DECIZIE   Nr. 76 din 20 mai 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 117 alin. 2 teza a doua, ale art. 162 alin. 3 si ale art. 278 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 323 din  6 iulie 1999

    Ioan Muraru       - presedinte
    Costica Bulai     - judecator
    Constantin Doldur - judecator
    Kozsokar Gabor    - judecator
    Nicolae Popa      - judecator
    Lucian Stangu     - judecator
    Ion Bonini        - procuror
    Mihai Paul Cotta  - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 117 alin. 2 teza a doua, ale art. 162 alin. 3 si ale art. 278 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Judecatoria Filiasi in Dosarul nr. 477/1996 al aceleiasi instante.
    La apelul nominal raspunde Mana Giovanni, in calitate de reprezentant al lui Mana Cinzia. Lipsesc celelalte parti: Barbero Ettore, Marin Sever Mateias, Anton Dragu, Ion Falcoi, Constantin Barbulescu, Constanta Barbulescu si Spitalul Clinic nr. 1 din Craiova. Procedura de citare este legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, se da cuvantul reprezentantului Mana Giovanni, care solicita admiterea exceptiei, aratand ca Mana Cinzia a fost inselata prin incheierea contractului de vanzare-cumparare nr. 172/1994.
    In cuvantul sau reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate, deoarece chiar art. 117 din Codul de procedura penala prevede ca efectuarea expertizei se dispune cu aprobarea procurorului sau a instantei de judecata pe timpul necesar, ceea ce inseamna ca masura nu poate fi luata pe o perioada nedeterminata. Dispozitiile art. 162 alin. 3 din acelasi cod sunt, de asemenea, constitutionale, deoarece impotriva masurii luate potrivit acestor prevederi se poate face plangere potrivit Codului de procedura penala.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 9 decembrie 1998 Judecatoria Filiasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 117 alin. 2 teza a doua, ale art. 162 alin. 3 si ale art. 278 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata din oficiu in cauza civila ce formeaza obiectul Dosarului nr. 477/1996, precum si in cauza penala ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.129/1998, ambele aflate pe rolul acestei instante.
    In motivarea exceptiei se sustine ca reglementarile cuprinse in art. 117 alin. 2 teza a doua, art. 162 alin. 3 si in art. 278 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor art. 23 alin. (1) si (8), precum si ale art. 49 alin. (2) din Constitutie.
    In opinia instantei de judecata, durata masurii internarii medicale prevazute la art. 114 din Codul penal, precum si a internarii medicale in vederea efectuarii unei expertize psihiatrice, reglementata de art. 117 din Codul de procedura penala, vor putea fi prelungite oricat de mult, deoarece necesitatea lor nu este supusa nici unui control judecatoresc. Se considera totodata ca "internarea in acelasi institut, in faza urmaririi penale, pe aceeasi durata nedeterminata (cata vreme legea nu precizeaza timpul in care se va efectua expertiza) si in acelasi provizorat (faptuitorul suportand acelasi tratament juridic si medical chiar daca, din ansamblul probelor cu ocazia judecatii, se va dovedi nevinovat)" este in contradictie cu principiile constitutionale mentionate.
    Dispozitiile art. 114 din Codul penal si ale art. 162 alin. 3 din Codul de procedura penala sunt considerate neconstitutionale in raport cu prevederile art. 23 si 49 din legea fundamentala. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 114 alin. 1 din Codul penal, masura de siguranta a internarii medicale se poate lua "pana la insanatosire", deci pe durata nedeterminata, iar potrivit dispozitiei alin. 2 al aceluiasi articol, masura poate fi luata in mod provizoriu de catre procuror sau de catre instanta, pana la confirmarea ei, fara ca legea sa prevada cat timp dureaza acest provizorat, cine si cand sesizeaza instanta cu confirmarea masurii. In cazul in care masura de siguranta este luata in mod provizoriu de catre procuror, in temeiul art. 162 din Codul de procedura penala, legea nu prevede in ce termen procurorul va solicita instantei confirmarea acesteia. Or, acest caracter nedeterminat al masurii privative de libertate constituie, in opinia instantei, o incalcare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Constitutie, privitoare la inviolabilitatea libertatii persoanei, ale art. 23 alin. (8) din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovatie, si ale art. 49 alin. (2) din Constitutie, privitoare la proportionalitatea restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati cu situatia care a determinat restrangerea.
    In legatura cu dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala, instanta arata ca acestea sunt neconforme cu normele constitutionale, fara insa sa-si motiveze aceasta sustinere. Este criticata totodata Decizia Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, care solutioneaza exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor mentionate.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia este neintemeiata. Potrivit reglementarilor in vigoare, internarea medicala este tratata ca o masura de siguranta sau ca mijloc de proba. Art. 114 din Codul penal reglementeaza masura de siguranta a internarii medicale, ce se poate lua fata de persoana care este bolnava mintal si prezinta pericol pentru societate, masura putand fi luata provizoriu de catre procuror sau de catre instanta.
    Fata de situatia speciala in care se afla persoana bolnava mintal sau toxicomana si prezentand pericol pentru societate masura de siguranta a internarii medicale se impune pentru siguranta publica. Fiind o maladie asupra duratei careia nu se pot pronunta nici institutiile medicale si cu atat mai putin instanta de judecata, se apreciaza ca expresia "pana la insanatosire" nu incalca norma constitutionala. Masura de siguranta a internarii medicale nu poate fi privita ca o limitare a libertatilor individului, deoarece internarea nu echivaleaza cu o arestare. Este o masura de protectie si siguranta atat pentru persoana in cauza, care este supusa unui tratament medical, cat si pentru societate, care este aparata de eventuale agresiuni din partea bolnavului.
    Instanta de judecata se refera si la cel de-al doilea aspect al internarii medicale, acela de masura luata in vederea efectuarii unei expertize psihiatrice ca mijloc de proba, aspect reglementat de art. 117 din Codul de procedura penala. Potrivit acestui text, atat pentru instanta de judecata, cat si pentru procuror, efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie cand exista dubii asupra integritatii psihice a invinuitului sau a inculpatului. In ceea ce priveste durata internarii, in aceasta situatie, textul de lege foloseste expresia "pe timpul necesar".
    Instanta de judecata, in exceptia ridicata, se refera la faptul ca durata expertizei, la care invinuitul sau inculpatul este supus, nu ar fi limitata in timp, situatie in care drepturile si libertatile constitutionale ale acestuia ar fi incalcate. In opinia presedintelui Camerei Deputatilor, situatia la care se refera autoarea exceptiei este numai aparenta, deoarece textul art. 117 din Codul de procedura penala nu trebuie privit izolat, ci coroborat cu celelalte texte din lege. Astfel, art. 118 din Codul de procedura penala trimite la art. 113 din acelasi cod, potrivit caruia organul care a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice (procuror sau instanta) formuleaza intrebarile si fixeaza termenul pana la care urmeaza sa se efectueze lucrarea, aratand in acest mod durata internarii. Art. 120 din Codul de procedura penala stabileste ca procurorul sau instanta, cand dispune efectuarea unei expertize psihiatrice, cheama expertul, aducandu-i la cunostinta scopul expertizei si termenul de efectuare.
    In punctul de vedere comunicat de Guvern se apreciaza ca toate criticile aduse art. 117 alin. 2, art. 162 alin. 3 si art. 278 din Codul de procedura penala sunt neintemeiate. Potrivit art. 117 din Codul de procedura penala, efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie atunci cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are dubii asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului. In vederea efectuarii expertizei, organul de urmarire penala, cu aprobarea procurorului, sau instanta de judecata dispune internarea invinuitului sau inculpatului pe timpul necesar. Conform art. 62 din Codul de procedura penala, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca sub toate aspectele cauza, pe baza de probe. Or, prin prevederile art. 117 din Codul de procedura penala a fost creat tocmai instrumentul procesual necesar indeplinirii obligatiei instituite prin art. 62 din Codul de procedura penala. In baza raportului de expertiza astfel efectuat, organele judiciare pot stabili daca faptuitorul era responsabil in momentul savarsirii faptei, in caz contrar el urmand sa fie scos de sub urmarire penala, putandu-se lua, eventual, fata de el una dintre masurile de siguranta cu caracter medical prevazute la art. 113 sau 114 din Codul penal. In consecinta, masura prevazuta la art. 117 din Codul de procedura penala nu poate fi calificata ca o sanctiune de drept penal si nu se poate afirma ca nesocoteste prezumtia de nevinovatie, deoarece prin luarea acestei masuri nu se stabileste vinovatia faptuitorului. De altfel, data fiind complexitatea expertizei, legea nici nu putea institui un termen maxim in care aceasta ar urma sa fie efectuata, ci a trebuit sa se refere la timpul necesar realizarii ei. Daca persoana fata de care s-a luat masura internarii, in vederea efectuarii expertizei, considera ca masura a fost dispusa cu incalcarea legii sau ca perioada de internare a depasit timpul necesar si, prin aceasta, a adus o vatamare intereselor sale legitime, ea poate face plangere impotriva masurii, in conditiile art. 275 - 278 din Codul de procedura penala, sau se poate adresa direct instantei de judecata in temeiul art. 21 din Constitutie, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997. In aceste conditii, luarea masurii internarii pe timpul necesar este conforma art. 49 alin. (1) din Constitutie, care prevede ca exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, printre altele, pentru desfasurarea instructiei penale. De asemenea, sunt respectate si dispozitiile alin. (2) al art. 49 din Constitutie, restrangerea fiind proportionala cu situatia care a determinat-o. Guvernul arata, de asemenea, ca, in opinia sa, dispozitiile art. 117 alin. 2 din Codul de procedura penala pot fi incomplete, dar nu neconstitutionale, o dispozitie legala neputand fi considerata neconstitutionala pentru ca omite sa prevada, atata timp cat, prin ceea ce reglementeaza, este conforma Constitutiei.
    Cu privire la dispozitiile art. 162 alin. 3 din Codul de procedura penala, referitoare la posibilitatea luarii in mod provizoriu a uneia dintre masurile de siguranta cu caracter medical prevazute la art. 113 si 114 din Codul penal, Guvernul arata ca este lipsit de relevanta faptul ca art. 23 din Constitutie nu mentioneaza si internarea medicala printre masurile preventive sau restrictive de libertate, atat timp cat art. 49 din Constitutie permite restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, restrangere ce trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o.
    Internarea medicala se inscrie in categoria masurilor de siguranta, care reprezinta sanctiuni de drept penal constand in masuri de constrangere cu caracter preventiv si care au ca scop inlaturarea unor stari de pericol. Durata masurii de siguranta depinde tocmai de existenta starii de pericol si de aceea, in general, nu se prevede un termen pentru incetarea ei. Proportionalitatea este asigurata prin mentinerea masurii pana la insanatosire, moment in care dispare pericolul social a carui existenta a justificat luarea masurii. De aceea masura internarii medicale este constitutionala.
    In ceea ce priveste art. 162 alin. 3 din Codul de procedura penala, acesta nu contravine dispozitiilor constitutionale.
    In legatura cu dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala, in punctul de vedere al Guvernului se mentioneaza ca, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, Curtea Constitutionala a decis ca acest articol este constitutional numai in masura in care nu opreste persoana, nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti, sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului si ale partii prezente, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Exceptia de neconstitutionalitate ridicata din oficiu de Judecatoria Filiasi se refera la prevederile art. 117 alin. 2 teza a doua, ale art. 162 alin. 3 si ale art. 278 din Codul de procedura penala.
    1. Potrivit art. 117 din Codul de procedura penala, "Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie in cazul infractiunii de omor deosebit de grav, precum si atunci cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoiala asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului.
    Expertiza in aceste cazuri se efectueaza in institutii sanitare de specialitate. In vederea efectuarii expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanta de judecata dispune internarea invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta masura este executorie si se aduce la indeplinire, in caz de opunere, de organele de politie.
    De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii, daca nu s-a intocmit un raport medico-legal".
    Reglementarile cuprinse in teza a doua a alineatului al doilea al acestui articol sunt considerate neconstitutionale, deoarece masura internarii invinuitului sau inculpatului este luata "pe timpul necesar", adica pe o durata nedeterminata, iar necesitatea luarii ei nu este supusa nici unui control al vreunei autoritati. De aceea textul contravine, in opinia autorului exceptiei, dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile".
    Din examinarea art. 117 din Codul de procedura penala rezulta ca acesta nu instituie o sanctiune de drept penal, ci o masura procesuala pe care organele judiciare sunt obligate sa o ia atunci cand exista incertitudini asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului si cand se impune efectuarea unei expertize psihiatrice. Necesitatea internarii este determinata de faptul ca expertiza se efectueaza in institutii sanitare de specialitate. Raportul de expertiza intocmit in urma examinarii persoanei investigate stabileste responsabilitatea sau iresponsabilitatea acesteia, cu toate consecintele respective. Aceasta inseamna ca internarea si examinarea invinuitului sau inculpatului au loc atat in interesul lui insusi, cat si pentru "desfasurarea instructiei penale" la care se refera art. 49 alin. (1) din Constitutie.
    In asemenea situatie, in principiu, nici nu este posibila stabilirea initiala si stricta a duratei expertizei, date fiind particularitatea si complexitatea realizarii acesteia.
    Analizarea aceleiasi probleme, dar dintr-un alt unghi de vedere, se poate face numai printr-o interpretare sistematica a tuturor textelor incidente. Potrivit dispozitiilor art. 118 alin. 1 din Codul de procedura penala, prin trimiterile pe care le face la prevederile art. 113 din acelasi cod, organul de urmarire penala care dispune efectuarea expertizei formuleaza intrebarile la care urmeaza sa se raspunda, precum si termenul in care se va efectua lucrarea. De asemenea, potrivit art. 120 alin. 4 din Codul de procedura penala, organul judiciar care dispune efectuarea unei expertize pune in vedere expertului termenul in care urmeaza a fi efectuata expertiza. In aceste conditii, nu se poate sustine ca prevederile art. 117 alin. 2 teza a doua sunt neconstitutionale.
    2. Autoarea exceptiei considera ca art. 162 alin. 3 din Codul de procedura penala, care prevede ca "Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea acesteia de catre instanta de judecata", precum si art. 114 alin. 2 din Codul penal, potrivit caruia "Aceasta masura poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii", sunt neconstitutionale, deoarece nu stabilesc durata starii de provizorat si nici cine si cand investeste instanta pentru a confirma masura luata.
    Examinand aceste prevederi, Curtea constata ca atat critica dispozitiilor legale mentionate, cat si considerarea lor ca neconstitutionale se intemeiaza pe neintelegerea naturii juridice, a temeiului si finalitatii masurii de siguranta a internarii medicale. Aceasta este o sanctiune de drept penal cu caracter eminamente preventiv, care se ia fata de faptuitorul bolnav mintal ori toxicoman si care se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate. Scopul internarii este acela de a pune la adapost pe faptuitorul insusi impotriva pericolelor la care s-ar putea expune tocmai datorita starii psihice anormale in care se gaseste, dar totodata se urmareste si asigurarea drepturilor si libertatilor celorlalti cetateni, care s-ar expune eventualelor acte iresponsabile ce ar putea fi comise de faptuitor. Masura este deci in deplin acord cu dispozitiile art. 49 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii". Deoarece este cauzata de starea de pericol pe care urmeaza sa o inlature, perioada internarii medicale este egala cu durata pericolului, fiind deci proportionala cu situatia care a determinat-o.
    Sustinerea potrivit careia, atunci cand este luata provizoriu, masura ar putea dura nelimitat se datoreaza, astfel cum s-a mai aratat, interpretarii izolate a prevederilor art. 162 alin. 3 din Codul de procedura penala. Indiferent de caracterul sau definitiv sau provizoriu, potrivit art. 162 alin. 2 din acelasi cod, masura internarii medicale se ia cu avizul comisiei medicale competente, iar persoana interesata poate folosi caile legale de atac. In cazul in care masura a fost luata de procuror, faptuitorul poate formula plangere in conditiile stabilite de art. 275 - 278 din Codul de procedura penala sau se poate adresa direct instantei de judecata in temeiul art. 21 din Constitutie.
    3. Art. 278 din Codul de procedura penala prevede: "Plangerea impotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului. In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului, ori luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acesta, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior. Dispozitiile art. 275 - 277 se aplica in mod corespunzator."
    Autoarea exceptiei considera ca acest text este neconstitutional, fara sa motiveze afirmatia sa. Se critica insa Decizia Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, pe care o considera insuficient de clara.
    Curtea Constitutionala s-a pronuntat, intr-adevar, asupra dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Prin aceasta decizie Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate, constatand ca art. 278 din Codul de procedura penala este constitutional numai in masura in care nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii sale impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti, sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, ce urmeaza sa se aplice in mod direct.
    Avand in vedere art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, care prevede ca nu pot face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate dispozitiile constatate ca neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii, rezulta ca, potrivit alin. (6) al aceluiasi articol, exceptia privind dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 117 alin. 2 teza a doua si ale art. 162 alin. 3 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata din oficiu de instanta de judecata in Dosarul nr. 477/1996 al Judecatoriei Filiasi.
    Respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de aceeasi instanta in acelasi dosar.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 20 mai 1999.

                      PRESEDINTE,
              prof. univ. dr. Ioan Muraru

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta