DECIZIE Nr.
835 din 16 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 386, art. 387, art. 390, art. 391 si
art. 392 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 46 din 22 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Stănciulescu în Dosarul nr.
1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006) al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 14 iunie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006), Tribunalul Sălaj -Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Marin Stănciulescu în dosarul de mai sus având ca obiect
soluţionarea unei recurs în contestaţie în anulare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt
neconstituţionale deoarece instanţele au dovedit grave lacune în aplicarea şi
interpretarea legii şi nu ţin cont de prevederile art. 20 din Constituţie. Prin
abrogarea recursului în anulare au mai rămas în Codul de procedură penală doar
două căi extraordinare de reformare, reglementare insuficientă pentru a evita
apelul cetăţenilor României la Curtea de la Strasbourg. De asemenea, întrucât
există judecători şi procurori nepregătiţi, aceştia „aplică legea după
ureche" şi chiar „fac legea", situaţie care contravine flagrant prevederilor art. 126 alin. (3)
din Constituţie. Aşa fiind, autorul excepţiei apreciază că se impune declararea
ca neconstituţionale a art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedură
penală prin obligarea legiuitorului de a adopta un nou cod.
Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece prevederile legale criticate reglementează calea extraordinară de atac
a contestaţiei în anulare, iar instituirea regulilor de desfăşurare a
procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de
atac, este atributul exclusiv al legiuitorului care poate institui reguli de
procedură fără ca prin aceasta să creeze vreo discriminare între cetăţeni sau
vreo îngrădire a drepturilor acestora.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
legale criticate nu nesocotesc drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci,
dimpotrivă, reprezintă o garanţie în plus pentru respectarea acestora. De asemenea,
dispoziţiile art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedură penală nu au
nicio legătură cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (3) din
Constituţie.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul
poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de
procedură, cât şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, cei
interesaţi având posibilitatea neîngrădită de a utiliza aceste proceduri în formele
şi modalităţile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanţiile
care condiţionează procesul echitabil. Art. 20 şi 30 din Constituţie nu au
incidenţă în cauză. Avocatul Poporului mai arată că, în realitate, autorul
excepţiei a invocat neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate din perspectiva unei omisiuni de reglementare. Or,
potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând Incheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 386 - Cazurile de contestaţie în anulare, art. 387 - Cererea de contestaţie, art. 390 - Suspendarea executării, art. 391 - Admiterea
în principiu şi art. 392 - Procedura de
judecată din Codul de procedură penală. In redactarea Legii nr. 356/2006
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care a
preluat soluţiile legislative anterioare, textele de lege criticate au
următorul conţinut:
- Art. 386: „Împotriva
hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în
următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul
la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită
conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a
judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se
prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra
unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10
alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar; [modificat prin Legea nr. 281/2003 ca urmare a introducerii literei
i1) la art. 10 alin. 1];
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea
cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar
ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art.
38516 alin. 1."(introdus prin art.
I pct. 194 din Legea nr. 356/2006).
- Art. 387: „Contestaţia
în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, iar contestaţia pentru
motivele prevăzute în art. 386 lit. c) şi d), şi de procuror.
In cererea de
contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e)
trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca
contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora." (modificare necesară prin Legea nr. 356/2006
ca urmare a introducerii literei e) la art. 386).
- Art. 390: „Până la
soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând concluziile
procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se
cere."
- Art. 391: „Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de
contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e), fără citarea părţilor, (modificare prin Legea nr. 356/2006 ca urmare a introducerii literei
e) la art. 386)
Instanţa constatând că cererea de contestaţie este
făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia
este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun
ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi
dispune citarea părţilor interesate."
- Art. 392: „La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare,
instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte
contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se
cere şi procedează fie de îndată, fie acordând termen, după caz, la rejudecarea
recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.
Când condamnatul se află în stare de deţinere,
dispoziţiile art. 375 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.
Judecarea contestaţiei
prevăzute de art. 386 lit. d) se face cu citarea părţilor interesate în cauza
în care s-a pronunţat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi
concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează
prin decizie sau, după caz, prin sentinţă, ultima hotărâre sau acea parte din
ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
Sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului,
iar decizia dată în apel este supusă recursului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile
omului şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de
către instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege.
Dispoziţiile referitoare la cazurile de contestaţie în
anulare, cererea de contestaţie, suspendarea judecăţii, admiterea în principiu
şi procedura de judecată reglementate de Codul de procedură penală nu aduc
atingere prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (3), aşa cum fără
temei se susţine în motivarea excepţiei, dat fiind că nu conţin nicio dispoziţie
care să confere instanţei competente să soluţioneze contestaţia în anulare
rolul de a se substitui Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în exercitarea
atribuţiei referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
De altfel, întreaga procedură referitoare la
desfăşurarea şi soluţionarea unui proces ce are ca obiect o contestaţie în
anulare este supusă normelor şi principiilor prevăzute atât de Legea
fundamentală, cât şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ori de
pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Aşa fiind, nu poate fi
primită nici critica potrivit căreia textele legale supuse controlului
instanţei de contencios constituţional ar aduce atingere prevederilor art. 20
din Legea fundamentală.
In sfârşit, critica referitoare la solicitarea de a se
adopta un nou Cod de procedură penală nu poate fi primită, deoarece, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Stănciulescu în Dosarul nr.
1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006) al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie
2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru