Decizia Nr.772 din 10.11.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei, excepţie ridicată de Ana Bontaş în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 381D/2015 al Curţii Constituţionale.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 29 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 noiembrie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Decizia civilă nr. 1.338/2015 din 5 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei.4. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ana Bontaş cu prilejul soluţionării recursului împotriva Încheierii civile din 23 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş, prin care această instanţă judecătorească a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că, potrivit art. 118 alin. (1) şi art. 147 din Codul familiei, tutela este concepută ca o sarcină, impusă în mod obligatoriu tutorelui, acesta neavând un drept de opţiune în sensul acceptării sau nu a calităţii de tutore. Această reglementare contravine dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, care ocrotesc dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi ale art. 42 din Legea fundamentală, care interzic munca forţată. Potrivit susţinerilor autoarei excepţiei, în prezent, instituţia tutelei este astfel reglementată încât presupune acceptul tutorelui pentru a dobândi această calitate.6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 26 şi art. 42 din Constituţie, precum şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Deşi formal tutela a fost concepută ca o sarcină impusă în mod obligatoriu tutorelui, aceste prevederi nu pot fi interpretate decât în raport de celelalte dispoziţii ale Codului familiei, care dau posibilitatea persoanei să refuze sarcina tutelei, în anumite condiţii, sau să ceară înlocuirea sa. De altfel, numirea ca tutore a unei persoane s-a realizat prin apreciere de la caz la caz, verificându-se în ce condiţii o persoană poate fi numită ca tutore, fiind, de regulă, numită în raport de relaţiile familiale pe care persoana ocrotită le are cu persoana în sarcina căreia s-a dispus tutela. Acesta este şi motivul pentru care dreptul tutorelui la viaţă privată nu este încălcat, iar tutela nu este retribuită în baza acestor dispoziţii legale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei sunt constituţionale. Reţine că dispoziţiile legale criticate potrivit cărora persoana care este numită tutore nu poate refuza această sarcină, iar regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel, nu aduc atingere normelor constituţionale care consacră viaţa intimă, familială şi privată şi nici celor care interzic munca forţată. Tutela este o sarcină gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile care îi revin în scopul apărării intereselor persoanei ocrotite. Mai mult, la stabilirea tutelei se au în vedere relaţiile personale, condiţiile materiale şi garanţiile pe care le prezintă cel chemat la tutelă. În plus, imposibilitatea tutorelui de a refuza sarcina este necesar să fie interpretată în raport cu art. 118 alin. 2 din Codul familiei care prevede cazurile în care tutela poate fi refuzată sau se poate cere înlocuirea acesteia. Pe cale de consecinţă, tutorele are posibilitatea să refuze sarcina tutelei în situaţia în care se încadrează în unul dintre cazurile prevăzute la art. 118 alin. 2 din Codul familiei, astfel nefiind încălcate normele constituţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată şi la interzicerea muncii forţate. De altfel, potrivit art. 42 alin. (2) lit. c) teza finală din Constituţie, nu constituie muncă forţată prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, Ana Bontaş, şi de părţile Marioara Helindean, Andrei-Vasile Helindean şi Ovidiu-Paul Helindean, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul cuprins:– Art. 118 alin. 1: „Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină.";

– Art. 147: „Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel".12. Curtea observă că, potrivit art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă:(...) m)Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi completările ulterioare".13. În prezent, procedura de numire a tutorelui este reglementată de art. 119 alin. (1) din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit căruia „Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanţa de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2)." De asemenea, prevederile art. 170 din Codul civil stabilesc că, „Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească. Dispoziţiile art. 114-120 se aplică în mod corespunzător." 14. În acelaşi timp, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea reţine că, în cauza dedusă judecăţii instanţei judecătoreşti, continuă să producă efecte juridice prevederile art. 118 alin. (1) şi ale art. 147 din Codul familiei. În aceste condiţii şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2014, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, prevederile art. 118 alin. 1 şi ale art. 147 din Codul familiei urmează a fi supuse controlului de constituţionalitate.15. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi art. 42 privind interzicerea muncii forţate. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează opţiunea legiuitorului de a reglementa tutela ca o sarcină obligatorie a tutorelui, spre deosebire de reglementarea actuală, cuprinsă în art. 119 alin. (1) din Codul civil, care prevede condiţia exprimării acordului persoanei pentru a fi numită ca tutore. 17. Din examinarea criticii de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că prevederile art. 118 alin. 1 din Codul familiei stabilesc natura juridică a tutelei în sensul că aceasta este o sarcină, pe care persoana numită ca tutore nu o poate refuza. Totodată, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, potrivit art. 147 din Codul familiei. 18. Analizând prevederile de lege criticate în ansamblul reglementărilor cuprinse în titlul III din Codul familiei, referitor la ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, cu capacitate restrânsă şi a altor persoane, Curtea reţine că tutela este o obligaţie juridică, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile care îi revin în scopul apărării intereselor persoanei ocrotite. La stabilirea tutelei se au în vedere relaţiile personale, condiţiile materiale şi garanţiile pe care le prezintă cel chemat la tutelă. 19. În acelaşi timp, Curtea reţine că imposibilitatea tutorelui de a refuza sarcina tutelei nu este absolută, de vreme ce art. 118 alin. 2 din Codul familiei prevede cazurile în care tutela poate fi refuzată sau se poate cere înlocuirea acesteia. Astfel, poate refuza sarcina tutelei: femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani, cel care creşte şi educă doi sau mai mulţi copii, cel care exercită o altă tutelă sau o curatelă, cel care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină. Tutorele are, aşadar, posibilitatea să refuze sarcina tutelei în situaţia în care se încadrează în unul dintre cazurile prevăzute la art. 118 alin. 2 din Codul familiei sau să solicite înlocuirea sa, în trei ani de la numire, potrivit art. 148 din Codul familiei. 20. Reţinând că tutela este o obligaţie cu caracter civil, fiind stabilită prin lege pentru ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, şi că aceasta poate fi remunerată, potrivit art. 121 alin. 2 din Codul familiei, Curtea constată că prevederile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei nu contravin dispoziţiilor art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituţie, potrivit cărora nu constituie muncă forţată prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. 21. Mai mult, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în cauza de faţă, desemnarea tutorelui a fost făcută la cererea expresă a autorului excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Referitor la invocarea în susţinerea criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 paragraful 2 din Convenţie, este permis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la viaţă intimă, în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 23. Sub acest aspect, Curtea reţine că tutela, astfel cum este reglementată prin prevederile de lege criticate, are drept scop protecţia efectivă a persoanei puse sub interdicţie, fiind justificată de necesitatea luării unor măsuri speciale determinate de starea de sănătate mintală a unei persoane şi răspunzând astfel unei nevoi sociale imperioase. Astfel, art. 1 din Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 13 septembrie 2012, sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale şi constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică. 24. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 142 şi urm. din Codul familiei, măsura punerii sub interdicţie se dispune de instanţa judecătorească în cazul celui care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale. Hotărârea de punere sub interdicţie rămasă irevocabilă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore. Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel. Potrivit art. 149 din Codul familiei, tutorele este dator să îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori într-o instituţie sanitară. Totodată, desemnarea tutorelui are loc ţinând cont, în principal, de relaţiile personale pe care le prezintă cel chemat la tutelă faţă de persoana ocrotită, în timp ce tutorele are posibilitatea de a refuza această sarcină, în condiţiile legii. 25. În aceste condiţii, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la normele fundamentale privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. 26. În plus, invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) din Codul civil potrivit cărora numirea tutorelui se face, de către instanţa de tutelă, acordul său, nu conduce la concluzia neconstituţionalităţii art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei. Curtea reiterează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.27. Cât priveşte raportarea la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea au fost invocate direct în susţinerile orale ale avocatului autorului excepţiei în faţa instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi primite. În acest sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Bontaş în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu