Decizia Nr.897 din 25.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Ion Postolache în Dosarul nr. 1.141/121/2012 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.150D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.141/121/2012, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Excepţia a fost ridicată de Ion Postolache cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ prin care a solicitat recunoaşterea dreptului la plata drepturilor salariale datorate şi stabilite de instanţa de judecată şi plata de despăgubiri pentru întârziere, calculate în funcţie de dobânda legală, de la data scadenţei plăţii până la data plăţii efective.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că amânarea plăţii drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, dar şi a dobânzilor aferente acestora de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti şi până la plata efectivă, încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care privesc protecţia proprietăţii.Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate contravin art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. În acest sens, arată că prin amânarea la plată a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti se încalcă dreptul la un proces echitabil prin neexecutarea sau întârzierea executării unor hotărâri judecătoreşti.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile actului normativ criticat sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011.Dispoziţiile de lege criticate au, în prezent, următoarea redactare: Articolul 1 alin(1) şi (2): „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a)în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b)în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c)în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d)în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e)în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare art. 44 din Constituţie, precum şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al analizei de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile Legii fundamentale şi prevederile internaţionale referitoare la proprietatea privată. Astfel, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 înainte de promulgarea acesteia, reţinând, între altele, conformitatea dispoziţiilor referitoare la reeşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, cu dispoziţiile constituţionale şi internaţionale care consacră şi garantează dreptul de proprietate privată. În acest sens, Curtea a arătat că reglementarea criticată nu consacră o privare de proprietate, ci mai degrabă o ingerinţă în dreptul persoanelor fizice la respectarea bunurilor lor, care respectă însă cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că „ingerinţa se impune în vederea restructurării şi echilibrării cheltuielilor bugetare, precum şi pentru respectarea prevederilor art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C83 din 30 martie 2010, coroborate cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Tratat privind procedura aplicabilă deficitelor excesive. Acest lucru înseamnă menţinerea unui raport între deficitul public prevăzut sau realizat şi produsul intern brut la preţurile pieţei de 3%.“ De asemenea, Curtea a constatat că „situaţia de criză financiară mondială afectează, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Executarea necontrolată a peste 27.700 hotărâri judecătoreşti executorii existente la data de 31 decembrie 2010 ce privesc numai creanţe salariale în valoare de peste 8.028.252 milioane lei ar duce la crearea unui dezechilibru bugetar din moment ce suma totală menţionată reprezintă 1,4% din produsul intern brut estimat pe anul 2012 şi 19,5% din plafonul nominal al cheltuielilor de personal aferente bugetului pe anul 2012. Astfel ar fi afectate stabilitatea economică a statului şi, implicit, securitatea naţională; în acest context intervine şi obligaţia statului ca, în temeiul art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, să asigure «protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară».“ De altfel, Parlamentul trebuie să păstreze controlul asupra deciziilor fundamentale în domeniul politicii bugetare şi are o marjă de apreciere în acest domeniu, trebuind să asigure sustenabilitatea bugetului şi performanţa economică a statului. Curtea Constituţională trebuie să respecte această marjă de apreciere, controlul său limitându-se la încălcările evidente ale textelor constituţionale (a se vedea în acest sens şi Hotărârea Tribunalului Constituţional Federal german 2 BvR 987/10 din 7 septembrie 2011 privind soluţionarea plângerilor de neconstituţionalitate formulate împotriva pachetului de măsuri privind ajutorul financiar acordat Greciei şi fondul de salvare a monedei euro). Cele de mai sus demonstrează cu prisosinţă faptul că măsura criticată este necesară într-o societate democratică.“ În privinţa proporţionalităţii măsurii, Curtea a reţinut că „atingerea adusă bunurilor persoanelor care beneficiază de hotărâri judecătoreşti de natura celor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat în condiţii de criză economică şi financiară accentuată. Prin urmare, situaţia invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătoreşti izolate, gradul mare de abatere de la obişnuit în cazul de faţă fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligenţă a acestuia, despre eventuala sa opoziţie faţă de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătoreşti, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidenţă ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, cum arată şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului şi cele ale reclamanţilor (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Zubko şi alţii împotriva Ucrainei, paragraful 67, sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107). În consecinţă, măsura eşalonării executării hotărârilor judecătoreşti păstrează un astfel de echilibru, Guvernul arătând că valoarea unor astfel de titluri executorii până la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de euro), iar numărul acestora era peste 27.700 la nivelul întregii ţări. Reiese astfel că suportarea acestei sarcini nu incumbă numai anumitor persoane sau unui anumit grup defavorizat care să suporte în final o sarcină excesivă şi disproporţionată pentru echilibrarea situaţiei economice a statului (neaflându-ne deci în situaţia reclamantului din Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2004), ci vizează totalitatea angajaţilor din mediul public care până la data de 31 decembrie 2010 au obţinut hotărâri judecătoreşti ce vizează drepturi salariale.“ În fine, Curtea a reţinut că măsura este aplicată nediscriminatoriu, respectiv tuturor angajaţilor din sfera publică în favoarea cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care au fost acordate drepturi salariale. Concluzia reţinută a fost aceea că „statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, «nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate» (a se vedea Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitată). Rezultă că prin eşalonarea efectuată statul nu a afectat esenţa dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanţei acestui drept şi cu atât mai puţin nu a negat existenţa acestuia.“ Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia prevederile de lege criticate l-ar lipsi de dobânda pe care ar putea să o obţină în situaţia în care ar intra în posesia sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, Curtea constată că dreptul la dobândă nu reprezintă, în situaţia sa, un drept concret la care titularul drepturilor salariale este îndreptăţit în temeiul unei dispoziţii legale sau prin interpretarea dată legii de către instanţă printr-o hotărâre judecătorească. Or, Curtea reţine că, prin Decizia din 17 mai 1996, pronunţată în Cauza Lupuleţ contra României, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu presupune şi dreptul de a deveni proprietarul unui bun. Acest articol se aplică numai cu privire la bunurile „actuale“ ale reclamantului, iar acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existenţa lui. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Ion Postolache în Dosarul nr. 1.141/121/2012 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea