DECIZIE   Nr. 779 din 12 mai 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si ale art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 520 din 29 iulie 2009

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                     -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Antonia Constantin                - procuror

Maria Bratu                            - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ioan Berghezan în Dosarul nr. 3.373/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.373/1/2008, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ioan Berghezan.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 41 alin. (1), art. 53 şi 61 din Constituţie, deoarece instanţa care soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii nu este imparţială, întrucât îi cuprinde şi pe judecătorii acestor secţii, iar suspendarea din funcţie a magistratului împotriva căruia s-a pus în mişcare acţiunea penală încalcă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră excepţia neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi ale art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 9 din Legea nr. 304/2004: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară";

-   Art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004: „(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu."

Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate într-o cauză în care criticile de neconstituţionalitate erau raportate la art. 21 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, Curtea a reţinut că: „In ceea ce priveşte accesul liber la justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, Curtea admite, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că dreptul la un tribunal nu este absolut şi este compatibil cu limitări implicite, statele contractante dispunând, în această materie, de o anumită marjă de apreciere (cauza «Le Compte, Van Leuven şi DeMeyere contra Belgiei», 1981 sau cauza «Garda Manibardo contra Spaniei», 2000). Insă garantarea unui proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 paragraful 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, implică în mod necesar ca: tribunalul să fie stabilit de lege, independent şi imparţial. Cât priveşte prima cerinţă, şi anume ca organul de jurisdicţie să fie organizat în conformitate cu voinţa legiuitorului, Curtea constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată în temeiul legii, dispoziţiile legale criticate respectând exigenţa menţionată nu numai sub aspectul existenţei înseşi a tribunalului, ci şi sub aspectul compoziţiei formaţiunii învestite cu judecarea litigiului. A doua şi a treia condiţie impuse tribunalului în vederea garantării procesului echitabil sunt cele referitoare la independenţa şi imparţialitatea organului de jurisdicţie. Or, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, «Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei» în realizarea acestei competenţe consacrate prin Legea fundamentală, el îndeplinind atribuţiile stabilite prin lege. Factorii ce asigură independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare."

Aceste considerente reţinute de Curte în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, Curtea constată că, de asemenea, acestea sunt neîntemeiate. Calitatea procesuală de inculpat este definită la art. 23 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat". Această calitate de inculpat nu reprezintă o prejudecare a cauzei şi nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituţie, în conformitate cu care, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate, care, la fel ca şi oricare parte din procesul penal, îşi poate exercita dreptul la apărare şi poate solicita administrarea oricăror probe legale pentru combaterea susţinerilor formulate în acuzare.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ioan Berghezan în Dosarul nr. 3.373/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu