DECIZIE Nr.
838 din 24 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) si
alin. (6), art. 215 alin. (1) si (3), art. 257 alin. (2) lit. b) si art. 259
alin. (7) lit. b) si alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sanatatii si art. 91 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 566 din 10 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208alin. (3) lit. e) şi alin. (6),
art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de George Răzvan
Ionescu în Dosarul nr. 2.439/205/2009 al Judecătoriei Câmpulung.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Casa de
Asigurări de Sănătate Argeş, consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipsind
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
8.108D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b)
şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere similitudinea existentă între
obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele
sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr.
8.108D/2009 la Dosarul nr. 7.910D/2009.
Reprezentantul părţii prezente şi cel al Ministerului
Public sunt de acord cu măsura conexării.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 8.108D/2009 la Dosarul nr.
7.910D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, care
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 19 octombrie 2009 şi 6 noiembrie
2009, pronunţate în dosarele nr. 2.439/205/2009 şi nr. 2.501/117/2009, Judecătoria
Câmpulung şi Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi
fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208
alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi alin! (3) şi art. 259
alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
respectiv a art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin.
(2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţii ridicate de George
Răzvan Ionescu şi Luiza Iuliana Buduşan în cauze având ca obiect soluţionarea
unei contestaţii la executare, respectiv de anulare a unui act administrativ
fiscal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele legale criticate sunt neconstituţionale,
întrucât prevăd obligativitatea contribuţiei la asigurările sociale în
condiţiile în care calitatea de asigurat nu poate fi impusă niciunei persoane
împotriva voinţei sale. Deşi permit funcţionarea unui sistem alternativ de
asigurare medicală, prevederile criticate nu dau posibilitatea cetăţenilor de
a-l alege pe cel considerat mai convenabil. Se mai arată că, deşi drepturile
care se dobândesc ca urmare a plăţii contribuţiei la sistemul de asigurări
sociale de sănătate sunt egale, contribuţia pentru dobândirea acestor drepturi
este inegală.
Cu referire la art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003, se arată că acest text este neconstituţional, întrucât statul
dobândeşte o poziţie privilegiată faţă de contribuabili din moment ce
drepturile sale de creanţă se prescriu într-un termen mai mare decât cel
existent în dreptul comun.
Judecătoria Câmpulung apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în Dosarul
nr. 7.910D/2009, a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată, iar, în Dosarul nr. 8.108D/2009, nu a comunicat punctul său de
vedere.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6),
art. 215 alin. (1) şi alin. (3), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin.
(7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28
aprilie 2006, şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
513 din 31 iulie 2003. Cu privire la art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate
formulată vizează numai alin. (1) al acestui articol de lege, astfel încât
Curtea, prin prezenta decizie, va analiza constituţionalitatea art. 91 alin.
(1) din Codul de procedură fiscală. In consecinţă, textele criticate au
următorul cuprins:
- Art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6): „(1)
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a
ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de
bază pentru asiguraţi. [...]
(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii
şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se
realizează pe baza următoarelor principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate; [...]
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude
obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate".
- Art. 215 alin. (1) şi (3): „Obligaţia virării
contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice
sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori
în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice,
după caz. [...]
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi
persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate,
potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente.";
- Art. 257 alin. (2) lit. b): „(2) Contribuţia
lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se
aplică asupra: [...]
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care
desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă
acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu
poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară,
lunar;";
- Art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8): „(7)
Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata
contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [... ]
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de
prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată
asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale
accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul
de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă
au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă. [...]
(8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7)
termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu
data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea
caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea
dobândirii calităţii de asigurat, după caz".
- Art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003: „(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie
în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel".
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) cu referire
la demnitatea umană, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16
privind egalitatea în drepturi, art. 23 privind libertatea individuală, art. 34
privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 45 privind libertatea economică,
ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
şi ale art. 56 alin. (1) şi (2) privind contribuţiile financiare Totodată, sunt
invocate, în susţinerea excepţiei, şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12
la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
referitoare la interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale
invocate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, şi
Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constituţională a stabilit că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale în raport cu critici
identice de neconstituţionalitate.
Curtea a reţinut că „sistemul asigurărilor sociale de
sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor
care contribuie, astfel că art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 reprezintă de fapt o expresie a prevederilor
constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră
obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".
In ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege
criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat
că „respectarea obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în
vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertăţii individuale şi a
siguranţei persoanei".
Referindu-se la constituţionalitatea art. 257 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 95/2006, Curtea a arătat că „este firesc ca valoarea
contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul
veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de
situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri
mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de
principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea
fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".
De asemenea, Curtea a reţinut că „principiul
constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea
cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care
realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată
procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa
valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".
Curtea a statuat că „legiuitorul, având în vedere
situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de
provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament juridic
diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte
contribuţia lunară" si a constatat că „nu doar în cazul persoanelor care
obţin venituri din activităţi independente minimul veniturilor faţă de care se
calculează contribuţia îl reprezintă salariul de bază minim brut pe ţară, ci şi
persoanele prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 se
află în aceeaşi situaţie". Pentru aceleaşi motive ca şi cele de mai sus,
Curtea a stabilit că nici dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (3) din aceeaşi
lege - care prevăd obligativitatea persoanei juridice sau fizice care angajează
persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut
special de a vira contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate nu
contravin prevederilor invocate din Constituţie.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
adusă dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr.
95/2006 şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea a
stabilit că „diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile
de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte
persoane, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 158
din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 77 din 24 februarie 1999, în care a reţinut, în esenţă, că respectarea
exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese naţionale, de
interes general, ce se sprijină pe contribuţiile prin impozite şi taxe la
cheltuielile publice ale cetăţenilor, justifică poziţia privilegiată a statului
în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei acordate
drepturilor de creanţă".
In speţă, Curtea a observat că „instituţiile publice
care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări
sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv
îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce
justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale
acestor instituţii".
In sfârşit, analizând susţinerile autorilor excepţiei,
referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii
legii, Curtea a constatat că „dispoziţiile de lege criticate prevăd obligaţia
plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în
sarcina celor care aveau această obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Astfel,
Curtea reţine că obligarea la plata contribuţiei prevăzute de lege şi anterior
nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv".
Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente
noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât
şi considerentele deciziei invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6),
art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de George Răzvan
Ionescu în Dosarul nr. 2.439/205/2009 al Judecătoriei Câmpulung, precum şi
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3)
lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b)
şi'alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi
art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Luiza Iuliana Buduşan în Dosarul nr.
2.501/117/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ
şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly