DECIZIE Nr. 86
din 10 decembrie 2007
cu privire la dispozitiile
legale aplicabile in cazul actiunilor care au ca obiect constatarea dobandirii
dreptului de proprietate prin uzucapiune in teritoriile in care s-au aplicat
prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor
privitoare la cartile funciare, in materia prescriptiilor achizitive implinite
dupa intrarea in vigoare a Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.
7/1996.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 697 din 14 octombrie 2008
Dosar nr. 55/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ.dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul
legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu
privire la dispozitiile legale aplicabile in cazul
actiunilor care au ca obiect constatarea dobandirii dreptului de proprietate
prin uzucapiune in teritoriile in care s-au aplicat prevederile Decretului-lege
nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, in
materia prescriptiilor achizitive implinite dupa intrarea in vigoare a Legii
cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia şi să se
decidă în sensul că, în cazul prescripţiilor achizitive începute sub imperiul
Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr.
7/1996, acţiunile în uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de
dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului
în interesul legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în cazul
acţiunilor având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin
uzucapiune în teritoriile în care s-au aplicat prevederile Decretului-lege nr.
115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă
prescripţiile achizitive s-au împlinit după intrarea în vigoare a Legii nr.
7/1996.
Astfel, unele instanţe au
considerat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 sistemele de
publicitate anterioare şi-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de un nou
şi unic sistem cu trăsături distincte, care nu mai consacră cazurile speciale
de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28 din
Decretul-lege nr. 115/1938.
Ca urmare, făcându-se referire la dispoziţiile Legii
nr. 7/1996, s-a considerat că toate acţiunile în uzucapiune înregistrate după
intrarea în vigoare a acestei legi pot fi soluţionate numai pe baza
dispoziţiilor Codului civil, indiferent de momentul începerii ori împlinirii
termenului de prescripţie achizitivă.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
până la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrului de publicitate
imobiliară pe teritoriul fiecărui judeţ, în regiunile de carte funciară supuse
sistemului reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, vor fi aplicate în
continuare dispoziţiile acestui decret-lege.
Ca urmare, fiind sesizate după intrarea în vigoare a
Legii nr. 7/1996 cu acţiuni având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de
proprietate prin uzucapiune, aceste instanţe şi-au întemeiat soluţiile pe
dispoziţiile art. 27-28 din Decretul-lege nr. 115/1938.
In motivarea acestui punct de
vedere s-a relevat că posesia exercitată sub imperiul acestui act normativ
poate produce exclusiv efectele recunoscute de la data începerii sale,
indiferent de momentul împlinirii termenului, întrucât persoanele care tind să
uzucapeze îşi supun acţiunile reglementărilor în vigoare la acel moment,
neputând să prevadă eventualele modificări legislative ce vor surveni până la
împlinirea termenului de prescripţie achizitivă.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
In dreptul civil român, regimul
dobândirii drepturilor reale prin uzucapiune asupra unui imobil a fost reglementat
în două categorii de norme:
Astfel, o primă categorie de reglementări se regăseşte
în cartea a III-a din titlul XX al Codului civil, care
se completează cu unele prevederi ale Decretului nr.
167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aceste norme fiind aplicabile
numai în regiunile în care a funcţionat sistemul de publicitate imobiliară
bazat pe registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni.
Pe de altă parte, în regiunile
supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărţi funciare,
uzucapiunea a operat în condiţiile prevăzute în art. 27 si 28 din Decretul-lege
nr. 115/1938.
In acest sens, prin art. 27 din Decretul-lege nr.
115/1938 s-a prevăzut că „In cazul când s-au înscris
fără cauză legitimă drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul
uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului Ie-a
posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani", iar prin art.
28 din acelaşi decret s-a mai prevăzut că dacă „cel ce a posedat un bun
nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului
înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat"
şi că „de asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său cel ce a posedat un
bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani socotiţi de la înscrierea
în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate".
Or, în cadrul Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi
publicitatea imobiliară s-a reglementat un singur sistem de publicitate
imobiliară, la nivelul întregii ţări, respectiv cel al cărţii funciare, iar în
ce priveşte uzucapiunea nu mai sunt consacrate cazurile speciale prevăzute de
Decretul-lege nr. 115/1938, fiind aplicabilă uzucapiunea de drept comun, astfel
cum este reglementată în Codul civil.
Ca urmare, în absenţa unor dispoziţii cu caracter
tranzitoriu, care să stabilească raportul dintre legea veche (normele cuprinse
în art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938) şi legea nouă (prevederile
Codului civil referitoare la uzucapiune), trebuie să se recurgă la
interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire
la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Sub acest aspect este de reţinut că prin art. 69 alin.
(2) din Legea nr. 7/1996, republicată, s-a prevăzut că numai la finalizarea
lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg
teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea
Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al
aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul
întregii ţări intervine şi abrogarea acestui decret.
Din această dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin care
s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicităţii imobiliare,
rezultă astfel neîndoielnica voinţă a legiuitorului de a institui o aplicare
treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor
dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară.
Mai este de observat că prin art. 60 din Legea nr.
7/1996, în conţinutul ce l-a avut la data intrării în vigoare, se prevedea că
„acţiunile introduse în temeiul art. 22, 23, 27, 28 şi 38-40 din Decretul-lege
nr. 115/1938 aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei
legi, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate", iar
„hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-au admis aceste acţiuni, vor
fi înscrise în cartea funciară".
Tot astfel, în actuala reglementare, ca urmare a
modificării ce i s-a adus prin titlul XII din Legea nr. 247/2005, art. 58 alin.
(1) din Legea nr. 7/1996, republicată, prevede că „în regiunile de carte
funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor
privitoare la cărţile funciare sau, după caz, Legii nr. 242/1947 pentru
transformarea cărţilor funciare provizorii din Vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară,
înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărţile funciare sau, după caz,
în cărţile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărţi,
cu respectarea şi în condiţiile dispoziţiilor prezentei legi".
Aşa fiind, în raport cu conţinutul ce s-a dat succesiv
articolului sus-menţionat, se impune să se considere că numai înscrierile
ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 vor trebui făcute cu
respectarea prevederilor acestei legi.
O atare interpretare este conformă şi soluţiilor care
au fost consacrate expres în dispoziţiile tranzitorii cuprinse în diferite acte
normative care au reglementat prescripţia achizitivă de-a lungul timpului în
diverse zone ale ţării, precum şi cu principiile generale privind aplicarea
legii civile în timp.
In acest sens, făcându-se referire la Transilvania,
prin art. 31 din Decretul-lege nr. 389/1943 s-a precizat că „prescripţiunile
începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi
sunt cârmuite în ce priveşte natura, durata şi
efectele lor de dispoziţiile legii sub care au început."
Tot în acest sens, prin art. 72 alin. (2) din Legea nr.
7/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut că
dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 îşi încetează aplicabilitatea la data
finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate
imobiliară pe întreg teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale.
De aceea, se impune să se reţină că, în timp, legea
veche (Decretul-lege nr. 115/1938) ultraactivează în întregul ei, acţiunea sa
neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor.
Rezultă, deci, că pentru posesia imobilelor situate în
regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938,
acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este
reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în
vigoare a Legii nr. 7/1996.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite
recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul prescripţiilor
achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după
intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dreptului de
proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de
dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Stabilesc că, în situaţia prescripţiilor achizitive
începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea
în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de
proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de
dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege
nr. 115/1938.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei