DECIZIE Nr. 84 din 14 martie 2002
referitoare le exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin.
2 lit. a) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 23 aprilie 2002
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de instanta, din oficiu, in Dosarul nr. 8.166/2001 al Judecatoriei
Bacau si de Brindusa Dragulin in Dosarul nr. 5.826/2001 al Judecatoriei Deva.
La apelul nominal se prezinta autoarea exceptiei, Brindusa Dragulin,
lipsind celelalte parti, fata de care procedura de citare a fost legal
indeplinita.
Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea Dosarului nr. 6C/2002 la
Dosarul nr. 444C/2001, avand in vedere ca obiectul exceptiilor de
neconstitutionalitate este identic in cauzele mentionate.
Autoarea exceptiei, precum si reprezentantul Ministerului Public apreciaza
ca fiind intrunite conditiile conexarii. In consecinta, pentru o mai buna
administrare a justitiei, Curtea, in temeiul art. 164 alin. 1 si 2 din Codul de
procedura civila si al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicata, dispune
conexarea Dosarului nr. 6C/2002 la Dosarul nr. 444C/2001.
Cauza fiind in stare de judecata, autoarea exceptiei de
neconstitutionalitate solicita admiterea exceptiei si constatarea
neconstitutionalitatii art. 279 alin. 2 lit. a) teza finala din Codul de
procedura penala. In motivarea sustinerilor sale sunt invocate dispozitiile
art. 16 alin. (1) din Constitutie, care statueaza principiul egalitatii in
drepturi a cetatenilor, precum si ale art. 22 alin. (1) privind dreptul
persoanei la viata si la integritate fizica si psihica. Autoarea exceptiei
considera inadmisibila discriminarea la care a fost supusa prin citarea in
calitate de inculpat intr-un proces penal, a carei actiune penala a fost
declansata la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in conditiile in care
faptuitorul infractiunii nu este cunoscut.
Reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca fiind neintemeiata exceptia
ridicata, invocand in acest sens jurisprudenta constanta a Curtii
Constitutionale: Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 197 din 12
octombrie 2000 sau Decizia nr. 309 din 15 noiembrie 2001. Se considera ca
solutiile si considerentele care au stat la baza adoptarii respectivelor
decizii sunt valabile si in prezent, astfel incat se solicita respingerea
exceptiei de neconstitutionalitate. In plus, se invedereaza ca persoanele care
se considera prejudiciate in urma declansarii procesului penal in temeiul art.
279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala au posibilitatea de reparare
a prejudiciului suferit conform art. 259 din Codul penal privind denuntarea
calomnioasa.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 decembrie 2001, pronuntata in Dosarul nr. 8.166/2001
de Judecatoria Bacau, respectiv prin Incheierea din 29 noiembrie 2001,
pronuntata in Dosarul nr. 5.826/2001 de Judecatoria Deva, Curtea
Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de prima instanta, din oficiu, respectiv de Brindusa Dragulin.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate pe care a ridicat-o din
oficiu Judecatoria Bacau arata ca, potrivit dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit.
a) din Codul de procedura penala, pentru infractiunile enumerate in acest text,
intre care si furtul intre rude, prevazut la art. 210 din Codul penal, actiunea
penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate,
adresata direct judecatoriei, procesul penal desfasurandu-se fara a parcurge
faza urmaririi penale. Prin "suprimarea" fazei urmaririi penale sunt
afectate, in opinia instantei, garantiile procesuale de care ar fi putut
dispune persoana vatamata, cum ar fi dreptul acesteia de a se adresa organelor
de urmarire penala pentru ca acestea sa ia masuri pentru ridicarea si
conservarea urmelor infractiunii sau dreptul de a beneficia de administrarea
probelor de catre organele specializate ale statului. Instanta, sesizata direct
prin plangerea prealabila a persoanei vatamate, nu poate efectua ea insasi
acele investigatii pe care le pot efectua organele de urmarire penala si nici
nu poate dispune trimiterea cauzei acestor organe pentru efectuarea de
activitati specifice. In aceste conditii instanta apreciaza ca atat partii
vatamate, cat si inculpatului li se restrang urmatoarele drepturi: dreptul la
aparare prevazut la art. 24 din Constitutie, in care sunt incluse, in opinia
sa, dreptul de a beneficia in mod util si eficient de protectia organelor
specializate ale statului, dreptul de a ridica si a conserva urmele
infractiunii, dreptul de a administra probe, dreptul de a beneficia de
sprijinul organelor de specialitate ale statului in cercetarea faptei de furt,
la care se refera art. 210 din Codul penal, si tragerea la raspundere penala a
faptuitorului potrivit vinovatiei sale si in raport cu imprejurarile in care a
fost savarsita fapta, precum si dreptul la un proces echitabil prevazut la art.
6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale. De asemenea, partii vatamate i se restrange dreptul la ocrotire
egala, din partea legii, a proprietatii private, drept prevazut la art. 41
alin. (2) din Constitutie.
Instanta apreciaza ca restrangerea acestor drepturi nu se incadreaza in
temeiurile prevazute limitativ la art. 49 din Constitutie. In cazul infractiunilor
de furt intre rude, la care se refera art. 210 din Codul penal, faptul ca
persoana vatamata are o anumita calitate in raport cu faptuitorul constituie un
dezavantaj pentru acesta, neasigurandu-se "protectia egala" din
partea legii. Se arata ca dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de
procedura penala, cu referire la art. 210 din Codul penal, intrucat constituie
o exceptie de la procedura penala de drept comun si nu se incadreaza in
limitele restrictiilor prevazute la art. 49 din Constitutie, ar trebui sa se
inscrie ca o favoare in beneficiul partilor. Or, din analiza facuta, aceasta
exceptie este, sustine instanta, in defavoarea partilor.
Prin urmare instanta desprinde concluzia ca dispozitiile art. 279 alin. 2
lit. a) din Codul de procedura penala, cu referire la art. 210 din Codul penal,
sunt neconstitutionale, incalcand prevederile art. 49 din Constitutie. Aceste
dispozitii ar fi constitutionale "numai in masura in care s-ar interpreta
in sensul ca posibilitatea persoanei vatamate de a se adresa cu plangere direct
instantei competente sa constituie o facultate pentru aceasta, iar nu o
obligatie".
Se mai arata in motivarea exceptiei ca, in cazul in care persoana invinuita
pentru savarsirea infractiunii de furt intre rude isi manifesta intentia de a
administra anumite probe care s-ar pierde prin intarziere, iar instanta ar fi
in imposibilitatea legala sau de fapt sa le administreze, instanta ar trebui sa
aiba posibilitatea sa dispuna ca organele de urmarire penala sa faca acest lucru,
facand aplicarea, prin extindere, a dispozitiilor art. 333 din Codul de
procedura penala. In acelasi sens, daca instanta apreciaza ca anumite dovezi
sunt absolut necesare pentru justa solutionare a cauzei si nu le poate
administra sau le administreaza cu intarziere, existand riscul pierderii
acestora (de exemplu: martorii care pot deceda, urme ale infractiunii care se
pot sterge intr-un timp scurt), ar trebui sa poata dispune ca aceste activitati
sa fie desfasurate de organele specializate de urmarire penala. Aceasta
posibilitate a instantei ar trebui recunoscuta inca de la primirea plangerii
prealabile, daca persoana vatamata isi manifesta intentia de a introduce
plangere direct la instanta, iar necesitatea luarii unor astfel de masuri sa
poata fi invocata din oficiu.
Autoarea exceptiei, Brindusa Dragulin, interpretand dispozitiile criticate
in sensul ca persoana vatamata se poate adresa organelor de urmarire penala,
care ar urma sa sesizeze instanta prin rechizitoriu, afirma ca dispozitiile ar
fi contrare art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor la egalitatea in
drepturi, socotind ca persoana vatamata este privilegiata in raport cu
inculpatul. Se mai arata ca textul ar fi contrar si prevederilor art. 22 alin.
(1) din Constitutie, deoarece prin citarea persoanei in calitate de inculpat,
la simpla plangere a persoanei vatamate, este de natura sa ii aduca atingere
integritatii psihice. Se sustine ca "in aceste conditii se creeaza un
privilegiu pentru partea vatamata si o discriminare pentru inculpat",
fiind totodata "afectat si dreptul la integritate psihica al persoanei
reclamate, drept garantat de stat", intrucat acesta urmeaza sa fie tras la
raspundere penala, desi plangerea penala nu are caracterul unui act de
inculpare. In fine, se considera ca dispozitiile criticate sunt contrare
prevederilor art. 30 alin. (6) din Constitutie, fara sa se arate in ce consta
aceasta contrarietate.
Judecatoria Deva, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia ridicata este
nefondata si propune respingerea ei, intrucat dispozitiile art. 279 alin. 2
lit. a) din Codul de procedura penala nu contravin prevederilor constitutionale
privind egalitatea cetatenilor in fata legii, dreptul la integritate psihica
sau libertatea de exprimare.
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor
doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula
punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Presedintele Camerei Deputatilor arata ca prin activitatea efectuata de
instanta judecatoreasca sunt acordate suficiente garantii procesuale partilor
implicate in cauza, acestea beneficiind de mijloacele de aparare puse la
dispozitie de lege, inclusiv de concursul organelor specializate pentru
cercetarea penala. In aceste situatii organul de cercetare penala nu efectueaza
urmarirea in cauza, ci realizeaza doar investigatii pentru identificarea
faptuitorului, rezultatul acestor investigatii fiind comunicat partii vatamate,
urmand ca aceasta, in deplina cunostinta privind identitatea celui considerat
vinovat, sa aprecieze daca se va adresa sau nu cu plangere prealabila
instantei. Sub acest aspect plangerea prealabila apare ca o exceptie de la
principiul oficialitatii procesului penal consacrat in art. 2 alin. 2 din Codul
de procedura penala si constituie o expresie a principiului disponibilitatii,
care permite persoanei vatamate sa decida daca sesizeaza organele competente in
scopul tragerii la raspundere a faptuitorului. Se mai arata ca nu subzista
aprecierile conform carora prin art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura
penala s-ar restrange in mod nejustificat unele drepturi si libertati
constitutionale. In concluzie, se apreciaza ca dispozitiile art. 279 alin. 2
lit. a) din Codul de procedura penala sunt constitutionale si se propune
respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala este neintemeiata. Se
arata ca obligatia ca plangerea prealabila sa fie adresata instantei de
judecata nu poate fi considerata ca fiind de natura sa aduca atingere dreptului
la aparare al inculpatului sau sa conduca la restrangerea nejustificata a
exercitiului unor drepturi. Avand in vedere garantiile asigurate pe parcursul
procesului penal, textul de lege criticat nu incalca nici art. 6 din Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Se mai arata
ca, tinand seama de obiectul de reglementare al art. 279 alin. 2 lit. a) din
Codul de procedura penala, si anume instituirea unei proceduri de adresare a
plangerii prealabile, nu se poate retine incalcarea prevederilor art. 41 alin.
(2) din Constitutie, privitoare la ocrotirea in mod egal de lege a proprietatii
private. In ceea ce priveste contrarietatea textului de lege criticat cu art.
16 alin. (1) din Constitutie, se invoca Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curtii
Constitutionale, prin care s-a statuat ca "[...] Principiul egalitatii in
fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in
functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci,
dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite."
Presedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei
Deputatilor si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor,
sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, care prevede ca
"Plangerea prealabila se adreseaza:
a) instantei de judecata, in cazul infractiunilor prevazute de Codul penal
in art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 si 220, daca faptuitorul este
cunoscut. Cand faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate adresa
organului de cercetare penala pentru identificarea lui.
Aceste prevederi se aplica si in cazul infractiunilor prevazute in art.
193, 205 si 206 din Codul penal, savarsite prin presa sau alte mijloace de
comunicare in masa;".
Prevederile constitutionale invocate de autorii exceptiei ca fiind
incalcate sunt: art. 16 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 24, art. 30 alin.
(6), art. 41 alin. (2) si art. 49, dispozitii care au urmatorul continut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
- Art. 22 alin. (1): "Dreptul la viata, precum si dreptul la
integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 30 alin. (6): "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria
imagine.";
- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal
de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi
dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 49: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate
fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea
sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale;
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii."
Dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, invocate in motivarea exceptiei, au urmatorul
cuprins:
- Art. 6: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod
echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o
instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie
asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie
asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.
Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de
sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului
sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al
securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele
minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in
masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in
imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere
intereselor justitiei.
2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana
ce vinovatia sa va fi legal stabilita. [...]"
Infractiunile enumerate la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura
penala sunt aceleasi cu cele pentru care, inainte de modificarea Codului de
procedura penala din 1992, era obligatorie procedura de impacare in fata
comisiilor de judecata, persoana vatamata putandu-se adresa instantei de
judecata numai daca impacarea partilor nu era posibila. Prin Legea nr. 104/1992
pentru modificarea si completarea Codului penal, a Codului de procedura penala
si a altor legi, precum si pentru abrogarea Legii nr. 59/1968 si a Decretului
nr. 218/1977, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 244 din
1 octombrie 1992, comisiile de judecata au fost desfiintate si o data cu
acestea si procedura de impacare, iar cu privire la infractiunile supuse pana
atunci acestei proceduri a fost adoptata redactarea din art. 279 alin. 2 lit.
a), redactare considerata ca fiind neconstitutionala de catre autorii
exceptiei.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I. Sustinerile instantei de judecata, autoare a exceptiei, conform carora
dispozitiile legale criticate ar incalca prevederile constitutionale ale art.
24, privitoare la dreptul de aparare, nu sunt intemeiate, intrucat dispozitiile
ce reglementeaza procedura plangerii prealabile ofera suficiente garantii
procesuale partilor in proces. Curtea retine ca legiuitorul are competenta
exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor
judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile constitutionale ale art. 125
alin. (3), potrivit carora "Competenta si procedura de judecata sunt
stabilite de lege", si din cele ale art. 128 din Constitutie, conform
carora "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si
Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Sub
acest aspect, in considerarea unor situatii deosebite, legiuitorul poate
stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a
drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plangerii prealabile.
Ratiunea reglementarii art. 279 alin. 2 lit. a) consta in faptul ca, pentru
infractiunile prevazute in acest articol, mai mult decat pentru celelalte
infractiuni urmarite numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate,
datorita pericolului social redus sau relatiilor speciale dintre parti,
persoana vatamata este inclinata sa nu depuna plangere, iar daca a adresat
instantei plangerea, este inclinata sa ierte pe faptuitor si sa se impace. Or,
acest mod de stingere a conflictului de drept penal este categoric preferabil
sub raportul politicii penale.
In acest sens Curtea constata ca pe tot parcursul procesului penal
declansat la plangerea prealabila a partii vatamate partile beneficiaza de
dreptul de a formula aparari (prin ridicarea de exceptii procesuale,
prezentarea de probe, exercitarea cailor de atac etc.), in deplin acord cu
prevederile art. 24 din Constitutie.
Pe de alta parte, Curtea nu poate retine nici argumentul potrivit caruia
textul de lege criticat contravine art. 41 alin. (2) din Constitutie privind
dreptul partii vatamate la ocrotire egala, din partea legii, a proprietatii
private. In cazul infractiunii prevazute la art. 210 din Codul penal faptul ca
persoana vatamata, titulara a dreptului de proprietate, are o anumita calitate
in raport cu faptuitorul - sot, ruda apropiata, tutore sau gazduitor - nu
constituie un dezavantaj care sa conduca la o discriminare in ceea ce priveste
protectia proprietatii private, asa cum pretinde instanta judecatoreasca, ci in
aceasta situatie legiuitorul a stabilit o norma speciala in considerarea unei
situatii aparte cum este aceea a furtului intre persoane apropiate. Insasi
calitatea faptuitorului este cea care a determinat reglementarea in mod
distinct a acestei raspunderi, luand in considerare raporturile existente intre
inculpat si partea vatamata, in vederea protectiei unor valori sociale
importante, precum unitatea familiei sau relatiile de apropiere dintre
persoanele care locuiesc impreuna.
In ceea ce priveste sustinerea ca ar fi fost incalcate prevederile art. 49
din Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al
unor libertati, Curtea nu poate retine din dispozitia legala criticata
existenta unei restrangeri neproportionale a dreptului de aparare sau a
protectiei proprietatii private.
Referitor la critica de neconstitutionalitate privind incalcarea prin
dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala a
prevederilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, Curtea observa ca prin stabilirea unor proceduri
speciale de judecata nu se poate sustine ca este eludat dreptul persoanei la
judecarea in mod echitabil, in mod public, intr-un termen rezonabil, de o
instanta independenta si impartiala.
II. Pe de alta parte Curtea considera ca fiind neintemeiat argumentul pe
baza caruia se sustine neconstitutionalitatea tezei finale a art. 279 alin. 2
lit. a), conform careia, "Cand faptuitorul este necunoscut, persoana
vatamata se poate adresa organului de cercetare penala pentru identificarea
lui". In motivarea exceptiei autorul pretinde incalcarea Legii
fundamentale, intrucat persoana vatamata se poate adresa organelor de urmarire
penala, care dupa efectuarea unor cercetari ar urma sa sesizeze instanta prin
rechizitoriu, fapt ce contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor
la egalitatea in drepturi a persoanelor, prin crearea unui privilegiu persoanei
vatamate in raport cu inculpatul. Mai mult, persoana impotriva careia se
formuleaza o astfel de plangere devine automat inculpat, fara existenta vreunei
probe care sa ateste vinovatia sa.
Curtea constata ca in anumite cazuri prevazute de lege punerea in miscare a
actiunii penale este conditionata de existenta plangerii prealabile a persoanei
vatamate. Aceasta reprezinta o exceptie de la regula generala a oficialitatii
procesului penal, inscrisa la art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penala.
Cazurile in care este necesara plangerea prealabila se impart in doua
categorii: in cazul anumitor infractiuni, prevazute expres si limitativ de
lege, plangerea prealabila se depune direct la instanta de judecata, iar in
cazul altor infractiuni determinate, de asemenea, prin lege plangerea trebuie
adresata organului de urmarire penala competent, sesizarea instantei urmand sa
se faca prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din
Constitutie "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de
lege". Astfel fiind, legiuitorul poate opta in legatura cu stabilirea
infractiunilor in cazul carora este necesara plangerea prealabila, a celor in
care trebuie efectuata urmarirea penala, precum si a celor in cazul carora
sesizarea instantei de judecata se face prin plangerea prealabila directa a
persoanei vatamate.
In situatia in care autorul infractiunii nu este cunoscut, iar declansarea
actiunii penale este conditionata de depunerea plangerii prealabile la instanta
judecatoreasca, persoana vatamata are posibilitatea sesizarii organelor de
cercetare penala in vederea identificarii faptuitorului. Fiind sesizat, organul
de cercetare nu efectueaza urmarirea in cauza, ci realizeaza doar investigatii
pentru identificarea autorului faptei, rezultatul acestor investigatii fiind
comunicat partii vatamate, urmand ca aceasta, cunoscand identitatea celui
considerat vinovat, sa aprecieze daca va adresa sau nu plangerea prealabila
direct instantei. Prin urmare, actul de sesizare a instantei ramane plangerea
persoanei vatamate, adresata direct acesteia, iar nu actul organului de
cercetare penala prin care se comunica identitatea faptuitorului. Acest
document nu contine date cu privire la fapta comisa si nu consemneaza acte de
urmarire penala, astfel incat nu poate constitui rechizitoriu. In concluzie,
Curtea nu poate retine incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor
la egalitatea in drepturi a persoanelor.
Curtea constata, de asemenea, ca art. 279 alin. 2 lit. a) teza finala din
Codul de procedura penala nu contravine nici prevederilor art. 22 alin. (1) din
Constitutie, referitoare la garantarea dreptului la viata, precum si a dreptului
la integritate fizica si psihica ale persoanei, deoarece in mod evident nu
contine dispozitii de natura sa aduca atingere acestor drepturi fundamentale
ale omului, obiectul reglementarii sale constituindu-l doar procedura de punere
in miscare a actiunii penale numai la plangerea prealabila a persoanei
vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o
astfel de plangere.
Curtea mai constata ca textul procedural criticat nu incalca prevederile
art. 30 alin. (6) din Constitutie, referitoare la libertatea de exprimare,
deoarece prevederile constitutionale au in vedere limitele exercitarii
libertatii de exprimare, aceasta neputand sa prejudicieze, printre alte valori
supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria sa imagine.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al
art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin.
(1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata,
CURTEA,
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2
lit. a) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de instanta, din
oficiu, in Dosarul nr. 8.166/2001 a Judecatoriei Bacau si de Brindusa Dragulin
in Dosarul nr. 5.826/2001 al Judecatoriei Deva.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 14 martie 2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Mihaela Senia Costinescu