul de procedura penala este intemeiata, in timp ce exceptia privind dispozitiile art. 338 si art. 350 din acelasi cod este neintemeiata.
    Cu privire la dispozitiile art. 274 din Codul de procedura penala, pornindu-se de la dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie si de la practica jurisdictionala a Curtii Constitutionale, care s-a pronuntat in mod repetat asupra termenului de 30 de zile, precizand de fiecare data ca prevederile art. 23 din Constitutie trebuie respectate ori de cate ori se dispune arestarea unei persoane, indiferent daca aceasta are loc in faza urmaririi penale sau in faza judecatii, deci si in cazul restituirii cauzei la procuror, Guvernul arata ca teza finala a art. 274 ("In cazul in care dosarul se restituie de catre instanta si inculpatul este arestat, termenul curge de la data primirii dosarului de catre procuror.") este neconstitutionala, daca se interpreteaza in sensul ca termenul de 30 de zile ar putea fi depasit, fara a interveni controlul instantei de judecata.
    In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a art. 338 si 350 din Codul de procedura penala Guvernul apreciaza ca aceasta nu poate fi admisa, deoarece dispozitiile acestor articole nu contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie. Dimpotriva, atat prin hotararea de desesizare si restituire a cauzei la procuror, cat si prin hotararea de solutionare a acesteia, conform acestor texte, instanta are obligatia de a dispune cu privire la masura arestarii preventive si, prin urmare, de a asigura controlul termenului de 30 de zile prevazut la art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, concluziile procurorului, sustinerile autorului exceptiei si ale partilor prezente, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Exceptia de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 350, 338 si 274 din Codul de procedura penala, dispozitii considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie referitoare la temeiul, durata, legalitatea si prelungirea masurii procesuale a arestarii preventive. De asemenea, considera ca aceste prevederi sunt contrare si practicii constante a Curtii Constitutionale in solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor Codului de procedura penala privitoare la masura arestarii preventive, ridicate in alte cauze.
    Textele legale criticate ca neconstitutionale sunt urmatoarele:
    - Art. 350: "Instanta are indatorirea ca prin hotararea sa sa se pronunte cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului, tinand seama de dispozitiile din partea generala, titlul IV, capitolul I.
    In caz de achitare sau incetare a procesului penal, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv.
    De asemenea, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci cand pronunta:
    a) o pedeapsa cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive;
    b) o pedeapsa cu inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de munca;
    c) amenda.
    Hotararea pronuntata in cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea inculpatului este executorie.
    Cand potrivit dispozitiilor prevazute in alin. 1, 2 si 3 inculpatul este pus in libertate, instanta comunica aceasta administratiei locului de detinere.
    Inculpatul condamnat de prima instanta si aflat in stare de detinere este liberat de indata ce retinerea si arestarea devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotararea nu este definitiva. Liberarea se dispune de administratia locului de detinere. In acest scop i se comunica, indata dupa pronuntarea hotararii, copie de pe dispozitiv sau extras, care va cuprinde mentiunile prevazute in art. 140 alineatul ultim.
    Cand in cursul urmaririi penale sau al judecatii invinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cautiune, instanta va dispune restituirea sumei depuse drept cautiune, in cazurile prevazute de lege. Dispozitiile art. 160^5 alin. 5 se aplica in mod corespunzator".
    - Art. 338: "In cazurile de restituire potrivit art. 332, 333 si 335 si de trimitere a dosarului la procuror in cazurile prevazute in art. 336 si 337, instanta dispune asupra masurilor preventive, asupra masurilor de siguranta prevazute in art. 113 si 114 din Codul penal, asupra masurilor asiguratorii, cu privire la persoanele in privinta carora s-a dispus restituirea cauzei sau trimiterea dosarului la procuror".
    - Art. 274: "In cazurile de reluare a urmaririi penale prevazute in art. 270 lit. a) si c), termenul de 30 de zile privitor la masura arestarii inculpatului curge de la data luarii acestei masuri, iar in cazul cand dosarul se restituie de catre instanta si inculpatul este arestat, termenul curge de la data primirii dosarului de catre procuror.
    Durata arestarii inculpatului poate fi prelungita potrivit art. 155, 159 si 160".
    1. Aceste dispozitii legale, in special cele din alin. 1 al art. 350 si partea finala a art. 338 din Codul de procedura penala, sunt considerate de autorul exceptiei ca neconstitutionale, daca se interpreteaza in sensul ca instantele pot dispune mentinerea arestarii preventive dupa pronuntarea unei hotarari nedefinitive, fara sa mai aiba obligatia prelungirii duratei arestarii din 30 in 30 de zile, pana in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, precum si in cazul restituirii cauzei la procuror in vederea completarii urmaririi penale.
    Curtea constata ca aceasta critica este intemeiata.
    Potrivit art. 23 alin. (4) din Constitutie arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile, iar prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata, indiferent daca arestarea preventiva s-a dispus in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii. Cand masura arestarii preventive a fost luata de instanta de judecata, asa cum se prevede in dispozitiile art. 350 si 338 din Codul de procedura penala, durata acesteia nu poate depasi 30 de zile.
    In practica sa jurisdictionala Curtea Constitutionala a interpretat in acest sens dispozitiile constitutionale mentionate, asa cum rezulta din Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, precum si din Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998. Prin aceasta din urma decizie Curtea Constitutionala a constatat ca prevederea potrivit careia "Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei", din art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, este neconstitutionala, urmand ca in legatura cu durata arestarii sa se faca aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Argumentul potrivit caruia inculpatul condamnat prin hotarare nedefinitiva este tinut in arest in executarea acestei condamnari, iar nu ca urmare a luarii fata de el a masurii arestarii preventive, nu are nici un fundament juridic. Pe de o parte acest argument se bazeaza pe o confuzie intre masura procedurala a arestarii preventive, al carei scop este asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, si pedeapsa inchisorii, iar pe de alta parte reprezinta o incalcare a prezumtiei de nevinovatie consfintite in art. 23 alin. (8) din Constitutie, care prevede ca "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata", principiu prevazut si in art. 6 alin. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia "Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita".
    2. Referindu-se la cazurile de restituire a cauzei la procuror, aceeasi instanta considera ca "este normal ca procurorul sa reia procedura prelungirii arestarii preventive a inculpatului", insa nu raspunde criticii aduse de autorul exceptiei prevederilor art. 338 din Codul de procedura penala referitoare la caracterul nedeterminat al duratei masurii arestarii preventive dispuse de instanta prin hotararea de desesizare si restituire a dosarului, ceea ce face ca aplicarea acestor dispozitii sa contravina art. 23 alin. (4) partea intai din Constitutie, care prevede ca "Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile".
    Cu privire la dispozitiile art. 338 din Codul de procedura penala Curtea Constitutionala constata ca acestea sunt neconstitutionale, daca sunt interpretate in sensul ca masura arestarii preventive nu trebuie sa se conformeze prevederilor constitutionale privitoare la durata de 30 de zile, asa cum statueaza art. 23 alin. (4) din Constitutie. De asemenea, aceasta interpretare este in contradictie si cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si ale art. 23 alin. (1) din Legea fundamentala, care prevad: primul, ca "Romania este un stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate", iar cel de-al doilea, ca "Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile".
    3. In fine, cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 din Codul de procedura penala, teza finala, potrivit carora atunci cand dosarul se restituie de catre instanta procurorului si inculpatul este arestat, termenul curge de la data primirii dosarului de catre procuror, asa cum se arata, in mod corect, in punctul de vedere al Guvernului. Acestea sunt insa neconstitutionale, daca se interpreteaza in sensul ca termenul de 30 de zile ar putea fi depasit fara a interveni controlul instantei de judecata.
    Afirmatia instantei, potrivit careia Curtea Constitutionala a respins prin Decizia nr. 207 din 5 iunie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998, exceptia de neconstitutionalitate a art. 200 - 278 din Codul de procedura penala, nu este intemeiata. In realitate, exceptia de neconstitutionalitate respinsa prin amintita decizie privea, in bloc, dispozitiile art. 200 - 278 din Codul de procedura penala. Cu acea ocazie s-a criticat faptul ca dispozitiile mentionate reglementeaza urmarirea penala, desi nu a fost legiferata institutia judecatorului de instructie.
    De asemenea, Curtea constata ca dispozitiile art. 141 din Codul de procedura penala, care se refera la calea de atac in contra incheierii privind masurile preventive, invocate de aceeasi instanta, nu au incidenta in cauza.
    Se mai constata ca nici dispozitiile art. 383 alin. 2 din Codul de procedura penala privitoare la deducerea din pedeapsa a timpului cat inculpatul a fost arestat preventiv si nici dispozitiile art. 385^17 din acelasi cod privitoare la desfiintarea hotararii si continutul deciziei penale, dispozitii invocate de aceeasi instanta, nu au incidenta in cauza.
    In raport cu cele precedente Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274, 338 si 350 din Codul de procedura penala este intemeiata si urmeaza sa fie admisa, in masura in care se interpreteaza ca durata arestarii, in cadrul judecatii, poate depasi 30 de zile fara a fi necesara prelungirea acesteia in conditiile art. 23 alin. (4) din Constitutie.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu unanimitate de voturi in ceea ce priveste dispozitiile art. 274 si ale art. 338 din Codul de procedura penala si cu majoritate de voturi in ceea ce priveste dispozitiile art. 350 din acelasi cod,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Kalid Ali Sherkhan in Dosarul nr. 3.587/1999 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 274, art. 338 si art. 350 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii preventive dispusa sau mentinuta de instanta, in cursul judecatii, poate depasi 30 de zile fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 24 ianuarie 2000.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                          LUCIAN MIHAI

                                 Magistrat-asistent,
                                 Laurentiu Cristescu

                             OPINIE SEPARATA

    Consideram ca dispozitiile art. 350 din Codul de procedura penala sunt constitutionale, iar solutia care se impune in speta, sub acest aspect, este aceea de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.
    Pe de alta parte, suntem de acord ca dispozitiile art. 274 si 338 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii preventive dispusa sau mentinuta de instanta, in cursul judecatii, poate depasi 30 zile fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 alin. (4) din Constitutie (conform caruia: "Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.").
    I. Prin opinia separata pe care am formulat-o la Decizia Curtii Constitutionale nr. 10 din 24 ianuarie 2000*), am demonstrat ca alin. 1 al art. 350 din Codul de procedura penala este constitutional. Considerentele pe care se intemeiaza acea opinie separata sunt pe deplin aplicabile si in privinta ansamblului dispozitiilor cuprinse in cele sapte alineate ale art. 350 din Codul de procedura penala, text legal care, alaturi de art. 274 si 338 din acelasi cod, face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate solutionate prin decizia la care se refera prezenta opinie separata.
------------
    *) Decizia Curtii Constitutionale nr. 10 din 24 ianuarie 2000 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000.

    In esenta, solutia la care s-a ajuns in mentionata opinie separata se intemeiaza pe constatarea necesitatii recurgerii la interpretarea [realizata in temeiul prevederilor art. 20 alin. (1) din Constitutie] dispozitiilor constitutionale ale art. 23 alin. (4) in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea dispozitiilor art. 5 pct. 1 lit. a) si lit. c) si pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (hotararile pronuntate in cazurile: "Wemhoff contra Republicii Federale a Germaniei", 1968; "Van Droogenbroeck contra Belgiei", 1982 si "B. contra Austriei", 1990). Pe aceasta baza, se ajunge la concluzia ca, sub aspectele care intereseaza in privinta constitutionalitatii art. 350 din Codul de procedura penala, interpretarea corecta a continutului normativ al art. 23 alin. (4) din Constitutie este urmatoarea:
    a) "Prelungirea arestarii", care, conform tezei a treia a art. 23 alin. (4), "se aproba numai de instanta judecatoreasca" se poate dispune, potrivit celei dintai teze a aceluiasi text, numai "pentru o durata de cel mult 30 de zile" atunci cand in privinta persoanei arestate nu a fost pronuntata, inca, de catre o instanta judecatoreasca, o hotarare de condamnare;
    b) Atunci cand insa, in privinta persoanei arestate, a fost pronuntata, de catre o instanta judecatoreasca, o hotarare de condamnare - chiar si daca acea hotarare nu este definitiva, fiind supusa cailor de atac -, pentru instanta care pronunta hotararea de condamnare sau pentru instantele care, in faze ulterioare ale procesului, se pronunta asupra mentinerii ori prelungirii arestarii, nu mai exista - cata vreme hotararea de condamnare este in fiinta - obligatia de a se conforma conditiei prevazute de cea dintai teza cu privire la durata de cel mult 30 zile a arestarii.
    Asa fiind, rezulta ca in toate cazurile cand, dand curs dispozitiilor art. 350 din Codul de procedura penala, instanta judecatoreasca hotaraste condamnarea persoanei arestate la o pedeapsa privativa de libertate si, in consecinta, dispune - dupa caz - mentinerea ("prelungirea") sau luarea masurii arestarii inculpatului, nu mai este aplicabila teza intai a art. 23 alin. (4) din Constitutie ("Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. [...]"). De aceea, nici instanta care pronunta acea hotarare de condamnare si nici alte instante care - ulterior, in alte faze ale procesului penal avand ca obiect fapta pentru care s-a hotarat condamnarea - mentin ("prelungesc") masura arestarii inculpatului condamnat, nu mai au obligatia (cata vreme hotararea de condamnare este in fiinta) de a dispune aceasta masura numai "pentru o durata de cel mult 30 de zile."
    In plan procesual, una dintre consecinte este aceea ca masura arestarii, astfel "consolidata" prin hotararea judecatoreasca de condamnare, nu va mai trebui sa fie supusa, automat, din 30 in 30 de zile, controlului instantei judecatoresti, in vederea prelungirii arestarii sau a punerii in libertate - cu conditia, desigur, ca intre timp, hotararea de condamnare sa nu fi fost desfiintata in cadrul eventualelor cai de atac exercitate potrivit legii.
    II. Considerentele expuse sub pct. I al prezentei opinii separate nu sunt insa aplicabile si in privinta dispozitiilor art. 274 si 338 din Codul de procedura penala, pentru simplul motiv ca, prin ipoteza, aceste prevederi nu pot capata aplicare decat fie anterior pronuntarii unei hotarari judecatoresti de condamnare, fie dupa desfiintarea (de catre o instanta superioara, in cadrul eventualelor cai de atac formulate potrivit legii) a unei asemenea hotarari de condamnare ce fusese pronuntata in acel proces penal.
    De aceea, cu privire la dispozitiile art. 274 si 338 din Codul de procedura penala, ne insusim argumentele si solutia deciziei la care se refera prezenta opinie separata, fiind de acord ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale, in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii preventive dispusa sau mentinuta de instanta, in cursul judecatii, poate depasi 30 zile fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    III. In sfarsit, la fel ca si in finalul opiniei separate la Decizia Curtii Constitutionale nr. 10 din 24 ianuarie 2000, subliniem ca - intrucat Romania este stat de drept [art. 1 alin. (3) din Constitutie] - considerentele si dispozitivul deciziei la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, erga omnes, conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta neconstitutionalitatii prevederilor art. 350 din Codul de procedura penala, in intelesul delimitat prin decizia la care se refera aceasta opinie separata. Orice decizie a Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea unor prevederi legale este obligatorie erga omnes, in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimat pentru solutia pronuntata. De aceea, autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza completul de judecata. Responsabilitatea juridica este identica si intr-un caz si in celalalt, in conditiile prezentate prin considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.

                              Lucian Mihai,
                   presedintele Curtii Constitutionale

                           Constantin Doldur,
                   judecator al Curtii Constitutionale