Decizia Nr.791 din 04.11.2020

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mihaela Rădulescu şi Codin Marius Rădulescu în Dosarul nr. 196/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 548D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru 4 noiembrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 28 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 196/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mihaela Rădulescu şi Codin Marius Rădulescu, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, fără a arăta, însă, în ce constă contrarietatea dintre acestea şi art. 44 alin. (3) privind dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 46 privind dreptul la moştenire din Constituţie şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor.5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens se arată că textele constituţionale la care face trimitere autorul excepţiei nu sunt aplicabile prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie obligaţia persoanei vătămate de a se adresa, mai înainte de sesizarea instanţei judecătoreşti cu anularea actului considerat ilegal, organului administrativ emitent, pe calea recursului graţios, sau organului ierarhic superior, pe calea recursului ierarhic. De asemenea, nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, aşa cum este cea a recursului administrativ graţios ori a celui ierarhic. Or, prin instituirea procedurii prealabile, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea dreptului de proprietate sau a dreptului la moştenire, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, astfel încât invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) şi art. 46 nu este relevantă în cauză.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următoarea formulare: „(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."11. Curtea constată că prevederile legale criticate au fost modificate ulterior prin art. I pct. 5 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate în forma de dinaintea modificării menţionate, întrucât acestea continuă să îşi producă efecte în cauză. 12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (3) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 46 privind dreptul la moştenire. Se mai invocă art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia s-au limitat în motivarea acesteia la enumerarea a două temeiuri constituţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte identificarea şi formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. 14. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă ce va cuprinde 3 elemente: „textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. [...] În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia." De aceea, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. Or, în prezenta cauză, indicarea celor două temeiuri constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi" (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014).15. Aşa fiind, Curtea reţine că, având în vedere caracterul de generalitate al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia apare ca fiind inadmisibilă.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mihaela Rădulescu şi Codin Marius Rădulescu în Dosarul nr. 196/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Fabian Niculae