Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.780 din 16.06.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 526 din 26 iulie 2011




Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gelil Dincer şi de Societatea Comercială „Aqua Terra International“ - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 20.137/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 20.137/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gelil Dincer şi de Societatea Comercială „Aqua Terra International“ - S.R.L. din Constanţa, într-o cauză având ca obiect ordonanţă preşedinţială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece creează un dezavantaj vădit pârâtului, care se vede pus în imposibilitatea de a se apăra în mod temeinic şi adecvat, astfel cum se întâmplă în cazul acţiunilor judecate potrivit dreptului comun.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu sar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce sar ivi cu prilejul unei executări. Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 124 alin. (2) care prevăd că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii textului de lege criticat s-a pronunţat prin numeroase decizii, prin raportare la critici similare cu cele invocate în cauza de faţă, stabilind că dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 167 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011, Decizia nr. 536 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 28 mai 2010, sau Decizia nr. 244 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate instituie o procedură specială potrivit căreia instanţa de judecată poate dispune, prin ordonanţă preşedinţială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgenţă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Totodată, Curtea a constatat că prin procedura de urgenţă instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. De asemenea, acestea se aplică, fără discriminare, tuturor celor implicaţi într-un proces.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gelil Dincer şi de Societatea Comercială „Aqua Terra International“ - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 20.137/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu



COMENTARII la Decizia 780/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 780 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    nu prea inteleg nimic,noi personalul nedidactic unde ne regasim, pt noi nu se calculeaza separat sporul de vechime,sau sa beneficiem si noi de un spor,de stabilitate sau pt conditii de munca.am impresia ca chiar se greseste, sau se face cu intentie,oricum o sa contest nivelul salariului stabilit adaugand sporul de vechime,este dreptul meu si trebuie sa apare separat.trebuia sa-mi adauge sporul de conditii vatamatoare ca o compensatie tranzitorie la salariul de baza
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 780/2011
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania